Un medic șef dintr-un spital rupe tăcerea: sporurile salariale pe bolnavul de Covid-19 au ajuns și la 30.000 de euro - Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

Un medic șef dintr-un spital rupe tăcerea: sporurile salariale pe bolnavul de Covid-19 au ajuns și la 30.000 de euro

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 12/08/2021 08:07
Actualizat: 13/08/2021 07:38



Medicul Paul Purea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean, susține că sistemul medical de stat a devenit un ”El Dorado”, în care se cheltuie bani cu nemiluita. Purea arată că sporurile salariale pentru medicii care tratează bolnavii de Covid-19 ajung și la 150.000 de lei, adică aproape 30.000 de euro.

„România, ca nici o alta ţară de pe glob, este «El Dorado» sporurilor salariale. Asta ducând la discriminare socială, facilităţi materiale de grup, nedreptate şi îmbogăţiri nejustificate“, crede Paul Purea, considerând incorecte aceste „ajustări băneşti, cu motivaţii implicând un amalgam întreg de năzbâtii bizare, de la gâdilarea narinelor şi a respiraţiei pe nas, până la scârţâitul scaunului de sub fund. (…) Salariile personalului medico-sanitar au crescut în ultimii ani nejustificat de mult – îndeosebi ale medicilor. A fost o reformă făcută aiurea, nereuşind să stopeze migrarea medicilor în străinătate (mărirea de salarii i-a făcut pe deja bogaţii sistemului şi mai bogaţi, pe «jupânii spitalelor» în principal, tinerii nebeneficiind prea mult de acele majorări, aproape deloc comparativ cu «corifeii» amintiţi. A fost o măsură care a îngropat, cel puţin pentru un deceniu, sistemul de sănătate din România. Astăzi, circa 90% din bugetul unui spital reprezintă salariile… Şi asta la un indice de ocupare a paturilor – indicator major -, de chiar mai puţin de 50%. Sunt spitale în care un angajat ia salariu lunar raportat la 1,5 -2 pacienţi! Calculul este uşor de făcut: un spital judeţean cu 1.200 de angajaţi şi cu aproximativ 2 000 de pacienţi pe lună“.

Potrivit medicului Paul Purea, sporul de risc epidemiologic, în valoare de 75-80% din salariul de bază al personalului medico-sanitar (80% în cazul Ambulanţei), se aplică în perioada stării de alertă, inclusiv 60 de zile după încetarea acesteia. „Personalul care a beneficiat, şi beneficiază încă, de un asemenea spor, este pentru un spital judeţean de circa 400-500 de salariaţi. (…) Sporul de risc epidemiologic, încasat pe bolnavul infectat cu SARS-CoV-2, a ajuns până la 150.000 de lei, aproximativ 30.000 de euro! Este vorba doar de sporul adăugat la salariul celor din sistemul medico-sanitar şi sanitar auxiliar, nu şi de costurile salariale de bază, cele ale spitalizării, ale actului medical, medicamentelor şi terapiei propriu-zise! Un infectat Covid-19, 30.000 de euro! Aşadar, 30.000 de euro pe bolnav doar costurile referitoare la sporul de risc epidemiologic al personalului dintr-un spital! Milioane, zeci, sute de milioane de euro plătite aiurea. Plătite pentru absolut nimic!“, consideră medicul, informează Caon.ro.