Solstiţiul de vară
Mitologie românească
21 iunie, este cea mai lungă zi a anului. La ora 04.24 are loc solstițiul de vară care marchează începutul verii. Conform tradiţiei româneşti, solstițiul de vară se serbează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Oamenii se rotesc în jurul rugurilor aprinse, apoi aruncă nişte brâuri de pelin în foc, pentru ca, alături de acestea, să ardă toate posibilele necazuri care se puteau abate asupra lor. Se mai spune că cine va trece prin foc sau vă sări peste el în această noapte va fi apărat de boli, de duhuri rele şi va fi fericit.
În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.
Povestea Sânzienelor
Δ ◊ ♦ ۞ ⊕
Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soțului ei – împăratul Ion ORFEU, marele preot al Lunii – a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât și-a lăsat palatul și sceptrul, plecând în munți spre a se reculege – gest fără precedent în tradițiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soția. Se mai spune că ar fi reușit să o aducă până aproape de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită și Eurydike, adică “Readusa”.
Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soție pe Salonai. Numai că acesta, iluminată de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiția mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică “nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins și această ceremonie sacră, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în așa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munți, l-au găsit și i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.
Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones (“Femei Frumoase”), Sintiana (“Femei Fermecate”), Zantiala (“Doamnele Soarelui”) şi Mainades (“Dansatoare”). Ele și-au spălat crima îngrijindu-se de creșterea și educația copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius și Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică “Fiul lui Ion”, le-a reabilitat și a asigurat supraviețuirea ordinului lor sfânt, ce fusese amenințat cu desființarea de adepții lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrățișat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul și au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ținea de ziua nașterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.
∆ ΔΔΔ ◊◊◊◊◊ ♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕
De la geto-daci , Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru sub denumirea de Sânziane, Frumoase, Minunate, Doamne, Drăgaice etc . În “Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor:
“Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuiește acest sfânt, Soarele nu-și străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toți țăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor și privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui și cum ochiul nu suferă prea mult această lumină și – din pricina ei – începe să se zdruncine și să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi și se întorc voioși acasă, după ce au făcut această încercare”.
∆ ΔΔΔ ◊◊◊◊◊ ♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, căreia tracii îi spuneau şi Thraekidica (“Binecuvântată”) , geții îi spuneau DRAGAIKA (de rang Dochia) sau Getaekidica au moștenit românii obiceiul numit Drăgaica. Tot în “Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiție:
“După cum se vede, prinea o înțeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe năframe colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse și cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora și mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu , după datină , că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani”.
Daniel MIHAI
Sursa:
Drăgaica ✨ povestea-locurilor.ro/DRAGAICA
Focurile de Sânziene | Povestea Locurilor
Răspunde cu citat
Marcaje