Papornița Moșului
Rezultate 1 la 10 din 10

Subiect: Ivan BIRTA1 ARB România2 Departamentul de cercetări științifice

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953

    Ivan BIRTA1 ARB România2 Departamentul de cercetări științifice

    Ivan BIRTA1ARB România2Departamentul de cercetări științificeFoto: DPA3 Wien (1998)Motto: Limba este forma cea mai înaltă, cea mai deplină, în care se poate exprima sufletul unui popor4Nicolae Iorga și OlteniiEtnogeneza Românilor, a căror existența a fost demonstrată de Nicolae Iorga „din CarpaţiiBeşkizi în Pelopones şi de la Marea Adriatică la Marea Neagră” este documentată prinmultitudinea documentelor şi izvoarelor arheologice publicate în primele volume din IstoriaRomânilor, închinate de autor „Celor dinainte de noi” întru plămădirea NeamuluiRomânesc.Teritoriul ocupat de Românii ancestrali este unul uriaș, o problematică căreia i-am dedicat oatenție sporită și în ultima noastră lucrare5, mijloacele modeste de care dispunem permițândîn prima fază o introspecția istorică până în anii 384 î.Hr., anul în care îl cităm pe filosofulantic Demostene care menționa „Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât totceea ce vine la Atena din celelalte porturi comerciale6”.Admițând că Tracii sunt precursorii Românilor de astăzi, prezența lor va fi mai târziu atestatăși de Aulus Gellius (125-180 d.Hr.), care îl citează pe Diomede menționând un memorabilcal Trac „de o mărime nemaivăzută, cu gâtul înalt, roib, cu coama deasă și aurie, care princalitățile sale îi întrecea pe toți ceilalți cai7”. Diomede mai menționează și rumpia – ofaimoasă suliță a Tracilor din acele timpuri.1arb1.romania@gmail.com2 Lucrarea elaborată și finanțată de Asociația Românilor din Balcani, în cadrul proiectului științific „Prezervarea ființeinaționale a Românilor”.3 Deutsche Presse-Agentur, Viena.4Iorga, 1906, p.16.5Ivan Birta, Afurisania lui Doja, ed. a II-a (Berlin, 2021, 714 p.).6 Academia Republicii Populare Romîne, Izvoare privind istoria Romîniei, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, București, 1964, p.1157 Aului Gellius (125-180); Nopți Attice, Cartea a III-a.2Teritoriile locuite odinioară de Români3Prilejul participării la bicentenarul revoluției lui Tudor Vladimirescu din anul 1821 – 2021,ediția a II-a, Drobeta Turnu Severin -, ne oferă prilejul extrapolării unor date survenite dinpartea unuia dintre cei mai mari prieteni ai Oltenilor – a omului de știință Nicoale Iorga.Vom aminti aici câteva lucrări monumentale ale marelui istoric elaborate pe acest segment:- Rostul Olteniei în mișcarea ptr. neam (ed. Craiova, 1906);- Istoria Olteniei (ed. 1914);- Orașele oltene și mai ales Craiova pe pragul vremilor nouă (1760-1830);- Situația agrară, economică și socială a Olteniei în epoca lui Tudor Vladimirescu(București, 1915).Prietenia lui Nicolae Iorga cu Oltenii acelor timpuri, care locuiesc astăzi în șase județe(Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman – denumite generic Regiunea de dezvoltareSud-vest Oltenia) a avut și o consecință sentimentală pentru marele istoric - realizarea unuiadintre puținele sale tablouri păstrate astăzi, omul de știință fiind imortalizat în anul 1922 laCraiova de către pictorul local Acuzius Covaciu – v. foto jos (Arhivele BIRTA, signatura1686/1922).Faptul că tabloul este semnat nu doar de pictor ci chiar însăși Nicolae Iorga este o dovadă viecă Moldoveanul Nicolae Iorga s-a simțit legat intim de plaiurile doljene, pe care le descrie cuprisosință în lucrările mai sus-amintite.Cu referire la ultima lucrare amintită de noi – Situația agrară, economică și socială a Oltenieiîn epoca lui Tudor Vladimirescu -, o carte monumentală, redactată pe 439 de pagini -, NicolaeIorga descrie succint preocupările medelnicerului de la Severin - Hagi Iordache, amintindîntemeierea în anul 1806 la Cerneți a unei școli ”românești”, dar și finalizarea cu 12 ani maidevreme, mai exact la data de 30 septembrie 1794, a bisericii Sfântul Nicolae, respectiv abisericii Sfintei Troițe, ambele din Cerneți (Mehedinți).În Istoria Olteniei, la pag. 14 și 15 Nicolae Iorga citează și o altă localitate emblematicăpentru viață culturală a Olteniei – orașul Băilești, locul de naștere al inegalabilului NeaMărin8, istoricul redând petițiile lui B. Știrbei, în care solicita diverse acte referitoare lamoșiile din Băilești și Drincia.În lucrarea sa Orașele oltene, Nicolae Iorga nu uită de alte orășe oltenești, cum este de ex.Târgu-Jiu, ”un târg mai democratic … decât altele ” (pag. 7), simpatia sa față de acestelocuri fiind vizibilă pe tot parcursul cărții.Avem aici în vedere o sumedenie de fotografii, tablouri și sculpturi în lemn din arhiveleBIRTA dar și prezervarea unui număr de 69 pagini manuscrise originale ale lui Nicolae Iorga(signaturile 1928-1937 an?; 1642-1670/an? și urm.), descoperind la un număr de 29 filereminiscențele dactiloscopice ale istoricului, redate parțial sau total. Câteva file au fostvalorificate in extenso de membru fondator al Societății Române de Grafologie, GheorghePășescu din București.Obiectivele noastre remise ilustrului dactiloscop român au fost următoarele:8 Actorul de comedie Amza Pellea (1931-1983).4I - determinarea naturii urmelor existente pe manuscrisele supuse examinării,pe baza descrierii detaliilor vizibile în imaginile fotografice puse la dispoziție, respectiv a stabilirii dacă acestea sunt pete, ștersături, amprente papilare sau urme de altă natură?II - opinii personale cu privire la împrejurările care au dus la apariția acestor urme pe manuscris și la mecanismul concret de creare a lor (dacă amprentele papilare de pe suprafața documentului au fost lăsate de mâna persoanei care a scris textul documentului sau de persoanele care au manipulat foaia de hârtie anterior sau ulterior scrierii textului);III - dacă fiecare amprentă papilară conține suficiente detalii caracteristice care să permită identificarea mâinii, degetului sau palmei persoanei care le-a lăsat?IV - dacă amprentele papilare de pe suprafața documentelor supuse examinării au fost lăsate de mâna (degetul) aceleiași persoane sau de persoane diferite?Pentru a vedea modul de lucru al lui Nicolae Iorga și sursa amprentelor dactiloscopice, redămcâteva extrase ale expertizei criminal-științifică aprofundată de dr. Gheorghe Pășescu,împreună cu una din fotografiile istoricului (v. foto jos):Nicolae Iorga – scrisul cu peniță - oportunitatea studierii dactiloscopice (a amprentării)5”In vederea efectuării expertizei au fost puse la dispoziţia expertului imaginilefotografice ale unui nr. de 10 manuscrise originale ale savantului Nicolae Iorga ce purtauurmătoarele titluri și numere de înregistrare în Arhiva BIRTA:- Începe carnavalul, 1933;- Polonia și Romînia, 1934;- Provocări inutile, 1729;- Șvabii și Romînii, 1656;- Valoarea ministeriilor actuale, 1657;- Suferință frumoaselor, 1664;- Excelenței sale, Domnului Profesor Neculai Iorga, fost Președinte al Consiliului (fărăcotă);- Ființa romînească în America (fără cotă);- Același titlu ca ieri, 1927;- Să nu ne împușcăm, 1642.APARATURA UTILIZATĂLa examinarea scrisului, semnăturilor, ilustrarea şi redactarea raportului de expertizăau fost folosite: PC cu sistem de operare windows 10 și suita Office 365 cuplat cu scannerulCanon Lide 110, imprimanta HP Office jet Pro 8100 și programul de prelucrare a imaginilor„Lucia Forensic 7”.M
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Multumesc pentru tot efortul pe care-l faceti Dle Birta. ca lumea sa afle despre capabilitatile si Nobletea Neamului nostru.
    Respectul meu total pentru unul din EROII Romanilor pe care i-am cunoscut in Viata !


    DOAMNE AJUTA !


    O zi Minunata,

    Adrian Pop



    -------- Forwarded Message --------
    Subject: Referat simpozion Drobeta-Turnu Severin
    Date: Sun, 16 May 2021 14:25:20 +0300
    From: ARB Romania <arb1.romania@gmail.com>
    To: Catalin Zamfir <biz.craiova@gmail.com>, Adi Pop <adipop@popservice.ro>


    Stimați Domni,


    în atchm. aveți referatul meu, destinat revistei editate de dvs. Obârșia neamului nostru, Craiova.
    Vă rog să-l acceptați în forma în care se găsește, conținutul fiind unul care a dezlănțuit interesul specialiștilor din țară și din exterior.


    Revista dvs. va avea mult de câștigat de pe urmă publicării unor asemnea idei, susținute de cele mai lumninate minți din țară (ieri și alaltăieri am fost vizitat de cei mai mari criminaliști din București, Viena și Timișoara, interesați de asemenea abordări forensice).


    Vă doresc o duminică plăcută.


    Cu stima,



    I. Birta


    ARB - ASOCIATIA ROMANILOR din BALCANI
    RO - 320067 Resita
    31 Piata 1 Decembrie 1918
    Tel.Fax: +40-722.600.600
    E-mail: arb1.romania@gmail.com
    Web site: www.karasevci.ro
    Bank account number: RO50 RZBR 0000 0600 1815 2849
    RaiffeisenBank Resita

    Special NGO Trade registry number: 7/A/2015
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Foto: DPA3 Wien (1998)Motto: Limba este forma cea mai înaltă, cea mai deplină, în care se poate exprima sufletul unui popor

    Nicolae Iorga și Oltenii
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 16.05.2021 la 21:15.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Nicolae Iorga și Oltenii

    Etnogeneza Românilor, a căror existența a fost demonstrată de Nicolae Iorga „din CarpaţiiBeşkizi în Pelopones şi de la Marea Adriatică la Marea Neagră” este documentată prinmultitudinea documentelor şi izvoarelor arheologice publicate în primele volume din IstoriaRomânilor, închinate de autor „Celor dinainte de noi” întru plămădirea NeamuluiRomânesc.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Teritoriul ocupat de Românii ancestrali este unul uriaș, o problematică căreia i-am dedicat oatenție sporită și în ultima noastră lucrare, mijloacele modeste de care dispunem permițândîn prima fază o introspecția istorică până în anii 384 î.Hr., anul în care îl cităm pe filosofulantic Demostene care menționa „Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât totceea ce vine la Atena din celelalte porturi comerciale”.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Admițând că Tracii sunt precursorii Românilor de astăzi, prezența lor va fi mai târziu atestatăși de Aulus Gellius (125-180 d.Hr.), care îl citează pe Diomede menționând un memorabilcal Trac „de o mărime nemaivăzută, cu gâtul înalt, roib, cu coama deasă și aurie, care princalitățile sale îi întrecea pe toți ceilalți cai7”. Diomede mai menționează și rumpia – ofaimoasă suliță a Tracilor din acele timpuri.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Prilejul participării la bicentenarul revoluției lui Tudor Vladimirescu din anul 1821 – 2021,ediția a II-a, Drobeta Turnu Severin -, ne oferă prilejul extrapolării unor date survenite dinpartea unuia dintre cei mai mari prieteni ai Oltenilor – a omului de știință Nicoale Iorga.

    Vom aminti aici câteva lucrări monumentale ale marelui istoric elaborate pe acest segment:- Rostul Olteniei în mișcarea ptr. neam (ed. Craiova, 1906);- Istoria Olteniei (ed. 1914);- Orașele oltene și mai ales Craiova pe pragul vremilor nouă (1760-1830);- Situația agrară, economică și socială a Olteniei în epoca lui Tudor Vladimirescu(București, 1915).

    Prietenia lui Nicolae Iorga cu Oltenii acelor timpuri, care locuiesc astăzi în șase județe(Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman – denumite generic Regiunea de dezvoltareSud-vest Oltenia) a avut și o consecință sentimentală pentru marele istoric - realizarea unuiadintre puținele sale tablouri păstrate astăzi, omul de știință fiind imortalizat în anul 1922 laCraiova de către pictorul local Acuzius Covaciu – v. foto jos (Arhivele BIRTA, signatura1686/1922).

    Faptul că tabloul este semnat nu doar de pictor ci chiar însăși Nicolae Iorga este o dovadă viecă Moldoveanul Nicolae Iorga s-a simțit legat intim de plaiurile doljene, pe care le descrie cuprisosință în lucrările mai sus-amintite.Cu referire la ultima lucrare amintită de noi – Situația agrară, economică și socială a Oltenieiîn epoca lui Tudor Vladimirescu -, o carte monumentală, redactată pe 439 de pagini -, NicolaeIorga descrie succint preocupările medelnicerului de la Severin - Hagi Iordache, amintindîntemeierea în anul 1806 la Cerneți a unei școli ”românești”, dar și finalizarea cu 12 ani maidevreme, mai exact la data de 30 septembrie 1794, a bisericii Sfântul Nicolae, respectiv abisericii Sfintei Troițe, ambele din Cerneți (Mehedinți).

    În Istoria Olteniei, la pag. 14 și 15 Nicolae Iorga citează și o altă localitate emblematicăpentru viață culturală a Olteniei – orașul Băilești, locul de naștere al inegalabilului NeaMărin8, istoricul redând petițiile lui B. Știrbei, în care solicita diverse acte referitoare lamoșiile din Băilești și Drincia.În lucrarea sa Orașele oltene, Nicolae Iorga nu uită de alte orășe oltenești, cum este de ex.Târgu-Jiu, ”un târg mai democratic … decât altele ” (pag. 7), simpatia sa față de acestelocuri fiind vizibilă pe tot parcursul cărții.

    Avem aici în vedere o sumedenie de fotografii, tablouri și sculpturi în lemn din arhiveleBIRTA dar și prezervarea unui număr de 69 pagini manuscrise originale ale lui Nicolae Iorga(signaturile 1928-1937 an?; 1642-1670/an? și urm.), descoperind la un număr de 29 filereminiscențele dactiloscopice ale istoricului, redate parțial sau total. Câteva file au fostvalorificate in extenso de membru fondator al Societății Române de Grafologie, GheorghePășescu din București.Obiectivele noastre remise ilustrului dactiloscop român au fost următoarele:

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    I - determinarea naturii urmelor existente pe manuscrisele supuse examinării,pe baza descrierii detaliilor vizibile în imaginile fotografice puse la dispoziție, respectiv a stabilirii dacă acestea sunt pete, ștersături, amprente papilare sau urme de altă natură?II - opinii personale cu privire la împrejurările care au dus la apariția acestor urme pe manuscris și la mecanismul concret de creare a lor (dacă amprentele papilare de pe suprafața documentului au fost lăsate de mâna persoanei care a scris textul documentului sau de persoanele care au manipulat foaia de hârtie anterior sau ulterior scrierii textului);III - dacă fiecare amprentă papilară conține suficiente detalii caracteristice care să permită identificarea mâinii, degetului sau palmei persoanei care le-a lăsat?IV - dacă amprentele papilare de pe suprafața documentelor supuse examinării au fost lăsate de mâna (degetul) aceleiași persoane sau de persoane diferite?Pentru a vedea modul de lucru al lui Nicolae Iorga și sursa amprentelor dactiloscopice, redămcâteva extrase ale expertizei criminal-științifică aprofundată de dr. Gheorghe Pășescu,împreună cu una din fotografiile istoricului (v. foto jos):
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    ”In vederea efectuării expertizei au fost puse la dispoziţia expertului imaginilefotografice ale unui nr. de 10 manuscrise originale ale savantului Nicolae Iorga ce purtauurmătoarele titluri și numere de înregistrare în Arhiva BIRTA:- Începe carnavalul, 1933;- Polonia și Romînia, 1934;- Provocări inutile, 1729;- Șvabii și Romînii, 1656;- Valoarea ministeriilor actuale, 1657;- Suferință frumoaselor, 1664;- Excelenței sale, Domnului Profesor Neculai Iorga, fost Președinte al Consiliului (fărăcotă);- Ființa romînească în America (fără cotă);- Același titlu ca ieri, 1927;- Să nu ne împușcăm, 1642
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    C O N S T A T Ă R IPentru o mai bună sistematizare a expunerii am procedat la prezentarea succesivă afiecăruia dintre manuscrisele supuse examinării, descriind detaliile urmelor vizibile înimaginile fotografice puse la dispoziție, corelate cu observațiile, ilustrațiile, deducțiile,demonstrațiile, estimările la care am ajuns, astfel încât să pot oferi opinii și răspunsuri la toateobiectivele formulate de solicitant.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •