Arta

[latan.elena]

11 CAPODOPERE DE REFRIGERARE DE EDVARD MUNCH

• Țipătul
• Seara pe Karl Johan
• Anxietate
• Gelozie
• Moartea lui Marat
• Copilul bolnav
• Dansul vieții
• Separare
• Pubertate
• Vampir
• Muncitori în drumul lor spre casă

Artistul norvegian Edvard Munch (1863–1944) a fost unul dintre cei mai de seamă simboliști și expresioniști ai vremii sale. Pierzând atât sora, cât și mama sa la tuberculoză la o vârstă fragedă, arta sa a servit ca o ieșire pentru frica și anxietatea sa ulterioară. Aici, profilăm 11 dintre cele mai bântuitoare capodopere ale lui Munch, toate ilustrând percepția emoțională a artistului despre mortalitatea umană.

Țipătul


The Scream, 1910 © Muzeul Munch


The Scream este cel mai iconic tablou al lui Edvard Munch, care înfățișează un bărbat îngrozit care își ține urechile sub un apus apus. Imaginea a fost inspirată dintr-o viziune pe care artistul a avut-o la plimbare cu doi prieteni, iar între 1893 și 1910, a produs două picturi în ulei, precum și două pasteluri care ilustrează acea viziune. El și-a exprimat experiența în poezie pe cadrul pastelului său din 1895: „Mergeam pe drum cu doi prieteni - soarele apunea - deodată cerul s-a înroșit de sânge - m-am oprit, simțindu-mă epuizat și m-am aplecat pe gard - deasupra fiordului albastru-negru și al orașului se aflau sânge și limbi de foc - prietenii mei mergeau mai departe și stăteam acolo tremurând de neliniște - și am simțit un țipăt infinit care trece prin natură. ”


Seara pe Karl Johan


Evening on Karl Johan, 1892 | © Munch Museum


În 1891, Munch și-a încheiat Ziua de primăvară în culori vii, pe strada Karl Johan. Această portretă veselă a străzii Karl Johan este opusul complet al imaginii lui Munch a străzii noaptea, care a fost terminată în 1892. Soarele a apus, iar un grup de pietoni jale par să se îndepărteze de o înmormântare sau de un fel de îngrozitor eveniment. Modul în care această imagine contrastează atât de mult cu starea de spirit a ilustrației lui Munch a lui Karl Johan în ziua de azi adaugă un element răcoritor figurilor anonime, fantomate.
Seara pe Karl Johan, 1892 © Muzeul Munch

Anxietate

Anxiety


Anxiety, 1894 | © Google Art Project/WikiCommons

Pictată în 1894, Anxiety înfățișează personaje întristate nu spre deosebire de The Scream și Evening pe Karl Johan. Un pod aparent familiar peste un corp de apă sub un cer roșu de sânge seamănă îndeaproape cu scenariul The Scream. Figurile asemănătoare cu fantoma în prim-plan, cu ținute îndoliate și expresii faciale nefericite seamănă cu același grup din Evening pe Karl Johan.
Anxiety, 1894 © Google Art Project / WikiCommons

Gelozie


Jealousy, 1907 | © Munch Museum
Jealousy

Triunghiul dragostei a fost o temă obișnuită în opera lui Munch, înfățișată în diferite capacități de-a lungul a 11 picturi diferite. Prima Jaluzie a fost pictată în 1895, iar ultima a fost realizată în anii 1930; și, deși setările nu sunt aceleași, fiecare pictură emoționantă prezintă un bărbat gelos care privește, panicat, spre privitor în timp ce un cuplu iubitor se îmbrățișează în fundal. Inspirația pentru acest serial a venit din dorința lui Munch și a unui coleg pentru aceeași femeie. Artiștii au decis să colaboreze și fiecare și-a făcut propriile picturi în jurul temei de gelozie. Aici, Munch se imaginează cu femeia, lăsându-și fostul iubit într-o stare de gelozie.
Gelozie, 1907 © Muzeul Munch

Moartea lui Marat


The Death of Marat, 1907 | © Munch Museum


Una dintre cele mai cunoscute imagini ale revoluției franceze este influența picturii artistului neoclasic Jacques-Louis David, intitulată Moartea lui Marat. Îl arată pe liderul revoluționar Jean-Paul Marat murind într-o cadă după ce a fost ucis de Charlotte Corday și a fost pictat în 1793, la doar câteva luni după incident. Edvard Munch se numără printre mai mulți artiști care s-au inspirat din capodopera și și-au creat propria versiune a morții lui Marat. Pictura sa în ulei din 1907 arată nu numai o figură masculină care moare pe un pat însângerat, dar include și o portretizare a femeii responsabile. Recreația sa se înfățișează pe Marat și pe iubitul său Tulla Larsen ca fiind ucigașă, atât goală, cât și tulburătoare.
Moartea lui Marat, 1907 © Muzeul Munch

Copilul bolnav


The Sick Child, 1907 | © Munch Museum


Edvard Munch a completat șase versiuni ale The Sick Child între 1885 și 1926. Imaginea arată o fată tânără slabă și palidă, în pat, cu o femeie mai în vârstă, despre care se credea a fi mătușa ei, stând în suferință lângă ea. Sora lui Munch, Johanne Sophie, a murit de tuberculoză la 15 ani, la care face referire și se întoarce în aceste tablouri. El însuși aproape că a murit din cauza bolii infecțioase și se crede că imaginea înregistrează disperarea lui, precum și vinovăția că el a fost cel care a supraviețuit în locul surorii sale.
Copilul bolnav, 1907 © Muzeul Munch

Dansul vieții


The Dance of Life, 1925 | © Munch Museum

Dance of Life arată cuplurile care dansează sub lună într-o seară de vară. Punctul principal al tabloului este cuplul din mijloc, despre care se crede Munch și dragostea vieții sale, Tulla Larsen. Imaginea în ansamblu spune o poveste a experienței umane, iar cele două femei care se confruntă cuplului de fiecare parte reprezintă diferite etape ale vieții unei femei. Cea din stânga, căutând floarea în rochia ei albă, reprezintă o inocență asemănătoare cu copilul care privește cu nerăbdare, iar femeia în culori închise arată o figură matură care privește înapoi cuplul. Acesta este un exemplu excelent de sensibilitate emoțională a pictorului și perspectivă oarecum melancolică asupra vieții și iubirii.
Dansul vieții, 1925 © Muzeul Munch

Separare


Separation, 1896 | © Google Art Project/WikiCommons


Această imagine tristă și emoțională a fost pictată în 1896. Ilustrează dragostea, pierderea și apariția inimii, arătând un tânăr care se sprijină de un copac și își ține inima cu o femeie fără chip, luminată pe fundal. Imaginea reprezintă în mod clar iubiții separați, dar, deoarece femeia este prezentată ca o figură angelică care plutește, poate simbolizează că, deși iubirea bărbatului a dispărut, amintirile despre ea și despre trecut îl vor bântui mereu.
Separare, 1896 © Google Art Project / WikiCommons

Pubertate


Puberty, 1894-95 | © Munch Museum/WikiCommons


Edvard Munch a creat Pubertatea între 1894 și 1895. Ilustrează o tânără fată goală care tocmai a intrat în vârsta pubertății și este una dintre cele mai controversate imagini ale sale. Deoarece corpul fetei este pictat într-un astfel de detaliu, mulți cred că aceasta este o imagine a unui model viu. Fata se așează timid pe pat, cu picioarele închise și brațele încrucișate, acoperindu-se, poate reprezentativă pentru sexualitatea reprimată. O umbră întunecată pândește lângă fată, posibil simbolică a anxietății și fricii ei înconjurătoare.
Puberty, 1894-95 © Muzeul Munch / WikiCommons

Vampir



Această imagine este una dintre cele mai controversate și șocante imagini din istoria artei europene și, de asemenea, una dintre cele mai reproduse și râvnite piese ale lui Munch. Face parte din seria sa din 20 de piese numită Frise of Life și a fost inițial numită Love and Pain. Munch a făcut patru versiuni ale acestei imagini și a insistat mereu că nu este altceva decât o femeie care-l mângâie pe un bărbat, dar, odată lansată publicului în 1894, mulți au văzut-o ca un bărbat blocat într-o îmbrățișare a vampirului cu cap roșu, legând-o de sado- masochism, relațiile lui Munch cu prostituatele
.iar unii chiar s-au gândit la asta ca la o fantezie a surorii sale moarte. Așa se face că imaginea a luat numele de Vampire, ceea ce se întâmplă și astăzi.

Edvard Munch - Wikipedia

[latan.elena]

[latan.elena]

TheCottageFairy

[latan.elena]

girl in calico


https://www.youtube.com/watch?v=ZUP5_TiyAqQ

[latan.elena]

[latan.elena]

Fatmir Mura-Sand Art-Sand Artist


https://www.youtube.com/c/FatmirMura...dArtist/videos

[latan.elena]

Auguste Rodin și Camille Claudel – iubirea ca nebunie



Camille Claudel şi Auguste Rodin – două spirite neliniştite, două genii ale sculpturii… Soarta a vrut ca cei doi să se întâlnească… Camille descoperă foarte curând că maestrul Rodin nu-i este indiferent, iar Rodin „sculptorul bărbos“, simte, la rândul său că înflorea în preajma tinerei sale asistente. El, autodidactul, care nu învăţase arta la şcoală, chiar suferea de un complex de inferioritate în preajma tinerei Camille, o persoană atât de cultivată.





Camille Claudel şi Auguste Rodin au avut o relaţie personală şi profesională profundă, în perioada 1883-1898, interval în care s-au inspirat şi influenţat reciproc. Între cei doi artişti a existat de-a lungul anilor un dialog excepţional care a ilustrat faptul că iubirea dintre cei doi a fost şi o sursă de inspiraţie artistică. La apogeul carierei sale, Rodin era considerat în Europa şi Statele Unite cel mai mare sculptor de la Michelangelo. Sculpturile sale cu accente dramatice, stilul inovator şi accentul pus pe mişcare, expresie şi evocarea spiritului erau admirate şi căutate de colecţionari. Rodin avea 41 de ani şi atinsese în sfârşit succesul de critică şi public pe care şi-l dorea.

În 1882 o întâlneşte pe Camille Claudel, atunci în vârstă de doar 17 ani. Camille avea un talent nativ în sculptură, în ciuda vârstei fragede, iar artistul consacrat Rodin, impresionat de talentul şi frumuseţea artistei, a angajat-o ca asistentă pentru a-l ajuta la realizarea primei comenzi venite din partea statului francez, intitulată „Porţile Iadului”. Hotărâtă şi ambiţioasă, Claudel a acceptat imediat, decisă să înveţe cât mai mult de la artistul pe care îl considera un adevărat geniu. În timpul orelor lungi petrecute împreună, lucrând în atelierul lui Rodin, cei doi artişti s-au apropiat tot mai mult, ajungând la o legătură amoroasă puternică, alimentată de pasiunea comună pentru sculptură.


Lucrările realizate în această perioadă fericită reflectă inspiraţia derivată din admiraţia şi iubirea dintre cei doi, sentimente care le vor influenţa creaţia pe tot parcursul carierei. Deşi această influenţă reciprocă a durat, relaţia furtunoasă a celor doi nu a rezistat, iar la începutul anilor 1890 cei doi au început să se distanţeze până la despărţirea finală.

Dar cum a putut să se destrame o relaţie între doi artişti cu atât de multe puncte comune? Rodin se bucura de admiraţia criticilor şi a publicului din întreaga lume, cunoştea numeroşi artişti şi era o figură extrem de influentă în lumea artistică. Criticii se obişnuiseră deja să privească lucrările realizate de Camille ca aparţinându-i unei studente a lui Rodin, comparându-i în permanenţă sculpturile cu cele ale maestrului. Mai mult, impresia generală era că artista nu face decât să-l imite pe Rodin.


Rănită de aceste afirmaţii, Camille a început să se distanţeze de Rodin tot mai mult, reproşându-i că nu îi permite să se exprime ca artist. În afara comparaţiei cu Rodin, Camille se confrunta şi cu prejudecăţile epocii privind femeile care doreau să se impună în artă – în special în privinţa celor care alegeau sculptura.

Un alt obstacol în povestea de dragoste a celor doi a fost relaţia lui Rodin cu vechea prietenă şi fost model Rose Beuret. Deşi foarte îndrăgostit de Camille, Rodin nu a părăsit-o pe Rose, alături de care trăise aproape un sfert de secol. Refuzul lui Rodin de a pune capăt acestei prietenii a stârnit furia tinerei Camillei. Geloasă, frustrată şi furioasă, ea a rupt definitiv legătura cu Rodin.

După despărţire, vieţile celor doi au urmat direcţii diferite. Cariera lui Rodin a ajuns la apogeu, fiind considerat cel mai mare artist al lumii. Rodin, în pofida despărţirii, a continuat să o sprijine pe Camille atât prin intervenţii în presă cât şi financiar, deseori recomandând lucrările fostei iubite colecţionarilor şi galeriilor.


În schimb, Camille Claudel se retrage în singurătate. Tragedia apare în viața ei. Sănătatea ei mentala scade. Tensiune în care trăia de atâția ani, obsedată de Rodin, poate a fost și ceva ereditar, a afectat-o grav. Cade nervos. Distruge în atelier mai multe lucrări, dispare din circuit, fuge din Paris pentru perioade din ce în ce mai lungi. Este diagnosticată cu schizofrenie. Scenele de nebunie devin frecvente. Îl acuză pe Rodin de conspirație împotriva ei, și că ar plănui chiar să o asasineze. În 1906 fratele ei, Paul Claudel – principalul ei sprijin – pleacă în China în misiune diplomatică și Camille rămâne singură. De acum încolo se închide să trăiască singură în atelierul ei de unde refuză să mai iasă. Opera din aceasta periodă, reflectă anxietațile și deruta ei, furia ei pe Rodin care nu renunța la Rose B. și o facuse nefericită.

În 1913, în iulie, Camille Claudel, este internată într-un azil de boli nervoase. După un timp a fost internată într-un spital pentru bolnavi mintal, unde rămâne până la moartea ei, în 1943. Rodin se mai gândea oare la Camille ? Da. I-a trimis bani, s-a interesat de sănătatea ei până în 1917 când moare. În muzeul Rodin din Paris există prin voința sculptorului un spațiu dedicat ei, cu sculpturi semnate de Camille Claudel.

O poveste de dragoste adevărată, dar tragică … pentru artistă… pentru Rodin a fost doar o etapă în celebra sa existență.

Sursa:https://eushtiu.com/auguste-rodin-si...ea-ca-nebunie/






Camille Claudel a fost o sculptoriță franceză și artist grafic. A murit într-o relativă obscuritate, dar mai târziu a câștigat recunoașterea originalității operei ei. Ea a fost sora mai mare a poetului și diplomatului Paul Claudel și iubita și colaboratoarea sculptorului Auguste Rodin. Wikipedia

[latan.elena]

Sculptur Fanjol

[latan.elena]

Lorenzo Quinn
italian, n. 1966

Artistul italian contemporan Lorenzo Quinn este un sculptor figurativ de frunte a cărui lucrare este inspirată de maeștri precum Michelangelo, Bernini și Rodin. Expuse la nivel internațional, arta sa publică monumentală și piesele mai mici, mai intime îi transmit pasiunea pentru valorile eterne și emoțiile autentice. El este cel mai bine cunoscut pentru recreările expresive ale mâinilor umane. Născut pe 7 mai 1966 la Roma din actorul mexicano-american Anthony Quinn, câștigător al premiului Oscar, și cea de-a doua soție a lui, designerul de costume Iolanda Addolori, copilăria lui Quinn a fost împărțită între Italia și Statele Unite. Tatăl său a avut o influență profundă asupra lui, atât în ​​ceea ce privește trăirea în lumina reflectoarelor lumii filmului, cât și în ceea ce privește lucrările timpurii ale lui Anthony în pictură și sculptură arhitecturală.

Continuare:https://www-lorenzoquinn-com.transla..._tr_pto=nui,sc






































lorenzo quinn sculpture

[latan.elena]

Dalton Ghetti a început să manipuleze uneltele și să învețe cum să sculpteze devreme. Începând din anii de școală în Brazilia, părinții lui i-au oferit un set de unelte metalice pentru copii la vârsta de nouă ani. Cu aceste unelte, și-a făcut propriile cutii, jucării și cărucioare, experimentând și utilizarea cuțitelor, dalților și ciocanelor pentru a face sculpturi. Și-a început cariera în 3D sculptând obiecte mari, dar la începutul anilor 1980, în lumina discuțiilor despre „nanotehnologie”, a decis să-și pună o provocare și să facă cel mai mic lucru pe care îl putea cu ochiul liber și cu mâna omului. A sculptat mai întâi partea din lemn a creioanelor, înainte de a trece la sculptarea și grafitul, iar acum se concentrează predominant doar pe grafit.
Subiectul lui Dalton provine din viața lui de zi cu zi; lucruri care au legătură cu el sau viața lui, evenimente sau ceva pe care ar fi putut să-l fi văzut în treburile sale de zi cu zi care l-au inspirat cu adevărat.

Sursa:https://outsidein-org-uk.translate.g..._tr_pto=nui,sc




























Dalton Ghetti - sculpture