Omenirea este la un moment de răscruce. Multiplele erori evolutive şi adaptative făcute de-a lungul istoriei ne-a îndepărtat de natură şi de rolul umanităţii în cadrul ecosistemului global. Creşterea parazitară faţă de mediu a dezechilibrat extrem de tare delicatul echilibru al speciilor ce a condus la biodiversitate şi la relativa prosperitate a resurselor regenerabile cu ajutorul ecosistemului. Creşterea numerică şi creşterea mărimii amprentei ecologice umane datorată unei culturi economice lacome şi speculative a condus de asemenea umanitatea la limita conflictului cu mediul natural.
Ceea ce oamenii au realizat pe direcţia dezechilibrării mediului natural au reuşit să realizeze şi în relaţiile reciproce dintre ţări, culturi, indivizi prin cultivarea unor stări sufleteşti fără orizonturi pozitive de evoluţie, însă marcate de lăcomie, dependenţa de putere, de stăpânire şi control a altora sau de evadare din lumea reală prin jocuri sau droguri de diverse tipuri incluzând jocurile puterii şi drogul averilor.
Deşi culturile clasice s-au format de un număr de reguli ce încercau să prevină aceste manifestări, a se vedea legile lui Moise, Hammurabi, Manu, Hristos, Buda, Mahomed, etc. toate aceste reguli au fost sistematic călcate fiind interdicţii ce spuneau ce să nu faci, în loc să fie îndemnuri despre ce să faci.


Din zorii istoriei oamenii au încercat să reglementeze comportamentele semenilor prin texte ce au constituit îndrumare comportamentale sau variante de constituţii ce conduc la modele de organizare. Cu toate acestea omenirea a ajuns la o răscruce istorică, iar aceasta se datorează permanenţei în timp a modelelor de gândire liniară ce limitează capacităţile de analiză a realităţii şi care afectează luarea de decizii conducând în final la diferite tipuri de crize.
Crizele au fost întotdeauna datorate unor cauze calitative. Acestea sunt greu de măsurat și greu de estimat, dar nu imposibil. Noua societate, tânără în raport cu timpul planetei, s-a format având la bază paradigma Homo economicus, centrat pe maximizarea profitului; o gândire cantitativă, așezată pe un model piramidal, în care toate fluxurile pleacă de la bază către vârf. Cum se iese dintr-o criză, dacă nu se schimbă modelul care a generat-o? Răspunsul vine din legile Pământului, însuși fundamentul valorilor Clubului de la Roma, și din modele matematice – fractale, bazate pe reguli și analize antropologice, psihologice, sociale, medicale, ecologice și, mai ales, economice.
Studiul nostru încearcă să analizeze dinamica și structurile actuale, care au condus la starea prezentă, și să propună o nouă modelare. O modelare ale cărei costuri ar putea fi infinit mai mici decât încercarea de a rezolva ecuația pe baza teoriilor care se aplică de mai bine de 200 de ani şi care nu mai corespund realităţii.
Se pleacă de la două întrebări simple:
-Este natural modelul pe care se operează în prezent?
-Este filozofia piramidei puterii sustenabilă? Care sunt probabilitățile ca ea să supraviețuiască, fără efecte negative asupra întregului sistem (și implicit asupra vârfului piramidei)? Se poate concepe un nou model care să răspundă tuturor nevoilor, inclusiv nevoii de control?
Lucrarea de față pornește, pe baze științifice, de la legile naturii. Societatea este un organism viu, care locuiește pe un alt organism viu: Planeta. O planetă ale cărei legi au fost atent studiate de oameni de știință, în încercarea – reușită de unii dintre ei – de a identifica o logică demonstrabilă științific și, implicit, de a găsi modelul unui perpetuum mobile de bunăstare.