„Tehnologia neagră” preluată din surse extraterestre de către „elita” Noii Ordini Mondiale este cu aproximativ 10.000 de ani înaintea tehnologiei utilizate în civilizația noastră „la vedere”
SCRIS DE DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR)
PE LUNI, 1 MARTIE 2021PUBLICAT ÎN: CONSPIRAȚII, EXTRATEREȘTRII ȘI OZN, ISTORIE, MISTERE, ȘTIINȚĂ
Distribuie!
Salveazăby
Salvează
Distribuiți
“de Marvin Atudorei
Este deja destul de evident pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă prin sistemul mass-media oficial reprezintă aproape întotdeauna doar un aspect absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui mijloc media doresc să îl prezinte publicului, în conformitate cu anumite interese.
Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor foarte importante, care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. De exemplu, ar fi cu totul naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut aproape niciun progres semnificativ.
Tot ceea ce ni s-a mai spus oficial de atunci în această direcţie este că au mai fost făcute doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo, între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12 astronauţi. Cu aceste ocazii au mai fost plasate pe solul selenar alte şase steaguri simbolice. După anul 1972 nu s-a mai spus altceva decât că s-au mai trimis câteva sonde spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să realizeze unele verificări de rutină.
Dacă însă ne gândim – ca într-o logică paralelă – că până şi din punctul de vedere al tehnologiei accesibile populaţiei obişnuite s-a realizat în ultimii 40 de ani un salt tehnologic aproape exploziv (trecându-se, de exemplu, de la nivelul magnetofoanelor şi al televizoarelor alb-negru din anul 1969, la nivelul microprocesoarelor extrem de performante din zilele noastre), putem fi absolut siguri că s-au făcut uriaşe progrese tehnologice şi în domeniul navelor spaţiale. Şi totuşi, dacă ar fi să ne luăm după informările oficiale, (aparent) nu s-a mai produs nimic important în legătură cu explorările spaţiale, ceea ce este foarte greu de crezut.
Din dezvăluirile pe care unii dintre cei implicaţi la vârf în activităţile NASA le-au mai făcut (în ciuda secretului drastic pe care sunt constrânşi să-l păstreze) s-a aflat, însă, de-a lungul timpului, prin multiple dovezi convergente, că această agenţie – care este cea mai finanţată din lume – are în realitate două programe paralele: unul oficial, care este într-o anumită măsură prezentat public, dar şi unul neoficial, al programelor strict secrete (black projects) care au atins în realitate niveluri de dezvoltare şi avans tehnologic ce depăşesc chiar şi imaginaţia omului obişnuit.
Există informaţii confidenţiale conform cărora America are un buget negru (black budget) care nu este aprobat de Congres şi pe care nici măcar preşedintele nu îl cunoaşte şi, cu atât mai puţin, îl controlează. Se pare că în fiecare an, aceste black projects înghit aproape 1,25 trilioane de dolari, adică aproape 25% din PIB (produsul intern brut) al SUA, ceea ce reprezintă mai mult chiar decât bugetul Apărării SUA şi al oricărei alte ţări din lume. Pentru a ne face o imagine mai clară, menţionăm că un trilion de dolari înseamnă 1 000 de miliarde de dolari şi cântăreşte 11 tone.
Aceste „proiecte oculte“ scurt-circuitează autoritatea Congresului, fiind, deci, în întregime ilegale. Prin mărturiile unor persoane din interiorul sistemului, a devenit tot mai cunoscut faptul că proiectele strict secrete ale NASA se află în subordinea unui grup restrâns de oameni care domină din umbră toate resorturile mondiale şi care acţionează doar în avantajul lor, populaţia lumii nefiind pentru ei altceva decât o masă de exploatat.
Această grupare de indivizi lipsiţi de scrupule, ce a cuprins ca o caracatiţă malefică întreaga omenire, este de fapt secta satanică a francmasoneriei mondiale, cea care cheamă în mod insidios, prin politicienii săi zeloşi, toate ţările la înfăptuirea unei Noi Ordini Mondiale.
În anul 1997 a fost publicată o carte uluitoare intitulată The Day After Roswell, scrisă de colonelul Philip Corso.
Philip J. Corso, ofiţer de informaţii, membru al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA şi şef al Direcţiei de Tehnologii Străine a Armatei Terestre SUA, a avut o carieră militară de peste 20 de ani. A lucrat mult timp la Casa Albă, apoi a devenit un oficial-senior în cadrul Pentagonului. În această carte, Philip Corso a arătat foarte clar că cele mai multe dintre invenţiile lui Tesla au fost înţelese abia cu mult după moartea sa, care s-a produs în ianuarie 1943.
Descoperirile genialului Nikola Tesla sunt în cea mai mare parte încă şi acum ţinute secrete de NASA faţă de marea masă a populaţiei. Cunoscut mai mult pentru inventarea curentului alternativ, Tesla a realizat şi multe alte invenţii, despre care însă destul de puţini oameni au auzit: „bobinele Tesla“ care realizează prin rezonanţă eterică o amplificare uriaşă a tensiunii electrice, maşini bazate pe energia liberă (free energy), transferul de energie fără cablu, antigravitaţia sau controlul vremii prin utilizarea dirijată a undelor staţionare. Invenţiile lui Tesla au stat la baza realizării radarului, ciclotronului, televizorului, reţelelor mondiale de radio şi tv, internetului, telefoanelor mobile celulare. Dintre cele peste 1000 de invenţii extraordinare ale acestui savant genial, doar 129 au fost patentate. Şi mai puţin cunoscut este faptul că însuşi Tesla a afirmat în câteva rânduri că se află în contact cu o altă civilizaţie care nu e de pe Pământ şi care îi furnizează o serie de informaţii. Nikola Tesla a mărturisit că a ajuns să intre în contact cu această civilizaţie extraterestră folosind în experimentele sale de transmisie/recepţie echipamente inventate de el însuşi pentru comunicaţiile la mare distanţă. Lumea savanţilor a privit însă cu răceală aceste afirmaţii ale sale.
În cartea mai sus menţionată, colonelul Corso a dezvăluit faptul că NASA şi armata americană au folosit patentele lui Nikola Tesla pentru a crea arme extrem de puternice, ca de exemplu arme cu rază plasmatică ce au fost folosite chiar împotriva OZN-urilor. Aflăm în continuare din The Day After Roswell că uneori aceste OZN-uri au fost lovite şi chiar doborâte. În aceste din urmă cazuri, echipe speciale s-au deplasat la faţa locului şi au adunat rămăşiţele. Echipe de ingineri specializaţi au refăcut apoi tehnologia găsită prin ceea ce se numeşte reverse technology (inginerie inversă) şi i-au dat utilitate. În cartea sa, el afirmă cu certitudine că microcipurile, semiconductorii, fibrele optice, laserul, multe aliaje noi de metale sunt, de fapt, toate, tehnologii refăcute prin inginerie inversă şi care au aparţinut OZN-urilor doborâte de către guvernul american. De altfel, uriaşul salt tehnologic care s-a produs în ultimii 60 de ani ar putea fi foarte greu de explicat prin „progresul spontan al omenirii“.
Conform declaraţiilor coroborate a zeci de martori, în perioada ianuarie 1947 – decembrie 1952, autorităţile SUA au reuşit să recupereze 16 nave extraterestre, dintre care unele s-au prăbuşit tocmai datorită armelor pământene. Cazul cel mai celebru de prăbuşire a unei nave extraterestre a avut loc pe data de 8 iulie 1947 lângă orăşelul Roswell, New Mexico. Fermierul Wiliam Brazel a găsit rămăşiţele împrăştiate în deşert şi l-a anunţat pe şerif. Au existat 92 de martori şi s-au făcut 35 de rapoarte de prim rang (Personal Air Force). Au fost găsite şi 4 trupuri neînsufleţite, având o înălţime de 1,20 m. Posturile de radio şi ziarele de a doua zi au anunţat pe prima pagină că un OZN prăbuşit se află în posesia aviaţiei militare americane (RAAF). La numai 4 ore însă, conducătorii de la Washington au dat ordinul de dezminţire, afirmându-se ulterior că de fapt nu ar fi fost decât un banal balon meteorologic. După cum au declarat mai multe persoane care au fost în mod direct implicate, resturile navei prăbuşite, precum şi trupurile extraterestre au fost duse imediat la baza militară Wright-Paterson din Ohio. Materialele recuperate erau deosebit de stranii: de exemplu, o bucată metalică flexibilă care nu putea fi ruptă, tăiată sau zgâriată.
În ultimii ani au ieşit tot mai mult la lumină dezvăluirile unor foşti agenţi secreţi, astronauţi sau ale altor persoane implicate în structurile guvernamentale, care au dezvăluit detalii despre faptul că, în realitate, contactul dintre guvernele mai multor ţări şi extratereştri s-a produs de aproape 60 de ani.
De exemplu, s-a aflat că după o altă prăbuşire a unui OZN a fost recuperat chiar un extraterestru rămas în viaţă. Acest extraterestru făcea parte din rasa grey (sau „micii cenuşii“) şi a fost botezat EBE (Extraterestrial Biological Entity). S-a aflat că acest EBE, după 2 ani de captivitate, a făcut dezvăluiri tulburătoare în care a afirmat că rasa sa vizitează pământul de 25 de mii de ani, că au construit deja baze subterane pe planeta noastră şi că provine de pe o planetă deşertică dintr-un sistem de stele duble numit Zeta Reticulum, aflat la o distanţă de 400 de ani-lumină de Pământ. Toate dezvăluirile sale au fost înregistrate în ceea ce actualmente poartă numele de „Cartea Galbenă“. EBE funcţiona pe bază de clorofilă şi transforma hrana în energie. La sfârşitul anului 1951, EBE s-a îmbolnăvit şi, deşi s-au depus mari eforturi pentru salvarea lui, a murit la 2 iunie 1952. Conform dezvăluirilor unor martori, aceste fiinţe reuşesc să comunice într-un mod complet telepatic, se pot dematerializa la voinţă şi sunt capabile să treacă prin ziduri. Pentru a-l menţine captiv pe EBE, guvernul american l-a ţinut într-o cuşcă electromegnetică de tip Faraday. De altfel, „micii cenuşii“, ca şi alte specii extraterestre, cum ar fi „marii blonzi“, sunt capabili să dezintegreze materia în energie şi apoi să reintegreze energia în materie. Toate aceste dezvăluiri extraordinare au fost difuzate în premieră mondială absolută printr-un documentar ce a apărut la televiziunea italiană RTL, preluat apoi şi de alte televiziuni.
În prezent există uriaşe dovezi ce evidenţiază colaborarea dintre guvernul SUA şi anumite grupări extraterestre. Mai multe surse au dezvăluit în mod independent faptul că în data de 22 februarie 1954, la baza militară Edwards, California, s-a produs o vizită istorică a unui echipaj extraterestru din specia „micii cenuşii“. La această primire a fost prezent preşedintele SUA, Dwight Eisenhower, asistat de o comisie din care făcea parte şi fostul agent secret William Cooper, care ulterior a dezvăluit totul, motiv pentru care a fost asasinat. Această întâlnire mai este confirmată şi de astronautul american Gordon Cooper, care a făcut dezvăluiri foarte concludente în acest sens în anul 1995, precum şi de inginerul american Phill Schneider. Phill Schneider a fost un expert ce a lucrat în cadrul unui program de construire a bazelor subterane ultrasecrete de mare adâncime (Deep Underground Bases – DUB) care, după cum am precizat anterior, sunt baze clandestine de mare anvergură destinate capilor Noii Ordini Mondiale. El a ţinut o serie fulminantă de conferinţe până în anul 1996 când, pentru a se pune capăt dezvăluirilor sale, a fost asasinat prin tortură şi strangulare. Iată cum a descris Phill Shneider începutul contactului dintre guvernul SUA şi rasa micilor cenuşii: „În 1954, în timpul administraţiei Eisenhower, Guvernul federal a hotărât să încalce Constituţia americană, semnând un tratat cu entităţile extraterestre. Acest tratat a fost numit «Tratatul Granada din 1954», în conformitate cu ale cărui prevederi extratereştrii aveau dreptul de a răpi câteva capete de vite sau de a-şi testa tehnicile de implanturi pe fiinţe umane, având, desigur, obligaţia de a raporta cu privire la experienţele realizate. Încetul cu încetul, extratereştrii nu au mai respectat obligaţiile contractuale, ajungând să facă numai ceea ce doreau. Aceasta era situaţia în 1979.“ Schneider relatează că la sfârşitul anilor ’70 în baza de la Dulce din New Mexico (stat american din sud-estul SUA) a avut loc chiar şi o confruntare între forţele speciale ale CIA şi extratereştri.
Aşadar, la această întâlnire s-a pus la punct un tratat secret de colaborare între guvernul SUA şi acea rasă extraterestră. Prima condiţie a tratatului a fost ca extratereştrii să nu se amestece în treburile planetei Pământ. Prezenţa lor pe Pământ urma să rămână secretă. O altă condiţie a fost aceea de a furniza pământenilor tehnologie avansată. În schimbul informaţiilor tehnologice, extratereştrii primeau acordul de a realiza cercetări pe oameni, fără însă a le face vreun rău. Pentru transferul de tehnologie urmau să se construiască o serie de baze subterane (cum a devenit cea din Aria 51), sub terenurile rezervaţiilor indiene din Utah, Colorado, New Mexico şi Arizona. A devenit însă evident încă din anul 1955 faptul că extratereştrii nu şi‑au respectat partea lor de înţelegere şi că de fapt nici nu au avut intenţia să o facă. Chiar micii cenuşii au recunoscut că au început să facă experienţe genetice pe oameni, susţinând că aceste activităţi le sunt necesare pentru a supravieţui, deoarece rasa lor suferă de o deteriorare a structurii genetice în urma căreia ei nu se mai puteau reproduce.
Conform unui document guvernamental ultrasecret, s-a descoperit ulterior că aceşti extratereştri malefici folosesc tehnologia pe care o oferă pământenilor întocmai ca pe un veritabil „cal troian“, prin intermediul căruia ei urmăresc de fapt colonizarea planetei prin mutaţii genetice, creând o rasă de hibrizi. Guvernanţii care au condus din umbră aceste înţelegeri au fost într-un mod viclean influenţaţi, ajungându-se – conform anumitor dezvăluiri care au ieşit tot mai mult la iveală – ca această hibridizare să se producă începând chiar de la ei. Aceşti grey au ajuns să fie nişte fiinţe incapabile de emoţii şi se pare că ei sunt responsabili de acele răpiri de fiinţe umane, care au de fapt ca scop recoltarea de material genetic uman şi apoi crearea de hibrizi „human-grey“, întrucât rasa „grey“ nu se mai poate reproduce, fiind din această cauză pe cale de dispariţie. Dacă fenomenul acesta de hibridizare ar continua, aceasta ar atrage în schimb, bineînţeles, extincţia rasei umane.
O lucrare bine documentată în acest sens este cea a lui Richard Gleen, Operaţiunea Calul Troian. În această lucrare este redat, de exemplu, un mesaj venit pe cale telepatică de la extratereştrii benefici numiţi „marii blonzi“, în care se spune: „Nu sunteţi pe punctul de a fi invadaţi, nici măcar în decurs de a fi. Invazia a avut deja loc şi ea este în stadiul final.“ Multe filme de la Holywood, într-un mod deloc întâmplător, au exact rolul de a obişnui oamenii cu prezenţa micilor cenuşii. Putem observa faptul că în ideea de a crea o deschidere şi chiar o stare de simpatie faţă de hibridizarea cu grey, existenţa micilor cenuşii ne-a fost „sugerată“ tuturor, chiar şi copiilor, prin desene animate şi jocuri „nevinovate“.
Conform unor dezvăluiri şi mai tulburătoare, dar care sunt susţinute de probe foarte serioase, a devenit cunoscut faptul că aceşti „grey“ sunt la rândul lor manipulaţi de o altă rasă extraterestră malefică, ce este de mult timp prezentă pe Pământ, şi anume rasa reptilienilor. Oricât de greu de crezut ar părea, se pare că aceşti reptilieni sunt capabili chiar să-şi asume pentru anumite intervale de timp o formă umană şi în felul acesta ei ar fi reuşit să se infiltreze într-un număr destul de mare printre oameni. Chiar mai mult, se afirmă că reptilienii au reuşit să acceadă la foarte importante posturi de conducere în ierarhia politico-economică a omenirii, ei fiind în realitate cei care se află în spatele sectei satanice a francmasoneriei, care urmăreşte cu o sinistră îndârjire să instaureze aşa-numita Nouă Ordine Mondială. O prezentare foarte sistematică şi argumentată a acestor elemente poate fi consultată în renumita lucrare a lui David Icke, intitulată Secretul Suprem (The Biggest Secret). În această carte explozivă, David Icke prezintă informaţii detaliate despre faptul că persoane aparținând aceleiaşi linii de sânge reptilian au condus planeta timp de mii de ani şi au îngrădit cunoaşterea ezoterică şi spirituală.
Din fericire, aşa cum vom descrie în continuare, Pământul este foarte atent supravegheat şi de către rase extraterestre benefice foarte avansate, care însă înţeleg să ne ajute nu prin a acţiona în locul nostru, ci mai ales prin a urmări să ne facă să conştientizăm mai clar situaţia în care ne aflăm, pentru ca în felul acesta să ne exercităm în cunoştinţă de cauză liberul arbitru. Aceste civilizaţii extraterestre benefice foarte avansate sunt oricând dispuse să ne ajute într-un mod decisiv şi radical, cu singura condiţie ca noi să le solicităm ajutorul. Cunoscând aceste lucruri, pentru a-şi menţine dominaţia, structurile întunecate ale „elitei“ conducătoare ascund cu stricteţe informaţiile cu privire la civilizaţiile extraterestre benefice care se află în zona Pământului.
Mai multe surse din interiorul sistemului au dezvăluit că echipamentul extraterestru obţinut din recuperarea resturilor de OZN-uri prăbuşite este testat în mai multe baze ultrasecrete, una dintre acestea aflându-se în deşertul de la nord de Las Vegas, într-o zonă cunoscută sub numele de „Zona (Aria) 51“, Dreamland. Aici este locul unde prin tehnica „ingineriei inverse“ se caută, în cel mai mare secret, descifrarea tehnologiei extraterestre. Maniera în care se lucrează aici este aceea de a se opera pe compartimente strict secrete, astfel încât sunt foarte puţini cei care înţeleg informaţiile în ansamblu.
În anul 1989, inginerul Bob Lazar, a dezvăluit întregii lumi, prin intermediul postului TV Klass, faptul că a fost angajat în Aria 51, unde a putut cerceta modul de construire al OZN-urilor. El a afirmat că aceste nave nu folosesc vreun combustibil convenţional cunoscut pe Pământ, dar sunt prevăzute cu un reactor care produce antimaterie şi care este alimentat cu un element chimic care nu există pe pământ. De asemenea, el a mai afirmat că s-a putut determina faptul că navele îşi produc singure câmpuri gravitaţionale pentru a modifica coordonatele de timp şi spaţiu şi pentru a ajunge la destinaţiile dorite. Pentru distanţe mai mari se pare că ei folosesc stele ca porţi stelare, pe baza singularităţilor din centrele lor, prin care se pot deschide acele găuri de vierme în spaţiu-timp. Toate aceste dezvăluiri au fost publicate şi în revista OMNII. Conform strategiei deja obişnuite s-a urmărit cu îndârjire discreditarea lui Bob Lazar în mass-media, pentru ca informaţiile prezentate de el să-şi piardă credibilitatea.
Un alt om de ştiinţă care a lucrat în Aria 51 şi care a dorit să facă totul public a fost fizicianul Michael Wolf. Declaraţiile sale au fost mult mai detaliate, ceea ce a determinat din partea agenţiilor americane însărcinate cu păstrarea secretului despre extratereştri, atacuri violente la persoana lui. Wolf are doctorat în neurologie, biogenetică, fizică teoretică, ştiinţe informatice şi drept. Asupra sa s-a pus la cale chiar un atentat cu bombă în care au fost ucişi soţia şi copilul său, fapt care l-a motivat şi l-a ambiţionat şi mai mult să dezvăluie întregii umanităţi adevărul despre prezenţa extraterestră pe planeta noastră. El a dezvăluit faptul că LED-urile (diode emiţătoare de lumină), superconductivitatea şi tehnologia fibrelor optice se numără printre tehnologiile descoperite prin cercetările realizate asupra resturilor navelor extraterestre prăbuşite. Doctorul Wolf a mai dezvăluit faptul că americanii, folosind tehnologii rezultate din colaborarea cu extratereştrii, au pus la punct avionul spațial Aurora SR-33A, testat la baza militară din Aria 51. Acest avion funcţionează cu metan lichid şi are la bord un dispozitiv antigravitaţie, o armă ce utilizează pulsiunea electromagnetică (ce poate distruge chiar şi radarele) şi are capacitatea de a ajunge chiar şi pe Lună. Wolf a afirmat că preşedintele SUA nu are prea multe cunoştinţe despre Aria 51. Michael Wolf mai relatează că extratereştrii traversează galaxia prin „manipularea“ continuumului spaţiu-timp, atrăgând destinaţia către ei. Timpul este astfel redus la zero, iar acceleraţia este mărită la infinit. Unele OZN-uri se comportă ca nişte organisme vii, care se pot diviza şi apoi reface şi care răspund şi la ordinele mentale date de conducătorul lor. El a mai adăugat că nu se doreşte dezvăluirea secretelor energiei libere (free energy) pentru că, dacă s-ar realiza aceasta, companiile multinaţionale care conduc de fapt lumea ar fi desfiinţate, pierzându-şi puterea economică.
O altă persoană care a făcut dezvăluiri cu privire la locaţia ultrasecretă S4 a Zonei 51 (la nord de Las Vegas, Nevada) – informații care au fost destul de intens mediatizate – este doctorul în microbiologie Dan Burisch. Iată ce putem citi într-un titlu extras dintr-un comunicat de presă din 22 aprilie 2004, difuzat în SUA: „Doctorul în microbiologie Dan Burisch, care a fost ţinut prizonier în faimoasa Zonă 51, a vorbit public despre anumite operaţiuni secrete şi şi-a exprimat chiar dorinţa de a depune o mărturie publică, este pe cale să obţină imunitatea şi să apară în faţa Congresului, aşa cum a cerut“. Dr. Burisch poate, de asemenea, să depună mărturie că a văzut anumite porţi stelare secrete funcţionale prin intermediul cărora se poate călători în timp (atât în trecut cât şi în viitor). El afirmă că în special această elită francmasonică ce conduce la ora actuală întreaga lume nu doreşte ca faptele să fie dezvăluite deoarece, în viziunea lor, dacă tehnologiile avansate pe care ei le păstrează secrete şi le folosesc numai în rău ar ajunge la îndemâna tuturor, ei şi‑ar pierde în scurt timp după aceea puterea. „Elita“ stăpâneşte deja energia magnetică şi alte forme de energie gratuită, însă totul este ţinut secret. Ei deţin date ştiinţifice care ar aduce în scurt timp fericirea pe întregul Pământ, dar nu doresc să le împărtăşească. Energia este unul dintre mijloacele prin care oamenii pot fi stăpâniţi şi controlaţi foarte uşor.
Aceste realizări tehnologice nu sunt nici măcar bănuite de către marea masă a populaţiei. În cartea sa, Adevărul ascuns – Informații interzise, Steven Greer spunea că „tehnologia neagră” preluată din surse extraterestre de către „elita” Noii Ordini Mondiale este cu aproximativ 10.000 de ani înaintea tehnologiei utilizate în civilizația noastră „la vedere”. Dr. Greer afirmă că guvernul din umbră al Noii Ordini Mondiale are la dispoziţie peste 30 de dispozitive ultra-performante capabile să opereze cu aşa-numita „free energy” (energie liberă), majoritatea acestor dispozitive aflându-se în bazele subterane de mare adâncime (DUB).
Conducătorii din umbră au tehnologia capabilă să scoată cu uşurinţă lumea din întunericul ignoranţei, dar au ales să nu o facă. Cunoscând aceste lucruri ajungem să recunoaştem că senatorul american Brian Larry avea foarte multă dreptate atunci când spunea cu umorul său caracteristic: „Adevărul vă va face liberi. Dar mai întâi o să vă enerveze.”
Dincolo de aceasta, pentru a putea aprecia cam ce nivel de realizare tehnologică posedă civilizaţiile extraterestre avansate, este de remarcat faptul că în ultima perioadă au fost observate în spaţiu, chiar prin echipamentele NASA, uriaşe obiecte neidentificate care aveau în mod evident un comportament inteligent. Astfel, pe data de 24 aprilie 2012, satelitul NASA destinat studierii permanente a activităţii solare, cunoscut sub numele de SOHO (Solar & Heliospheric Observatory) a realizat fotografii şi filmări – care sunt încă accesibile pe internet – ale unui gigantic obiect prezent în apropierea Soarelui, având un aspect clar de navă spaţială, de la care pleacă o extensie imensă. În imaginea alăturată se poate observa respectivul obiect uriaş (stânga jos).
De asemenea, pe data de 1 august 2012, în imediata apropiere a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost înregistrată prezenţa unui gigantic OZN. Aceste filmări sau fotografii sunt postate conform legii în mod public pe Internet de către oficialii NASA. Trebuie să menţionăm însă faptul semnificativ că de multe ori au fost semnalate cazuri când aceste postări sunt „ajustate” astfel încât o serie întreagă de detalii – care probabil scăpaseră cenzurii iniţiale – nu mai pot fi remarcate. Există de asemenea şi cazuri în care anumite filmări sau fotografii care stârniseră un foarte mare interes prin aspectele uluitoare pe care le evidenţiau, au fost şterse pur şi simplu de pe Internet, accesul public nemaifiind posibil.
O altă înregistrare NASA uimitoare, ce a fost prezentată şi în serialul de televiziune Weird or What? în SUA, pune clar în evidenţă obiecte stranii de mărimea planetei Pământ care se deplasează în apropierea Soarelui, realizând în mod clar anumite unghiuri de mişcare ce denotă un comportament inteligent, neputând fi confundate cu fenomene naturale gen asteroizi sau comete ori cu particule de praf sau de gheaţă. Uneori aceste obiecte plonjează pur şi simplu în masa Soarelui, rezultând ulterior uriaşe jerbe de plasmă.
Cunoscutul astrofizician Nassim Haramein a explicat că din perspectiva cercetărilor sale privind singularităţile spaţio-temporale care se creează în interiorul stelelor, este cât se poate de plauzibil ca acele obiecte să fie de fapt uriaşe nave extraterestre intergalactice extrem de avansate, care folosesc Soarele nostru ca pe o poartă stelară prin care pot ieşi apoi oriunde în altă parte în Univers. Nassim Haramein susţine că aceste concluzii ar putea fi într-o foarte strânsă legătură cu unele aspecte menţionate în mai multe texte ale tradiţiilor antice, conform cărora vizitatorii din spaţiu veneau din stele şi erau adoratori ai Soarelui, fiind chiar denumiţi „Fii ai Soarelui”.
Elementele descrise de Nassim Haramein sunt confirmate în totalitate de informaţiile obţinute pe cale telepatică de către renumitul medium american Wesley Batman, informaţii publicate în cartea sa Dragoni şi care de foc zburătoare. În această carte este descris nivelul tehnologic al civilizaţiei extraterestre din sistemul solar al stelei Sirius, civilizaţie care se pare că a jucat un rol important în destinul civilizaţiei umane. Conform acestor informaţii, siriusienii călătoresc cu nave-mamă ce transportă fiecare sute de nave mai mici, precum şi mii de fiinţe extraterestre. Asemenea nave-mamă se deplasează prin declanşarea unor câmpuri foarte puternice de energie, care sunt de natură să modifice structura spaţio-temporală ce înconjoară nava respectivă. Ele au fost construite pe mai multe niveluri şi au un diametru cuprins între 650 şi 900 de km, structurile lor gigantice putând fi asamblate doar în spaţiul cosmic. Aceste nave galactice utilizează pentru deplasare mai multe tipuri de sisteme de propulsie. Sistemul principal este un sistem de comandă mentală care este practic un veritabil rezonator ce acordează perfect două realităţi spaţio-temporale diferite, utilizând pentru aceasta anumite sisteme antigravitaţionale care transformă materia în antimaterie, iar mai apoi se realizează un salt hiperspaţial prin porţile interdimensionale aflate chiar în centrul unor stele, dar într-o octavă diferită a dimensiunilor paralele spaţio-temporale.
Chiar dacă asemenea realizări par a fi de domeniul literaturii ştiinţifico-fantastice, studiile fizicii cuantice şi ale astrofizicii întrevăd astăzi din ce în ce mai mult faptul că aceste modalităţi sunt posibile cu adevărat.
Un alt aspect recent constatat, care ne poate ajuta să înţelegem cam la ce nivel de realizare tehnologică se pare că au ajuns unele civilizaţii extraterestre extrem de avansate, este acela că rapoartele observaţiilor astronomice au pus în mod clar în evidenţă anumite structuri stelare gigantice despre care astrofizicieni renumiţi constată că cel mai probabil au o natură artificială. Mai exact, au fost remarcate şi fotografiate legături extrem de stranii între mai multe galaxii, ca un fel de „poduri intergalactice”. Unele dintre acestea sunt realizate în linie perfect dreaptă, iar altele în trasee curbe, care prezintă simetrii inexplicabile. Întrucât este binecunoscut faptul că Universul se află într-o mişcare de expansiune, iar în plus galaxiile se şi rotesc fiecare individual în jurul propriului nucleu central, este foarte dificil de explicat cum s-ar fi putut forma şi menţine asemenea structuri cosmice într-un mod natural. Constatând, în cadrul unui studiu competent, că aceste aspecte sfidează logica fenomenelor cunoscute de astrofizică, savantul rus A. Vorobev declara: „Studiind aceste grupe de galaxii care interacţionează, de exemplu galaxiile VV-33 şi VV-34, rămânem uimiţi de dispunerea inteligentă în spaţiu a cordoanelor de legătură”.
Ulterior acestei declaraţii a savantului rus au fost fotografiate prin telescop două cordoane luminoase şi mai impresionante, fiind formate din stele gigantice, de foarte mari dimensiuni. Aceste cordoane se întind pe o uriaşă distanţă de 300.000 de ani-lumină!!! Anunţând tulburătoarea descoperire în cadrul unui congres ştiinţific, astronomul american Roger Lynds (de la Observatorul Naţional „Kit Peak” din Arizona SUA) a menţionat că aceste asocieri stelare stranii sunt „cele mai mari structuri observate vreodată în Univers”. Totodată, el a precizat că „gradul de perfecţiune geometrică a arcuirii acestora este incredibil”. În plus, ţinând cont că respectivul „pod de stele” se află la aproximativ 5 miliarde de ani lumină de noi, înseamnă că ceea ce vedem noi astăzi este imaginea a ceea ce exista acolo acum 5 miliarde de ani. De aici deducem că dacă – şi cel mai probabil aşa este – acestea sunt structuri artificiale, atunci civilizaţiile care au reuşit să creeze aşa ceva au faţă de noi un avans tehnologic pe care nici măcar nu ni-l putem imagina…
Căutând acum să înţelegem natura fiinţelor extraterestre care ne vizitează, din informaţiile dezvăluite de dr. Steven Greer, aflăm că navele extraterestre sunt construite prin asamblarea şi manevrarea matricei energetice astrale pentru a construi tiparul navei la acel nivel subtil, care apoi apare ca o formă perfect modelată în molecule fizice materiale. Este vorba despre o ultra-nano-tehnologie, care face ca nava să se poată manifesta atât în plan fizic, cât şi în dimensiunile paralele eterică şi astrală. O astfel de navă este în aşa mod structurată încât este infuzată cu conştiinţă şi inteligenţă, putând spune că este de fapt o biomaşină dotată cu o inteligenţă artificială capabilă de autointegrare şi chiar „autovindecare” în situaţiile în care este avariată.
Tehnologia extraterestră este în realitate trans-dimensională, iar esenţa acesteia este CONŞTIINŢA, ce acţionează direct prin intermediul gândurilor coerente, la fel cum laserul nu este doar o simplă lumină, ci este o lumină coerentă.
De aceea, pentru a interfera cu civilizațiile extraterestre benefice avansate şi cu tehnologiile lor, nu are rost să folosim radiotelescoape, antene cu microunde sau alte tehnologii umane curente. Ceea ce trebuie folosit în primul rând este GÂNDUL. În limbajul mecanicii cuantice, aşa cum arăta de exemplu laureatul Premiului Nobel, Erwin Schrodinger, conştiinţa este o singularitate, adică un substrat care conţine totul şi care transpare în mod identic în absolut tot ceea ce există.
Oamenii îşi cunosc încă mult prea puţin potenţialul de care dispun. Conştiinţa trezită şi dinamizată este cea mai mare forţă din Univers. Iar această trezire a conştiinţei se realizează în mod firesc prin punerea în stare de coerenţă cu Legile Divine ale Armoniei Universale. De altfel acesta a fost dintotdeauna – într-o formă sau alta – scopul tuturor căilor spirituale autentice care au existat pe Pământ.
Este important să fim conştienţi că dacă reuşim să intrăm în starea de conştiinţă a gândurilor coerente, începem să fim în coerenţă cu Universul însuşi şi experimentăm minunata stare de conştiinţă a Unităţii, cunoscută de altfel în tradiţiile spirituale ca samadhi sau nirvana. După ce atingem această stare, aproape totul devine posibil. În mod potenţial, fiinţa umană deţine capacitatea de a realiza prin intermediul conştiinţei sale tot ceea ce realizează orice tehnologie terestră sau extraterestră: levitaţie, proiecţii în timp, teleportare, influenţarea la orice distanţă a evenimentelor etc. Absolut totul ne stă la dispoziţie dacă ştim cum să accesăm şi să trezim aceste capacităţi inerente ale conştiinţei. Exact acesta este însă lucrul pe care „elita” întunecată a dorit întotdeauna să îl împiedice. Şi exact acesta este mesajul pe care civilizaţiile extraterestre benefice ni-l transmit.
Este necesar ca oamenii să fie educaţi în sensul că – dintr-un anumit punct de vedere – la nivel de conştiinţă noi nu suntem separaţi de civilizaţiile extraterestre şi că este necesar să ne orientăm pe calea Binelui. Aceste civilizaţii extraterestre benefice pot şi doresc să ne ajute în direcţia aceasta. Conştiinţele noastre sunt de fapt unite prin substratul Conştiinţei Cosmice.
Dacă înțelegem aceasta, înţelegem de fapt sursa Compasiunii Universale, despre care vorbesc toate tradiţiile spirituale. Iar dacă nu înţelegem aceasta, atunci nu putem avea nivelul unor civilizaţii care se pot deplasa cu viteze mai mari decât viteza luminii, prin dimensiunile eterice şi astrale. Acesta este marele salt de conştiinţă în faţa căruia omenirea se află în acest moment.”[1][2]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content....g=RO&item=7790
- http://www.yogaesoteric.net/content....g=RO&item=7812
- Foto: Internet
Marcaje