Cum trăiau Dacii
Înainte de formarea limbii române, înainte de formarea poporului român, înainte de „romanizare” au fost geto-dacii. Ei au stat la baza tuturor proceselor care formează prezentul. Doar dacă ne dăm seama de caracteristicile acestui element dac, vom putea să ne lămurim asupra amestecului rezultat și vom reuși să explicăm unele trăsături ale poporului român.Ocupația de bază a dacilor era agricultura. În expediția lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, soldații săi au trebuit să treacă prin întinse lanuri de grâu, iar oamenii săi au fost nevoiți să culce spicele cu lancea. Lexicograful bizantin al lui Suidas citează pe Criton care ne spune că Decebal în timpul războaielor cu Traian i-a însărcinat pe unii nobili cu apărarea cetăților iar pe ceilalți să aibă grijă de bunul mers al agriculturii. Lucrarea pământului era vitală pentru existența statului dac. Viticultura juca un rol major. Pe vremea lui Burebista, la îndemnul acestuia, dacii ar fi distrus toate podgoriile pentru a fi eradicat excesul de alcool. Știrea ar trebui interpretată în sensul că dacii, ascultând de liderul lor înțelept, au distrus doar viile care produceau peste nevoia generală. Ca și rudele de la sud, tracii, vechii daci beau vinul curat, neamestecat cu apă. Tăria alcoolică nu era așa de mare spre deosebire de vinul din peninsula grecească, licoare care întotdeauna trebuia amestecată. Vitele erau numeroase, dacii făcând deseori comerț cu ele. Rasa cailor getici era celebră. Regele scit Atheas care domnea peste estul Câmpiei Muntene, Bugeac și Dobrogea, a murit în timpul luptelor cu Filip al II-lea. Învingătorul a luat 20.000 de iepe pentru îmbunătățirea rasei. Scriitorii antici amintesc și de oile dacilor, de la care dacii obțineau lână pentru îmbărăcăminte și lapte.
Herodot spune că nu puteai să treci la nord de Dunăre deoarece te împiedica mulțimea roiurilor de albine. Trecând peste evidenta exagerare trebuie să constatăm mulțimea prisăcilor din Dacia. În lunca Dunării, în Baltă, în Deltă, pe lângă marile cursuri de apă, dacii erau pescari. Trecerea armatei lui Alexandru cel Mare pe malul stâng al Dunării s-a făcut în bărci ale localnicilor, făcute din trunchiuri scobite, cu care ei mergeau la pescuit. Se exploata sarea, iar în Apuseni aurul. Se lucra bronzul, fierul, argintul. Porduceau singuri coasele și secerile din bronz, topoarele, fiarele de plug, cleștele de fier, săbiile de fier, obiecte cult și moblilier, podoabe de tot felul, mai ales din argint (în special vase). La sfârșitul secolului IV î. Hr. au bătut monede ce le imitau pe cele grecești și macedonene, iar mai târziu pe cele romane. Din lemn făceau obiecte casnice și unelte agricole. Din lut făureau vase, unele împodobite cu figuri umane. Izvoarele ne spun că exportau materii prime: grâne, pește, ceară, miere. Se vor fi adăugat piei și blănuri și foarte probabil sare, lemne toate nu numai cu destinația Greciei sau Câmpiei Panonice ci chiar Egiptul. Importau de la greci vin și untedelemn. În munții Făgărașului s-au descoperit amfore mari din Thassos, Rhodos și Chios. Pentru uzul nobililor se aduceau țesături fine, stofe scumpe. După căderea Sarmisegetuzei s-au găsit într-o peșteră, ascunse, hainele și stofele scumpe ale lui Decebal.Dacii erau împărțiți în triburi având fiecare un nume și locuind un anumit tertoriu. Pe baza cercetării scrierilor lui Ptolemeu s-a stabilit că existau cel puțin 12 astfel de triburi. Din mărturia lui Ptolemeu, dar și a altor izvoare putem constata că dacii erau un popor numeros fapt ce explică expansiunea din timpul lui Burebista și continuitatea lor după Decebal. Ei trăiau în special în mediul rural, dar aveau și o serie de centre urbane. Ptolemeu al lui Lagos, însoțitorul lui Alexandru cel Mare, ne spune că orașele erau întărite. Trecând malul stâng al Dunării, regele Macedoniei a cuprins un oraș get care însă era ”rău întărit”. Asta înseamnă că la câmpie nu existau fortificații de piatră, apărarea realizându-se cu șanțuri și valuri de pământ întărite cu palisade. La munte unde materialul se găsea mai ușor, zidurile erau din piatră. Populația orașelor era destul de numeroasă. Atunci când Alexandru cel Mare cuprinde orașul de pe stânga Dunării, cei 4000 de călăreți daci se retrag, luând cu ei femei și copii de unde rezultă un număr ce trecea ușor de 10.000.
Cea mai mare parte a dacilor trăia însă la sate, pe cursurile de apă și în locuri mai adăpostite. Casele se făceau la câmpie din nuiele împleteite pe pari și muruite cu pământ. Aveau formă de bordei, adică jumătate îngropate în pământ. La munte sau deal era utilizat mai mult lemnul, folosindu-se bârne încheiate. Acoperișul era tot din lemn, așa cum ne arată și Columna. Aveau formă pătrată, cu două camere și erau înconjurate de un gard de scânduri, ascuțite la vârf. Unele din aceste case sunt reprezentate stând pe stâlpi înlați, ceea ce le dă un spect lacustru. În realitate e vorba de stâlpii de piatră care și azi în regiunea de munte sau deal se pun la colțurile casei, construindu-se apoi pe ei scheltul de lemn al clădirii. Și gardul cu vârful ascuțit este prezent în zilele noastre.Aceste locuințe găzduiau o societate ce se împărțea în două mari clase. Primii erau tarabostes, nobilii care purtau celebra căculiță din lână sau pâslă, din această cauză romanii numindu-i pileati. Oamenii de rând nu purtau această căciulă, din această pricină erau numiți de aceeași romani comati. În fruntea statului era regele care guverna ajutat de un sfat nobiliar. În împrejurări deosebite îl solicita și pe marele preot. Succesiunea la tron se făcea fie ereditar, fie electiv. Inscripția lui Acronion din Dionysopolis afimă că înainte de Burebista, rege fusese tatăl său, așadar avem o succesiune ereditară. Pe de altă parte, Cassius Dio ne povestește că regele Duras, văzând greutățile și primejdiile ce amenințau statul dac, a dat domnia de bunăvoie lui Decebal. Un ultim izvor istoric care ne provine de la Dio Chrysostom arată principul electiv în sensul că dacii își aleg dintre tarabostes, atât regele cât și marele preot. Nu a existat se pare principiul primogeniturii.sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-traiau-dacii/
Cum arătau şi se îmbrăcau strămoşii noştri
Dacii erau înalţi şi robuşti, purtau plete lungi şi bărbi, iar iarna îşi acopereau trupul cu piei. Femelie dace erau frumoase, în simplitatea lor, cu chipuri expresive. Purtau aplice şi bijuterii din aur şi bronz. Astfel au fost înfăţişaţi strămoşii daci în mărturiile istorice şi ilustraţiile monumentale, păstrate până în prezent.Puţini dintre călătorii străini care au ajuns în trecut în provinciile istorice ale României au avut dubii că oamenii locului, întâlniţi în peregrinările lor prin satele româneşti, ar fi fost alţii decât descendenţii poporului lui Decebal, înfăţişat în scenele de pe Columna împăratului Traian. Istoricul Vasile Pârvan a realizat una dintre cele mai elaborate descrieri ale înfăţişării şi portului dacilor, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926. Descrieri asemănătoare au fost publicate şi de istoricul Hadrian Daicoviciu în volumul „Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică.
Înalţi, cu ochii albaştri
La descrierile portului dacilor, publicate de istorici, au contribuit ilustraţiile de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, precum şi statuetele unor daci, provenite din arta romană şi descrierile lor din vechime.“Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii.Dacii aveau grijă de aspectul lor, susţinea academicianul Vasile Pârvan. „Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scrie Vasile Pârvan.
Dacii şi portul popular
Despre îmbrăcămintea dacilor, istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că ea semăna cu portul popular românesc. “Bărbaţii purtau pantaloni (cioareci) de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Cămaşa, despicată în părţi, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra. Mantia, prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii îşi acopereau capul pe vreme rea”, arăta Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat de Editura Ştiinţifică în 1965.Nobilii purtau căciuli de lână, iar dacii de rând purtau capul gol, relata istoricul Vasile Pârvan.„Ca şi astăzi ţăranii noştri, bărbaţii geto-daci purtau o cămaşă peste pantaloni şi erau încinşi cu o curea. Pe Columna lui Traian, spre deosebire de Trofeul de la Adamclissi, ei poartă şi o mantie scurtă, fără mâneci, prinsă pe umeri cu o fibulă. Geto-Dacii nobili purtau un fel de bonet de lână, în vreme ce poporul de rând umblă cu capul gol, ceea ce părul lăsat mare, fireşte, îi permiteà să facă fără primejdie şi pe vreme rea: cel puţin pe monumente aşa sunt reprezentaţi în chip absolut consecvent, atât la Roma, cât şi în Dobrogea. Ε totuşi foarte probabil, că şi nobilii şi cei de rând vor fi avut o glugă prinsă Ia mantaua lor, pentru vremea de ploaie şi zăpadă”, scria Vasile Pârvan, în volumul „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.Istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că dacii purtau în picioare călţuni de pâslă sau opinci de piele, iar vara umblau desculţi. “În săpături s-au găsit „mâţe” (crampoane) de fier care se prindeau de talpa încălţămintei pentru a uşura mersul pe gheaţă şi zăpadă. Natural, atunci când mergeau călare, dacii aveau la încălţăminte pinteni de fier”, adăuga Daicoviciu, în volumul Dacii.
Frumoasele dacilor
Potrivit cercetătorului Daicoviciu, femeile dace aveau o frumuseţe expresivă. “Columna Traiană le înfăţişează, poate idealizându-le întrucâtva, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc. Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna Traiană ni le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul”, scria Hadrian Daicoviciu.Academicianul Vasile Pârvan era de părere că înfăţişarea femeilor dace de pe columnă era idealizată faţă de cea de pe Monumentul de la Adamclissi. „Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.
Podoabele dacilor
Potrivit istoricilor, atât bărbaţii cât şi femeile din vremea dacilor preferau să îşi împodobească hainele cu diferite aplice de metal, de bronz şi de aur, fie fixate direct pe curele, fie numai susţinute ca nişte nasturi, de curele ori cordoane petrecute peste cămaşa-tunică de cânepă, de in, ori de lână. Un al doilea element de împodobire a îmbrăcăminţii erau nasturii mici şi, mai ales, discurile convexe mari, de bronz, relata Vasile Pârvan.„Portul bărbătesc şi femeiesc, cel puţin la cei bogaţi, e de o rară solemnitate şi de un fast foarte ceremonios, chiar atunci când metalul întrebuinţat pentru creşterea efectului decorativ nu e aurul, ci numai bronzul. Nu numai obişinuitele brăţări şi inele de picioare, cercei şi inele, colane bărbăteşti şi femeieşti, dar extrem de variate ace de păr şi de haine, fibule enorme, diademe şi, mai presus de toate, aplice şi pendantive cusute pe haine, fixate pe cingători late până la 20 de centimetri, pe pieptare şi pe curele de tot felul, împodobesc pe oamenii bronzului„, arăta autorul volumului „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.
Răspunde cu citat
Marcaje