Nemurirea exista ( cercetările unui fizician român despre vindecarea cancerului)
S-a descoperit energie stocată doar în părul uman, ceea ce confirma din nou fizica cuantica: viata după moarte exista.
La sfârşitul anilor ’90, la Institutul de Oncologie din Bucureşti a fost pornit un proiect ieşit din comun: tratarea cancerului la distanţă, prin fire de păr. Testul pe cobai a fost o reuşită.
Protagonistul acestui tip de cercetare fundamentală, fizicianul Teodor Săndulescu, a avut curiozitatea să facă unele teste pe firele de păr ale unor persoane decedate. Concluzia, uluitoare, a fost că, spre deosebire de animale, “corpul energetic” al omului rămâne viu şi după decesul organismului. Adică există viaţă după moarte.
“La baza experimentelor a stat ideea că părul menţine legătura cu câmpul biologic al subiectului de la care a fost tăiat, chiar dacă e dus la mare distanţă de corpul de origine. Ştiţi povestea lui Samson, din Vechiul Testament, care şi-a pierdut puterea după ce i-a fost
tăiat părul. De ce avea puterea în păr? Pe de altă parte, se ştie că biocâmpul organismului este o structură informaţională măsurabilă, sub formă de pulsiuni electromagnetice, şi are o dinamică diferită de la persoană la persoană”, ne-a declarat fizicianul (in 2010).
A descoperit energie «stocată» în păr
“Plecând de la aceste date, după ani de experimente, am reuşit să stabilesc că există o legătură energetică şi informaţională stabilă între firul de păr şi organismul de la care a fost recoltat, ca într-un fel de oglindă. La om însă, spre deosebire de animale, firul de păr prezintă pulsiuni energetice chiar şi după decesul organismului. Asta înseamnă că există o formă de energie spirituală care rămâne intactă după moartea noastră biologică. Acest lucru mă încurajează să presupun că sintagma viaţă după moarte se referă la ceva real”, a completat Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Iniţial, intenţia fizicianului Săndulescu a fost să încerce să vindece cancerul de la distanţă, prin firele de păr recoltate de la organismele bolnave. În cadrul unui experiment, cinci şobolani au fost injectaţi subcutanat, în zona spatelui, cu celule canceroase.
După ce s-au îmbolnăvit, adică li s-au format tumori, li s-a tăiat câte un smoc din blană. Fiecare smoc a fost supus, într-o incintă specială, situată la o distanţă apreciabilă de locul unde erau ţinuţi şobolanii, unui flux de radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă.
În mod normal, şobolanii bolnavi mureau după 80 de zile. În cazul celor cu părul supus unor radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă, trei dintre subiecţi au supravieţuit mai mulţi ani. Practic, s-au vindecat de cancer şi au murit de bătrâneţe.
Lucrează la brevetarea metodei
Abia după ani de cercetare în domeniul cancerului, fizicianului i-a venit ideea să studieze din punct de vedere energetic firele de păr ale mai multor specii, inclusiv ale omului.
“Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale părului dispar o dată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile - sunt prea multe date legate de acest număr 40! Concluzia este că omul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu.
Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale. “Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu.
“În acest moment lucrez la brevetarea unui aparat special prin care să pot determina cu rigoare ştiinţifică toate aceste observaţii. Abia după aceea vor putea fi validate, oficial”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu.
Rezultatele, prezentate la Viena
“Cunosc experimentele lui Teodor Săndulescu şi pot să vă spun că datele acestei metode au fost prezentate în cadrul unui simpozion la Viena, cu real succes. Eu cred că subiectul este demn de luat în seamă şi de dezvoltat, oricât ar părea, acum, de SF”, ne-a spus medicul oncolog Florin Băcanu, vicepreşedinte al Societăţii Române de Oncologie, filiala Bucureşti.
Fenomenul este cercetat de marile puteri, în secret, de peste 60 de ani
“Studiul influenţei radiaţiilor electromagnetice emise sub formă de impulsuri sau radiaţie continuă (unde) asupra materiei vii se face cu asiduitate în cele mai secrete laboratoare ale marilor puteri, de peste 60 de ani. Experimente cu rezultate de necontestat au arătat că radiaţia electromagnetică pe anumite spectre şi frecvenţe poate avea efecte terapeutice. Personal, am făcut cunoscute cercetările domnului Teodor Săndulescu prin emisiunile de televiziune pe care le realizez”, ne-a spus generalul de brigadă (r) Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic, fost consilier parlamentar pe ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.
Americanii au confirmat că nemurirea este ceva real
Fizicianul român nu este singurul care e convins că există viaţă după moarte. Iată câteva exemple ale unor oameni de ştiinţă din străinătate care susţin acelaşi lucru.
Profesorul Robert Lanza, de la Universitatea de medicină Wake Forest din Carolina de Nord, SUA, susţine o teorie a biocentrismului. Conform acestuia, fizica cuantică dovedeşte faptul că există viaţă după moarte. Omul de ştiinţă spune că moartea este doar o părere imprimată de educaţie. Mai mult, el susţine chiar că viaţa creează Universul, şi nu invers.
Practic, spaţiul şi timpul nu sunt aşa cum bănuim noi, iar moartea nu există într-un sens real, aşa cum credem noi astăzi.
Dr. Eben Alexander, un neurochirurg de la Harvard, a fost sceptic în legătură cu ideea de viaţă după moarte. Cu toate acestea, un accident l-a convins că Raiul există. În anul 2008, dr. Alexander a intrat în comă profundă timp de 7 zile. “Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru faptul că, în timp ce corpul meu zăcea în comă, sinele interior era viu. În timp ce neuronii din cortexul meu erau blocaţi, conştiinţa mea nelegată de creier călătorea într-o dimensiune despre care nu am visat niciodată că ar putea să existe”, a povestit ulterior neurochirurgul despre experienţa prin care a trecut.
Dr. Gary E. Schwartz, profesor de psihologie, medicină, neurologie, psihiatrie şi chirurgie la Universitatea Arizona, director al Laboratorului pentru Progrese în Domeniul Conştiinţei şi Sănătăţii, a avut curajul să-şi rişte reputaţia internaţională printr- o serie de experimente menite să confirme sau să infirme existenţa vieţii de după moarte. Rezultatele, descrise în volumul “Experimente privind viaţa după moarte”, au fost pozitive: există!
PS: Atât indienii, cât și agentele VRIL credeau că parul lung asigură o mai bună conexiune în comunicări.
Comentariu:
..... făcăturile, vrăjitoriile se fac pe fire de par sau pe fragmente de unghii ale persoanelor vizate. Astfel, nişte practici ancestrale, care noua ni se păreau nişte şarlatanii, încep să capete o explicaţie ştiinţifica.
Răspunsul meu
Da, extrem de interesant. Uluitor, chiar. Înseamnă că un fir de păr uman este un concentrator de energie biologică vitală, de un tip încă necunoscut, care ne conectează cu Universul, căruia îi transmite informații despre noi. Să fi avut dreptate celebrul om de știință Ervin Lazlo, care afirma,în cartea Stiința și câmpul Akashic, că toate informațiile despre noi, după dispariție, sunt depozitate undeva la marginea Universului ca o holograma.
-=-=-=-=
“Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale părului dispar odată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile – sunt prea multe date legate de acest număr 40! Concluzia este că o- mul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale.
“Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu.