Divinitatea şi lumea

SCRIS DE DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR)
PE DUMINICĂ, 22 NOIEMBRIE 2020PUBLICAT ÎN: EZOTERISM, SPIRITUALITATE


Distribuie!



Salveazăby

Salvează

Distribuiți




“Dumnezeu şi lumea
Textele hermetice alchimice vorbesc atât despre imanenţa Divinităţii în lume, cât şi despre transcendenţa ei în raport cu universul. Divinitatea este desemnată prin expresia „natura naturans”. Orice fiinţă, tot ceea ce există, este o parte a lui Dumnezeu. Istoria lumii este considerată, de asemenea, a fi şi istoria imanenţei lui Dumnezeu: fără creaţie, Dumnezeu ar fi rămas doar în potenţialitate nediferenţiată; dacă Dumnezeu există prin existenţa Universului, aceasta este datorită faptului că El s-a exprimat pe El însuşi.

Structura lumii întâlnită la alchimişti este următoarea: în centru se află Pământul; urmează cercurile şi cerurile celor şapte planete, cercul stelelor fixe; apoi vine empireul, regatul spiritelor pure; în final, în afara ansamblului Universului este Dumnezeu însuşi, Creatorul acestui Tot pe care El îl cuprinde într-un anumit fel care „circumscrie totul, fără a fi El însuşi circumscris de ceva”. Aceeaşi concepţie o întâlnim şi în cosmologia Universului la gnostici.
„Prin El totul, pentru El totul şi în El totul”

Există astfel o singură Fiinţă, care ni se prezintă sub forme infinit variate, iar piatra filozofală devine simbolul acestei unităţi cosmice: piatra filozofală are natură vegetală, animală şi în acelaşi timp minerală pentru că din ea însăşi, în substanţă şi în esenţă îşi extrag existenţa vegetalele, animalele şi mineralele. Teoria unităţii materiei este prezentă la toţi autorii hermetici: „Unul este Totul; prin El Totul, pentru El Totul şi în El Totul”, a spus Zosima.
Tot alchimiştii au creat deviza OMNIA IN UNUM (Totul într-unul). Jacob Boehme spune: „Când afirm că tratez sulful, mercurul şi sarea, eu înţeleg că vorbesc doar de un singur lucru spiritual sau corporal. Toate creaturile sunt acest lucru unic, dar proprietăţile le diferenţiază. Un om, un animal, o plantă sau o fiinţă oarecare, toate acestea sunt în esenţă acelaşi lucru unic. Tot ceea ce este corporal are o singură esenţă: plante, arbori, animale; dar fiecare diferă prin faptul că la început verbul FIAT i-a imprimat o calitate”. Aici este fundamentul teoriei „signaturilor”, care a fost dezvoltată după aceea de Paracelsus.

Unitatea materiei este reprezentată de alchimişti prin anticul simbol al şarpelui ce-şi muşcă coada (UROBOROS), simbolul evoluţiei care renaşte neîncetat din propia sa distrugere, într-o mişcare fără sfârşit. De altfel, trebuie ca materia, aflată în diverse forme, să fie redusă la un constituent comun pentru ca transmutaţia în energie să devină posibilă.”[1]