A fost odata , de mult ..atat de demult ca mintea noastra nu poate sa priceapa , un sir de evenimente ,deasemeni neantelese , care au dus la nasterea samburelui materiei : atomul de hidrogen ,atat de mic ,dar urias ca importanta , caci el , micutul atom a luat pe umerii lui sarcina creerii materiei primordiale ,care la randul ei ,prin transformari ,acum intelese de mintea noastra ,cu ajutorul gravitatiei , un alt mister ,caci in intelegerea noastra gravitatia este o consecinta a existentei materiei si o manifestare a ei , desi fara ea materia nu ar fi putut fi coaugulata , deci logic, gravitatia a existat inaintea creerii materiei ....imposibil de inteles..dar aceasta poveste nu are menirea sa arate ce mintea noastra nu poate sa priceapa caci atunci ar fi fara de sfarsit..aceasta poveste are menirea sa-ti sugereze tie cititorule , miracolul care a dus la creatia fiiintei umane cu unicitatea intelegerii existentei ei prin constiinta..asadar daca ne uitam cu detasare incepem sa intelegem ca tot universul , cu toate misterele lui , a avut menirea sa ne creeze pe noi oamenii dar din pacate a uitat sa ne induca reposabilitatea unicitatii noastre...
Imensitatea spatiului ne apasa , prin legatura sa cu timpul caci, oricat am fi noi dornici de comunicare , acum intelegem ca suntem condamnati sa fim singuri in univers ... nu pentru ca asa ar fi ,ci pentru ca ,desi noi suntem copiii favorizati ai universului ,existenta noastra ca specie ,oricat ar fi ea de mandra si convinsa ca va dainui milioane si miliarde de ani este un firicel in masura timpului existentei universului . Hai sa ne intoarcem inapoi cu 110 ani cand umanitatea a emis in spatiu primul semnal radio inteligibil... chiar daca si-ar fi pastrat "vigoarea" el deabia a parasit sistemul nostru solar si calatoreste in golurile spatiale urmand , tot presupunand ca nu este diminuat , ca intr-o suta de mii de ani sa parasesca frumoasa noastra galaxie, Calea Lactee , si apoi catre ce mai apropiata galaxie la fel de frumoasa, Andromeda , va avea nevoie de cca 3 milioane de ani sa-i ajunga marginile unde sa presupunem ca umilul nostru semnal este descoperit de o specie inteligenta , care se va bucura la fel ca si noi ca nu sunt singuri in univers .. sigur ca vor emite un raspuns catre noi ...dar noi peste alte 3 milioane de ani .. , daca vom mai exista sau vom mai fim interesati , sau sa nu mai fim deloc sau chiar daca vom fi ,ca sa schimbam un simplu salut sunt necesari 6 milioane de ani ...nu-i asa ca e o pierdere de timp ?
Oare ce va mai putea crea micul nostru atom de hidrogen ? Daca viteza celor imateriale expusa de Einstein nu poate fi atinsa de materie .. poate noi oamenii ,peste timpuri ne vom transforma in energie pura si atunci timpul nu va exista pentru noi , vom fi energie si inteligenta pura , dar ce va fi bucuria cunoasterii fara bucuria creatiei si mai ales fara bucuria iubirii ... cum mai putem tine in brate persoana iubita sa-i oferim tandrete si incredere in minunile iubirii , cum mai putem tine pe genunchi nepotii nostrii bucurandu-ne de puritatea varstei lor si povestindu-le din trecutul nostru plin de viata adevarata ...?
Avem curajul sa mergem mai departe cu povestea micutului atom de hidrogen ?
Daca DA trebuie sa intelegem ca multe din observatiile actuale sunt de neanteles...cum sa pricepem noi ca un corpuscul poate fi in mai multe locuri in acelasi timp (vezi teoria cuantica)? Cum sa intelegem ca asta inseamna ca viteza de miscare a microparticolelor este infinita ?
Cum sa intelegem ca MATERIA nu este cea mai importanta componenta universala daca noi am crescut , am fost educati , in spiritul si dorintei de descoperire a acesteia ? Din pacate universul ne-a creat ca sa observam doar o firimitura existentiala , insa noi am invatat sa-l fraierim prin perpetuarea cunoasterii..de la o generatie la alta ..astfel incat daca mica noastra planeta ne mai suporta , peste mii sau milioane de ani vom intelege totul ... asadar ne bucuram acum de certitudinea puterii noastre de cunoastere incununata de posibilitatile noastre de creatie toate adunate in creuzetul iubirii , caci fara ea nu avem ratiunea de a trai..
Ne asezam deci pe satisfactia ca suntem binecuvantati cu darul de vedea "viitorul" cu mintea , banuim sau stim ca puterea noastra de intelegere este imensa prin faptul ca , spre deoasebire de ca acum sute de ani ,cand cunoasterea era depozitata in mintea "geniilor" acum este un bun comun ...asa ca evolutia ei este exponentiala ... o singura minte nu mai poate pricepe noianul informational al dezvaluirilor complexilitatilor exitentei ... si apoi ..vom avea puterea de invata ceva din asta ?
Daca DA trebuie sa pretuim mica noastra felie de existenta , sa nu ne risipim in ura , in dorinte searbade, in orgolii ieftine si sa daruim clipa noastra de traire intelegerii frumusetilor lumii ,sa ne umplem sufletul cu ele , sa traim intens , sa ducem cunoasterea la finalitate prin simtire , sa invatam sa iubim ...si atunci vom fi fericiti iar la final ..cand am lasat celor iubiti bunatate noastra , tandretea , invatamintele si mangaierile noastre , prin ei vom deveni NEMURITORI..............deci fara frica inexorabilului SFARSIT...