Jurnalul unui asasin: memoriile generalului Basta despre Mihai Viteazul

[Adrian Pop]

Jurnalul unui asasin: memoriile generalului Basta despre Mihai Viteazul



Citeste mai mult: adev.ro/qicym0

[Adrian Pop]

În „Historia della Transilvania“, un volum vechi şi rar ce se află în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Judeţene din Argeş, se găsesc detaliile morţii voievodului Mihai Viteazul.

Cartea, care este de fapt o cronică a asasinării, reprezintă memoriile generalului Giorgio Basta, cel care l-a ucis pe Câmpia Turzii.

Historia della Transilvania“ a fost editată la Veneţia, în 1638, însă un exemplar se găseşte astăzi în Colecţia Specială a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ din Argeş.

„Din motive necunoscute, exemplarul rar a stat o perioadă în apă.

După uscare, corpusul cărţii a rămas puţin ondulat, dar hârtia de moară de înaltă calitate – produsul Evului Mediu european – şi cerneala, de asemenea, de calitate bună, nu s-au deteriorat, cartea neprezentând urme majore de degradare.

Acest lucru arată nivelul la care ajunsese arta tipografică în Veneţia, în anul 1638. Păstrând legătura originală şi având 351 de pagini, cartea este împodobită cu majuscule ornate la începutul fiecărui capitol, dar şi cu viniete şi miniaturi, care scot în evidenţă fineţea şi măiestria tipografilor veneţieni“, explică Gabriela Tomescu, responsabil de secţia Colecţii Speciale a bibliotecii argeşene.

Această carte reprezintă, de fapt, cronica uciderii lui Mihai Viteazul.

La 18 septembrie 1600, la bătălia de la Mirăslău, voievodul român a fost învins de generalul Basta. A urmat o serie de înfrângeri ale voievodului în lupta cu oastea polonă, Mihai Viteazul fiind nevoit să ia drumul Vienei, în ianuarie 1601. În primăvara acelui an, a apelat la împăratul Sfântului Imperiu Roman, Rudolf al II-lea, care a mediat disputa cu generalul Basta.

După intervenţia împăratului şi reconciliere, cei doi au primit misiunea de a supune Transilvania, unde Sigismund Bathory revenise la domnie. În 3/13 august 1601 a avut loc bătălia de la Gurus-lău (Gorăslău), unde forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale lui Basta l-au învins pe Bathory. Cu toate acestea, la 9/19 august, din ordinul lui Basta, Mihai Viteazul a fost ucis pe Câmpia Turzii.

După asasinarea domnitorului şi înfrângerea lui Bathory, Basta a ajuns comandant militar al Transilvaniei, dar cruzimea sa a atras nemulţumirea generală. În 1604, Basta i-a cheamat la Cluj pe nobilii unguri, prilej cu care i-a condamnat pe unii la moarte prin spânzurare.

Tot atunci, Rudolf al II-lea a decis să-l recheme la Curtea sa şi astfel Transilvania a scăpat definitiv de Basta.

Retras din cariera militară, Giorgio Basta a scris câteva tratate militare, dar şi memoriile, sub formă de manuscris. După moartea sa, la Praga, în 1607, manuscrisul a fost preluat, redactat şi tipărit de cavalerul italian Ciro Spontoni, secretarul şi omul de casă al generalului, sub titlul „Historia della Transilvania“.

Istoria capului lui Mihai Viteazul

În memorii e descris episodul privind soarta capului lui Mihai Viteazul din perspectiva rivalilor domnitorului şi negându-i viteja şi măreţia în epocă. Din relatările lui Spontoni aflăm că, după asasinarea voievodului, oştile sale devotate au început să murmure împotriva lui Basta, acesta reuşind să le liniştească:

„După aceasta s-a ţinut sfat, unde au participat principalii comandanţi ai ambelor armate, unde s-a stabilit şi s-a supus aprobării lui Basta hotărârea de a trimite capul principelui Mihai în Valahia, apreciindu-se că dacă nu l-ar fi trimis, armata sa pe care o ţinea acolo nu ar fi crezut că el este mort, iar boierii vor trebui să-şi aleagă un alt domn...

Capul fu deci îmbălsămat şi încredinţat cavalerului principelui Mihai, care îl cerea cu multă stăruinţă pentru a-l duce în Valahia. Acesta plecă şi duse cu el o scrisoare de la Basta către baronii şi cavalerii valahi“.

Istoricul Gheorghe Anghel prezintă, în lucrarea „Izvoare istorice din a doua jumătate a secolului XVII ce atestă faptul că trupul voievodului a fost reînhumat în Catedrala sa din Alba Iulia“, mai multe teorii privind identitatea celui care a dus capul voievodului în Ţara Românească.

Astfel, Nicolae Iorga, făcând referire la un izvor italian ce ulterior nu s-a confirmat, scria în 1935 că după uciderea voievodului „soţia unuia dintre căpitanii lui Mihai Viteazul putu să fure frumosul cap pentru a-l strecura în Mănăstirea Dealu“.

Ulterior, a abandonat această teză, acceptând, ca şi Constantin C. Giurescu, varianta prin care-l indică pe comisul Radu Florescu ca fiind cel care a luat capul lui Mihai Viteazul şi l-a dus în Ţara Românească, încredinţându-l spre a fi înhumat lui Radu Buzescu. Potrivit lui Gheorghe Anghel, o relatare asemănătoare a făcut şi cronicarul sârb Gheorghe Brancovici: „Capul ascuns a fost dus în taină de un oarecare căpitan numit Izbaşa în Mănăstirea de la Târgovişte, ce se află pe o colină ridicată, numită Mănăstirea din Deal şi a fost înmormântat acolo“. Misteriosul cavaler care a jurat legământ Din „Historia della Transilvania“ reiese că unii comandanţi ai oştirii româneşti şi mai ales unul dintre „cavalerii principelui“ au cerut cu insistenţă capul lui Mihai, fără să i se menţioneze numele.

Acesta trebuie căutat între cei 30 de boieri credincioşi care l-au însoţit pe voievod la Viena şi Praga, precizează istoricul Anghel. Cunoaşterea numelui cavalerului care a luat capul lui Mihai Viteazul şi l-a dus la Mănăstirea Dealu o datorăm istoricului C. Razachevici, iar personajul căutat de atâta vreme era boierul Turturea Paharnicul.

Într-una dintre versiunile „Letopiseţului Cantacuzinesc“, din secolul al XVIII-lea, un anonim a adăugat la sfârşitul „Istoriei lui Mihai Vodă“ o poveste despre un boier care a fost la el: „Atunci au fost legat Mihai Vodă cu Turturea Paharnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pe altul până la moartea lor. Şi dă se va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-altă ţară să nu-i lase lui Mihai Vodă oasele, ci să le aducă la Ţara Românească şi să le îngroape. De aceea dacă văzu Turturea Paharnicul că tăiară pe Mihai Vodă mult s-au nevoit pentru jurământ, ca să ducă oasele lui Mihai Vodă.

Ci n-au putut, ci au luat numai capul şi l-au dus în Ţara Românească şi l-au îngropat la mănăstirea Den Deal de la Târgovişte“. Această relatare a fost considerată mult timp o simplă legendă, însă a fost confirmată documentar, după cum spune Gheorghe Anghel. Este vorba de un document emis de Radu Mihnea, voievodul Ţării Româneşti, în 7 decembrie 1612, prin care întăreşte lui Turturea Paharnicul, satul Găuriciu, cumpărat de Mihai Viteazul şi dăruit lui: „Pentru multă şi bună credincioasă slujbă cu care a slujit lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă şi încă în alte ţări străine până în Ţara nemţească.

Şi apoi răposatu Mihai Voievod s-a întâmplat acolo moarte de au pierit. Într-u acela sluga domniei lui, mai sus zis, Turturea Paharnic el a furat capul lui şi l-au adus în ţară, de l-au slujit şi l-au îngropat cu multă cinste ca pe un domn“.

Prin urmare, explică istoricul, Turturea Paharnicul a fost acel „cavaler al principelui“ din relatările lui Spontoni, care a cerut capul domnitorului de la generalul Basta. „Dacă l-a furat, după cum relatează cronicile şi documentul emis de Radu Mihnea, sau l-a obţinut cu consimţământul lui Basta, după cum precizează Spontoni, nu suntem încă în măsură să ştim.

Ceea ce se poate afla din izvoarele citate este că în acele zile de august, în 1601, în preajma domnului român se aflau o seamă de boieri, dintre cei 30 care l-au însoţit la Viena şi Praga. Între aceştia se remarcă figurile banului Mihalcea şi a Paharnicului Turturea“, spune Gabriela Tomescu.

Citeste mai mult: adev.ro/qicym0