NU DEGEABA IOANAUREL POP, PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, SPUNE CĂ DOVEZILE DESPRE POPORUL ROMÂNSUNT ERADICATE SISTEMATIC!...

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşiirumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice,respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”.
*
2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zecereferiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune:„Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. Lageţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.
*
3. Homer: „Dintre toate popoarele geţiisunt cei mai înţelepţi.”
*
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a luiSocrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” odiscuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides cel-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, careeste un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fărăsă ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama decorp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şiiată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că einu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav,partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şipentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor,ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorulrăului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbelefrumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.
Uimitoare aceasta viziune asupra medicineilui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!
*
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceeace urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Micăpână în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
*
6. Marco Merlini, arheolog italian (n.1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţelesunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim căscrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. ÎnRomânia avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregiiEurope.”
*
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac:„Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorulVaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acumcâţiva ani).
*
8. Alfred Hofmann 1820 – în „IstoriaPământului”: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mairapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierilepurtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prininstrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale aUmanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, căs-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buriculPământului, ci Axa Universului.
*
9. Marija Gimbutas – Profesor laUniversitatea California din L.A. - Civilizaţie şi Cultură: „România este vatraa ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 –3.500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şicreatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale,de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului.
A devenit de asemenea evident că aceastăstrăveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Afost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare alenaturii.”
*
10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitoriide la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
*
11. Gordon W. Childe: „Locurile primare aledacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizareacentrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fieplasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
*
12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici aiRumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţianeolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
*
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american:„Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european alcelei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”.
*
14. William Schiller – arheolog american:„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun,răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
*
15. John Mandis: „Cele mai vechidescoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este olimbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
*
17. Universitatea din Cambridge:– Înmileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah areprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şicivilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiuslav;
– VEDELE (RIG V)EDA cele mai vechimonumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. FostulPrim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt operaarienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
*
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fiextirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa seluptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţăcât pentru o limbă”.
*
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-secXVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ciVLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor,dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toateasupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr demilioane”.
*
20. Michelet, Paris 1859, către trimisullui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţisăpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.
*
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta esteunul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţisau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietreişlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poateunic în istoria lumii, continuitatea unui neam”.
*
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şiactualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage dinacest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.
LATINEASCA este departe de a fi trunchiullimbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ealatina, este cea mai nouă dintre toate”.
*
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilortrăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc înlimba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
*
24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre caream spus că sunt daci”.
*
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşilimbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri.
Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria,cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şicredeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.*
*
26. Martin Hochmeister (SiebenburgischeProvinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, înTransilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şigeţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şiregiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
*
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines del’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor deazi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşiorigine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile dinvechime concordă”.
*
28. Universitatea din Cambridge (1922, TheCambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat înCarpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
*
29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane,1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grecdin perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbiigermane”.
*
30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179):„Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
*
31. Carol Lundius (Cronica ducilor deNormandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
*
32. Leibnitz (Collectanea Etymologica):„Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, aiolandezilor (daci) şi ai anglilor”.
*
33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei IoanPaul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a BisericiiCatolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbălatină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine dinlocul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limbarumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună.Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, dinBucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumiioccidentale”.
*
34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţidin cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că înaceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei maivechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
*
35. Carlo Troya (1784-1858, istoricitalian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au oistorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele,Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată căgeţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric dinneamul Amalilor.”
*
36. Harald Haarman (specialist în istoriaculturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu multînainte de scrierea sumeriană, iar civilizaţia danubiană este prima marecivilizaţie din istorie.”
*
37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şiDecebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste arputea-o califica drept barbară”.
„Rumunii sunt membri ai unuia din cele mairemarcabile state creatoare ale antichităţii.”
„Sus în Maramureş există un loc marcatdrept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi,1995):
„Locul descris de Vechiul Testament cafiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
*
39. Robert Ballard (explorator, 1999),confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
*
40. Cavasius (De la Administratione RegniTransilvaniae):
„În Italia, Spania şi Galia, poporul seslujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca petimpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller:
„Barbarii n-au fost numai descoperitoriifilosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să mergmai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofiabarbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsimcă laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele maimulte şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
*
42. Clement Alexandrinul (Stromatele):
„În sfârşit o altă greutate de interpretarecu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avemşi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi depopor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numaiînvăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut săfalsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau înstăpânire”.
*
43. Emmanuel de Martone (profesor laSorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină):
„Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de ase lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacianu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi dintoate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă decuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia artrebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acestpopor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
*
44. Marc Pagel (profesor, şef allaboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia):
„Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic aexistat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare asanscritei şi latinei”.
*
45. Clemance Royer (în Buletin de laSociete d’Antropologie, Paris, 1879):
„… celţii, germanii şi latinii vin dinestul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind dinOccident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în aceastăTracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
*
46. Jean Laumonier (în cartea „Lanationalite francaise”, Paris, 1892):
„Românul sau dacul modern este adevăratulcelt al Europei Răsăritene”.
*
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les raceset les langues”, Paris 1893):
„Celţii bruni cărora etnografia le relevăurma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţiicare vorbeau dialecte indo-europene”.
*
48. Împăratul Iosif al II-lea:
„Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fărăîndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de dechinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, căsoarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…