STEAGUL. Am început „noua eră” post-socialistă cu o gaură în steag. Prea bine, vor spune unii, am smuls simbolul comuniştilor! Ce am pus în loc? Cine suntem şi de unde venim? Steagul este locul la care te aduni când eşti în primejdie.
Steagul este simbolul puterii tale pe un teritoriu care nu doar că îl administrezi, dar care este proprietate de ţară! Steagul este expresia obârşiei istorice care te-a consacrat în conştiinţa universalităţii.
Steagul este expresia suverană a unei puteri legitime şi pe care îl pui în faţa Ta la tratative, la negocieri la „summit”-uri sau pe cortul de campanie din pustiurile afgane.
El este cel care se ridică, în semn de omagiu suprem, la olimpiadele lumii, sau ţi se înfăşoară pe catafalc atunci când cazi secerat sub El, pentru El! Drapelul Naţiunii dă sensul luptei tale, dă putere numelui tău, te face egal în faţa celor de-o seamă cu tine!
Ce este cu steagul nostru, acum? A rămas orfan de trecutul său. A rămas cu aceeaşi gaură revoluţionară în piept, aşteptând ca fiii lui de atunci să-i umple din nou sufletul. Steagul meu şi al tuturor românilor a rămas fără inimă!
Pe la diferite primării steagul nostru este interzis sau pus de ziua lui în doliu. Pieţele Tricolorului din reşedinţele de judeţ se populează doar la ordinul prefectului, o dată pe an. Şi cu cine!
Cu cei care fac din acest moment o simplă bifă în calendarul activităţilor publice. În rest, stă atârnat pe câte un catarg de sector, zdrenţuit de vânt şi nepăsare…
El, curcubeu dacic coborât din tăria timpurilor străvechi, ne priveşte îngăduitor, pentru că este legat prin jurământ să nu ne lase. Chiar şi atunci când mulți dintre noi îl părăsesc ticălos pentru simbrie străină.
CÂNTECUL nostru este izvorât din cele şapte note eterice combinate în regula terţelor sacre şi a cuvintelor dătătoare de viaţă. Fraza noastră muzicală este consonantă cu vibraţia cosmică, producând armonia apolinică şi desărvârşirea rugăciunii.
Oriunde ai fi în lume, nu poţi confunda nici jocul Ciuleandrei, nici Căluşarii, nici balada lui Ciprian! Oriunde ai fi în această lume, buciumul din Apuseni, hăulita de la Gorj sau ţâpurita din Oaş nu sunt repetabile pe nici o altă paralelă.
Dar iată că se perfuzează o otravă cu gust de manea în ateneul nostru interior şi mii de sunete scâncite, hăhăituri de patruped schilodit ne invadează teritoriul nevăzut al sufletelor.
Nu ar fi o nenorocire prea mare dacă asemenea decadenţe ar avea clienţi doar dintr-o anume etnie. Nici nu am avea vreo temere asupra unor mofturi ocazionate de petreceri private.
Dar când totul se manelizează, când jurii cu pretenţii trimit la Eurovision expresia ușuratecă a ceea ce se vrea a ne reprezenta, atunci nu mai este nimic de tolerat! […].
LIMBA. Rolul limbii în devenirea unei naţiuni este deja axiomatic şi nu necesită nici o altă argumentaţie.
Structura limbii române, modelul de gândire care stă în spatele logicii verbale şi creaţiei cuvintelor, reprezentarea noţiunilor şi organizarea frazelor au o diferenţă proximă ireductibilă la alte limbi.
Puţine popoare şi-au conservat în asfel de parametri limba, ştiut fiind că majoritatea au suferit prelucrări de cabinet şi în laboratoare lingvistice care au fost apoi impuse de elitişti în circulaţia de masă.
Orice limbă este supusă propriilor limite pe care le depăşeşte prin acumulări referenţiale compatibile din limbile de contact.
Domeniile nou apărute produc noţiuni noi, dezvoltă pachete de termeni intraductibili şi este evidentă nevoia de preluare în limbajul tehnic şi ştiinţific a acestora. Limbajul informatic, spre exemplu, este deja universal şi valoarea sa de numitor comun al umanităţii este o realitate.
A te opune este ilogic, iar a refuza este o aberaţie. Dar a surclasa propria limbă cu cuvinte cosmopolite pentru a da greutate unor spuse personale, şi mai ales în spaţiul public academic, şi mai grav în mass media culturală, este o abjecţie.
Un studiu furnizat de regretatul profesor Pruteanu arată că în mai puţin de zece ani, vocabularul curent a fost invadat cu peste 400 de cuvinte străine, în majoritate covârşitoare, englezisme. De la mii de reclame frivole până la replici casnice curente.
Generaţia juvenilă a fost cea mai infestată fiind, evident, şi cea mai vulnerabilă, din lipsa experienţei lingvistice consolidate.
Cool, naşpa, nice, free, workshop, fashion, shoping, live, driver, mini sau super market, platza, room service, organizer, chief manager, p.r. (adică public relations), open space, call center şi cred că nu este cazul să extindem exemplificările, sunt folosite cotidian intrând deja în automatismele de exprimare publică.
O limbă este expresia spiritualităţii unui popor. O limbă trebuie apărată de barbarismele externe… Limba română are suficientă resursă de exprimare semantică pentru a reda sensurile cuvintelor invadatoare, păstrându-le autenticitatea.
Uzurparea limbii este un atentat la autenticul etnonim şi duce la diluarea identităţii prin expresie. Nu doar agramatismele devenite cronice sunt trotilul de sub noi, ci această frenezie a simplificării gândului în care te-ai născut.
Simplificarea expresiei nu este doar lene intelectuală, ci şi simplism logic, ceea ce sărăceşte profilul uman al individului.
Pledoaria pentru apărarea identităţii prin prezervarea expresiei lingvistice nu este doar o problemă de mândrie naţională, ci o chestiune de existenţă istorică.
Cei care o masacrează zilnic, mai ales în „talk-show”-uri cu vedete analfabete şi „businessman”-i agramaţi, sunt cariile podoabei ce ne-a fost lăsată de ctitorii de neam şi obşte. A ne apăra de asemenea invazie subculturată este o obligaţie a întregii naţii!
A consemnat pentru dumneavoastra, gen. (r) dr. Mircia Chelaru via certitudinea.ro.
Răspunde cu citat
Marcaje