Crisula Stefanescu
CEZAR IVĂNESCU
Vara lui 1998 mi-a adus daruri pe care rareori le primești în viață: după ani buni de absență, am petrecut în țară mai multe zile și câteva seri prelungite în noapte împreună cu Mary și Cezar Ivănescu. Am fost fie la ei acasă, fie la bunii lor prieteni, deveniți și ai noștri, Verona și Petru Maier Bianu, fie la lansarea cărții mele de debut, la Librăria Eminescu, și apoi la sărbătorirea evenimentului împreună cu mulți alți prieteni la "o cârciumioară la șosea", fie la Mogoșoaia, iar apoi, din nou la ei acasă.
Ziua în care am împlinit 49 de ani, am fost cu Andi la Mary și Cezar - numai noi patru. O zi ce-mi va rămâne de-a pururi în amintire: de după amiază și până noaptea târziu Cezar ne-a arătat cărți rare, manuscrise, ne-a dăruit volume cu dedicații și, mai ales, ne-a cântat. "Cânt pentru tine!”, mi-a spus.
A cântat acele poeme sfâșietoare, fără egal, de o muzicalitate ciudată, stranie, obsedantă, pe care niciunul din cei care le-a auzit vreodată nu are cum să le uite, pentru că ele vin de undeva de departe și de demult, unind într-o curgere năvalnică de ape, răvășite de furtună, sufletul unui poet de geniu cu cel al neamului său, preluând și prelungind firele nevăzute care leagă tainic acel pământ de stelele de deasupra lui, iubirea de moarte și moartea de viață.
Nu aveam la noi decât un magnetofon portabil amărât, fără calitate și fără microfon exterior, dar l-am imprimat. Ori de câte ori ascultăm înregistrarea aceea suntem din nou acolo, cu Mary și Cezar, care, amândoi, reînvie miraculos, la fel de puri cum i-am cunoscut, la fel de inocenți, devastați de existența răului în lume, încercând cu slabele lor puteri să-i pună stavilă sau măcar să-l denunțe, să-l facă cunoscut pentru ca să te poți feri de el...
Despre ce-am vorbit în acele zile? Despre multe, dar mai ales despre poezie:
- Poezia se scrie cu silabe, nu cu cuvinte! Și așa cum în textele orientale, în textele sacre, există cuvinte de forță, mantrele, tot la fel, în poezie trebuie să existe cuvinte de forță. Forța cuvintelor, trebuie să fie însă dublată de ținuta morală. Altfel, cuvântul ar putea distruge lumea…
Cât adevăr în ceea ce spunea Cezar Ivănescu!
Cât de actuale sunt cuvintele lui!
Fiecare întânire cu Cezar și cu Mary ridica tensiunea aerului din jur la cote mult mai înalte decât aiurea, pentru că amândoi aveau o aură care nu-i este dată oricui, o aură de sfinți, și o rară noblețe a spiritului. Cezar trăia pentru poezie și adevăr, ceea ce a supărat pe cei care nu-i iertau, și unii nu-i iartă nici până azi, nici geniul și nici această aplecare spre adevăr. Omul era fermecător! Cine spune altceva fie nu l-a cunoscut, fie are motivele lui nu tocmai inocente.
Acum, n-aș vrea decât să-mi amintesc o istorioară la care zâmbesc ori de câte ori îmi vine-n minte:
Într-o bună zi, povestește Cezar, în târg se zvonise cum că ar fi devenit suspicios și i-ar bănui pe cei din jur că-l copiază. Cât adevăr era în zvonurile astea, nu ne-a destăinuit. Cert e că, atunci când a apărut o ediție Eminescu, luând în mână un volum și răsfoindu-l nițel, Dorin Tudoran s-a adresat asistenței și, mustăcind, a spus:
- Ei, ia să vedem noi acum cât l-a inflențat Cezar Ivănescu pe Eminescu!
De față fiind, Cezar a tăcut și a așteptat o ocazie prielnică să-i dea replica…
Momentul n-a întârziat să se ivească după apariția lui “Faust” în traducerea lui Ștefan Augustin Doinaș, volum în care sunt folosite tehnici poetice ivănesciene.
Întâlnindu-se din nou cu Dorin Tudoran, de față cu toată lumea, Cezar Ivănescu i-a spus:
- Ei, vezi! Nu știu cât l-am influențat pe Eminescu, dar pe Goethe l-am influențat decisiv!
Foto: Andi Ștefanescu, 3 iulie 1998
Marcaje