Dacia Edenica
4 ore ·
Toată lumea gânditoare (autorităţile mai puţin) e indignată că un simbol al creştinismului, un reper al culturii universale, Catedrala Sfânta Sofia, urmează să fie transformată în moschee.
Am protestat, cu puterile noastre puţine, dar având de partea noastră adevărul, împotriva acestei oribile fărădelegi.
Dar ca să înţelegeţi rostul acestei intervenţii, va trebui să vă fac nişte mărturisiri.
Am o meteahnă de care nu pot scăpa. Orice trepidaţie a prezentului mie îmi deschide nişte porţi spre trecut. Nu pot vedea evenimentele prezente decât însoţite de trena devenirii lor. Evocările mele istorice, dintre care pe unele vi le expun aici, nu sunt studii reci, indiferente, ci file din jurnalul drumeţiilor mele prin istorie.
Aşa se face că ameninţarea ce planează asupra Sfintei Sofii mie îmi provoacă o dublă durere. Sufăr că o minune a tehnicii, a artei,dar mai presus de toate a credinţei, este desfigurată şi transformată în altceva. Dar, datorită slăbiciunii mele de care mă plânsei, aceea de a vedea totul în perspectivă, nu în plan ci tridimensional, sunt încă o dată îndurerat când văd că martirizarea Sfintei Sofii nu e un caz izolat ci doar vârful unui uriaş aisberg de suferinţă. Calamitatea care se abate acum asupra Sfintei Sofii a bântuit de-a lungul vremii mutilând pe fiicele ei, bisericile noastre.
Ţara Haţegului, printre multe alte înzestrări care o fac vestită, mai are una înspăimântătoare: e plină de sfinţi cu ochii scoşi.
Mai dădeau turcii o raită după pradă, nu uitau niciodată să-şi arate vitejia aruncându-se asupra bisericilor, dacă n-au timp să le dărâme, să le dea foc. Ce nu suportau însă era privirea sfinţilor. Drept care încleştau suliţa, izbeau şi le scoteau ochii. „Le-au scos ochii, spune părintele Alexandru, dar sfinţii de la Densuş văd.”
Şi coborâm şi mai jos în tainiţele aisbergului durerilor. Dacă pe turci îi mai înţelegem: sunt musulmani şi asta-i învaţă religia lor, ce descoperim aici ne împietreşte de-a dreptul. Mult înainte de turci şi şi după turci, icoanele au fost masacrate de creştini. Iconoclaştii călugărilor care nu acceptau să profaneze icoanele le ungeau bărbile cu ulei şi le dădeau foc. Dar tratamentul cu bucata le lua prea mult timp şi atunci treceau la vrac: îi închideau pe toţi în biserică şi o aprindeau. Iconoclaştii medievali, iconoclaştii moderni, iconoclaştii de azi.
La Ostrov, la poalele Retezatului, în biserica aceea unicat, înconjurată cu un zid de pietre romane, exista din secolul XV o frumuseţe de icoană, Fecioara cu Pruncul, de o expresivitate, de o gingăşie, de o artă vizând perfecţiunea. Dar cu ce ochi…
V-o arătăm după vizita ce i-au făcut-o iconoclaştii, musulmani sau creştini, nu mai ştim.
Prefaţări ale prăpădului destinat Sfintei Sofii. (Ctitorie, cum v-am povestit zilele trecute, a unui ţăran român ajuns împărat).
Marcaje