Papornița Moșului
Rezultate 1 la 10 din 10

Subiect: Educația – între provocări și oportunități. Paradigma sistemică

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950

    Educația – între provocări și oportunități. Paradigma sistemică

    Educația – între provocări și oportunități. Paradigma sistemică

    Efros Rodica
    iulie 8, 2020
    Educație



    [/COLOR]



    Share on Facebook






    Confuzia, pe care o constatăm în sistemele educaționale la nivel global, iar în sistemul românesc – în mod special, ne determină să analizăm cu atenție situația și să căutăm soluții. Este tot mai evident că, fără o schimbare calitativă consistentă și fundamentală, nu se mai pot redresa efectele pe care le urmărim.Reconsiderarea paradigmei de organizare a sistemului de educație, revizuirea priorităților demersului, a metodelor, precum și a conținuturilor de învățare – se impun. Definitoriu rămâne, însă – factorul uman: profesorul care însuflețește sau sufocă.Regândirea perspectivei de abordare a educației se discută tot mai insistent. Cu atât mai mult, cu cât datele sistematizate în diverse studii sunt tot mai complexe și mai detaliate. Pentru procesarea și pentru valorificarea acestor informații este nevoie de o perspectivă nouă. Aceasta ar integra atât aspectele cantitative și calitative, care generează concluzii transdisciplinare ce ușor-ușor se coagulează în noi discipline și științe.Observăm în acest sens conturarea unor discipline noi, precum neuropedagogia, neuropsihologia, biologia comportamentală, etc. – toate ca posibile soluții pentru a descrie noi direcții de acțiune. Acestea caută să pună împreună informațiile într-o maniera integrată, transdisciplinară, care să permită înțelegerea actului învățării prin descrierea mecanismelor organice complexe, legate de modul atât de funcționare a creierului cât și a corpului uman, ca și întreg.Definirea unei astfel de paradigme ar schimba mult nu doar modul în care înțelegem și organizăm actul învățării, ci mai ales va fundamenta principii noi de a construi motivații și atitudini pentru învățare. Toate datele cercetărilor conturează conștientizarea un fenomen foarte important, care confirmă ceea ce spune Al. Asmolov1:
    ”Dacă omul știe de ce?, dacă acest de ce? are încorporate în răspuns idealuri și valori fundamentale – omul întotdeauna va găsi calea lui cum?”. Altfel spus, schimbarea perspectivei asupra actului învățării, de la memorare intensă (pe diferite principii) spre reflexie și înțelegere a logicii interne a fenomenelor și acțiunilor, spre definirea unei motivații constante de învățare – considerăm că ar fi calea ce permite să explorăm noi soluții și oportunități de experimentare.
    Astfel, avem la îndemână o serie de repere și elemente (multe dintre ele deja validate, altele în curs de validare), care în noua paradigmă integralistă ar căpăta valențe noi și ar îmbogăți mult perspectiva de analiză. Ne referim la teoria inteligențelor multiple2, la studiile făcute pentru definirea categoriilor de abilități specifice3, la oportunitățile de învățare la fiecare vârstă4 (preocupările copiilor și pasiunile pe care le dezvoltă în funcție de vârstă). O mențiune aparte merită necesitatea de a integra în acest nou model de abordare, cercetările realizate în domeniul psihologiei copilului5, precum și abordările metodologice, în special cele validate pe populații de copii cu abilități înalte (gifted).6Sintetizând, concluzionăm că, structurarea unor demersuri educaționale care să țină seama de caracteristicile de vârst psihologică7 (care de multe ori diferă de vârsta biologică/ cronologică), de setul de abilități predominante ale copilului (sau grupului de copii), de nevoile specifice vârstei (nevoi de tot felul: de la cele motrice, emoționale până la cele spirituale, culturale, etc.) cât și de așteptările familiilor – părinții rămânând un partener esențial în acest proces.Concluzionând, putem sintetiza următoarele: pentru a reuși diferențierea și particularizarea învățării, importante sunt două elemente: să cunoști copilul/ grupul de copiii ce urmează să învețe și să cunoști modalitățile care se potrivesc cel mai bine pentru diferite tipologii (profile) de copii.Pentru a cunoaște copilul și a reuși să stabilim niște repere de profil, ne centrăm observația pe:a) caracteristicile psiho-pedagogice de vârstă (elemente de dezvoltare motrică, cognitivă, evoluție psiho – emoțională, relaționare, limbaj).b) stilul și ritmul de învățare: preferința pentru o modalitate (sau cumul) perceptual prin care copilul integrează informațiile, modul în care face asocierile, felul în care prioritizează informațiile și le dă sens propriu, etc.c) subiectele și temele care îl pasionează.Caracteristicile psihopedagogice ne vor ajuta să înțelegem situația de ansamblu a evoluției copilului, factorii care ar putea avea impact major în calitatea învățării. Elemente precum modul de gestionare a emoțiilor (toleranța la insucces/ greșeală, reziliența, anxietatea și ușurința cu care se lasă cuprins de ea, etc.), maniera de asociere a informațiilor pentru a le memora, specificul de corelare a diferitelor informații (vizual, auditiv, tactil, etc.) sau altele asemenea ne sunt de mare ajutor atunci când ne construim demersul de predare și modul în care abordăm învățarea la un copil anume sau la grupul de copii.Stilul și ritmul de învățare susțin coerența de abordare metodologică precum și selecția materialului de suport (didactic). Iar domeniile de pasiune relevante (care se pot grupa în niște tematici generală de interes pentru fiecare vârstă) ne ajută să selectăm conținuturile cele mai stimulative pentru copii.Astfel, prinde contur tabloul unui demers sistemic în abordarea învățării. Despre toate cele trei componente, precum și viziunea integrată vorbește detaliat prof. dr. Florian Colceag în multiplele lucrări de reflecție asupra subiectului. Pe lângă materialele sintetice, pe fiecare componentă există o serie consistentă de detalieri și explicitări. În linii generale, însă, dacă vom înțelege și implementa măcar direcțiile majore ale acestei viziuni sunt mari șanse ca pașii schimbării să fie într-o direcție optimă.Rodica Efros, psihopedagog
    Departamentul de Educație

    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 09.07.2020 la 22:45.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Comunitatea Hyperboreea

    1 iulie la 12:11 ·







    Cum își propune Alexandru Mironov să revoluționeze învățământul românesc. Scrisoare deschisă către… BOR și Ministerul Educației Naționale https://comunitateahyperboreea.com/cum-isi-propune-alexand…/

    Jurnalistul şi scriitorul Alexandru Mironov a gândit, împreună cu colaboratorii săi de la Revista "Ştiinţă şi Tehnică", un proiect menit
    [COLOR=rgba(0, 0, 0, 0.15)][/COLOR]



    COMUNITATEAHYPERBOREEA.COM



    Cum își propune Alexandru Mironov să revoluționeze învățământul românesc. Scrisoare deschisă către… BOR și Mi
    Jurnalistul şi scriitorul Alexandru Mironov a gândit, împreună cu colaboratorii săi de la Revista "Ştiinţă şi Tehnică", un proiect menit








    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Cum își propune Alexandru Mironov să revoluționeze învățământul românesc. Scrisoare deschisă către… BOR și Ministerul Educației Naționale

    admin
    iulie 1, 2020
    Știință și Cunoaștere



    [/COLOR]



    Share on Facebook






    Jurnalistul şi scriitorul Alexandru Mironov a gândit, împreună cu colaboratorii săi de la Revista „Ştiinţă şi Tehnică”, un proiect menit să vină în sprijinul sistemului românesc de educaţie. Iată cum își propune Alexandru Mironov să revoluționeze învățământul românesc:Scrisoare deschisă către BOR și Ministerul Educației Naționale

    „Motivul pentru care mă adresez acum BOR şi Înalt Prea Fericirii Voastre este acela că şcoala românească, în general, se află, după părerea mea, dinaintea unei prăpăstii pe care o poate depăşi prin implicarea mai puternică a clerului în educaţie. Fac un apel la Istorie şi amintesc că cel mai vrednic ministru pe care l-a avut vreodată ţara, matematicianul Spiru Haret a reuşit să ducă românii la şcoală punând la lucru un binom de uriaşă eficienţă: Învăţătorul şi Preotul.Umăr la umăr, prelaţi şi educatori au străbătut oraşele şi satele Moldovei şi Ţării Româneşti deschizând şcoli, convingând părinţii să-şi trimită copiii la învăţătură, construind practic un sistem care, cu transformările inevitabile impuse de vremuri, funcţionează şi acum. Dar nu la viteza pe care o cere veacul XXI, mai ales după ce a devenit limpede că folosirea tehnologiilor trebuie rânduită pe acelaşi palier cu deprinderile culturale clasice, cititul, scrisul, calculul aritmetic.De aceea, împreună cu echipa din jurul revistei S&T, propunem ca acel clasic binom Haret-ian să se implice din nou în cea mai importantă activitate a speciei umane, deci şi a românilor, Educaţia, transformându-se însă în trinomul Învăţător + Preot + Inginer.Mai ales la sate (mai mult de jumătate dintre cele circa 6.200 de şcoli ale României funcţionează în mediul rural) este nevoie de cel puţin o oră de activităţi practice care să însemne, pentru copii şi tineri, dobândirea de abilităţi în folosirea şi întreţinerea aparatelor electrice şi electronice care ne înconjoară, în pregătirea pentru ITC (Tehnologiile de Informatică şi Comunicare), în gospodărirea micii „averi” a şcolii (clase, laboratoare, curtea, eventual grădina şcolii). Plus, pe măsură ce „masa caldă a elevului” se generalizează (antrenând şi programe „after school”, ore de după clasă şi prânz, în care elevii rămân în şcoală pentru a-şi face temele asistaţi de dascălii lor), încercarea de a dezvolta asociativitatea, prin crearea de cluburi de Ştiinţă / Cultură în fiecare şcoală. Trinomul pe care îl propun, susţinut de primăria localităţii, poate interveni hotărâtor în acest proces, aducând şcoala la ceea ce Spiru Haret a gândit-o: mintea satului, a localităţii, a cartierului de oraş.”
    Practic, propunem ca în curtea fiecărei şcoli şi a fiecărei biserici să se instaleze de către echipe de studenţi la facultăţi tehnice şi elevi, câte o eoliană de 0,5 kilowaţi şi câte un panou (de 1 m2) cu plăcuţe fotovoltaice, ambele instalaţii fiind legate, pentru demonstraţie, la un bec care să rămână aprins tot timpul cât există condiţii naturale de funcţionare, adică atunci când bate vântul sau străluceşte soarele dar şi, legate de un acumulator, şi noaptea sau în zilele fără vânt.Pare un fleac – dar nu este! Oamenii care vin la biserică (pătura bunicilor, mai ales) vor vedea şi vor înţelege că unelte simple pot fi de folos, acolo, lângă locuinţa lor. Nu mai spun elevii care, lucrând în grupe de electricieni amatori, vor fi şi responsabilii microfermelor energetice, şi din curtea şcolii lor dar şi din cea a bisericii apropiate şcolii.Preţul instalaţiilor este derizoriu, nu mă îndoiesc că, în marea lor majoritate, Primăriile localităţilor, Consiliile Judeţene vor susţine iniţiativa. De unde luăm instalaţiile? Un program european va „vota”, sunt sigur, pentru combinaţia Şcoală – Biserică- Administraţie locală.Înafară de asta, sunt convins că o cerere – discretă – către furnizorii de echipamente – Huawey, de pildă – va avea succes. De altfel, am testat proiectul pe care Vi-l propunem într-o zonă pe care o cunosc bine, Oltenia, şi am avut rapid reacţii pozitive de la Universitatea din Craiova (Dl. Prof. univ. Radu Constantinescu şi colegi de la Facultatea de Electrotehnică), de la Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar, de la Colegiul Naţional Carol I (pe care l-am absolvit şi unde director este acum un teolog cu largă deschidere spre nou, Angel-Cristian Stăiculescu; printre absolvenţi se numără academicienii Gogu Constantinescu şi Nicolae Vasilescu Karepen) şi – argument important! – la Mitropolia Olteniei, unde am avut foarte plăcuta surpriză să-l întâlnesc pe Înaltpreasfinţitul Irineu, care s-a arătat încântat atât de ideea trinomului cât şi de proiect.Un fost coleg de clasă, Viorel Petrescu, inginer de profesie, a şi făcut calculul economic şi schema de instalaţie a micii ferme energetice şi împreună am propus ca dezvoltarea să se facă gradual, de la şcoli mărginaşe din vestul Craiovei la Breasta şi de acolo, mergând spre vest, din comună în comună, până la Vânju Mare sau Botoşeşti Paia (traseu de rezervă: şcoli din nordul Craiovei – Ţânţăreni – Filiaşi).Nu mă îndoiesc că pe ambele trasee, cu ajutorul mass media doljene, putem convinge protagoniştii (Şcoala, Biserica, Primăria) să se implice într-o acţiune care s-ar putea desfăşura pe parcursul acestei veri, când profesorii vor ieşi din izolare.Pornită din Oltenia, acţiunea se poate dezvolta în toată ţara. Trinomul pe care îl propun poate aduce mai repede şcoala la realităţile vieţii, se poate implica în mai multe activităţi la care acum nici nu ne gândim (mărturisesc că un vis vechi al meu este programul „O seră în fiecare şcoală” – cu câtă plăcere s-ar implica elevii în clasa de întoarcere în natură!) şi care vor apărea pe parcurs.Să avem încredere în copiii noştri, în inginerii pensionari care se vor implica în proiect, în autonomia (viitoare) a şcolii şi în iniţiativele dacălilor – dacă lumea clerului (în mare majoritate membri ai Patirdului Părinţilor) se va implica, atunci Şcoala Românească chiar se poate schimba. Altfel nu.

    Alexandru Mironov
    Departamentul de Inventică și Inovație



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    https://www.facebook.com/kogaionacad...ref=nf&__xts__[0]=68.ARCIOiPg1_ttSl5UiL-yAVCqaAIhQuPrLGrM_KPBf__5X4WXP0iHexGHSySX7LQEo29XK iGzFd66_CiWeP_gBLi39Ayn-I03CondiyM3YAENBj6XiPUv-v5rw_zlcZvPIt9kq0zZKY4Td-hqLVjLmYtK4a0oWwvgy-yNmG42tGXLZ9I5Fm4tnaITdOmForY-Ypq43SsmRKe4D7CtJaQAA3V2bTTuD8-LpFKnjH4Wu5RfDmfuC6hcE8eihBnCgWX7MKz_hKV_QaROTZ2Qi ZOIlWpNEhkeZ9sPxdJl_nErc9zhKx1rEZ4zZVBZ9z2IlBMIX54 iLPvBlgCHk6z3tEBo








    Kogaion Gifted Academy

    Pagină apreciată · 14 aprilie ·





















    9Tu şi alţi 8

    1 comentariu2 distribuiri


    Adrian Pop
    Ador
    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Îmi place[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Ador[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Grijă[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Haha[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Uau![/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Tristeţe[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Furie[/COLOR]










    ComenteazăDistribuie


    Comentarii




    • Adrian Pop Educatie prinntr-o agentie de turism de explorari.












    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 09.07.2020 la 22:52.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Kogaion Gifted Academy

    7 iulie la 13:49 ·







    Taberele experiențiale, organizate de Kogaion Gifted Academy pentru copii de 7-12 ani, se desfășoară la Păltiniș, într-un decor de vis. Explorarea elementelor primordiale în mediul natural, oferă copiilor oportunitatea de a înțelege începuturile. Îi ajută să descopere cum apa, focul, aerul și pământul se îmbină între ele, structurându-se în pattern-urile naturii și iau forma diferitelor regnuri, specii, familii, etc.
    Programul este dezvoltat în colaborare cu dl prof. Florian Colceag și mentorii Kogaion Gifted.

    Pentru mai multe detalii și înscrieri - accesați link-ul de mai jos.
    https://kogaionacademy.ro/pr…/kogaion-life-learning-academy/




    JOI, 23 IUL. - 1 AUG.


    Kogaion Life Learning Academy
    Kogaion Gifted Academy · București




    Îţi place Kogaion Gifted Academy







    Kogaion Gifted Academy

    Ieri la 17:18 ·







    Cultivarea sensibilității față de mediul natural este o componentă excepțională în educația copiilor. Acesta are darul de a-i ajuta să se echilibreze emoțional, le lărgește orizontul de cunoaștere, îi ajută să stabilească conexiuni multiple între ființele, fenomenele și lucrurile pe care le observă.
    Mai jos este un material detaliat, care aduce în discuție câteva exemple de posibile bune practici, care aduc în discuție o problematică integrată: acea a experiențelor personale și culturale, filtrate și sedimentate prin prisma conectării și relaționării cu natura.

    https://www.doc.govt.nz/…/effective-approaches-to-connect-c…











    8Tu şi alţi 7

    1 distribuire


    Adrian Pop
    Ador
    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Îmi place




    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Ador[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Grijă[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Haha[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Uau![/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Tristeţe[/COLOR]



    [COLOR=var(--primary-text-on-media, #FFFFFF)]Furie[/COLOR]










    Comentează




    [/COLOR]

    Adrian PopTrebuie implementata ideea de mod cinstit de obtinere partii materiale, inca de la gradinita.....
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 09.07.2020 la 22:57.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Altfel spus, schimbarea perspectivei asupra actului învățării, de la memorare intensă (pe diferite principii) spre reflexie și înțelegere a logicii interne a fenomenelor și acțiunilor, spre definirea unei motivații constante de învățare – considerăm că ar fi calea ce permite să explorăm noi soluții și oportunități de experimentare

    Observăm în acest sens conturarea unor discipline noi, precum neuropedagogia, neuropsihologia, biologia comportamentală, etc. – toate ca posibile soluții pentru a descrie noi direcții de acțiune.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Inca de la gradinita trebuie descoperite abilitatile specifice fiecarui " piciuman " in parte, lucru realizat prin motivarea parintilor si-a copiilor lor in egala masura. Acest lucru se realizeaza prin organizarea pe Fundatia " Zalmoxa - Arsenie Boca " a unor excursii de explorare efectuate in natura, lacase de cult si muzee, unde in joaca, tangential, sunt implementate constant principii ale Omeniei, Bunului Simt si-ale PACII, specifice stiintelor socio-umane ( psihologie, sociologie, stiinte umaniste: literatura, arta....), cat si cele reale ( matematica, fizica, chimie... ), inclusiv cele legare de Sanatate = Hrana si Inventica.
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 10.07.2020 la 00:12.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Fundatia " Zalmoxa - Arsenie Boca "

    Asociatia Arta Zalmoxa
    Asociatia Avangarda de Sacrificiu
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Acest proiect este foarte interesant si mi as dori sa ma implic in el!

  10. #10
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Citat Postat în original de Nedelea Ioana Alexandra Vezi post
    Acest proiect este foarte interesant si mi as dori sa ma implic in el!
    M-as bucura !!!!!


    http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...a-Arsenie-Boca
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 20.12.2020 la 15:21.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •