Educația – între provocări și oportunități. Paradigma sistemică
Efros Rodica
iulie 8, 2020
Educație
[/COLOR]
Share on Facebook
Confuzia, pe care o constatăm în sistemele educaționale la nivel global, iar în sistemul românesc – în mod special, ne determină să analizăm cu atenție situația și să căutăm soluții. Este tot mai evident că, fără o schimbare calitativă consistentă și fundamentală, nu se mai pot redresa efectele pe care le urmărim.Reconsiderarea paradigmei de organizare a sistemului de educație, revizuirea priorităților demersului, a metodelor, precum și a conținuturilor de învățare – se impun. Definitoriu rămâne, însă – factorul uman: profesorul care însuflețește sau sufocă.Regândirea perspectivei de abordare a educației se discută tot mai insistent. Cu atât mai mult, cu cât datele sistematizate în diverse studii sunt tot mai complexe și mai detaliate. Pentru procesarea și pentru valorificarea acestor informații este nevoie de o perspectivă nouă. Aceasta ar integra atât aspectele cantitative și calitative, care generează concluzii transdisciplinare ce ușor-ușor se coagulează în noi discipline și științe.Observăm în acest sens conturarea unor discipline noi, precum neuropedagogia, neuropsihologia, biologia comportamentală, etc. – toate ca posibile soluții pentru a descrie noi direcții de acțiune. Acestea caută să pună împreună informațiile într-o maniera integrată, transdisciplinară, care să permită înțelegerea actului învățării prin descrierea mecanismelor organice complexe, legate de modul atât de funcționare a creierului cât și a corpului uman, ca și întreg.Definirea unei astfel de paradigme ar schimba mult nu doar modul în care înțelegem și organizăm actul învățării, ci mai ales va fundamenta principii noi de a construi motivații și atitudini pentru învățare. Toate datele cercetărilor conturează conștientizarea un fenomen foarte important, care confirmă ceea ce spune Al. Asmolov1:
”Dacă omul știe de ce?, dacă acest de ce? are încorporate în răspuns idealuri și valori fundamentale – omul întotdeauna va găsi calea lui cum?”. Altfel spus, schimbarea perspectivei asupra actului învățării, de la memorare intensă (pe diferite principii) spre reflexie și înțelegere a logicii interne a fenomenelor și acțiunilor, spre definirea unei motivații constante de învățare – considerăm că ar fi calea ce permite să explorăm noi soluții și oportunități de experimentare.Astfel, avem la îndemână o serie de repere și elemente (multe dintre ele deja validate, altele în curs de validare), care în noua paradigmă integralistă ar căpăta valențe noi și ar îmbogăți mult perspectiva de analiză. Ne referim la teoria inteligențelor multiple2, la studiile făcute pentru definirea categoriilor de abilități specifice3, la oportunitățile de învățare la fiecare vârstă4 (preocupările copiilor și pasiunile pe care le dezvoltă în funcție de vârstă). O mențiune aparte merită necesitatea de a integra în acest nou model de abordare, cercetările realizate în domeniul psihologiei copilului5, precum și abordările metodologice, în special cele validate pe populații de copii cu abilități înalte (gifted).6Sintetizând, concluzionăm că, structurarea unor demersuri educaționale care să țină seama de caracteristicile de vârst psihologică7 (care de multe ori diferă de vârsta biologică/ cronologică), de setul de abilități predominante ale copilului (sau grupului de copii), de nevoile specifice vârstei (nevoi de tot felul: de la cele motrice, emoționale până la cele spirituale, culturale, etc.) cât și de așteptările familiilor – părinții rămânând un partener esențial în acest proces.Concluzionând, putem sintetiza următoarele: pentru a reuși diferențierea și particularizarea învățării, importante sunt două elemente: să cunoști copilul/ grupul de copiii ce urmează să învețe și să cunoști modalitățile care se potrivesc cel mai bine pentru diferite tipologii (profile) de copii.Pentru a cunoaște copilul și a reuși să stabilim niște repere de profil, ne centrăm observația pe:a) caracteristicile psiho-pedagogice de vârstă (elemente de dezvoltare motrică, cognitivă, evoluție psiho – emoțională, relaționare, limbaj).b) stilul și ritmul de învățare: preferința pentru o modalitate (sau cumul) perceptual prin care copilul integrează informațiile, modul în care face asocierile, felul în care prioritizează informațiile și le dă sens propriu, etc.c) subiectele și temele care îl pasionează.Caracteristicile psihopedagogice ne vor ajuta să înțelegem situația de ansamblu a evoluției copilului, factorii care ar putea avea impact major în calitatea învățării. Elemente precum modul de gestionare a emoțiilor (toleranța la insucces/ greșeală, reziliența, anxietatea și ușurința cu care se lasă cuprins de ea, etc.), maniera de asociere a informațiilor pentru a le memora, specificul de corelare a diferitelor informații (vizual, auditiv, tactil, etc.) sau altele asemenea ne sunt de mare ajutor atunci când ne construim demersul de predare și modul în care abordăm învățarea la un copil anume sau la grupul de copii.Stilul și ritmul de învățare susțin coerența de abordare metodologică precum și selecția materialului de suport (didactic). Iar domeniile de pasiune relevante (care se pot grupa în niște tematici generală de interes pentru fiecare vârstă) ne ajută să selectăm conținuturile cele mai stimulative pentru copii.Astfel, prinde contur tabloul unui demers sistemic în abordarea învățării. Despre toate cele trei componente, precum și viziunea integrată vorbește detaliat prof. dr. Florian Colceag în multiplele lucrări de reflecție asupra subiectului. Pe lângă materialele sintetice, pe fiecare componentă există o serie consistentă de detalieri și explicitări. În linii generale, însă, dacă vom înțelege și implementa măcar direcțiile majore ale acestei viziuni sunt mari șanse ca pașii schimbării să fie într-o direcție optimă.Rodica Efros, psihopedagog
Departamentul de Educație
Răspunde cu citat
Postat în original de Nedelea Ioana Alexandra
Marcaje