Merkel a ales tabăra în războiul dintre SUA și China? Der Spiegel dă cărțile pe față!

Autor: Stere Gaci8 iunie 2020
Germania și Uniunea Europeană sunt prinse la mijloc în noul război rece dintre Washington și Beijing. Aliați în NATO ai americanilor, europenii (și mai ales germanii) au, însă, interese economice majore în ceea ce privește China.





STIRI CALDE














E o situație pe care cancelarul german, Angela Merkel, încearcă să o resolve, susține săptămânalul german Der Spiegel. Analiza pe care o fac jurnaliștii germani aduce la lumină, însă, o serie de elemente care arată că Merkel a ales deja în ce tabără vrea să împingă întreaga Uniune Europeană.
Potrivit ziariștilor germani, “Timp de șase luni, Berlinul va stabili agenda pentru Uniunea Europeană și e clar că Merkel consideră China drept cea mai mare prioritate a politicii externe. Într-adevăr, ea a planificat un mare summit la Leipzig, în perioada 15-15 septembrie, la care vor participa șefi de stat și de guvern din UE, împreună cu președintele chinez Xi Jinping”. Planurile au fost dezvăluite cu prilejul unei videoconferințe pe care Merkel a ținut-o cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European


“Este clar, scriu jurnaliștii germani, abordarea UE față de China e piatra de temelie a politicii externe a președinției germane. Niciodată în istoria blocului european, cei 27 de lideri ai UE nu s-au întălnit ca grup cu un șef de stat străin. Și acum, prima consultare de acest fel nu va fi cu președintele Statelor Unite – partenerul NATO și garantul securității europene – ci cu președintele Republicii Populare autoritare din China”..


În această ordine de idei, Der Spiegel crede că politica externă a UE pe care Angela Merkel vrea să o promoveze este “un simbol pentru modul în care influența și alianțele internaționale se schimbă în prezent într-o ordine mondială, care este din ce în ce mai definită de concurența dintre SUA și China”.
“Reuniunea din septembrie ar defini rolul Europei și Germaniei în acea rivalitate. Desigur, nu de partea Chinei, ci în dialog intens cu Beijing și la o distanță semnificativă de aliații tradiționali americani”, scriu jurnaliștii germani.


Ce presupune această nouă linie de politică externă? “Germania și Europa încearcă să-și identifice rolul dintre un aliat formal care se comportă din ce în ce mai puțin ca un partener și o putere hegemonială autoritară care nu poate fi considerată deloc un partener. În același timp, presiunea crește pentru a se alătura într-o parte sau alta.
La Berlin, îngrijorarea este că Washingtonul ar putea furniza un ultimatum Germaniei și UE: Fie sunteți cu noi, fie împotriva noastră. „SUA solicită fidelitate în ceea ce privește politica față de China, dar nu putem face asta”, declară Niels Annen, membru al SPD, care este ministru de stat în Ministerul de Externe german.


Cu alte cuvinte, Germania nu este pregătită să se alăture politicii de „decuplare” pe care Trump vrea să o folosească în relația cu China. „Într-o lume globalizată și în rețea, izolarea nu este instrumentul corect”, spune ministrul Economiei, Peter Altmaier, de la CDU. Și Norbert Röttgen (CDU), președintele Comisiei pentru afaceri externe din parlamentul german, e de aceeași părere. „O politică care vizează izolarea Chinei nu este în interesul Germaniei sau al Europei”, spune el. Ca de obicei Germania pare să se așteapte ca UE să o urmeze. „Europa trebuie să dezvolte în sfârșit o politică comună în leătură cu China”, declară Röttgen.


Planul pe care Merkel l-a pregătit din vreme viza.în primul rând. un proces de coordonare a politicilor țărilor europene cu privire la China. În același timp, acordul de investiții cu China, care a fost în curs de negocieri de ani buni, urma să fie finalizat. Toate acestea au fost întrerupte, susține Der Spiegel, de pandemie.
“Vizita președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în China, a fost anulată, reuniunea urmând să aibă loc acum prin intermediul unui videoconferințe la sfârșitul lunii iunie. Însă elaborarea prevăzută a unei politici europene comune nu mai poate fi realizată”.


“Până în prezent, duo-ul de conducere al UE, format din președinta Comisiei von der Leyen și președintele Consiliului Charles Michel, nu a reușit să dezvolte un curs clar în ce privește China”, spun jurnaliștii germani, care nu cred că summit-ul de la Leipzig va avea succes.