http://www.vestidinrusia.ro/2020/02/...vAPjSj7FfhjHC4
Vorbind la o conferință de presă, la Moscova, ambasadorul chinez în Rusia, Zhang Hanhui (în imagine), a vorbit despre succesele țării sale în combaterea epidemiei de coronavirus.
”Până în prezent, au apărut schimbări pozitive. În fiecare zi, sunt peste două mii de persoane care s-au recuperat, iar cazuri noi de îmbolnăvire sunt doar câteva sute (acum trei săptămâni, erau câteva mii pe zi). A scăzut semnificativ numărul de decese.
Au apărut noi metode de tratament. Au fost găsite medicamente cu efect pozitiv. Practica arată că medicina chineză este eficientă. La administrarea medicamentelor chinezești, nu a existat niciun caz de complicație.
Medicamentul respectiv este unul vechi – fosfat de cloroquină, care se folosește, de câteva decenii, împotriva malariei. Mai există un alt medicament vechi, de producție sovietică – arbidol. Până în prezent, aceste două medicamente sunt considerate a fi cele mai eficiente. Cea mai reușită modalitate este medicina europeană în combinație cu cea chinezească.
Nu este ușor pentru medicii din spitalele noastre, a continuat ambasadorul. Sunt îmbrăcați într-un costum de protecție chimică; din această cauză, nu pot merge, toată ziua, la toaletă. Chiar dacă transpiri abundent, nu poți schimba hainele, decât după ieșirea din izolator. Dar, mulțumită faptei eroice a acestor oameni, învingem boala”, a spus Zhang Hanhui.
Reamintim că, de la sfârșitul anului 2019, în China, face ravagii un nou tip de epidemie de coronavirus. Numărul de cazuri a depășit 70.000, numărul de decese – aproape 2500. Multe țări au impus carantină externă împotriva Chinei și a cetățenilor ei, iar legăturile de transport și economice cu cea mai mare economie din lume sunt, practic, blocate.
Marcaje