Învierea copilului Darius-Arsenie

January 6, 20200

























Ziua miracolului nostru, ziua în care Bunul Dumnezeu ne-a arătat cât de mare este puterea şi bunătatea Lui, cât de preţioasă este mijlocirea sfinţilor noştri dragi…
Să te ocrotească Bunul Dumnezeu, Măicuţa Domnului, îngeraşii, Sfântul părinte Arsenie şi Cuviosul Gherontie toată viaţa ta, aşa cum au făcut-o în 24 August 2017, cea mai specială zi din viaţa noastră, ziua în care pentru câteva momente ai plecat la îngeraşi, dar tu ai ales să te întorci la noi, care te iubim mai presus de orice. Nu ai putut să ne laşi cu aşa o durere mare în suflete, ţi-a fost milă! Bunului Dumnezeu i-a fost milă, Măicuţei Cereşti i-a fost milă, bunului părinte Arsenie i-a fost milă şi Cuviosului i-a fost milă… Şi cui nu i-ar fi fost?! Şi de piatră să fii…
Am cunoscut durerea absolută, disperarea în toată întunecimea ei… Am văzut iadul… Au crăpat cerul şi pământul, s-au cutremurat pietrele… O, Doamne! Să îţi ţii copilaşul mort în braţe… Nu se poate descrie în cuvinte… Nu există cuvinte suficient de puternice să exprime sentimentele întunecate care ne sfâşiau inimile în acele momente în care îţi vezi toată viaţa şi o vezi şi pe cea care va veni fără îngeraşul tău… Îţi doreşti să nu mai fii! Îţi doreşti să dai foc la toate bunurile materiale şi realizezi că nimic nu are valoare… Nu le mai vrei… Nu îţi mai trebuie! Toate care erau cu câteva minute înainte frumoase… Acum sunt oribile! Şi acum am nodul în gât şi abia îmi pot opri lacrimile… Cine să îşi poată dori o aşa suferinţă?!
Dumnezeu e mai presus de orice şi de oricine!!! Azi să vină toţi ateii lumii să încerce să mă convingă contrariul că vor pleca de la mine cu credinţă în Dumnezeu! Vă întrebaţi, cei care nu ştiţi: „Ce s-o fi întâmplat?!”. Vă spun eu ce! Pentru câteva momente am pierdut copilul din vedere şi, când am început să îl căutăm, soţul meu, Ionuţ, l-a găsit pe micuţul Darius-Arsenie înecat în piscina din curtea noastră… Plutea cu faţa în jos. Nu mai avea puls, nu îi mai bătea inima! Plecase dintre noi! Plecase la Dumnezeu!!! Ce disperare! Ce durere! Câteva momente de neatenţie ne-au costat viaţa copilaşului nostru drag… L-am văzut pe Ionuţ urlând cu el în braţe şi nu înţelegeam ce se întâmplă, iar pe măsură ce mă apropiam vedeam copilul ud şi vânăt şi moale… Ca o cârpă… Atârna în braţele tatălui său… Fără viaţă… Atunci am înţeles… Copilul s-a înecat… Dar încă mai speram…
Am ajuns lângă Ionuţ, care ţipa, scotea sunete de neînţeles, aşa ca atunci când ai un coşmar şi te trezeşti ţipând, aşa urla şi el şi zguduia copilul în încercarea lui disperată de a-l trezi din moarte… Aşa un cuvânt greu… Dar asta este… moarte. L-am întrebat: „Ce s-a întâmplat?!”, iar el cu greu a reuşit să rostească: „Copilul nostru e mort!”. Am început să ţip… Să scot nişte sunete ascuţite… I-am spus: „Dă-mi-l!” şi l-am luat în braţe. Era mort… Era vânăt… Buzele lui erau vinete… Părul ud… Tot era ud, ochişorii închişi… Doamne! Ce durere şi ce disperare! Îmi doream să îmi crape inima în două şi să mor şi eu…
L-am prins de piept să încerc să îi simt inima… Dar în zadar… Inimioara lui dragă nu mai bătea… Ochişorii lui nu mă mai priveau plini de dragoste, aşa cum mă privea el… Plecase la prietenii lui, îngeraşii… Acum Măicuţa Domnului îl ţinea în braţe şi îl alinta… Acum el se juca cu părintele Arsenie şi cu prietenii lui, îngeraşii… Dar cu noi cum rămâne?! Noi nu putem trăi fără el… Şi sfinţii ştiu asta… Aşa că, dragii mei, vă spun: DUMNEZEU EXISTĂ! EXISTĂ MINUNI! CREDINŢA NE SALVEAZĂ! De asta scriu, de asta mai retrăiesc încă o dată totul, de aceea acum plâng, pentru că încă mă doare… Îmi răsucesc singură cuţitul în inimă, pentru că vreau să ştiţi că Dumnezeu e mare şi e bun şi ne iubeşte!!!
Într-un moment în care am văzut cu ochii minţii cum îmi înmormântez copilul, atunci când credeam că nu mai e cale de întoarcere, atunci când durerea şi disperarea au atins cote maxime, Dumnezeu şi-a făcut milă. A trimis asupra mea o putere mare… O putere cu care puteam să mut munţii din loc, o putere cu care aveam să îmi întorc copilul la viaţă… M-am simţit învăluită de o senzaţie stranie, asemănătoare cu căldura, dar şi cu atingerea moale a pufului… Nu pot explica… Durerea şi disperarea au intrat sub un oarecare control… Şi apoi mi s-a luminat mintea… Ştiam ce trebuie să fac! I-am spus lui Ionuţ: „Trebuie să facem ceva! Cheamă salvarea!”, după care am aşezat copilul lipsit de viaţă pe iarbă, lângă piscina blestemată, şi am început să lucrez ca un medic.
Dumnezeu îmi arăta tot ce trebuia să fac, ca să mi-l poată trimite înapoi pe îngeraş… Am început să îi fac masaj cardiac şi respiraţie gură la gură… Cu alte cuvinte, am început manevra de resuscitare… Nu am cunoştinţe în domeniu, dar nici nu trebuia… Dumnezeu îmi arăta ce şi cum trebuie să fac! Timpul trecea, iar copilaşul nu dădea semne de viaţă… Panica creştea cu fiecare secundă. Mama şi o vecină au venit şi ele în genunchi lângă mine şi se rugau cu o putere mare… Andrei, băiatul mai mare, atunci de 7 ani, îşi freca mâinile şi plângea repetând mereu: „A murit bebe!”. Ionuţ, pe cealaltă parte a curţii, după ce a chemat salvarea a căzut tăvălindu-se pe jos şi scormonind pământul cu unghiile… Îl striga pe părintele Arsenie, îi poruncea să vină! Rostea şi el o rugăciune către Mama Mântuitorului nostru… El nu mai avea speranţe… Şi totuşi…
După minute în şir, în care îmi resuscitam copilaşul fără ca el să reacţioneze, am început să mă rog, să spun rugăciunea „Tatăl nostru” cu o aşa intensitate şi putere… Era un moment culminant, de viaţă şi de moarte… Şi mă rugam şi mă rugam şi Îl rugam pe Bunul Tată Ceresc să îmi dea copilaşul înapoi… Iar după o vreme minunea s-a înfăptuit! Copilul a scos pe guriţă şi năsuc puţină apă… L-am întors pe o parte şi l-am bătut pe spate, apoi am continuat manevra de resuscitare… Şi puiul meu şi-a tras sufletul înapoi inspirând prima lui guriţă de aer din noua lui viaţă! După care a început să plângă uşor… Fără vlagă… L-am întors din nou pe o parte şi l-am lăsat aşa o vreme ca să prindă putere în plâns… Era în viaţă… Vocea lui… Ochişorii lui… Cel mai frumos sentiment din lume… Renaşterea lui… Am început abia atunci să plâng şi eu şi să strig către Dumnezeu: „Doamne, dacă mă auzi, ÎŢI MULŢUMESC! ÎŢI MULŢUMESC!”. O mulţumire din inimă… Vecina mea a alergat repede la Ionuţ, care era devastat de durere, şi i-a spus: „Vecine, copilaşul plânge… Şi-a revenit!”.
Am luat copilul de pe jos, l-am băgat în casă împreună cu mama şi cu vecina mea şi l-am schimbat de hăinuţele ude. L-am învelit într-un prosop şi aşteptam şi tot aşteptam salvarea… După un timp, a venit SMURD-ul. Paramedicii au rămas fără cuvinte când au găsit copilul cu semnele vitale stabile… Nu îşi puteau explica cum şi-a revenit copilul, cum am reuşit eu să îl resuscitez şi de unde am ştiut… Răspunsul la toate întrebările este DUMNEZEU!
La urgenţe am fost primiţi cu aplauze. Toţi aşteptau un copil mort, dar el era viu, mai viu ca niciodată! După 4 zile de spitalizare am fost externaţi, cu toate valorile analizelor perfecte! În spital îi spuneau micuţului meu Darius-Arsenie, atunci în vârstă de 1 an şi 3 luni, îi spuneau MINUNE. Să vă mai spun că am fost felicitată şi răs-felicitată pentru manevra de resuscitare executată ca la carte, cu succes… Mi-au spus cei de pe SMURD că m-am comportat ca un medic, că dacă aş fi aşteptat după ei nu mai puteau face nimic decât să constate decesul micuţului. M-au felicitat că nu am leşinat, că nu m-am pierdut cu firea, dar eu ştiu… Dumnezeu a lucrat! Da! O minune s-a întâmplat, minunea supremă! ÎNVIEREA! Cei ce au luat parte la întâmplare pot confirma! Mama, soţul, vecina, paramedicii, medicii de la spital. Cu toţii au spus că e o minune faptul că a înviat şi că e perfect sănătos!
Sunt încă câteva lucruri esenţiale, pe care trebuie să le spun, pentru că nu există coincidenţe. Copilul s-a născut în 2.05. (2+5 =7), o cifră semnificativă în viaţa noastră, el s-a născut a doua zi de Înviere. În spital a primit patul cu cifra 7, am ajuns la mănăstirea Prislop în a 7-a zi după întâmplarea înecul lui. În spital, în camera mămicilor, m-a întâmpinat icoana Părintelui Arsenie, care mi-a transmis o stare de încredere, de bine. Tot în spital am primit de la părintele care slujeşte la capela spitalului de pediatrie, acatistul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!”, cuvinte pe care când le-am citit am simţit că sunt mesaj pentru mine de la Măicuţa Domnului. Prin aceasta icoană, care se află în Rusia, s-a înfăptuit de asemenea minunea învierii unui copilaş bolnav. Când părinţii săi au ajuns la icoană, copilul deja murise, dar s-au rugat cu aşa putere, cum m-am rugat şi eu, iar minunea învierii s-a înfăptuit! A rămas pentru mine acatistul meu de suflet!
De la măicuţele de la Prislop am primit o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, ca dar pentru micuţul Darius-Arsenie. Am pus-o pe perete, acasă, iar Darius de câte ori o vedea, cerea să o sărute. Nu putea vorbi, că era micuţ, dar aşa cum putea el, îmi arăta că vrea să sărute icoana Maicii Domnului. Eu nu i-am spus niciodată cine e reprezentat în icoane, am considerat că este prea micuţ, iar într-o zi, după ce din nou ceruse să sărute icoana, l-am întrebat pe micuţ cine este acolo în icoană, iar el a oftat, i s-au umplut ochişorii de lacrimi şi a spus din tot sufletul lui: „MAMA!”. A fost un moment în care mi s-a furnicat toată pielea şi lacrimile au început să îmi curgă şiroaie pe faţă, apoi i-am răspuns copilului, ca da, aşa este, este mama noastră din Cer, care l-a ţinut pe braţe… Peste tot unde vedea icoane cu Părintele Arsenie Boca, el îi spunea: „TATA!”.
După un timp, când a mai crescut puţin şi a început să vorbească, într-o noapte pe când el dormea, eu i-am spus în şoaptă că îmi pare rău că a trecut prin înecul acela, l-am rugat să mă ierte că nu am avut suficient de multă grijă de el şi că l-am scăpat din ochi preţ de câteva minute, i-am mulţumit că s-a întors la noi şi i-am spus că îl iubesc mult! În acea dimineaţă, imediat după trezire, copilul a venit la mine, m-a trezit cu mângâieri şi mi-a spus că vrea să îl iert, că mă iubeşte, că „Doamne Doamne” e bun şi că lui i-a plăcut de „Pălintele Asenie”. Am încremenit. Copilul îmi dădea replicile la ceea ce îi spusesem eu cât el dormea. Am vrut să îmi golesc sufletul de remuşcări, iar el, sufletul lui m-a auzit şi mi-a răspuns.
Eu pe Cuviosul Gherontie nu l-am cunoscut în viaţă, deşi a fost, este unchiul meu, fratele bunicii mele. L-am căutat cam la două luni după trecerea lui la Domnul, aşa că am ajuns la Mănăstirea Tismana, unde el este înmormântat.
Acolo am cunoscut măicuţe care îl iubeau mult pe Cuviosul. Ne-au invitat la masă, ne-au povestit despre el, apoi o maică ne-a spus că vrea să o cheme pe m.I., că ea a fost mai apropiată de Cuviosul şi s-ar bucura să ne vadă, să ne cunoască, că ştiau că eu eram nepoata Cuviosului. Eram cu copiii, cu soţul şi cu tatăl meu. Când a intrat maica în încăperea unde serveam noi masa, ne-a salutat şi s-a uitat îndelung la copii. Apoi a întrebat care dintre copii s-a înecat. Am indicat cu capul către cel mic, Darius-Arsenie, iar lacrimile deja îmi jucau în ochi. Maica a dat din cap, cuprinsă de amintiri, şi ne-a spus că dragul nostru Cuvios a văzut în duh cum copilul se lupta cu moartea, a căzut în momentul acela în genunchi şi a început să se roage pentru copil ca să scape cu viaţă. Atunci am înţeles că, deşi noi nu l-am cunoscut pe Cuviosul, el ne cunoştea pe noi foarte bine şi se ruga şi mijlocea pentru noi. Am înţeles de unde a venit atunci puterea mea cea mare, Măicuţa Domnului a fost lângă noi, Sfântul Părinte Arsenie şi Sfântul nostru drag Cuviosul Gherontie au fost şi ei acolo. Toţi au mijlocit pentru noi!
Am aflat ulterior că, atunci când s-a întâmplat, Cuviosul era în pelerinaj în Serbia, împreună cu mai multe persoane, inclusiv maici de la Tismana. Cuviosul i-a dezvăluit m.I. vedenia lui…
De ce vă spun toate astea?! Pentru că am trei mesaje care vreau să ajungă la voi:
1. DUMNEZEU şi MINUNILE EXISTĂ, trebuie să crezi şi să ceri ajutor.
2. SĂ ÎI IUBEŞTI, SĂ ÎI APRECIEZI şi SĂ TE BUCURI de cei dragi mereu, cât de mult poţi… Pentru că nu aduce anul, ce aduce ceasul. Îi putem pierde de pe un minut pe altul, iar regretele nu îşi mai au rostul. Cât de preţuită este acum fiecare bătaie a inimii celor dragi mie, fiecare privire, respiraţie, vorbă, zâmbet, gest, toate îmi umplu sufletul de fericire. M-am bucurat de ai mei şi înainte, dar acum… acum totul e diferit… Acum sunt pe deplin fericită… Toate celelalte lucruri nu mai au aşa valoare…
3. Nu alergaţi ca nebunii după bani! E în regulă, ştiu că trebuie şi banii, dar nu sacrificaţi familia în favoarea lor. S-ar putea sa vină o vreme când toţi banii din lume nu mai au nicio putere şi nicio valoare.
Sper ca povestea mea şi mesajul meu să ajungă cât de departe, la cât mai multe persoane. Unii poate chiar au nevoie să ştie asta!
Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă lumineze minţile şi sufletele!
Ca încheiere:
La mulţi ani Darius-Arsenie! Mulţumesc că te-ai întors la noi şi că ai lăsat minunata lume a îngerilor pentru a ne face pe noi fericiţi!
Mulţumesc, Doamne, pentru lecţia dură, dar minunată pe care ne-ai dat-o, orgoliile şi mândria s-au spulberat şi s-a făcut pace… Mulţumesc, Doamne, pentru tot ce avem, tot ce ne-ai dat, pentru familia minunată şi pentru toate câte avem… Mulţumesc, mulţumesc că mi-ai dat copilaşul înapoi! Mulţumesc, Doamne, şi Te iubesc! Mulţumesc, Măicuţa noastră dragă! Mulţumesc, Sfinte Părinte Arsenie Boca! Mulţumesc, Cuviosule drag şi bun! Vă iubim şi vă mulţumim!
Roxana Prahoveanu