Cuviosul Gherontie care i-a strigat lui Ceauşescu să creadă în Dumnezeu a fost înmormântat la fereastra Sfântului Altar de la Mănăstirea Tismana





Un călugăr cunoscut sub numele Cuviosul Gherontie de la Tismana, cel Nebun dupa Hristos, a fost înmormântat, în urmă cu câteva zile, la Mănăstirea Tismana.

Cuviosul Gherontie s-a născut pe data de 4 noiembrie 1934, într-un sat de lângă Rupea, judeţul Braşov. A fost calugăr la Tismana în anii '50. A fost băgat la închisoare de comuniştii, unde a fost bătut şi i s-a pus pecetea de duşman al poporului. După ce a ieşit din puşcăriile comuniste, IPS Nestor al Olteniei l-a primit ca îngrijitor la vie, dar l-a pus să promită că nu o să mai îmbrace haina de călugăr, ca să nu mai fie asuprit de comunişti. Şi-a trăit viaţa în scurte pelerinaje de câte 2-3 zile pe la diverse mănăstiri din toată ţara, Ierusalim şi alte locuri sfinte. Îsi dorea să moară la Ierusalim şi să fie înmormântat acolo, lângă Mormântul Sfânt, după cum spun cei care l-au cunoscut. În urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta era la Betleheem cu grup de pelerini români. Seara ar fi intrebat o maică dacă are un hârleţ că urma să fie înmormântat. Nu a fost luat în seamă, dar dimineaţa a fost găsit mort, cu ochii larg deschişi. „Evreii nu au acceptat sa fie inmormantat in Ierusalim. A fost adus de pelerini in tara si IPS Irineu al Olteniei a ingaduit, cunoscandu-i Sfinţenia, sa fie inmormantat la fereastra Sf. Altar din Sf. M-re Tismana, consfinţind ca era într-adevăr Mare Nebun dupa Hristos. A fost moale si cald tot timpul (8 zile...), de parca dormea“, a postat Gheorghe Marius pe pagina sa de Facebook , care l-a cunoscut pe Cuviosul Gherontie.

Citeste mai mult: adev.ro/phej6f

În predica de la slujba îmormântării, părintele a amintit un episod interesant din viaţa Cuviosul Gherontie. Acesta a mers la Bucureşti şi i-a strigat lui Nicolae Ceauşescu să creadă în Dumnezeu, pentru că, în caz contrar, va fi împuşcat: „Era unul dintre cei care, rugat fiind, nu putea să spună nu. Din dicţionarul cuvintelor sale lipseau «nu vreau», «nu pot», «nu ştiu» sau altele de acest fel. (...) Grija pentru săraci a fost o emblemă. Pentru el, nu existau oameni din anumită minoritate sau din alte clasificări sau alte categorii. Oricine i-a cerut ajutorul a primit ajutorul său. Uneori făcea milostenie pe care nu le înţelegea nimeni, dar a trăit din bucuria celorlalţi. (...) A iubit puritatea copilăriei ca pe ochii din cap. Când vedea un copil era în stare să se joace cu el. La un moment dat, l-am văzut urcând cu liftul, în blocul unde stătea noi, sus şi jos, pentru a-i învăţa rugăciuni pe copii. Acesta era cuviosul care nu rata nicio ocazie de cateheză, de as învăţat şi de a face bine. (...) Obişnuia să spună că Dumnezeu nu este numai milostiv, Dumnezeul este un milostiv şi îndelung răbdător.


Nu era un specialist în teologie. Avea patru clase, dar era un ţăran imperial. (...) Avea puterea să vadă în inimile oamenilor şi să audă gândurile oamenilor. Nu ştiu dacă aţi avut experienţa să-l vedeţi, să-l simţiţi cum aflându-ne în preajma lui, gândind la altceva, începea să se scuture, să se uite strâmb pentru că auzea gândurile noastre. Avut în coplărie doi maeştri spirituali, dacă pot să spun aşa. Primul a fost mama lui, despre care spunea că era foarte, foarte evlavioasă. Al doilea maestru spiritual pe care l-a avut a fost protosingherul Aldea, stareţul Mănăstirii Ciolanu până în anii 1940. A fost un mărturisitor în perioada regimului comunist şi nu a încetat să se roage în cel mai crunt regism stalinist, când a spune o rugăciune era o blasfemie. (...) S-a dus personal şi l-a aşteptat pe Nicolae Ceauşescu în Bucureşti, în centrul nou civic şi i-a strigat de la depărtare, pentru că nu s-a putut apropia de securiştii: «Dacă nu vei crede în Dumnezeu, aceştia te vor împuşca», lucru care s-a şi întâmplat. Pentru că a făcut acest lucru în public a avut foarte mult de suferit. Numai el ştie ce ocară, ce bătăi, ce chinuri a suferit. A fost internat în mai multe locuri şi îmi spunea: «Vezi, tot rugăciunea m-a scos şi de acolo»“.