Despre patriotism, cu Generalul Mircea Chelaru: „Unde ne sunt voievozii ?!"

[Adrian Pop]

Despre patriotism, cu Generalul Mircea Chelaru: „Unde ne sunt voievozii ?!”

„De ce suntem în genunchi?Am fost în măreție și pentru noi, cei ce suntem sub jurământ, măreția este paloșul lui Ștefan cel Mare și barda lui Mihai Viteazul. Ridicate către cer !”

0

E important acum, când alegerile prezidențiale ne bat la ușă, să înțelegem care ne sunt opțiunile pe 10 noiembrie, iar asta nu înseamnă doar să cunoaștem după nume candidații. Nu, înseamnă să ne documentăm în privința fiecăruia, să înțelegem nu doar ce-și propun dar și ce fel de oameni sunt, iar pentru asta, e nevoie să privim la oamenii din jurul lor.

Un om politic cu renume, astăzi prim vice-președintele Partidului Neamul Românesc, Generalul de Armată Mircea Chelaru iese mereu în evidență prin discursurile sale patriotice. Fiind un om extrem de citit și de inteligent, un discurs al domnului Chelaru e ca o lecție de istorie, iar discursul său de la Adunarea Anuală Generală a Despărțământului ASTRA Năsăud nu face excepție.

E ușor să spui că sunt român și punctum dar, din păcate, de mai bine de o mie de ani nu am știut să punem punct ci am pus puncte, puncte, puncte și am lăsat să se interpreteze în fel și chip toată săvârșirea superbă a neamului românesc.

Remarca e o trimitere la deviza Partidului Neamul Românesc, „Sunt român și punctum.”, care-l parafrazează chiar pe marele nostru poet național, Mihai Eminescu.
Atât pentru domnul Chelaru cât și pentru candidatul PNR, domnul Ninel Peia, astea nu-s doar niște cuvinte drăguțe sau vreun motto lipsit de însemnătate. Din contră, membrii fondatori ai Partidului Neamul Românesc sunt niște adevărați patrioți care au vorbit de foarte multe ori despre reîntregirea țării și restituirea gloriei de odinioară.

De-atâtea ori acest popor a fost nevoit sau a acceptat de bună voie, mai ales în ultima mie de ani, să fie sub diferite supuneri și să-și plătească în viu și în numerar existența. I s-a fabricat din păcate și a acceptat, iarăși din păcate, un lung anonimat istoric, chipurile, până când a apărut ca din senin, organizat în niște stătulețe minuscule, care la rându-l lor au fost repede acaparate sau au supraviețuit anemic sub vasalități înconjurătoare, însă, comprimând timpul și extrăgând regula, suntem siderați de un paradox istoric: acest popor miracol, după cum definea Brătianu, când s-a emancipat de unii a căzut, repede, supus la alții.

Este un discurs de excepție, pe care-l puteți citi în întregime aici și din care am mai selectat câteva puncte cheie, pentru a vă putea face o idee care sunt valorile din inima Partidului Neamul Românesc, ce-l împinge pe Ninel Peia să candideze și de ce o țară condusă de dânsul ar putea fi diferită.

Noi am demonstrat unei lumi indiferente și ipocrite că, oricât de vitregă ne-a fost soarta, am avut genă puternică și ne-am găsit mereu resursă de a regenera, de a ne păstra identitatea de sine. Astăzi, avem certitudinea că acest lucru miraculos nu mai place și nu convine unora dintre nevrednici, pentru că este mai la îndemână să proliferezi ideile râncede ale unei istorii deghizate decât să te expui unui risc aproape mortal apărându-ți identitatea și neamul.

Astăzi, cuvântul „naționalist” e folosit pe post de insultă sau sinonim al comunismului, însă nu e nici una, nici alta. Să fii naționalist, să-ți iubești patria e o onoare și o datorie a fiecărui român.

De ce suntem în genunchi?Am fost în măreție și pentru noi, cei ce suntem sub jurământ, măreția este paloșul lui Ștefan cel Mare și barda lui Mihai Viteazul. Ridicate către cer ! Și să nu uitați că în toate reprezentările, ei sunt pe cal. Nu poți urca pe cal din poziția în genunchi. De aia trebuie să te ridici. Când se moaie vâna voivodului, se îndoaie genunchii norodului. Unde ne sunt voievozii ?!

Cuvintele Generalului Chelaru au umplut parcă încăperea adunării și ar trebui să servească drept inspirație oricărui român care se vrea patriot. De noi depinde dacă pe 10 noiembrie ne ridicăm din nou sau rămânem în genunchi pentru încă un mandat.

[Adrian Pop]

Lecție impresionantă de patriotism predată de generalul Mircea Chelaru la Adunarea Anuală Generală a Despărțământului ASTRA Năsăud

De către
Radu Sîrbu -

10 februarie 2019344

Fără îndoială, desfășurată sâmbătă, cea de-a 29-a Adunare Anuală a Despărțământului ASTRA Năsăud a fost înnobilată de prezența generalului (r) prof. dr. Mircea Chelaru, eseistul, istoricul și fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române onorând invitația antreprenorului Emil Iugan, membru marcat al Despărțământului Năsăudean al ASTRA, organism condus de profesorul Ioan Seni.
Generalul Mircea Chelaru i-a impresionat pe cei adunați în sala mare de festivități a Primăriei Năsăud, în prezența primarului Mircea Romocea, cu un discurs ce a avut ca temă: ”Trecut, prezent și viitor în evoluția națiunii române”.
”Salutul meu pe care îl duc mereu în deplasările mele aplicate răsună acum și în alveola plină de românism care este Năsăudul: Te salut Românie, oriunde te-ai afla ! Sărut’mâna, patrie română ! Prezența mea aici, în Năsăud, este o mare răsplată în mijlocul unei bucurii de viață”, și-a deschis alocuțiunea invitatul de onoare al evenimentului cultural.
Întorcându-se în timp, generalul Mircea Chelaru a ținut să aducă în atenție un aspect mai puțin știut despre măreția strămoșilor noștri daci. Astfel, distinsul vorbitor Mircea Chelaru a expus originea dacă a normanzilor, prezentând informații dintr-o carte de istorie scrisă în secolul al XIX-lea de reputatul istoric italian, contele Carlo Troya (1784 – 1858), un savant de mare anvergură și cu o cultură istorică. Cei prezenți în sală au aflat, cu uimire, că întemeietorul regalităţii normande a fost un mare războinic dac: Rollo (Lupul cel Vestit), tatăl lui William Spadă Lungă, bunicul lui Richard I Neînfricatul, străbunicul lui Wilhelm Cuceritorul. ”Rollo a fost un viteaz care a plecat de aici, din ţara aceasta, pe care astăzi o numim România, ca să rescrie întreaga istorie a Europei. Un om fără de care Europa, aşa cum o ştim acum, n-ar mai fi fost aceeaşi”, a punctat generalul Mircea Chelaru
”E ușor să spui că sunt român și punctum dar, din păcate, de mai bine de o mie de ani nu am știut să punem punct ci am pus puncte, puncte, puncte și am lăsat să se interpreteze în fel și chip toată săvârșirea superbă a neamului românesc.
Poporul român este depozitarul și practicantul unor valori de excepție dar, în același timp, am constat sever că nu este scutit de unele defecte majore, asta însemnând și erori de judecăți și comportamente care nu l-au dus la un succes deosebit de fiecare dată. Vrem sau nu, trebuie să admitem că nu întotdeauna poporul din care facem parte a făcut cele mai bune alegeri și nu a fost, întotdeauna, cultivat cu cele mai nobile calități să valideze sau să respingă o tendință morală. Poate că și din acest motiv, personal mi-am format unele rezerve justificate asupra definirii poporului ca fiind o ființă colectivă cu o conștiință de sine, dar, pentru a nu produce niciun fel de confuzie sau răutăcioase speculații, afirm în fața dumneavoastră, alături asupra acestor rezerve, personal zic eu justificate, trăiesc ferma convingere că acestui popor, și nu altuia, îi aparținem prin voința creației, așa cum este el – cu bune și rele, și că soarta lui și a noastră trebuie să fie și chiar este aceeași. Ei bine, tocmai această soartă trebuie construită și regândită întru bine prin puterile hărăzite ale națiunii noastre.
Mai mult ca oricând, astăzi continuăm să ne întrebăm dacă el, poporul, marele argument care a hrănit discursurile vanitoase ale potentaților tuturor timpurilor, a fost capabil de a-și gestiona destinul prin propria lucrare. De-atâtea ori acest popor a fost nevoit sau a acceptat de bună voie, mai ales în ultima mie de ani, să fie sub diferite supuneri și să-și plătească în viu și în numerar existența. I s-a fabricat din păcate și a acceptat, iarăși din păcate, un lung anonimat istoric, chipurile, până când a apărut ca din senin, organizat în niște stătulețe minuscule, care la rându-l lor au fost repede acaparate sau au supraviețuit anemic sub vasalități înconjurătoare, însă, comprimând timpul și extrăgând regula, suntem siderați de un paradox istoric: acest popor miracol, după cum definea Brătianu, când s-a emancipat de unii a căzut, repede, supus la alții. Din instinct natural sau dintr-un reflex de conservare dobândit, a intrat în compoziție chiar cu cotropitorii săi pe care i-a asimilat genetic iar mai apoi i-a împământenit cu voie sau de nevoie – trimitere la a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Turcii, grecii, ungurii, rușii, germanii s-au înstăpânit, rând pe rând, peste fărmițatele părți din trupul vetrei străvechi. Poporul istoric, rispit pe pământurile încăpute pe mâinile altora, nu a putut decât arareori să se reprezinte pe sine. Fără identitate simbolică a instituțiilor statale suverane, el a depins de congregații europene de circumstanță, când de francezi, când de englezi, și așa mai departe, toate și toți i-au influențat soarta după pofta intereselor ce i-au făcut să pronunțe numele locurilor unde trăiau românii. Băncile de la noi nu spun ale noastre, orice asemănare cu situația din ziua de astăzi este total întâmplătoare, au fost în marea majoritate străine, ca de altfel și marii afaceriști din toate timpurile. Noi nu am avut parte de un capital mare autohton consolidat care să susțină deciziile politice ale vremii. Poporul acesta a fost din care facem parte a fost, mai întotdeauna, la simbria veneticului cu bani în propria lui casă, dată cu chirie ori luată cu japca. Cercetându-i pe toți oameni politici și de cultură proeminentă din ultima sută de ani, puțini au produs rezistență națională prin creație proprie și mai puțin au rămas neatinși de morbul colaboraționismului sau exilului. Îi numărăm pe degete: un Eminescu, un Iorga, un Țuțea și cam gata. O bună parte din cei cu pretenții au rădăcini alogene, fie că ei s-au dat mari naționaliști numai că au emis istorii, dicționare, grămătici și legi așa zis pentru poporul român dar aidoma modelului lor de gândire, ruinându-ne obârșia. Uzurparea firii și modelului nostru de a fi a fost cavalul potrivnic ce surpă stânca, din cauza prea multei și neîngăduitei bunătăți a acestui popor. Este un miracol că acest popor și nu altul se reprezintă atât de unitar și mai are încă o vădită conștiință de sine, rezistență ce a putut fi dovedită prin spirit și cultură.
De două mii de ani și un pic, acest popor miraculos a asimilat pe tăcute cam tot ce a trecut pe aici, nu s-a mai încumetat să mai facă expansiuni războinice ca pe vremea marelui regat al Daciei, de la Burebista încoace, nu pentru că s-ar fi abținut creștinește ci pentru că nu a mai fost în stare, pentru că i-a fost stârpită vâna vitejiei de însăși de cei care trebuiau să fie căpetenii fără prihană, lăsându-se momiți de viclenia urzelilor și de voluptatea trădărilor, de ispita bogăției și de trufia puterii trecătoare, zvâcnirile de caracter al acestui popor cu rădăcini ancestrale putând fi numărate pe degete.
(…)Astăzi, mai mult ca oricând constat, irevocabil, că boala cea mai grea a acestui popor este credința în vorbe goale, cu alte cuvinte este bolnav de credulitate. Se lasă prostit de aceleași circumstanțe în repetare istorică care i-au dăunat existenței. Uite-așa s-a produs marele paradox: ce ar fi trebuit să respingă sau să pedepsească nemilos, el – poporul mulțime – și astăzi acceptă și iubește, cu admirație mistică, își sărută călăul și-și îmbrățișează trădătorul. Rememorați ce am ales de fiecare dată și nu doar din istoria recentă….Acum, în această perioadă se fecundează un nou prototip social, spunea Mircea Eliade: homuncul fără identitate, omul mere în căutarea identității – corcitura, corcitura politică adică politrucul, corcitura ideologică adică internaționalistul sau, mai nou, globalistul, corcitura culturală adică culturnicul multicultural sau licheaua cu ștaif, corcitura estetică adică kitsch-ul tupeist sau obositor, pentru că ținta morală a corciturii este identitatea ta genetică, identitatea politică, cea culturală, ideologică, estetică, morală și, de ce nu, chiar etnică.
(…) Noi am demonstrat unei lumi indiferente și ipocrite că, oricât de vitregă ne-a fost soarta, am avut genă puternică și ne-am găsit mereu resursă de a regenera, de a ne păstra identitatea de sine. Astăzi, avem certitudinea că acest lucru miraculos nu mai place și nu convine unora dintre nevrednici, pentru că este mai la îndemână să proliferezi ideile râncede ale unei istorii deghizate decât să te expui unui risc aproape mortal apărându-ți identitatea și neamul. Nu știu care ar fi medicamentul care să ne vindece, însă se spune că pentru copilul cu febră de 42 de grade, care te refuză, trebuie să-i deschizi gura, să-i înclești fălcile și să-i bagi chinina pe gât. Altfel moare ! Chinina-i amară, e rea, dar vindecătoare. Ce chinină să băgăm pe gâtul poporului român pentru a expulza, printr-o febră puternică a organismului, tot ceea ce este bolnav și să redevină un mecanism sănătos? Să ne regăsim, fiecare în parte, ca o moleculă sănătoasă a acestui neam, în consonanță cu așteptările, demnitatea și frumusețea fiecăruia în parte. Greu de zis, dar tocmai de aceea am pus această problemă în fața dumneavoastră. Perioada oportunismului politic, astăzi, este în apogeu. Ea se continuă într-o manieră perfidă și plină de promiscuități. Oportunismul de astăzi este polivalent, rapace, abuziv, corupt și fără prejudecăți. Oportuniștii de astăzi sunt pelagra unei lumi care și-a trimis ultimele stihii și umbre de coșmar, ca un blestem de dincolo de epocă. Ei invocă poporul dar de fiecare dată îl abandonează după ce se folosesc de el ca de o bucată de hârtie igienică. Și nu doar o dată la patru ani. Și ca batjocura să fie deplină, vedem astăzi cu amărâtă neputință cum neobrăzații fii ai călăilor care au adus bolșevismul călare pe tancurile cominterniste și-au zămislit dictatura roșie ne aplică cinice corecții morale, ei se dezic de crimele oribile ale tătucilor lor și ca harnice canalii ce sunt scuipă pe conștiințele civice autentice și ne uzurpă identitatea de neam și țară. Tot ce a fost apărător al românismului a intrat sub mitralierele lor viperale. Nu de neavere plânge românul acuma, ci cea mai mare povară a românității este rușinea. Să-ți fie rușine să spui că ești român când ieși din țară, pentru că porți povara unor amprente și a unor stigmate provenite și făcute de alții ? Până când, oameni buni ? Este vremea asumării, pentru că vine vremea când trebuie să intri în această troacă să lupți cu ei, să te murdărească fără ca niciodată să devii murdar. Asta trebuie făcut, pentru că acestă psihoză a perdantului trebuie să dispară! Nu poți face pumn să-l pui în pieptul furtunii cu degetele răsfirate, însă pentru a face pumn peste degetele adunate trebuie să pui conducătorul. De ce suntem în genunchi ? Am dat răspunsul. Am fost în măreție și pentru noi, cei ce suntem sub jurământ, măreția este paloșul lui Ștefan cel Mare și barda lui Mihai Viteazul. Ridicate către cer ! Și să nu uitați că în toate reprezentările, ei sunt pe cal. Nu poți urca pe cal din poziția în genunchi. De aia trebuie să te ridici. Când se moaie vâna voivodului, se îndoaie genunchii norodului. Unde ne sunt voievozii ?! Mulțumesc !”, a vorbit convingător fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Române
Adunarea ASTRA, reușită deplină
Revenind la evenimentul în sine, să spunem că primirea oaspeților și a membrilor astriști participanți s-a făcut la sediul din incinta Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”. După discursurile de bun venit adresate de președintele Despățământului, profesorul Ioan Seni, și de președinta ASTRA Năsăud, economista Floarea Pleș, au fost vernisate expozițiile: de pictură (Nechita Bumbu – Nepos), fotografie astristă (Ovidiu Maghiar – Năsăud) și etnografică (Gheorghe Nechiti – Feldru). Profesorul Mircea Daroși a prezentat ultimul număr al revistei „Astra năsăudeană”.
Adunarea Anuală a debutat la ora 10.00, în sala festivă a Primăriei orașului Năsăud, cu intonarea imnului de stat al României și imnul ASTRA de către corul ”Laudațio” al Bisericii ”Sf. Împărați Constantin și Elena”, sub bagheta dirijorilor Cornel Pop și Dumitru Buhai. Tot în deschiderea evenimentului, preoții năsăudeni au binecuvântat Adunarea prin rugăciunea ”Tatăl nostru”.
Apoi, pe lângă lecția de patriotism predată de generalul Mircea Chelaru, ședința s-a bucurat și de conferința susținută de prof. univ. dr. Mircea-Gelu Buta vizavi de ”Lumea în care trăim”.
A urmat un moment în care generalul Mircea Chelaru a răspus întrebărilor auditoriului. Interpelat de profesorul Ioan Seni în chestiunea ”Ce-i de făcut, astăzi, cu cei care ne reprezintă?”, răspunsul generalului a fost unul metaforic, sintetizat în expresia „a învăța să spunem NU” și completat cu titluri de lectură care, prin conținutul lor istoric și filozofic, pot face lumină în această nebuloasă: ”Naționalismul și Europa națiunilor. Despre patologia civilizațiilor europene” (autor Mircea Chelaru) și ”Manifestul intelectualilor” (semnat la Paris, în martie, 2017), cu titlul „Declarația de la Paris – o Europă în care putem să credem”. Problema centrală este, în viziunea generalului Mircea Chelaru, tendința de deznaționalizare, crearea și întreținerea unei crize identitare, iar soluția a fost exprimată, în același registru metaforic, cu trimitere la înțelepciunea populară: „Când cojocul este năpădit de păduchi sau de ploșnițe, se arde!”. În semn de recunoștință și respect, președintele Astrei năsăudene i-a oferit conferențiarului Diploma de Onoare și un cadou simbolic, cu specif zonal. O Diplomă de Merit și recunoștință i-a fost înmânată și celui de al doilea conferențiar, prof. univ. dr. Mircea-Gelu Buta.
Poetul astrist Sorin-Grigore Guzu, într-un frumos costum național, a încântat cu stihuri din creația proprie: poezia „Marea Unire”, momentul artistic fiind continuat cu poezia lui Adrian Păunescu, „Eu sunt bolnav”, recitată de Ionuț Nistor, managerul Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud.
Apoi, președintele Despărțământului Năsăudean a făcut o trecere în revistă a acțiunilor realizate în anul 2018, acțiuni efectuate în colaborare cu despărțăminte din țara și din afară granițelor țării, cu diferite societăți culturale, autorități locale ori mass-media. De asemenea, Ioan Seni a înmânat o serie de diplome de merit. Totodată, a fost anunțat și programul de activitate pe anul în curs. Sărbătoarea s-a bucurat de aprecierile verbale făcute de invitați: Ioan Pintea (directorul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița), Alina Talpoș (Șomcuta Mare), Valeria Bilț, (Târgu Lăpuș), Ilie Frandeș (Reghin), Iulia Dragu (Asociația „Mereu Aproape” și Clubul Femeilor Solidare – Năsăud, Cornelia Vlașin (directorul Filialei Bistrița a Direcției Arhivelor Naționale), Radu Gavrilă (Dej), Florian Purghel (Bistrița).
Evenimentul a fost completat de un program artistic special, susținut de profesioniști consacrați și astristi talentați, în cadrul mesei festive de la restaurantul “Someșul”.
Asociațiunea Transilvană pentru Literatură și Cultură Poporului Român (ASTRA) a fost fondată în 1861 (în perioadă 23 octombrie-4 noiembrie), la Sibiu, din inițiativă a 176 de cărturari transilvăneni, în frunte cu prelații Bisericilor Ortodoxă și Greco-Catolică. Despărțământul Năsăudean a fost înființat pe 21 august 1881, de un grup de profesori, în frunte cu Constantin Moisil, acesta fiind ales și primul președinte al Despărțământului. Desființat în vremea regimului comunist, Despărțământul Năsăudean al ASTRA a fost reînființat în 1990, prin grijă unor dascăli de pe Valea Someșului conduși de profesorul Ioan Seni.

[obi]

Generalul Mircea Chelaru: „Unde ne sunt voievozii ?!”
.........

Nu știu care ar fi medicamentul care să ne vindece, însă se spune că pentru copilul cu febră de 42 de grade, care te refuză, trebuie să-i deschizi gura, să-i înclești fălcile și să-i bagi chinina pe gât. Altfel moare ! Chinina-i amară, e rea, dar vindecătoare. Ce chinină să băgăm pe gâtul poporului român pentru a expulza, printr-o febră puternică a organismului, tot ceea ce este bolnav și să redevină un mecanism sănătos?
.............

Desi scrie destul de clar (Unde ne sunt voievozi ?!)
Eu vad (Unde ne sunt emitatori de lumina, bine ?!)
Vorbesc cu tot felul de oameni care vin si pleaca din tara si imi spun ca dincolo de hotarele Romaniei, totul este altfel, este bine, iarba este mai verde, cerul este mai albastru, toate sunt la locul lor, imi spunea cineva, ca a fost sa cumpere o masina, a cumparat-o, si sa plimbat cu ea prin toata Europa si cand a venit in tara cauta claxonul sa il folosesca si la folosit mult in Romania, iar pana sa vina in tara nu isi aducea aminte sa fi folosit claxonul.
Ce sa intamplat ?!
Unde ne sunt emitatori de bine, de lumina cea de nevoie?!
Eu vad cu ochi lor vad, dar si cu ai mei, este in mare parte mai bine, dar eu nu vad emitatori lor de lumina sau de bine, vad doar radiatia oamenilor care traiesc acolo de la inceput si mai vad si zicala (La fata papusa, la fund matusa).

Cand copilul are febra de 42 de grade eu l-as pune in cada cu apa la temperatura de 40 de grade si as da drumul la apa rece controland temperatura apei pana 36-37 de grade in acest fel as scadea si temperatura copilului de 42 de grade, apoi trecem la Chinina.

[obi]

.... emitatori de lumina ......

Din alt cadru si complet.

[obi]

„De ce suntem în genunchi?Am fost în măreție și pentru noi, cei ce suntem sub jurământ, măreția este paloșul lui Ștefan cel Mare și barda lui Mihai Viteazul. Ridicate către cer !”