Astronomia în Antichitate

[obi]

Astronomia in Antichitate

Curiozitatea popoarelor din Antichitate asupra fenomenelor astronomice, a făcut ca aceștia să studieze cerul și să înțeleagă formarea zilei și a nopții, rolul Soarelui și al Lunii în măsurarea timpului și anotimpurile. Popoarele antice au observat că obiectele cerești au un comportament regular aceasta ajutând la măsurarea timpului formând zile, luni și ani.
Soarele răsare dinspre un punct, est și apune într-un punct opus, vest, dar ziua nu are aceeași lungime pe toată perioada anului, iar noaptea sunt vizibile grupuri de stele - constelații care urmează același curs o dată la 365 de zile în jurul unui punct fix.
Calendarul a fost făcut după pozițiile și mișcările Lunii și ale Soarelui formând ziua, luna și anul.
Popoarele antice au asociat obiectele și fenomenele cerești, cu zei și spirite, construind temple și aliniamente astronomice.

Hadrian Daicoviciu pe baza teoriilor lui Constantin Daicoviciu presupune că la Sarmizegetusa, pe lângă construcții religioase există și un templu-calendar. Demonstrația lui se bazează pe faptul că marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa cuprinde trei cercuri concentrice (un cerc din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit și un cerc de stâlpi groși din lemn).

[obi]

ASTRONOMIA DACICĂ

În acest episod, primii astronomi ne duc pe tărâmul dacilor, unde regăsim complexul de la Sarmizegetusa Regia, locul în care există numeroase exemple de posibile alinieri astronomice, atât cardinale cât şi la solstiţii. Discutăm o parte din acestea, inclusiv o serie de teorii excentrice legate de calendarul dacic şi de planetariul marelui sanctuar circular. În a doua parte, urmărim împreună scenete de la DacFest 2015 şi care recrează luptele daco-romane de acum 1900 de ani.

[obi]

Ce ştiau strămoşii noştri despre ştiinţă. Dacii cunoşteau medicina, astronomia, se vindecau cu ajutorul plantelor şi erau experţi în otrăvuri



Dacii aveau cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile. Unii istorici afirmau că vracii care au trăit pe teritoriul României în Antichitate erau capabili să realizeze intervenţii chirurgicale dificile, unele chiar pe craniu.

Istoricul Hadrian Daicoviciu, autorul volumului „Dacii”, îl menţiona pe marele preot Deceneu ca fiind unul dintre cei care s-au ocupat de instruirea dacilor. El îşi motiva afirmaţia citând mărturia lui Iordanes, un istoric got care a trăit în secolul VI şi a relatat despre daci şi Deceneu. „Observând dispoziţia lor de a-l asculta în toate şi că ei sunt din fire inteligenţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala, dezbărându-i de moravurile lor cele barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască potrivit legilor naturii, i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare. Arătându-le practica, i-a învăţat să trăiască în fapte bune, demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lumii şi cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pîmântesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi descreşterea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum prin rotaţia cerului soarele vrând să atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală”, scria istoricul got Iordanes, citat de Hadrian Daicoviciu în volumul Dacii (reeditat în 1991). Istoricul român preciza că modul în care locuitorii din Antichitate erau înfăţişaţi de Iordanes era idealizat şi se datora, probabil, fascinaţiei pe care autorul descrierii o avea pentru Deceneu. Hadrian Daicoviciu explica faptul că preoţii daci se foloseau de cunoaşterea elementelor de ştiinţă pentru a-şi spori autoritatea faţă de popor, în timp ce marea masă a dacilor nu avea astfel de cunoştinţe. Informaţiile provenite de la Iordanes sunt completate de menţiunile filosofului grec Platon (427 î.Hr. — d. 347 î.Hr.), cel care amintea despre cunoştinţele dacilor din medicină. Scria despre descântecul pe care îl aflase de la „un doctor trac, unul dintre ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, este relatarea oferită de Platon, în Charmide, potrivit istoricului Ioan Marius Grec, autor al volumului „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.

Printre artefactele descoperite la Sarmizegetusa este şi un obiect considerat o trusă medicinală. „Ion Crişan a descoperit o adevărată trusă medicală conţinând un bisturiu, o pensetă, mai multe văscioare pentru păstrarea substanţelor medicamentoase şi o placă mică de cenuşă vulcanică, materie care, presărată pe o rană, avea proprietatea de a grăbi cicatrizarea. Analiza chimică a arătat că ea provine dintr-un vulcan mediteranean, poate Etna. Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii-medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare a unei trepanaţii cicatrizate. Numeroase cisterne şi conducte aduse la lumină în Munţii Orăştiei atestă existenţa unor preocupări de igienă publică”, afirma Hadrian Daicoviciu, motivându-şi astfel opinia că dacii aveau cunoştinţe medicale empirice. Chimia plantelor otrăvitoare Doi istorici antici, Discoride şi Pseudo Apuleius, enumerau numele plantelor vindecătoare ale dacilor. Istoricul Ion Horaţiu Crişan arată în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (1986) că dacii cunoşteau şi proprietăţile plantelor otrăvitoare. „Geto-dacilor nu le-au fost cunoscute numai plantele vindecătoare, ci şi diferite otrăvuri de esenţă vegetală şi animală. Dio Cassius ne spune că în cel de-al doilea război purtat de Traian în Dacia, Decebal l-a prins pe generalul Longinus (la care împăratul ţinea foarte mult) vrând să speculeze pacea. Bravul general se sinucide însă cu otrava pe care şi-o procură de la daci, pentru ca regele dac să nu poată profita. Ovidiu ne vorbeşte despre săgeţile unse cu venin de viperă. Geţii înveninau săgeţile şi cu sucul extras din planta helenium, despre care ne aminteşte medicul grec Galen, Este foarte probabil că şi numărul otrăvurilor, ca şi cel al plantelor de leac, cunoscute la geto-daci, a fost mult mai mare decât cel înscris în izvoarele greco-romane”, scrie Ion Horaţiu Crişan. Istoricul menţionează cunoştiinţele despre efectele terapeutice ale băilor termale din Dacia. Sarmizegetusa Regia, locul sanctuarelor solare O dovadă a cunoştinţelor de astronomie ale strămoşilor noştri, susţin istoricii români, sunt templele misterioase din Sarmizegetusa Regia. „Confirmarea cea mai strălucită a spuselor lui Iordanes despre preocupările ştiinţifice şi în special astronomice la daci o constituie însă marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei. Considerat multă vreme ca o enigmă, lui i s-au atribuit ipotetic cele mai diverse destinaţii. Monumentul este un adevărat sanctuar-calendar al dacilor”, afirma Daicoviciu, menţionând că marii preoţi erau cei care se ocupau de desluşirea semnelor cereşti. Istoricul şi geograful Strabon, născut în anul 63 î. Hr., a oferit în volumele Geografiei detalii importante despre strămoşii noştri. „Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Intorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor - întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri”, scria Strabon. Dacii cunoşteau metalurgia fierului şi aveau cunoştiinţe tehnologice în prelucrarea argintului şi a cuprului. De asemenea, erau pricepuţi în dulgherit şi în exploatarea sării, mai afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan.

crierile dacice, aproape inexistente Dacii nu foloseau însă scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul Ariton Vraciu, în volumul „Limba daco-geţilor” (1980).