România țara PĂCII - “ Sarmizegetusa Regia - Capitala Păcii mondiale “ - strategie și logistică
Orice proiect important pentru toate popoarele de pe Terra poate pleaca de la o simplă idee și de la unul sau mai mulți oameni dedicați acesteia.
Implementarea ideii de Pace în conștiința Piciumanilor, reprezintă cheia succesului acestui proiect, care începe să capete contur după ce aceștia devin adolescenți, iar după vârsta de circa 24 de ani atunci când o mare parte dintre tineri ajung la o gândire matură, încep să lucreze constant la acest proiect.
Semnarea fluturașului Pace de către orice Piciuman reprezintă doar un mic pas privind determinarea lui spre a-și îndrepta atenția spre această activitate și cum repetiția reprezintă mama învățăturii, idei și concepte despre Pace trebuie să i se implementeze în joacă, constant și continuu.
Părinții joacă un rol hotărâtor în consolidarea pașilor inițiați de către cei care au pus bazele acestui proiect important pentru viitorul Omenirii.
Simpozionul internațional de Pace de la Craiova organizat pentru prima dată anul acesta, va purta denumirea - ROMÂNIA ȚARA PĂCII, idee venită din partea Domnului General Mircia Chelaru.
Vom cauta la început persoane fizice, juridice și ONG-uri în România și-n Diaspora Română, ulteriorONG-uri din străinătate, dornice să lucreze alături de noi la acest proiect, cu influențe asupra factorilor de decizie în procesul educațional astfel încât până în anul 2050 lumea să devină conștientă de necesitatea semnării Tratatului de Pace între Națiuni.
Dezvoltarea nucleului de cadre didactice format la Craiova anul acesta, reprezintă prioritate absolută, continuuă, ce se va extinde în cât mai multe localități de-o parte și de alta a Prutului și în toate zonele unde se vorbește românește. Comunicarea eficientă dintre noi, consolidează logistica pașilor necesari dezvoltării Agenției de turism de explorări - Piciumanii Zalmoxieni, societate comercială necesară implementării conceptelor de Iubire și de Pace.
Importanță fundamentală dăm modului de finanțare a acestui proiect, pentru că implementăm conceptul “ OM cu OM, Ban Curat cu Ban Curat “ Piciumanilor, așa că nu avem cum să acceptăm compromisuri și finanțare cu bani obținuți ilegal. Nu poți cu bani obținuți de la oameni de afaceri cu interese contrare Păcii să lucrezi la un astfel de proiect.
Avem în vedere ca de mici, copiii să învețe noțiuni de afaceri curate, cinstite, legale, prin discuții pe diverse conferințe online. În acest fel urmărim să punem bazele viitorilor oameni de afaceri atât în România reîntregită, alaturi de alte popoare.
Dezvoltarea zonală de activare a Piciumanilor se va face concentric, pas cu pas, pe distanțe de zeci de km. Primul pas logic ce se va face este de-a trimite mesajul nostru la bănci de date cu adrese de email ale grădinițelor și școlilor generale din zonele limitrofe Craiovei. Același lucru se va face în județele apropiate, urmând logistica scrisă mai sus, cea de dezvoltare pe baza undelor concentrice.
Următorul pas este de a face cât mai multe excursii de explorări, ieftine și multiple, funcție de aspirațiile Piciumanilor care au semnat fluturașul Pace și astfel, vom crea conjunctura favorabilă în care vom discuta despre Omenie, Bun Simț, Iubire și Pace.
Ne-am propus ca peste cinci ani, pe data de 1 Iunie, să avem anual cca două milioane de Piciumani români care vor defila cu baloane tricolore pe care scrie PACE, cu stegulețe, copii care vor desena, vor striga și vor cânta melodii de Pace.
În paralel cu educarea tinerei generații încercăm să obținem și colaborarea decidenților actuali din diverse state. Am început să trimitem mesaje privind acțiunile și dorința noastră către Ambasade, Consulate și către conducătorii tuturor țărilor, în speranța ca fiecare popor să ne trimită una sau două date din calendar, astfel încât să completăm cele 363 de zile ale anului, care vor fi declarate zile internaționale ale PĂCII. Și în acest fel până în anul 2050 cât mai mulți semeni devin conștienți de necesitatea sprijinirii semnării acestui protocol de Pace, pentru ca resursele umane și materiale să fie distribuite în sensul unui trai fericit, frumos și decent, pentru toți semenii.
Pe lângă ONG - urile implicate în proiectul acesta, Consiliul Mondial Român, Academia DacoRomană, Asociația Avangarda de Sacrificiu și Asociația Arta Zalmoxa, vom înființa o societate comercială pe acțiuni, de consultanță - HAVILA SA, în care își vor desfășura activitatea cei care se implică zilnic în tot ce facem pe parte spirituală și materială și care vor pune în practică strategia și logistica pașilor. Resursele materiale vor fi dirijate corect către trei domenii majore economice: educație, sănătate = hrană și inventică.
În ceea ce privește mass - media, vom înființa propriile posturi RadioTv, care se vor numi Carpații.
Doamne ajută!
Adrian Pop
Marcaje