PEACE MUSEUM ROMANIA (MUZEUL PĂCII ROMÂNIA) PREZENT LA VIENNA
VIENNA – Peace Museum Romania (Muzeul Păcii România), primul Muzeu al Păcii din Europa de Sud-Est și primul Muzeu al Păcii mobil din lume s-a deschis la Viena.
Începând cu 1 august 2019, în cadrul muzeului, sunt prezentate personalități ale României care au contribuit, de-a lungul istoriei, la consolidarea păcii și la apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Printre aceste personalități marcante ale istoriei României se numără: Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand, Ion I.C.Brătianu, Nicolae Titulescu, Regele Mihai I, Corneliu Coposu.
Fondatoarea Muzeului Păcii România, Magdalena C. BUTUCEA, a declarat: „ Mă bucur enorm să mă aflu la Vienna cu expoziția Muzeului Păcii România. Astfel, atât publicul interesat din Vienna, cât și turiștii veniți din toate colțurile lumii vor avea posibilitatea să cunoască o parte dintre personalitățile României și rolul pozitiv și semnificativ pe care acestea l-au jucat, nu numai în ceea ce privește istoria României, cât și a Europei. Într-o lume din ce în ce mai divizată și dezorientată, un astfel de demers este unul necesar întrucât ne invită la reflecție și la găsirea unor soluții pozitive pentru un viitor mai bun. Scopul mobilității Muzeului Păcii România a fost și rămâne unul singur: răspândirea informației despre pace prin prezentarea activității unor personalități ale lumii care au contribuit la menținerea acesteia. Dreptul la pace este indisolubil legat de dreptul la viață, drept primordial și fundamental al ființei umane.”
De asemenea, pe perioada expoziției Muzeului Păcii România vor avea loc zilnic, între orele 11.00 – 18.00, cursuri de Educație pentru Pace cu studenții și publicul interesat, cursuri susținute de fondatoarea muzeului cât și de alți activiști internaționali pentru pace, care și-au exprimat dorința de a participa la activitățile Muzeului Păcii România.
Printre principalele teme dezbătute în cadrul cursurilor de Educație pentru Pace, enumerăm:
I. PACEA: Noțiune; Tipurile de pace (Pacea pozitivă; Pacea negativă); Declarația Universală a Drepturilor Omului (Paris, 1948); Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Roma, 1950);
ÎI. RĂZBOIUL: Noțiune; Tipurile de război: Războiul economic, Războiul diplomatic, Războiul informațional, Războiul psihologic, Războiul biologic, Războiul ecologic, Războiul chimic, Războiul nuclear;
III. TRANFORMĂRI GEOPOLITICE ȘI ACTORII SCENEI INTERNAȚIONALE. NOILE PROVOCĂRI
IV. CLIMATUL DE PACE ȘI NOUĂ ERĂ A JURNALISMULUI. TENDINȚE
V. PREZENTAREA PERSONALITĂȚILOR LUMII CARE AU CONTRIBUIT LA PACE ȘI APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI.
De asemenea, în cadrul Muzeului Păcii România va fi organizat și vernisajul expoziției de pictură, „Simboluri ale Păcii” („Symbols of Peace”), expoziție semnată de fondatoarea muzeului, Magdalena C.Butucea.
Muzeul Păcii România este deschis în incinta Muzeului Păcii Vienna, Blutgasse 3, 1010 Wien, Austria.
PEACE MUSEUM ROMANIA ARRIVES IN VIENNA
VIENNA, August 01, 2019 - Peace Museum Romania, the first Peace Museum in South-Eastern Europe and the also the first mobile Peace Museum in the world, has opened in Vienna. As of August 1, 2019, the personalities of Romania that have contributed throughout history, to the consolidation of peace and the defense of fundamental human rights will be on show at Peace Museum Vienna. Among these prominent personalities of Romania's history are: Alexandru Ioan Cuza, King Ferdinand, Ion I.C.Brătianu, Nicolae Titulescu, King Mihai I, Corneliu Coposu.
The founder of the Peace Museum Romania, Ms. Magdalena C. BUTUCEA said: “I am very happy to be in Vienna with the exhibition of Peace Museum Romania. Both the interested public in Vienna and tourists from all over the world will have the opportunity to know some of Romania's personalities and the positive and significant roles they have played, not only in the history of Romania, but also of Europe. In an increasingly divided and disoriented world, such an endeavor is a necessary one as it invites us to reflect and find positive solutions for a better future. The goal of the Peace Museum Romania is: disseminating information about peace by presenting the activity of some personalities of the world who contributed to its maintenance. The right to peace is inextricably linked to the right to life, a fundamental right of the human being. "
Also, during the exhibition of the Peace Museum Romania, there will be daily Peace Education courses with students and the interested public, between 11 am - 6 pm. The courses are supported by the museum's founder and other international peace activists, who have expressed their views the desire to participate in the activities of the Peace Museum Romania.
Among the main topics that will be discussed in the Peace Education courses, are:
I. PEACE: Concept; Types of Peace (Positive Peace; Negative Peace); Universal Declaration of Human Rights (Paris, 1948); European Convention on Human Rights (Rome, 1950);
II. WAR: Concept; Types of war: Economic warfare, Diplomatic warfare, Information warfare, Psychological warfare, Psychological warfare, Biological warfare, Ecological warfare, Chemical warfare, Nuclear warfare;
III. GEOPOLITICAL TRANSFORMATIONS AND THE ACTORS OF THE INTERNATIONAL SCENE. THE NEW CHALLENGES
IV. ENVIRONMENTAL PEACE AND THE NEW ERA OF JOURNALISM. TRENDS
V. PRESENTATION OF THE PERSONALITIES OF THE WORLD THAT HAVE CONTRIBUTED TO PEACE AND THE DEFENSE OF HUMAN RIGHTS.
Also, alongside Peace Museum Romania a painting exhibition, "Symbols of Peace", is being organized. The art work on show was created by the founder of the museum, Magdalena C.Butucea.
Please feel free to come by Peace Museum Vienna (Blutgasse 3, 1010 Wien) to enjoy the exhibitions and discuss your views on Peace.
We are open 11.00 to 6.00 daily.
Marcaje