Macedonski: „Viaţa este o ciudată comedie care amestecă împreună şi dureri şi bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns”…

(„Rondelul meu”)„Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.”

Născut pe 14 martie 1854, la Bucureşti[1], urmase studiile primare și liceale la Craiova; și-a petrecut anii tinereţii[2] în Austria, Italia, Elveția; a fost un „băiat de bani gata”[3] (afişa, se pare, un aer de superioritate la adresa contemporanilor din cercurile literare, „considerându-se mai presus decât aceştia”). Poet al rondelurilor şi al rozelor, Alexandru Macedonski s-a trezit consemnat (în istoria literaturii) drept „cel mai orgolios, intrigant, pus pe ceartă contemporan al junimiştilor”[4]; și-a trăit mare parte a vieții prin afișarea unui spirit de frondă şi de opoziţie, şi-a atras așa-numitul oprobiu public[5].

Continuare:http://www.radioiasi.ro/stiri/prim-p...t-langa-plans/