„Growth - investim în copii, investim în viitor”
Programul are ca scop încurajarea înființării de grădinițe cu profil sportiv în scopul stimulării dezvoltării armonioase a copiilor având în vedere lipsa unor asemenea grădinițe în România și asigurării accesului la aceste grădinițe prin stabilirea unor tarife suportabile.
Proiectele depuse trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
Clădirile în care se vor organiza aceste grădinițe pot fi construcții noi sau existente, care urmează să se modernizeze și amenajeze, dar să nu fi funcționat ca o creșă sau grădiniță în ultimii 5 ani;
Clădirea să fie dimensionată pentru cel puțin 2 săli de grupă standard, cu toate facilitățile necesare;
Să îndeplinească standarde minime de construcție, de dotare generală și sportivă, de personal de specialitate și de echipamente sportive;
Să existe un număr de minimum 10 angajați aferenți proiectului pe perioada de funcționare a grădiniței, atât personal de specialitate, cât și personal de deservire.
Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat trebuie să mențină cel puțin 10 ani activitatea în aceste grădinițe, de la data obținerii autorizației de funcționare.
Nivelul maxim al ajutorului de minimis acordat este de până la 100% din valoarea totală a proiectului finanțat, dar nu mai mult de 500.000 de euro pentru fiecare beneficiar. De asemenea, se acordă garanții guvernamentale de stat de până la 50% din valoarea creditului contractat de investitor.
Selecţia proiectelor eligibile va fi efectuată de către o comisie de selecţie, in ordinea depunerii şi în limita bugetului anual alocat schemei, pe principiu „primul venit, primul servit”.
Programul se va derula până la 31 decembrie 2020, iar alocarea multianuală este în valoare de 2,35 miliarde lei.
Marcaje