Atracția pânzei de păianjen



Nu de puţine ori am observat o sprânceană ridicată, în semn de superioritate, la auzul numelui „Cella Serghi”, existând nenumărate personalităţi, mai mult sau mai puţin avizate, care ardeau de nerăbdare să-i minimalizeze scrierile şi importanţa în literatură. Sigur, această atitudine poate fi urmarea faptului că G. Călinescu a omis-o din Istoria Literaturii Române. Totuşi, atunci ca şi acum, criticii sunt şi ei oameni – au calităţi şi defecte, au simpatii şi antipatii, au orgolii şi invidii. Atribute care în cazul de mai sus, cred eu, au avut un cuvânt important de spus. Să nu uităm că aproape simultan cu „Pânza de păianjen”, romanul de debut al Cellei Serghi, apărea şi „Enigma Otiliei”, informație aflată de Călinescu de la Lovinescu. Mai mult decât atât, succesul celei dintâi l-a făcut pe criticul-scriitor să se preocupe îndeaproape de vânzările începătoarei, care nu erau deloc de neglijat. Şi a mai fost o „greşeală” de neiertat: tânăra a omis să-i trimită lui Călinescu un exemplar cu autograf, ceea ce, ştim foarte bine şi din zilele noastre, nu se concepe, monşer, dacă vrei să existe posibilitatea unei recenzii sau cronici despre tine.Independent de prezenţa sau absenţa din Istoria Literaturii a celei care îşi începea cariera în 1938, an neprielnic iniţierii oricăror activităţi intelectuale, mulţi critici valoroşi, de-a lungul deceniilor următoare, s-au aplecat asupra creaţiei ei, cu observaţii pertinente, iar reeditările permanente ale unora dintre scrierile ei (cu același succes la public, de fiecare dată) au dovedit că ignorarea nu constituie o opţiune în ceea ce o priveşte pe Cella Serghi. Chiar dacă elita prezentă permanent printre vocile publice ale deceniilor dispreţuieşte, din sfere înalte, respectivul tip de succes, jinduind pe ascuns, în acelaşi timp, la tirajele scrierilor celor priviţi de sus.Nu este, deci, de mirare că a existat şi există o curiozitate în a descoperi, a analiza cum s-a derulat viaţa ei, cu multele şi diversele capitole de atâtea ori contradictorii, cum s-a împletit existenţa cotidiană cu cea literară. Din această categorie face parte şi volumul „Pe firul de păianjen al unei vieţi. Cella Serghi”, semnat de Daniela Dima Ţăpîrdea (Editura Imprima, 2019), pe care am l-am citit recent. Demersul autoarei mi s-a părut dificil, dată fiind lipsa atâtor elemente ale puzzle-ului şi greutatea obţinerii lor de la persoane de-a dreptul ostile. Cred că a fost însă şi plăcut, mai ales pentru o doctorandă care avea de gând (şi a reuşit) să descurce toate firele de păianjen care îi răsăreau în cale. Iniţial teză de doctorat, monografia dedicată Cellei Serghi s-a transformat într-o carte accesibilă, plină de informaţii inedite; autoarea a reuşit să se aplece atent asupra fiecărui rând scris de către „personajul principal” sau despre acesta. Ne întâlnim cu o îmbinare permanentă a vieţii cu opera, în acelaşi mod în care însăşi Cella Serghi a făcut-o în romanele sale.Într-o lume a permanentei „duble măsuri”, în volumul de față există una şi aceeaşi măsură – cea a cercetătorului care caută adevărul. Am remarcat tonul obiectiv al autoarei, chiar dacă uneori i-au„scăpat” condeiului şi multe note sensibile, chiar lirice. Este important că Cella Serghi nu este nici înfrumuseţată, nici idealizată, dar nici „pusă la zid” cu mânie postdecembristă pentru ceea ce a scris – poate convinsă, poate speriată – în anii ’50 şi la începutul anilor ’60. Trecerea în revistă (în cea mai mare parte, într-un capitol dedicat) a „credinţelor” şi realizărilor patriotarde şi socialiste ale autoarei s-a întreprins cu dorinţa de a o înţelege şi de a o face, poate, înţeleasă. Interesant este că apare la Cella Serghi un sentiment de vinovăţie faţă de cei care au dus-o greu în deceniile premergătoare instalării dictaturii socialismului (sau ce o fi fost…), acelaşi sentiment descoperit şi în memoriile scrise de Annie Bentoiu, care încearcă să scuze teribilele acţiuni şi nedreptăţi criminale ale vremurilor „noi”. De fapt, poate este singura idee de reținut din anii în care Cella Serghi s-a aflat „pe linie” atât cu romanele sale, cât și cu articolele din presa vremii.
Monografia realizată de Daniel Dima Țăpârdea urmează o cronologie firească, iar informațiile furnizate, ca întotdeauna când este vorba despre Cella Serghi, aduc în fața ochilor noștri figuri importante ale culturii române.Ne bucurăm, în primul rând, de prezența lui Camil Petrescu, cel surprins și oglindit în personaje din fiecare dintre romanele scriitoarei; cu al cărui stil a fost asemănat adeseori scrisul ei; pe umerii căruia a plutit inclusiv bănuiala că i-ar fi creat „Pânza…”. Și, indiscutabil, importantul catalizator al devenirii ei ca scriitoare, prin impulsurile și enervările frecvente, atunci când ea își „irosea inteligența”.Mihail Sebastian, Prietenul cu majusculă, mereu aproape, mereu gata s-o promoveze (cum s-ar zice astăzi) în cercurile literare, totdeauna cititor fidel – ocupă firesc, și el, un loc important în paginile dedicate Cellei Serghi.De asemenea, profilul lui Rebreanu se împletește cu debutul scriitoricesc al tinerei Serghi – el este cel care, în urma lecturii unui manuscris neîngrijit, plin de ștersături, i-a dat verdictul încurajator „Ești scriitoare!”, deși „nu considera că scrisul e o meserie pe care să o practice femeile” (pag. 40). În același timp, tot Rebreanu a îndemnat-o să cizeleze paginile, până la o formă reală, valoroasă.Apariția lui Lovinescu în viața Cellei Serghi este un alt aspect important al prezentei monografii. Invitația primită la Cenaclul lui și neonorată de autoarea „Pânzei…” scoate în evidență loialitatea tinerei față de Camil Petrescu – nu a răspuns chemării criticului, deoarece cunoștea îndeaproape cearta dintre Camil și acesta, considerând imposibil să-l supere pe prietenul ei. Ulterior, după cum se știe, Camil s-a enervat și chiar el a trimis-o acolo. Iar Lovinescu s-a transformat într-un nou prieten și un real maestru literar al scriitoarei.Și, firește, multe alte figuri marcante din lumea culturală românească a secolului XX sunt prinse în păienjenișul vieții duse de Cella Serghi.Revenind la momentele în care încă ezita să scrie, cu toate îndemnurile primite din jur, Cella Serghi a afirmat că preferă să citească pagini bune, decât să scrie cărți proaste (gând care ar trebui să treacă și prin mintea celor care înșiră și publică rânduri, pagini, tomuri nenumărate și neacceptate, de fapt, de vreo editură). Teama de a scrie cărți proaste s-a reflectat în munca îndelungată depusă pentru fiecare dintre romanele sale (cele bune!), precum și în revizuirile ulterioare, rezultat al perfecționismului ei. Refacerea unora dintre romanele inițial teziste este pusă de Daniela Dima Țăpârdea pe seama „maturizării” Cellei Serghi, dar nu sunt de acord cu această afirmație. Mai degrabă consider că a fost vorba de o atitudine datorată relaxării ușoare a societății, care a coincis cu scăderea credinței scriitoarei în acele idealuri inițiale.Privită în ansamblu, monografia aduce numeroase informații (cu note de subsol din belșug, în consecință), multe dintre ele inedite. Totuși, combinarea muncii intense de documentare cu dorința de a spune totul au făcut posibilă, din păcate, prezența multor repetări a ideilor, a citatelor și, chiar dacă datelor respective li se pune uneori o altă lupă, ele devin, la un moment dat, obositoare.„Cred că nicio carte nu rezistă dacă nu zidești în ea o parte din sufletul tău” spunea Cella Serghi (pag. 61), în această afirmație ascunzându-se, indiscutabil, și mitul sacrificiului Meșterului Manole. Nu-mi rămâne decât s-o felicit pe Daniela Dima Țăpârdea pentru intensitatea și dăruirea cu care a întreprins cercetarea și crearea monografiei dedicate scriitoarei Cella Serghi și să-i urez ca paginile scrise să treacă proba timpului.(sursa foto cover: artline.ro)


Cella Serghi a afirmat că preferă să citească pagini bune, decât să scrie cărți proaste (gând care ar trebui să treacă și prin mintea celor care înșiră și publică rânduri, pagini, tomuri nenumărate și neacceptate, de fapt, de vreo editură). Teama de a scrie cărți proaste s-a reflectat în munca îndelungată depusă pentru fiecare dintre romanele sale (cele bune!), precum și în revizuirile ulterioare, rezultat al perfecționismului ei.
Câte ceva despre firul de păianjen al vieții și creației scriitoarei Cella Serghi.

LITERATURADEAZI.RO








Atracția pânzei de păianjen - Literatura de azi