Numărul grădiniţelor de stat a scăzut dramatic, iar privaţii nu au reuşit să suplinească acest declin. În 1999 în România funcţionau 12.831 de grădiniţe, dintre care 12.761 de stat şi 70 private, potrivit unui document al Ministerului Economiei care foloseşte date de la Institutul Naţional pentru Statistică.
În anul 2014, mai erau, la nivel naţional, doar 1.205 grădiniţe, dintre care 850 de stat şi 355 private. Aşadar, numărul de gradiniţe de stat, care asigurau acum 15 ani servicii pentru marea majoritate a părinţilor cu copii preşcolari, a scăzut de 15 ori, iar creşterea de cinci ori a numărului de grădiniţe private nu a reuşit să compenseze declinul.
Situaţia este de-a dreptul dramatică în mediul rural: numărul lor a scăzut de 100 de ori în ultimii 15 ani. Dacă în 1999 funcţionau 9.574 de grădiniţe, în 2014 mai erau deschise doar 94. Asta în condiţiile în care 40% din populaţia României trăieşte încă în mediul rural.
În faţa acestei situaţii, autorităţile au în plan finanţarea construcţiei de gradiniţe private, scrie economica.net. Astfel, firmele care vor înfiinţa grădiniţe cu program prelungit care să îi găzduiască pe copiii angajaţilor vor primi de la stat fonduri nerambursabile de până la 50% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de 200.000 de euro fiecare.
Suma totală de bani care va fi alocată de stat acestui program se ridică la 180 de milioane de lei, deci aproximativ 40 de milioane de euro, în fiecare an. Suma ar acoperi construcţia a 200 de gradiniţe pe an, dacă fiecare beneficiar ar primi suma maximă de bani.
Ideea este încă la nivel de intenţie şi a fost anunţată de Ministerul Economiei după cea mai recentă dezbatere din cadrul proiectului denumit "România Competitivă", o dezbatere pentru directiile de detvoltare a României pentru următorii patru ani.
Tot pe această temă, alte concluzii ale dezbaterii se referă la extinderea programului de acordare de produse de panificaţie şi de lactate pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit, de stat şi private (finanţare de 56 de milioane de lei pe an) şi la înfiinţarea de grădiniţe şi creşe în mediul rural cu bani europeni (9 milioane de lei pe an, pentri partea de resurse umane).

Etichete: grădiniţe, grădinițe București, gradinite private