Regina Maria

[latan.elena]

Regina Maria



" Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă."
Regina Maria

REGINA NE-A UNIT

REGINA NE-A UNIT PRIN GRIJA SI CURAJ


La 100 de ani de la Marea Unire, ii onoram personalitatea.
Inspirati de personalitatea Reginei, ne punem toate resursele in slujba sanatatii oamenilor.

CINE A FOST REGINA MARIA?

Maria Alexandra Victoria, Prințesa de Edinburgh, nepoată a Reginei Victoria a Angliei și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Prințului moștenitor Ferdinand al României și apoi, în 1914, Regina Maria a României. Regina Maria a părut să înţeleagă responsabilitatea monarhilor şi conducătorilor lumii şi şi-a asumat-o din toată inima, încă de când a sosit în ţara ei adoptivă. Ea a ajuns să cunoască poporul român, cultura sa, obiceiurile sale, regiunile sale rurale şi, mai presus de toate, aspiraţiile sale, care au devenit şi ale ei.Încă de la început, Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politică, având întâlniri cu miniştri şi diplomaţi și susținându-și fervent punctele de vedere. Observând interesul tinerei principese faţă de problemele ţării, Regele Carol I şi Principele moștenitor Ferdinand au numit-o pe Maria comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori (cavalerie). Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori "Regina Maria") le-a desfăşurat. Devenită regină odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, la puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial, Regina Maria a dedicat cu generozitate timp şi energie, soldaților răniți pe front și bolnavilor de tifos și holeră. Regina a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță. Astfel, a ajuns să fie cunoscută drept ”mama răniților” sau ”Regina soldat”.

După război, Regina Maria s-a alăturat oamenilor de stat români de pe o poziţie neoficială, la convorbirile de pace de la Paris, pentru a pleda cazul ţării noastre cu privire la câştigurile teritoriale. Puţini oameni par a fi conştienţi că actuala dimensiune a României se datorează în mare măsură eforturilor de lobby depuse de Regina Maria la Paris.
Ea a scris, de asemenea, numeroase cărţi şi articole despre România, în speranţa înlăturării sentimentelor negative faţă de ţara pentru care ajunsese să nutrească o iubire atât de profundă. Spiritualitatea şi o neclintită credinţă în Dumnezeu au călăuzit-o pe Regină de-a lungul întregii sale vieţi.

REGINA MARIA ȘI MAREA UNIRE
Au fost mai multe momente care au precedat, dar și care au succedat Marea Unire de la 1 decembrie 1918, momente care, de fapt, au consolidat această dată istorică. Etapele Unirii au rămas în istorie cu două date: cea din calendarul iulian sau ”pe stil vechi”, care încă era folosit în Regatul României și în Basarabia la data Unirii, și cea din calendarul gregorian, folosit în Transilvania și Bucovina. Dintr-o nevoie de consolidare și modernizare a noului stat unitar, România Mare a adoptat oficial calendarul gregorian în 1919, data de 1 aprilie devenind oficial 14 aprilie.

REPERELE UNIRII DE LA 1918:

• 27 martie/9 aprilie 1918: Sfatul Ţării, întrunit la Chişinău, votează unirea Basarabiei cu România.
• 15/28 noiembrie 1918: Congresul general al Bucovinei votează în unanimitate unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României, în contextul destrămării Imperiului Austro-Ungar.
• 18 noiembrie/1 decembrie 1918: Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclamă Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi.
• În aceeaşi zi, Regele Ferdinand şi Regina Maria se întorc de la Iaşi, Bucureşti redevenind astfel capitala ţării. Urcaţi pe cai, regele, regina, principele Nicolae şi generalul Berthelot au mers în fruntea oştirii române şi a detaşamentelor aliate (engleze şi franceze), trecând pe sub Arcul de Triumf. Regina Maria, care îşi agăţase de şa un buchet de crizanteme galbene, îi salută pe cei care aclamau cortegiul regal.
• 1919: principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul acestui an, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria statelor cu interese limitate şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. În acest context, Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand decide să plece la Paris pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală.
• 7 martie 1919: este primită de Georges Clemenceau, primul-ministru al Franței și, totodată, președintele Conferinţei de Pace de la Paris.

• 8 martie 1919: Regina Maria este primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. Regina a mers, apoi, la Londra, unde a fost primită de regele George.
• 10 aprilie 1919: Regina Maria revine la Paris, pentru a se întâlni cu preşedintele american Woodrow Wilson.
• Mai 1919: regele Ferdinand I şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea.Pe parcursul întregii călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.
• 4 iunie 1920: se semnează, la Versailles, Tratatul de la Trianon, prin care este recunoscută oficial unirea Transilvaniei și a Banatului cu România. Prin acest document sunt confirmate pentru prima dată, în mod oficial, granițele României Mari.
• 15 octombrie 1922: Un alt moment important în viaţa reginei Maria a fost atunci când, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării perechii regale, Ferdinand şi Maria, fapt ce a reprezentat simbolul actului unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

ROLUL REGINEI MARIA DUPA UNIRE

Chiar și după înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri de către marile puteri ale lumii, Regina Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dincolo de granițe, până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea tronului de către Carol al II-lea. Atunci s-a retras la Balcic sau la castelul Bran, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut la castelul Pelișor, unde a și încetat din viață, la 18 iulie 1938.„De ce am venit aici? Ei bine, am fost la Conferința de Pace de la Paris după război, și ei mi-au pus această întrebare și le-am spus: <<Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți.>>” afirma Regina Maria în toamna anului 1926, în timpul unei vizite în Statele Unite.Material realizat pe baza:
Dicţionarul personalităţilor feminine din România (Ed. Meronia, 2009)
Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

http://peles.ro/personalitati/regina-maria/

Sursa:https://www.reginamaria.ro/regina-ne-a-unit

[latan.elena]

" Dumnezeu întotdeauna mă ajută când încep să mi se golească mâinile."
Regina Maria

[latan.elena]

" Deşi sunt femeie, încă de la început mi s-a acordat încredere. Mi-au fost spuse multe secrete, ştiam tot ceea ce se întâmplă."
Regina Maria

[latan.elena]

Iubire, Credință, Curaj, cu aceste trei putem câștiga lumea - Asa semna Regina Maria (Regina inimilor), monumentala locrare; Hommage de la Roumanie à Ferdinand le Grand (Omagiul Romaniei pentru Marele Ferdinand)
Volumul incepe cu un text semnat de Excelența Sa Take lonescu, un text de profesorul Iorga și Maria lonescu [Ionnescu-Lamotescu], publicat de Maria lonescu la Paris, in 1922, textul în limba franceză, ilustrată cu 60 de gravuri placi, cu excepția textului, reprezentând comorile artistice din România, legăt în catifea de mătase albastră. Centrul, volumul este impodobit cu o placă de argint perforat marcate România surmontată de două lebede într-un cadru de arabescuri feuillagées, fiecare colț este întărit și decorat cu scutul Casei Regale a România flancat de doi lei în modele stilizate tradiționale românești; Al doua coperta, cea de pe spate este împodobită în centrul de arme majore ale Regatului România pe fondul unui strat de hermina acoperit de o coroană regală, fiecare colț este întărit și decorat cu capete mitologice în mijlocul arabescuri de argint gravate de Marius Veaugeois la Paris (1875-1938), semnul de carte decorat cu crucea Reginei Maria, din care partea din spate este gravat numele proprietarului, decorat cu argint, gravată un model de dantelă, fin cizelat.
Volumul are un tiraj extrem de mic , de numai 25 de exemplare si a fost daruit de catre Regina Maria si Regele Ferdinand familiilor nobiliare in anul 1922 la Incoronarea de la Alba Iulia.
Albumul se poate vedea in expozitia dedicata Reginei Maria, expozitie ce va avea loc in luna mai la Muzeul National Peles.
#cezarfloreabibliofil #cartevecheromaneasca #bibliografiaromaneasca#bibliofilia#tipariturivechi #carte #carti

[latan.elena]

[latan.elena]

Regina Maria jucând Hora Unirii împreună cu militari români și cu localnici în Ardeal după unirea acestuia cu țara.

[latan.elena]

[latan.elena]

„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.” fragment preluat din testamentul Reginei Maria.

[latan.elena]

REGINA MARIA A ROMÂNIEI (Portretul realizat de scriitorul Paul Morand)

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, aşa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat şi călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „Bucureşti” (editura Humanitas).
Un articol de Alina Vîlcan|30 Noiembrie 2018


Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust, nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: „Don‘t be funny”.

În castelul reginei, la Balcic

Păstrez o amintire minunată a zilelor petrecute în urmă cu cinci-șase toamne pe malul Mării Negre, în castelul de la Balcic al reginei. În acest sat românesc, aproape de granița cu Bulgaria, în care mai poți vedea câteva minarete, grădina englezească a reginei Maria coboară până la mare. Sub soarele torid, semințele aduse de la Sutton au izbucnit în jerbe calculate să înflorească în fiecare anotimp. Această feerie de culori britanice în mijlocul deșertului era, într-adevăr, un spectacol! (…) Văd și acum silueta înaltă, violetă, a reginei Maria, oprită la capătul unei alei…


Nici o regină din Europa nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. Recunoști la ea o strălucire nordică pentru care apropiații au numit-o Frosty morning… A fost Venus și zâna Morgana; rămâne încă superbă, cu tenul de un roz delicat și mușchi de oțel. Călare, regina Maria îi întrecea pe toți ofițerii Regimentului 4 roșiori, regimentul ei, iar după o noapte de bal o vedeai dimineața cu un coș de fructe în față, singurul ei mic dejun, surâzătoare, proaspătă, gata s-o ia de la capăt…
Această suverană are eleganța unei europene și vitalitatea unei americance. Ceea ce s-a văzut în timpul călătoriei sale în Statele Unite. Povestirile din această călătorie sunt un izvor de veselie:
„… La Cleveland, într-o seară, când am vrut să mă culc, am văzut, imaginați-vă, că lenjeria de pat era tricoloră; saltele în culorile României! Dimineața, mi-au spus: «Puteți să le luați cu dumneavoastră…»”
„… La Seattle, m-au rugat să inaugurez un muzeu; le-am spus că nu prea am timp. «Dar nu durează mult, mi-au răspuns. Majestatea Voastră îl poate vizita din mașină!» Zis și făcut: mașina a intrat într-o sală imensă, deocamdată goală, și a traversat-o fără să se oprească.”
„… La Detroit, o firmă celebră mi-a dăruit un automobil blindat, rezistent la gloanțe. Abia intrasem în uzină, când au răsunat împușcături: pentru a-mi dovedi calitatea mărfii lor, inginerii americani împroșcau mașina cu gloanțe… Trăgeau și în șofer, în ciuda țipetelor mele.
– Poate executau un gangster
– Nici vorbă. Șoferul era și el blindat.”

Regina Maria în S.U.A.

În camera mea de la Balcic, sau mai curând cabana mea, căci fiecare oaspete o are pe a lui, erau mai multe flori și cărți decât mobile; așezate pe etajere, mă așteptau toate noutățile editoriale din Europa și Statele Unite și toate varietățile de flori. S-a întâmplat să spun că m-ar interesa o carte despre Londra: în aceeași seară am găsit pe noptieră Viața lui Eduard VII de Sydney Lee…
Dimineața devreme, la trezire, am găsit-o pe regină care își îngrijea cârciumăresele ce păreau eșantioane de lână colorate. La colțul teraselor, erau așezați dovleci uriași, ca niște turbane de aur pe mormântul unui sultan; cerul albastru-cobalt, un soare african, un vânt nebun îngheța grădinile sclipind de rouă. În timp ce prințesa Ileana intra în apă, iar eu înotam lângă ea, o navă de război cu pavilionul regal și echipajul în poziție de drepți supraveghea locul. Îmbrăcată în muselină albă, cu părul blond înconjurându-i chipul ca o aureolă, regina Maria ne privește de departe; apoi privește marea: în dimineața asta, îi seamănă.
Dar iată că apare o țărancă bătrână, turcoaică, încărcată cu dulcețuri; bătrâna suie treptele, vine pe terasă și, fără protocol, se așeză la masa cu micul dejun lângă regină și îi mângâie mâna repetând: „Güzel, güzel”. Se pare că înseamnă: „frumoasă, frumoasă”; cum însă nimeni nu știe turcește, conversația continuă cu surâsuri. Suntem mereu uimiți să vedem simplitate la suverani; publicul, care îi vede doar înconjurați de fastul oficial, și-i imaginează la fel și în viața privată; în fapt, Franz Iozef dormea pe un pătuț de campanie, iar Nicolae II, la Țarskoe Selo, își aranja cu mâna lui, într-un colț al anticamerei, bicicleta și umbrela veche. Regina Maria doarme totuși pe un divan acoperit cu broderii prețioase. Spre deosebire de alte capete încoronate care, sub purtări timide de burghezi modești, ascund adesea suflete complicate, capricioase și pline de orgoliu, Maria de România își poartă simplitatea în inimă, iar vastul pe veșminte.



Regii din epocile democratice se rușinează ori se tem să fie regi, și de aceea fac pe țărăncuța, ca Maria Antoaneta, pe șoarecii de bibliotecă, pe numismații, pe lăcătușii; nu este cazul Mariei de România, care nu cunoaște nici teama, nici falsa rușine; e mândră că este regină, o arată, o spune: I, the Queen… Este regină ca în basme, ca la teatru, ca în imaginația populară. Trăiește ca în portretele ei, cu crini regali în brațe, cu o coroană pe cap. Diademele ei sunt imense; are cel mai mare safir din lume, cele mai mari perle cunoscute, și le poartă cu o naturalețe asiatică, moștenită de la străbunii ei, țarii. Tot de la ei îi vine pasiunea pentru fastul bizantin.
În ziua încoronării, s-a costumat ca Teodora, împărăteasa Bizanțului. Nu e regina care și-ar ascunde decorațiile sub dantele, ca Elisabeta a Belgiei. Pentru Maria, o regină e altceva decât o rotiță într-un mecanism administrativ; este Semiramida, Elisabeta a Angliei, Ecaterina a II-a cea mare. Nu se teme să spună „poporul meu” și, înainte să surâdeți, aduceți-vă aminte că pentru „poporul ei” a înfruntat pericole de moarte în fiecare zi, timp de un an. Poporul iubește reginele energice, expansive, active, impetuoase; cu un instinct sigur, le simte mai apropiate de el decât pe cele distante; într-adevăr, Maria de România, cu una dintre cele mai nobile ascendențe din Europa, are o forță a sentimentelor întru totul populară, o înțelegere profund democratică a marilor dureri și a micilor griji ale omului de rând. O apropie de popor limbajul direct, generozitatea, încrederea aproape copilărească prin care atrage falși profeți, exaltați vicleni și sfetnici șarlatani, paraziți de tot soiul. De la popor îi vine de asemenea forța sănătoasă a iubirii materne.

Ziua încoronării, la Alba Iulia

Prințesă străină, s-ar fi putut simți pierdută în acest Orient atât de puțin cunoscut, încât prietenii ei din copilărie se așteptau s-o vadă purtând pe față un văl ca turcoaicele. Dar fiind ea însăși profund autentică, s-a dus direct la ce era mai autentic în aceatsă țară: țăranul, animalele, plantele; a susținut și încurajat, cu un respect de genul celui cultivat de John Ruskin, țesutul manual, munca în gospodăria familială, meșteșugurile țărănești.
Nu-i place să se vorbească despre rolul ei în timpul războiului, despre ambulanțele „Regina Maria”. „Nu vreau să ajung exponat la Muzeul Militar…”, spune ea. Femeia aceasta, care pare o întruchipare a bucuriei, a scris pagini sfâșietoare și admirabile despre acele vremuri cumplite: „Am văzut femei ca niște stafii în fața bordeielor făcute una cu țărâna, le-am văzut privind cu ochi rătăciți drumul pe care cei așteptați nu vor mai reveni niciodată. Le-am văzut privind cadavrele copiilor lor, morți de foame. Aveau ochii uscați, o suferință prea mare le secase lacrimile”.


1917

Simona Lahovary, doamnă de onoare a reginei, mi-a povestit grozăvia acelor doi ani, 1916 și 1917. „Aveam mănuși și cizme din cauciuc pe care uneori, când erau urgențe, uitam să ni le punem; într-o zi, intrând în spital, am văzut podeaua mișcând sub tălpile noastre și mi-am spus: e cutremur; de fapt, pășeam pe un covor mișcător de păduchi, păduchii de tifos exantematic…
În fiecare dimineață, o însoțeam pe regină la gară, ca să primim răniți; o dată, am deschis ușa unui vagon; înăuntru, nici o mișcare: cei doisprezece soldați pe care-i așteptam muriseră pe drum.”
– Medicii francezi au fost admirabili, mi-a spus regina evocând acea epocă deja îndepărtată. La fel și generalul Berthelot. Am plâns când și-a luat rămas-bun de la mine… Și trebuie să spun că niciodată nu am fost strânsă la un piept atât de uriaș ca al lui…

Fragmente din volumul București, de Paul Morand, editura Humanitas, 2015.

Nici o regină din Europa nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. (Paul Morand, despre Regina Maria a României)

Citiți în Ziarul Metropolis >https://www.ziarulmetropolis.ro/regi...Ig_DORHS1ZUEYE

[latan.elena]