Regina Maria

[latan.elena]

Eduard Ionescu

Pe 5 martie 1919, după 5 zile de călătorie, Trenul Regal al României ajungea in gara Parisului.
Din el cobora Regina Maria! Era trimisă să negocieze cu puterile lumii recunoașterea frontierele României în urma fabulosului act istoric de la 1 decembrie 1918.
Ionel Brătianu, aflat de ceva vreme în capitala Franței, a solicitat acest lucru Regelui Ferdinand.
- Majestate, Franța se opune categoric recunoașterii. Părerea mea este ca Regina Maria trebuie să vină aici. Cred că este singura noastră șansă!
Imediat ce calcă pe pământ francez, Regina Maria cucerește cu farmecul și diplomația ei întreaga asistență.
Cineva observă că din ținuta Reginei lipsesc bijuteriile.
- Majestate, dar bijuteriile dumneavoastră...
- Eu nu am venit la Paris ca să etalez bijuterii. Am venit să vorbesc despre România. Însă, să știți că bijuteriile nu sunt ale mele... sunt ale țării, iar tezaurul nostru este la ruși.
A doua zi toate ziarele relatau cu admirație despre vizita Alteței Regale.
Era un mic pas, dar nu decisiv pentru întâlnirea pe care urma să o aibă cu Georges Clemenceau, prim-ministrul Franței, poate cel mai vehement oponent al recunoașterii României.
Întrevederea cu acesta începe dur:
- Majestate, ați încheiat separat pacea cu Germania. Acum vreți ca noi să recunoaștem granițele României?
- Domnule prim-ministru, aș putea să vă explic...
- Nu-mi spuneți mie aceasta, dumneavoastră erați pentru rezistență.
- Domnule prim-ministru, sunt femeie și sunt adeseori pătimașă. Nu uitați, însă, că Germania a cerut ca eu să fiu exilată pentru că am susținut să ne aliem cu voi, ceea ce am și făcut.
În acel moment atitudinea lui Clemenceau se schimbă. La declarațiile de la sfârșitul întrevederii el le spune jurnaliștilor:
- O Regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte!
Regina Maria pleacă în sunetul Marseillaisei pentru a se întâlni cu președintele Franței, unde trece în revistă garda de onoare.
Era pentru prima dată când Franţa republicană a oferit această cinste unui suveran.
La 12 martie Regina Maria pleacă din Paris însoțită de strigătele populației franceze: "Vive la Reine!", "Vive la Roumanie!".
Franța fusese “cucerită”.
Prin tratatele de la Versailles şi Saint-Germain din 1919 şi tratatul de la Trianon din iunie 1920, Puterile Lumii recunoșteau România cu granițele extinse.
Astăzi se împlinesc 144 de ani de când REGINA MARIA se năștea.
În testamentul lăsat de ea a scris:
- “De-acum înainte nu vă voi putea trimite niciun semn. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvantez cu ultima mea suflare”.
Cum am putea să te uităm, REGINA INIMILOR NOASTRE?

[latan.elena]

Regina Maria - Queen Marie of Romania





“Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine;eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare:bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte:abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt:mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag;m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.

Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc;totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţa că v-am priceput:n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.

N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi:am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.

Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea:iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci:de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn:dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.

Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.(…)

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.

Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.

Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI”

[latan.elena]

Coroana Reginei Maria, prezentată publicului cu ocazia aniversării centenarului Încoronării de la Alba Iulia







GLASULCETATII.RO

Coroana Reginei Maria, prezentată publicului cu ocazia aniversării centenarului Încoronării de la Alba Iulia
Coroana Reginei Maria va fi prezentată într-o expoziţie ce va fi

[latan.elena]

ColoRoștariu

[latan.elena]

[latan.elena]

ColoRoștariu

[latan.elena]

MISCAREADEREZISTENTA.RO



Filmul documentar "Maria - inima României" va fi difuzat în premieră pe canalul TV HISTORY, duminică, 3 mai (VIDEO)