Papornița Moșului
Pagina 2 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul
Rezultate 11 la 20 din 47

Subiect: Regina Maria

  1. #11
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236







    Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.12.2018 la 00:40.

  2. #12
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236


    Denumire: Calendarul Regina Maria, 1918
    Datare/ Localitate: 1918/ Iași

    Descriere: Introducerea a fost semnată de regina Maria, completată cu proclamațiile regelui Ferdinand și de mărturii ale soldaților de pe front. Sunt prezentate 16 fotografii de pe front cu preponderență regina Maria și regele Ferdinand în diverse împrejurări, alături de fotografii în care apar mareșalul Constantin Prezan, generalul Alexandru Averescu și generalul francez Henri Mathias Berthelot.
    Au fost publicate articole despre evoluția evenimentelor militare de pe front, alături de poezii, proză, cugetări, 12 luni ilustrate cu imagini de pe front, 3 hărți cu situația din zona de război, 2 desene realizate și semnate de principesele Elisabeta (1918) și Ileana (1917).

    Pe ultima pagină se fac precizări asupra tirajului și al distribuirii Calendarului: parte din ele au fost oferite ca dar de Anul Nou trupelor de pe front, altele au fost oferite de regina Maria cu ocazia vizitelor la spitale și pe front, sau au fost puse în vânzare în beneficiul Societăților de Binefacere aflate sub Înalta conducere a M. S. Reginei.
    Deținător: Muzeul Național Cotroceni
    Proveniență: Donație
    Categorie: patrimoniu Biblioteca M.N.C
    Autor fișă: Vasilica Stoian

    Sursa: www.mvu.ro
    Muzeul Virtual al Unirii


    https://www.facebook.com/pg/Muzeul-V...=page_internal








  3. #13
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

  4. #14
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236


    Maria - Inima României

  5. #15
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236



    Nihil Sine Deo



    Regina Maria, la vârsta de 17 ani, în ziua nunții cu Regele Ferdinand - 1893

  6. #16
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

  7. #17
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236



    Regina Maria - Queen Marie of Romania

    Cea mai frumoasă Regină a Europei.




  8. #18
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

    Regina Maria – scriitor



    Surâsul său luminos a strălucit în tenebrele Primului Razboi Mondial, Maria a României s-a remarcat prin eroism și majestate. Ea a fost mama răniților și sufletul României.
    Philippe Delorme



    Nici până în prezent istoricii și criticii literari români nu s-au aplecat cu îndemânarea și profesionalismul cuvenit asupra textelor literare lăsate posterității de Regina Maria a României, pagini care merită din plin atenția lor. Mai ales acum, în contextul evenimentelor legate de marcarea Marii Uniri și a celor 80 de ani de la trecerea în eternitate a scriitoarei, se cuvin a fi citite și recitite cel puțin cele trei volume din Povestea vieții mele, dar și Jurnalele zilnice, Însemnările din ultima parte a vieții sau Capitolele târzii…, lucrări care au văzut lumina tiparului, unele în acești ani, câteva din ele fiind inedite.

    Născută cu pana de scris în mână…

    Recitind cărțile sale, ușor ne putem convinge că scrierile Reginei Maria sunt printre cele mai veridice surse în legătură cu manifestarea României la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea. Toate scrise sine ira et studio, acestea dovedesc o mare putere de analiză a evenimentelor trăite și redau din plin atmosfera insolită din interiorul puterii de atunci. De asemenea, în ele găsim oglindită manifestarea și comportamentul la scară europeană ale marilor puteri, inclusiv în principalele probleme internaționale, cu precădere în preajma și în timpul primei mari conflagrații mondiale.1
    Cu o anumită acribie s-au aplecat asupra acestor pagini străinii, care – spre cinstea lor – au tradus unele texte, cu câțiva ani înaintea morții Reginei, în franceză, germană, suedeză, cehă, maghiară, polonă, sârbă, italiană etc., mulți înconjurând-o pe Regina Maria cu mare prețuire și aleasă simțire pentru harul și calitățile ei umane rare, inclusiv prin scrieri monografice prețioase pe care unii dintre ei le dedică copiilor României.2
    Merită subliniat faptul că despre Regina Maria, ca scriitor, a avut cuvinte de apreciere însăși Virginia Woolf. Aceasta scria, în 1934, în Time and Tide: „…s-a născut cu pana de scris în mână. Cuvintele sunt vocația ei. E adevărat, nu are habar de regulile jocului. Slovele ei curg şi înghit, în cale, oraşe întregi. De multe ori, ratează efectul scontat. Şi totuşi, fiindcă are un surplus de sentimente, fiindcă nu-i este teamă să-şi urmeze emoția sau că, încercînd să treacă peste obstacole o să cadă, reuşeşte să evoce frumusețea şi să transmită fiorul. (…) În ciuda spiritului său viu, nu pretinde nimeni că regina Maria e un fel de Saint Simon sau de Proust. Dar ar fi absurd să negăm faptul că regina Maria şi-a câştigat libertatea prin grația scrisului său. Ea nu mai era o regină în cuşcă. Călătoreşte peste tot în lume, liberă, ca orice altă ființă umană, să râdă, să facă observații, să spună ce-i trece prin cap. Să fie ceea ce este. Şi dacă ea a reuşit să evadeze, atunci, datorită ei, am reuşit şi noi. Regalitatea nu mai e chiar atât de regală”.3

    Printre marii memorialiști români

    În accepțiunea noastră, numele Reginei Maria trebuie să figureze în primul rând alături de cei mai mari memorialiști români din perioada interbelică: Nicolae Iorga, I.G. Duca, Al. Marghiloman, Constantin Argetoianu, Take Ionescu etc. În același timp, fără nici o teamă de a greși, subliniez că literatura pentru copii scrisă de Regină, cât și însemnările, reportajul și povestirile sale ocupă un loc de seamă în literatura europeană.
    Ar mai trebui subliniat, de asemenea, că istoria României și evenimentele trăite la cea mai înaltă tensiune de scriitoarea de mare sensibilitate au găsit în pana artistei pe unul dintre cei mai de seamă scriitori ai acelor timpuri, înzestrată fiind cu un talent de mare forță. Harul din scrierile sale a fost remarcat și încurajat încă de la început de regina și scriitoarea Carmen Sylva, cea care stăpânea meșteșugul literar și era la curent cu scrierile contemporanilor săi de pe toate meridianele, inclusiv cu marele Tostoi. A fost, de altfel, prima ei traducătoare în limba germană.
    Intrând în domeniul pe care îl cunosc cel mai bine: Polonia, n-am cunoscut, de pildă, o altă personalitate străină, nu mai spun, un cap încoronat, care să fi scris cu atâta cordialitate despre această țară și despre oamenii ei, să îi fi înfățișat cu un talent și o cunoaștere mai aprofundată decât a făcut-o Regina Maria în jurnalele sale.4 Ea s-a pronunțat atât despre Varșovia, despre palatele ei, dar și despre manifestarea omului de rând, despre armata poloneză și liderii polonezi pe care i-a cunoscut, de la Paderewski la Pilsudski și Wojciechowski, despre Cracovia, despre Wawel și necropola de acolo, despre Biserica Mariană și Palatul din Lancut etc. A făcut-o ca nimeni altul până la ea.5
    În schimb, la noi, în România, în perioada proletcultistă de tristă memorie, unii „scriitorași” de duzină, au îndrăznit, zice-se, „la comandă socială”, să o denigreze în mod josnic, până într-acolo încât blasfemia lor a trezit indignarea profundă a șefilor și personalităților marcante din comunitate. Acestea au fost, spre cinstea lor, cele care au spus un stop categoric unui isac ludo și fabricii lui de invective otrăvite și de pe urma cărora el a câștigat averi, tocmai prin dejecțiile aruncate asupra Reginei și a trecutului românesc! Măsura și gestul de mare umanitate au aparținut venerabilului Alexandru Șafran, Rabin Șef al Cultului Mozaic din România în acele vremuri.

    Povestea vieții Reginei

    Despre debutul literar al principesei Maria, Regina amintește, cu sinceritate și mare dezinvoltură, în paginile volumelor Povestea vieții mele: „Chiar din copilărie eram înzestrată cu o vie imaginație și îmi plăcea să spun povești surorilor mele, seara când eram fiecare în pătucul nostru una lângă alta. Mai târziu începui să spun povești copiilor mei și, cu cât mergeam spre maturitate, poveștile propășeau împreună cu mine, iar copiilor mei, chiar după ce se făcuseră mari, le plăcea să mă audă povestind”.
    Fără o știință elevată a scrisului, Principesa își „înjgheba basmele, din belșugul de viziuni ce-i pluteau în imaginație. Mai totdeauna erau fantastice și închipuirea era atât de colorată, încât puteam zugrăvi locuri minunate și oameni minunați, uneori eroici, alteori grotești sau hazlii și viața lor era un amestec de durere, de caraghiozlâc, însă în toate curgea un puternic șuvoi de idealism și se simțea o nunață de romantism”.6
    În general scrierile ei ai au un caracter neoromantic ca și ale reginei Carmen Sylva.

    Frumosul juca un mare rol în toate și în creație

    Regina însăși recunoaște cele ce urmează: „frumusețea de orice fel ar fi, mă atrage; atât de limpede vedeam tot ce povesteam încât făceam pe ascultătorii mei să rătăcească împreună cu mine prin grădini și palate minuate, prin locuri pustii, pe vârfuri de munți, pe lungi țărmuri de mare sau prin locuri îngrozitoare unde se înâlneau cele patru vânturi”. Nu era aici oare ceva din Creangă, în combinație cu o înrâurire și o manifestarea britanică?
    Și aceasta, până când chiar fiica ei cea mare, Elisabeta, i-a spus că ar trebui să lase posterității plăsmuirile sale. „Ar fi păcat să lași să se șteargă tablouri atât de frumoase, ar trebui să le păstrezi; puțini sunt oamenii care să poată face pe alții să-i urmeze în lumi atât de nemaiauzite. Ești născută ca să scrii basme”. 7

    Basme!

    Cea care avea în sânge literatura englezească, crescută și educată fiind în epoca victoriană, familiarizată cu dramele lui Shakespeare, Goethe și Schiller, în sânge cu poezia engleză semnată de Tennyson, Shelley, Keats sau Yeats, principesa avea o cultură literară aleasă. Își amintește totodată că: „nimeni nu știa să spună mai frumos un basm decât mama”, cea care se trăgea din familia Romanovilor8, ajungând la concluzia că „slova a vrăjit-o”. „Totdeauna îmi plăcuseră basmele, legendele, vechile balade; cu cât erau mai ciudate, mai înfiorătoare, cu atât îmi plăceau mai mult. Îmi sunt dragi legendele scoțiene și scandinave, numite Saga, precum toate povestirile eroice și romantice din trecut”.9
    „Închideam ochii și vedeam numeroasele ființe, făurite de închipuirea mea, mișcându-se în fața mea în toate culorile, cu toate florile, cu toate desăvârșirile. Era o nemaipomenită bogăție de comori nesfârșite”. Și așa a început o tânără regină să scrie basme, ca apoi să descrie istoria și chinurile unui neam în prefacerile lui istorice, cu ochiul unei ființe care înțelegea lumea și bătăliile pe care imperiile le duceu fără milă, care simțea de la cel mai înalt nivel evoluția timpurilor, manifestările contemporanilor săi. Nimeni din aceste sfere n-a reușit să surprindă esențialul și să lase o f r e s c ă mai impresionantă a acelor timpuri, reușind zugrăvirea principalilor ei actori și a climatului insolit pe care l-a văzut și trăit din interior.
    La început, mărturiile sale pot fi citite și ca o pildă despre una din modalitățile de-a te apuca de literatură, și, totodată, cum să o faci, cum să creezi: Scrie că ceea ce așternea pe hârtie: „Nu erau opere literare de mare preț; nu știam absolut nimic din meșteșugul scrisului, nici despre stil, compoziție și regulile jocului, dar știam cum să trezesc viziuni de frumusețe și uneori emoții. Stăpâneam și o mare bogăție de vocabular”. Și ce vocabular!
    Dar mai presus de orice Principesa adunase în ea: „priveliști, simțiri, emoții, tablouri, patimi, bucurii și dureri omenești, precum și o oarecare filosofie dobândită prin simplul fapt că trăiam. Toate erau puse la păstrare în mine, cine știe unde, și înviau când atingeam condeiul pe hârtie. Mai presus de toate era frumusețea, nemărginita frumusețe peste tot în orice formă, și toată era a mea dacă știam s-o prind”.
    N-au făcut oare la fel și marii clasici ai literaturii române? La fel a procedat și Regina Maria, „până ce a constatat că poate descrie, zugrăvi un peisaj, un sat, un apus de soare, un drum prăfuit și că putea ușor trezi viziunea oricărui loc precum și a oamenilor obișnuiți sau a oricărui lucru pitoresc ori ademenitor.” Și un alt aspect relevant ne arată ea în persoană.
    „Simțeam atmosfera, durerea, precum și tot ce se ascunde sub aparența văzută de ochii noștri. Toate le simțeam și pe când scriam îmi dădeam seama că acest dar îmi venise treptat din pricina iubirii mele tot mai mari pentru țara adoptivă”. Și ce vertical se va exprima în 1916, în plin război mondial, când a simțit nevoia acută de a scrie străinătății despre poporul ei. Acesta a fost momentul în care nu s-a mai despărțit de scris.

    Prin sinceritate a cucerit lumea

    Și a făcut-o cât a putut mai convingător în Țara mea, volum pe care l-a publicat în Anglia: „Odată, fost-am străină pentru acești oameni; acum sunt de-a lor, și, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calitățile și defectele“10. Știa că doar prin sinceritate biruiești, numai așa cucerești îngăduința, și cum se va vedea și lumea.
    Acum au început veritabilele scrieri literare ale Reginei Maria, debutând cu Povestea vieții mele, lăsându-ne cele 102 caiete, baza Jurnalelor zilnice, o comoară documentară. România a văzut-o și a descris-o cu un ochi proaspăt, penetrant, afectuos încât nici nu se simte a fi Țara ei de adopțiune, cu oamenii dragi, de pe toate treptele sociale, cu persoane cu care se afla într-un contact permanent, de la vlădică la opincă, de la împărați și regi la miniștri și prim-miniștri, de la soldații și generalii care agonizau în spitalele improvizate până la comandanții lor și cei pe care îi înconjura și o înconjurau. Nu putea să nu remarce acest lucru un condeier de mare cuprindere, politician de primă mărime, Constantin Argetoianu, în vogă în toată perioada interbelică, cel care și ca adversar e nevoit a recunoaște adevărul. Acesta pentru istorie. El se enumeră printre cei care a oglindit sincer caracterul și rolul jucat în contemporaneitate de Regină, inclusiv prin lucrările ei:
    „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, Regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, Regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”11

    Cele mai veridice medalioane ale personajelor cunoscute

    Trebuie subliniat că în scrierile Reginei Maria avem zeci, sute de portrete de o factură impresionistă, dacă ne-am raporta la pictură, și tot felul de desene și medalioane veridice: de la descrierea Unchiului Carol și a mătușei Elisabeta, ale mai tuturor sfetnicilor și miniștrilor din vremurile acelea, figuri dispărute sau șterese acum din memoria colectivă, a persoanelor și personajelor pe care principesa, Regina de mai târziu, le întâlnea zi de zi și ale căror comportament și capacitate de muncă le filtra prin viziunea ei destul de sinceră și mai ales critică. Nu lipesesc din aceste descrieri luminile și umbrele, predominând clarobscururile, dar și multe pete luminoase, degajate de sufletul ei nobil. Cine mai știe azi ceva despre Ioan Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, care juca un rol esențial la Curtea lui Carol I. Datorită ei avem azi ca un dar descrierea sobră și totuși cordială. Puțini mai au în minte figurile lui Dimitrie Sturdza, Petre Carp, Take Ionescu, Marghiloman, personaje care „au lăsat un nume în țara asta” – spune cu mare îndreptățire Regina Maria.
    Da, puțini, foarte puțini mai ştiu ceva despre aceștia. Regina îi descrie pe fiecare în parte cu plusurile și minusurile lor. Să ne oprim asupra lui Sturdza, Dimitrie, șeful Partidului Liberal, și multă vreme prim-ministru, cel care a jucat în viața Reginei rolul de „gogoriță”, opunând „veșnice obiecțiuni”. Iată portretul lui Sturdza: „cel uscățiv, cărunt, violent; omulețul pătimaș, sectar, cât se poate de inteligent, cu o lacrimă care îi curgea necontenit dintr-un ochi”. Cu naivitate dar și ironie, recunoaște principesa, că a crezut că din emoțiunea ce i-o deștepta, se petrecea lăcrimarea, ca să se convingă că alta era cauza. O glandă lacrimală mult prea darnică.
    Antologice pentru climatul în care a trăit în primii ani în țara adoptivă rămân vorbele pe care i le-a adresat la mânie bătrânului Sturdza și pe care nu le-a uitat toată viața, dovadă că nu totul a fost idilic în viața ei. Le reproduce cu obidă în scrierile sale, convingându-ne că slovele spuse sau scrise au ajutat-o să redea geamătul adânc purtat în suflet, redată printr-o izbucnire de durere pe care doar un mare scriitor o putea reproduce. Toată indignarea înăbușită în câțiva ani de asuprire i-a ieșit pe gură și care s-a prelins pe buzele ei: „Vorbeam, spune, când franțuzește, când nemțește, trecând de la una la alta, nu-mi păsa de limba pe care o întrebuințam pe câtă vreme găseam cuvinte și grai destul de puternic pentru a face să se înțeleagă tot ce clocotea în mine”.
    „-N-aveți nici unul din voi nici o milă? – am strigat, nu înțelegeți că sunt un arbore transplantat, că mi s-au smuls rădăcinile din pământul de baștină. Sunt singură împotriva altora, străină în țară străină, fără apărare, dată pe mâna unei țări în care am venit plină de încredere. Dar am fost prinsă în capcană, tot ce ați vrut de la mine a fost să dau țării copii regali; nu vă pasă câtuși de puțin de simțirile mele sau de durerile mele, nici de răzvrătirea mea, de singurătatea și de luptele mele, nici de nemărginita mâhnire de a fi întotdeauna rău înțeleasă. Ați fost mândri să importați o prințesă de neam mare, v-a plăcut să aveți o prințesă moștenitoare frumoasă, v-ați bucurat că eram sănătoasă și că nenumăratele mele rude stau pe cele mai de seamă tronuri ale Europei. Dar prea puțin v-a păsat de ființa mea sufletească, de idealurile, de nădejdile mele, de marea și neștirbita încredere ce aveam în voi toți, de fata sfioasă venită din depărtări aducându-vă darul tinereții și al bunăvoinței ei. Mă judecați rău cu tot dinadinsul, cu împietrirea sufletelor voastre, pentru că nu vreți să vă dați osteneala să mă înțelegeți sau să vă purtați cu mine cum se cuvine să te porți cu o ființă omenească. Ca păianjenii stați la pândă, și dacă mi se întâmplă să greșesc vă bucurați pentru că vă închipuiți că aceasta vă dă dreptul să vă sporiți asprimea, asuprirea și dorința de a mă ține în lanțuri. Nu stați o clipă să vă gândiți că sunt o străină pierdută în mijlocul vostru, care toți sunteți acasă la voi”. Și a continuat.
    „- Mereu trebuie să ascult cu inima sângerândă acuzările ce-mi aduceți sau bârfelile scornite pentru a-mi întuneca renumele, și nu se găsește unul care să ridice glasul în apărarea mea; toți urlă laolaltă cu lupii. Se așeaptă de la mine să mă supun cu smerenie atâtor nedreptăți, pentru cinstea ce mi-ați făcut primind-mă ca soție a viitorul vostru rege, dar eu atâta vă spun că despre partea mea socotesc că tot atâta cinste v-am făcut eu. Se așteaptă de la mine să ascult și de glasul fiecărui trecător, dar mai este și alt glas, glasul străbunilor mei; nu e vorba numai de părerile fiecărui trecător, e vorba și de inima femeii pe care o chinuiți”.12
    O replică atât de usturătoare putea da numai o mare Doamnă, cea care meșteșugea dar și stăpânea cuvântul și vorbirea. Și a făcut-o ca nimeni altul printre contemporani. Și de atunci nimeni nu i s-a mai împotrivit. Au înțeles curajul și hotărârea ei. N-a existat o asemenea „punere la punct” în analele regalității românești. Este doar unul din episoadele triste ale conviețurii Regină/Guvern sau Guvernanți.

    Alte portrete bine meșteșugite

    Doar o persoană capabilă și verticală putea riposta astfel. Pentru că Regina avea cele mai frumoase cuvinte despre toți Lahovăreștii, scriind că „erau cât se poate de deștepți, totdeauna știau toate mai bine decât alții, și aveau o memorie nemaipomenită, pe care a moștenit-o și generația următoare, bărbați ca și femei. Erau patru frați, dintre care doi, Alexandru și Jaques, erau miniștri când am venit în România”, ultimul, ministru de război fiind, era foarte prețuit de Carol I și mai puțin de Nando /Ferdinand/, dar pe care îl descrie doar în câteva cuvinte, după cum urmează: „fire de cuceritor de inimi, mustățile lăsate în jos, monoclu, un nas mare coroiat între doi obraji cam buhăiți.”13.
    Take Ionescu /bine cunoscut și în Anglia/: „un orator strălucit, care trecea drept un om foarte deștept și foarte plăcut”, plin de făgăduințe în ochii lui Carol și al prințului moștenitor, Ferdinand, însă cu un caracter pe care autoritățile nu se puteau bizui.
    Marghiloman: „omul elegant al partidului, bine îmbrăcat, zâmbitor, apropiat și plăcut în purtare”, bogat, ținea cai de curse și avea casă întocmită cu belșug.
    Ochiul atent, uneori neîndurător al Reginei a surprins la curteni, de la înfățișare și caracter mai tot ce îi caracteriza pe fiecare în parte. Era conștientă că ceea ce așternea pe hârtie o făcea pentru posteritate, mai ales rândurile din juranele, deci a memorialisticii ei neîntrecute. De aceea paginile respective ne ajută și azi atât de mult la cunoașterea a tot ceea ce se manifesta a fi esențial din ceea ce se întâmpla la Curte. Și nu doar la Curtea din București sau de la Peleș, ci și în cele de la Berlin, Viena, Sankt-Petresburg sau Londra. Nimeni nu știa mai bine decât Regina Maria pe rudele ei din partea mamei, pe țarii și țarinele Rusiei cu care a încercat chiar să se încuscrească, dar și pe toți regii și reginele care stăpâneau lumea, pe miniștri și pe sfetnicii acestora. Cu alte cuvinte, cunoștea caracterele care guvernau în capitalele pomenite mai sus, modul în care se manifestau aceștia și trimișii lor în România: de la miniștrii extraordinari și diplomați de carieră de toate rangurile. Am găsit în scrierile Reginei o scenă impresionantă a kaizerului german Wilhelm și modul în care s-a comportat acesta la deschiderea Bibliotecii din Berlin, la brațul căruia a defilat Regina Maria. Ce descriere, ce măreție, ce comportament degajat. Fiecare intelectual, fiecare român ar trebui să aibă o asemenea scenă în minte, când vede un s u s p u s german, din cei care azi abia dacă își aruncă privirea la omologul său român, indiferent care ar fi acesta. Sau cine știe: poate doar atâta merită supușenia lui smerită. Voi prezenta scena pe larg, într-un alt eseu, pentru calitatea descrierii și a comentariului savuros pe care autoarea o face acelui eveniment cultural unic, dar mai ales modul în care îi plânge de milă rudei sale pentru înfumurarea manifestată și pentru soarta hărăzită acestuia la sfârșitul războiului.

    Portretul lui Carol I și al Elisabetei

    Pentru orice tânăr, dar mai ales în cazul Principesei, la 20-30 de ani ai ei, era nevoie de o cunoaștere profundă a psihologiei umane și pe care ea dovedește a o stăpâni din plin. Vedem aceasta în descrieile /caracterizările/ pe care le-a lăsat despre Regele Carol I și Regina Elisabeta.
    „Erau amândoi personalități atât de puternice și de mărețe, dar logica lui așezată și neînduplecată alături de fantezia ei înaripată nu putea avea drept urmare tihna. Unchiul era aproape cu totul exagerat; orice lucru îi părea o problemă de mare însemnătate și aceasta ne îngreuna adesea viața și făcea atmosfera Curții înăbușitoare pentru cei ce oftau după liberatate; voința de fier și neclintita lui încredere în el însuși făceau dintr-însul un stăpân neînfrânt; rar îndrăznea cineva să-i calce porunca, uneori însă fierbea răzvrătirea în inima alor săi.
    Eu nu mă prea învoiam cu toate exagerările lui Aunty. Nu mă simțeam la îndemână în cercul ei intim, mă gândeam stânjenită când o vedeam luându-și zborul pe înaltele aripi ale fanteziei pentru o adunare de admiratori care o lingușeau spre paguba ei; totuși nu cred că ea observa ceva displăcut”.14
    „Unchiul era un stăpân sever. Dar nici un om nu poate judeca pentru altul, nu poate intra pe deplin în simțirile altuia, nici înțelege nevoile altui suflet. /…/ Der Onkel fusese un stăpân aspru, umbra lui ne apăsase tinerețea ca o povară, dar știa să mânuiască puterea așa cum se cuvine, fără patimă, cu răceală, cu dreptate și în mâna lui puterea nu se deda la nici un abuz. În ochii lui, orice nu era muncă era de prisos, nevredinic și aproape fără înțeles. Unchiul era exigent, însă cu oarecare lărgime, și nu simțise niciodată nevoia de a avea un prieten.15 „Vocațiunea lui Aunty era să fie martiră, pot să zic chiar că se desfăta în acea atitudine. Drama și încurcăturile îi erau poate tot atât de necesare cum sunt altora soarele și liniștea. Ea n-avea nicidecum trebuința să trăiască într-o lume obișnuită, ba uneori chiar ni se părea că suferința era pentru ea o încântare, pot zice chiar că se cufunda într-un fel de beție a durerii. Aceasta făcea parte din ființa ei ca și veșnica înfrigurare pentru ce era necunoscut ca și setea de orice tragedie care ar fi putut să o însuflețească până la o splendidă revărsare de poezie și de cuvinte frumoase.16
    Fără a fi Rege, până în anii 30, când Carol al II-lea a îndepărtat-o cu brutalitate nu doar de treburile curții, ci de la Curte în general, Regina Maria a avut un cuvânt hotărâtor până atunci în treburile dinăuntru și din afară ale țării. Acest lucru era bine cunoscut. Ea s-a bazat întotdeauna pe buna colaborare avută cu I. I. C. Brătianu, cu I.G. Duca și Barbu Știrbey, cel pe care gurile rele l-au considerat drept unul din amanții ei. Și azi aprecierile lăsate pentru fiecare din acești lideri sunt elocvente din multe puncte de vedere, considerate fiind ca drepte.
    Primul, „Ion Brătianu, singurul om sub patruzeci de ani, pe care datorită situației lui aveam voie să îl întâlnesc. Deși împovărat de gloria tatălui său, era el însuși o personalitate și ceea ce pentru mine avea pe atunci mai multă însemnătate, Ion Brătianu al doilea era un tovărăș cât se poate de plăcut; trebuie chiar să adaug aici că avea slăbiciune pentru femei./…/ Era un om ce nu putea fi trecut cu vederea; își dădea toată osteneala ca să fie plăcut, ambițios, departe văzător și de la început fusese cât se poate de prețuit de către regele Carol.” I. C. Duca este apreciat ca o personalitate hotărâtă. „Era subțire, plin de voiciune și purta pince-nez, /…/ cel mai plin de făgăduieli din tot partidul liberal. Mintea lui ageră, iscoditoare, plină de largă înțelegere, făcea din el un tovarăș înviorător”. De departe se vede că imaginea cea mai cordială a fost cea a lui Barbu Știrbey, făcută în vremuri de mare cumpănă: 20 octombrie 1918/8 noiembire 1918, când el „rămâne cu credință alături de Nando, îndrumându-i fiecare pas. Nando nu se descurcă fără el. Este ceva înduioșător și patetic în felul în care Nando se agață de el. Mulțumesc lui Dumnezeu, el este desul de loial și cinstit, dar are de jucat un rol foarte greu”. Mai departe apreciază că, lui Barbu Știrbei „nu i se va putea niciodată mulțumi, este prea modest”, că lui țara și Regele „îi datorau foarte mult că: „numele lui s-ar putea să dispară în istoria țării sale…, dar cel puțin aceste pagini atestă adevărul. Cred că cineva va citit vreodată cele scrise de mine aici zi de zi și își va da seama că:

    Adevărul este izvorul fiecărui cuvânt pe care l-am scris

    În general paginile de jurnal scrise de Regină în Moldova arată chinul prin care a trecut țara în 1917 și 1918 și modul în care s-au înfăptuit principalele obiective care au dus la Marea Unire. Jurnalele sale se constituie în cele mai veridice pagini ale desfășurări primului război mondial în România.
    Model de reportaj este felul în care a descris descătușarea, primele momente ale eliberării, trăite la cea mai înaltă tensiune, odată ajunsă, împreună cu armata și cei dragi la București…
    Aici,”la fiecare a doua intersecție eram întâmpinați de preoți care rosteau o scurtă slujbă și binecuvântau drapelul. Chiar cu puțin înainte de a intra în oraș am fost primit de primar cu tradiționala pâine și sare, de întregul corp diplomatic, de actuali și foști miniștri. A urmat apoi marșul nostru de-a lungul Căii Victoriei. Pot doar să spun, că a fost un marș triumfal, în fruntea trupelor noastre, urmate de trupele aliate.
    Orașul înnebunise complet. Aveam senzația că până și casele și pietrele din caldarâm strigau, ovaționau, se bucurau împreună cu mulțumea. Noi înainatam printr-un nesfârșit tumult de puternice ovații. Peste tot fluturau steaguri, la ferestre și pe acoperișuri era plin de lume, ca să nu mai vorbim de străzi. Eu mergeam călare la stânga lui Nando, Nicolae lângă mine, iar Berthelot, de cealaltă parte a lui Nando.
    Carol era în fruntea regimentului său, iar fiicele mele trecuseră înainte într-o trăsură deschisă trasă de patru cai negri, rusești. Orașul era în deșlir. Noi lipsisem doi ani, timp în care populația orașului cunoscuse ororile ocupației și ce înseamnă ea, iar acum ne întorceam victoriși, în ciuda nenorocirilor, revenind cu împlinirea visului de secole, visul de aur al României. Ne întoarcem cu România Mare, ca „Rege și Regină a tuturor românilor”. Este de necrezut și totuși așa este”!
    ”Procesiunea noastră a înaintat până în piața tradițională de lângă statuia lui Mihai Viteazul, unde, în fiecare an, de 10 Mai se desfășurau altă dată parăzi, oprindu-ne acolo, iar toate trupele au defilat prin fața noastră.
    Este greu de descris încântarea frenetică a întregii populații; pur și simplu înnebuniseră de bucurie, strigându-și în gura mare emoția, până când ni s-a făcut teamă că își vor da sufletul de atâta sforțare”. Recunoaștem în aceste rânduri pana unui reporter frenetic.
    La fel a fost și „întâlnirea” avută cu Transilvania, Bucovina, și Basarabia! „Parcă îmi venea amețeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.
    Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbușire și nenorocire pentru atâția alții, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră și aveam destulă conștiință ca să mă înspăimânt de hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinși, căci nu plecaseră și toate celelalte neamuri în luptă cu încredințarea că era sfântă cauza lor? Și chiar dacă s-ar fi înșelat guvernele, regii și prezidenții, oșteanul pornise cu bună-credință, gata să-și jertfească viața pentru ceea ce învățase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Și câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. Mai tragice, și cu mult mai tragice decât mormintele celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinși. Și s-au luptat vitejește, nebunește, cu disperare, însă, zadarnic. Gândul atâtor vieți risipite numai pentru a fi învinse la sfârșit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf.“17
    Acesta este stilul și felul în care Regina a redactat cele 102 caiete lăsate moștenire posterității pentru a reveni la ultimele cuvinte scrise la 11 iulie 1938, ca un arc peste timp.

    Dulcea Țară sunt ultimele cuvinte pe care le-a scris în Jurnal, și aceasta în românește
    Se știe că ultimele zile ale vieții le-a petrecut Regina Maria la tratament, în Germania, la Wisser Hirach, unde a invitat-o pe Valentine, personajul de mai jos, cu un scop distinct.
    ”Îmi place Valentine, este o ființă onestă deși cam moale și plină de autoindulgență. Trebuia să fi slăbit la Marienbad, dar este încă imens de grasă. Am luat-o ca să-mi povestească despre dulcea Țară18 cât de mult poate ea. Este întotdeauna foarte deschisă și lipsită de teamă în a se exprima. Nu este deșteaptă, dar este perspicace și nu este deloc mărginită”.19

    Note
    1 Încă nu s-a alcătuit o bibliografie completă, pertinentă a scrierilor și manuscriselor sale. Se dovedește că chiar depozitul Bibliotecii Academiei Române este departe de a fi complet. A debutat în 1912, iar opera literară identificată este următoarea: The Lily of Life, Crinul Vieții, 1912; The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912; Ilderim, 1915; Patru anotimpuri, 1915; Povestea unei inimi, 1915; Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915; The Stealers of Night, 1916, Londra; Regina cea rea, 1918; The Story of Naughty; Kildeen, Povestea neastâmpăratei Kildeen, 1917; O poveste de la Sfântul Munte, 1917
    My country, Țara mea, 1921; Minola, 1918; Gânduri şi icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919; Peeping Pansy, Londra, 1920; The Queen s of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923; The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923
    The Lost Princess, Londra, 1924; Înainte şi după războiu, 1925; The Magic Doll of Romania, New York, 1929; Lulaloo, 1929; Casele mele de vis, 1930; Copila cu ochi albaştri, 1930; Crowned Queens, Regine încoronate, 1930; Stella Maris, 1933; The Story of My Life, Povestea vieții mele, 1934, ed. A II. A, Ed.Eminescu 1991.
    2 Guy Gauthier, Missy – Regina României, Editura Humanitas, București 2010.
    3 http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-...iel-badea-paun
    4 Regina Maria a României, Însemnări zilnice,vol. V, Editura Historia, București 2006, Ediție Vasile Arimia, pp. 220-266 și în continuare file care urmează.
    5 Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. 1-3, Editura Eminescu, traducere din limba engleză de Mărgărita Miller-Verghi, București 1991.
    6 Idem, p. 252 și, în continuare, citatele sunt în mare parte din vol. 2.
    7 Idem, p. 257
    8 Idem, p. 59
    9 Idem , p. 288
    10 My Country „Țara mea“, Hodder & Stoughton, 1916
    11 Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri,vol. 3, partea V-a, Ed. Humanitas, p. 109
    12 Idem pp. 184-185.
    13 Idem, p. 179.
    14 Cf. Povestea …vol. II, p. 198
    15 Idem p. 205
    16
    17 Idem Povestea vieții mele, vol. III, București, Editura Eminescu, 1991, p. 487
    18 În original scris în limba română.
    19 Regina Maria, Însemnări din ultima parte a vieții, (martie 1937-iulie 1938), volum editat de Sorin Cristescu, Corint Books, 2018, p.230.

    sursa:https://tribuna-magazine.com/regina-maria-scriitor/


  9. #19
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

    "Regina Maria, libertate prin graţia scrisului“ – interviu cu Gabriel ...


    https://dilemaveche.ro/.../regina-maria-libertate-prin-gratia-scrisului-interviu-cu-gabrie...



    Redactată în original în engleză, autobiografia reginei Maria a fost citită de Virginia Woolf, care semnează, în epocă, o cronică uluitoare, într-un săptămînal ...




    Regina Maria - Familia Regala


    www.familiaregala.ro/istorie/regina-maria



    S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. ... Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era ...
    Alții au căutat și

    regina maria a româniei copiipovestea vieții meleregina maria balcic
    regina maria a româniei cărțiferdinand i al românieiileana principesă a româniei



    “Povestea vieții mele”, cartea Reginei Maria, publicată din nou la ...


    www.romaniaregala.ro/.../povestea-vietii-mele-cartea-reginei-maria-publicata-din-nou...



    16 nov. 2014 - “Povestea vieții mele”, cartea Reginei Maria, publicată din nou la Paris ... Volumul original a fost scris în limba engleză. ... ma vie de Marie, reine de Roumanie » écrit Virginia Woolf en 1934 dans un hebdomadaire anglais.



    Regina Maria – scriitor – Tribuna Magazine


    https://tribuna-magazine.com/regina-maria-scriitor/



    Născută cu pana de scris în mână… Recitind ... Merită subliniat faptul că despre Regina Maria, ca scriitor, a avut cuvinte de apreciere însăși Virginia Woolf.



    Iubirile reginei Maria | ISTORII REGĂSITE


    https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/10/16/iubirile-reginei-maria/



    16 oct. 2010 - Despre viata reginei Maria s-au scris rafturi intregi de biblioteci. A fost un ... mostenitor al Romaniei, care ii va deveni sot, la 29 decembrie 1892.



    Regina Maria a României | Olteniţa Info


    oltenitainfo.ro/regina-maria-a-romaniei/



    8 sept. 2018 - Regina Maria a Romaniei s-a născut în anul 1875 în Kent (Eastwel), într-o .... S-a scrismult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. ... Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a ...



    Imagini pentru Virginia Woolf despre scrisul Reginei Maria















    Mai multe imagini pentru Virginia Woolf despre scrisul Reginei Maria
    Raportați imagini


    Rezultate de pe web

    Regina Maria catre printul Carol si capetele incoronate au slabiciuni ...


    https://romanialibera.ro/.../regina-maria-catre-printul-carol-si-capetele-incoronate-au-s...



    Este binecunoscuta contributia Reginei Maria la politica interna si externa a tarii ... prezenta ea (Lupescu probabil ca era traducerea numelui sau german, Wolf, ... Inainte de plecarea spre Londra, regele il pune pe Carol sa-si dea cuvantul ca se va intoarce in tara inainte de Craciun. ... Textulscrisorii din 25 decembrie 1925



    Ce au scris 7 autoare în jurnalele lor intime - Hyperliteratura


    https://hyperliteratura.ro/intimismul-feminin-scriitoare-si-jurnalele-lor/



    15 apr. 2013 - La această întrebare ar răspunde jurnalul Virginiei Woolf, care îşi .... ca André Gide, Roger Martin du Gard, George Enescu şi Regina Maria.



    Regina Maria a României, „împărăteasa tuturor românilor” - Descopera


    https://www.descopera.ro/.../17713385-regina-maria-a-romaniei-imparateasa-tuturor-r...



    1 dec. 2018 - Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea ... a scris Regina Maria în memoriile ei. ... şi soţia lui n.r.) Înainte de a pleca, l-am sfătuit să promită că-l va căuta pe Brătianu, pentru a-i ...Lipsesc: Woolf


    Căutare similară
    copii reginei maria


    Carol al II‑lea al României



    Ileana, Principesă a României



    Regina Elisabeta a Greciei



    Regina Maria a Iugoslaviei



    Mircea, Principe al României



    Nicolae, Principe al României



    Feedback








    Anunțuri despre rezultatele filtrate

    Este posibil ca unele rezultate să fi fost eliminate conform legislației privind protecția datelor din Europa. Aflați mai multe

    Căutări referitoare la Virginia Woolf despre scrisul Reginei Maria



    regina maria a româniei copii
    regina maria a romaniei
    regina maria wikipedia
    regina maria a româniei cărți

    regina maria a româniei: capitole târzii din viața mea. memorii redescoperite
    regina maria balcic
    ferdinand i al româniei
    povestea vieții mele







    Navigare în pagini


    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Înainte





  10. #20
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236


    Regina Maria, fotografie autentica, tip carte postala, in colectie personala.


Pagina 2 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •