Marin Sorescu Poezii

[latan.elena]

Marin Sorescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marin Sorescu
Marin Sorescu
Date personale
Născut	29 februarie 1936[1] Bulzești, România
Decedat	8 decembrie 1996 (60 de ani)[1][2] București, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, dramaturg, prozator, eseist,om politic
Limbi	limba română[3]
Studii	Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1964-1996
Specie literară	drama, eseu, poezie, proza
Operă de debut	Singur printre poeți (1964)
Opere semnificative	Iona
Note
Premii	Premiul Herder
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.^[4]
Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).

Cuprins

• 1Poezia
• 2Dramaturgia
• 3Proza
• 4Distincții
• 5Redactor șef
• 6Referințe critice
• 7Opera
  
  • 7.1Este prezent în:
  
  
• 8Note
• 9Vezi și
• 10Legături externe

Poezia[modificare | modificare sursă]

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilorpentru volumul "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.
Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.
Dramaturgia[modificare | modificare sursă]

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (în A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Proza[modificare | modificare sursă]

Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.
Distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul Academiei Române (1968, 1977)
• Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
• Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
• "Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
• Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
• Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Redactor șef[modificare | modificare sursă]

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma acestei scrisori:^[5]
Către,
Șt. Aug. Doinaș, președinte de onoare al U.S.
Mircea Dinescu, președinte al U.S.
Având în vedere că activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei «Ramuri» este aproape nulă;
Având în vedere că Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (Șt. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic sâ-i publice;
Având în vedere că denigrează marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceaușescu pe toate gardurile») și denigrează U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desființa; s-o ajutăm să se prăbușească»);
Având în vedere că în redacție se poartă dictatorial, socotind redacția si Oltenia ca pe o moșie proprie, devenind o piedică în dezvoltarea spirituală a acestei regiuni;
Îl recuzăm pe Marin Sorescu din funcția de redactor șef al revistei «Ramuri».
Menționăm că laureatul Premiului Herder nici nu primește salariul de la revista noastră, fiind salariat la edit. «Scrisul Românesc». Menționăm, de asemenea, că prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografă, de tehnoredactorul Alin Roșca și de femeia de serviciu.
Ion Buzera
Valentin Bazaverde
Gabriel Chifu
Romulus Diaconescu
Marius Ghica
Sabin Gherman
Ion Lascu
George Popescu
Constantin Barbu.Referințe critice[modificare | modificare sursă]

• Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Româneascǎ, 1974 (ediția I) / 1978 (ed. a doua, revăzută/augm.)
• George Pruteanu: „Mitică, Don Quijote și Columb se joacă de-a vampirul”
• George Pruteanu: „Marin Sorescu, deocamdată”
• Dialog Sorescu – Pruteanu: „În zorii creierului nostru”
• George Pruteanu: „Farmecul buf”
• George Pruteanu: „Meridianele și sentimentele poetului”

Casa lui Marin Sorescu, str. Grigore Alexandrescu nr. 43, București, cu placa comemorativă de marmură montată pe fațadă

Opera[modificare | modificare sursă]

• 1964 - Singur printre poeți
• 1965 - Poeme Sorescu
• 1966 - Moartea ceasului
• 1966 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1967 - Poeme Sorescu
• 1968 - Iona
• 1968 - Tinerețea lui Don Quijote
• 1969 - 80 Poezii - 80 Poesie
• 1969 - Lirice Pasternac
• 1969 - Teoria sferelor de influență
• 1970 - Paraclisierul
• 1970 - Tușiți
• 1970 - Unghi
• 1972 - Rame - Douăzeci și cinci de poezii
• 1972 - Singur printre poeți
• 1972 - Suflete, bun la toate
• 1973 - 1980 - La Lilieci
• 1973 - Astfel
• 1973 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
• 1974 - Setea muntelui de sare^[6]
• 1975 - Insomnii - Microeseuri
• 1975 - Norii
• 1976 - Descîntoteca
• 1976 - Matca - Piesă în trei acte
• 1976 - Poeme Sorescu
• 1976 - Starea de destin
• 1977 - Trei dinți din față
• 1978 - Sărbători itinerante
• 1978 - Trei dinți din față
• 1979 - Ceramică
• 1979 - Tinerețea lui Don Quijote
• 1980 - Teatru Sorescu
• 1982 - Fîntîni în mare
• 1982 - Viziunea vizuinii
• 1983 - La Muerte Del Reloj
• 1984 - Drumul Sorescu
• 1984 - Ieșirea prin cer
• 1985 - Tratat de inspirație
• 1985 - Ușor cu pianul pe scări : Cronici Literare
• 1986 - La Lilieci
• 1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera și încă ceva
• 1987 - Apă Vie, Apă Moartă
• 1987 - Micii grădinari în minunata lume a plantelor
• 1989 - Augustin Buzura și - Drumul Cenușii
• 1989 - Ecuatorul și Polii
• 1990 - 1993 - Poezii Sorescu
• 1991 - Poezii alese de cenzură
• 1992 - Vărul Shakespeare și alte piese
• 1993 - Iona - A Treia Țeapă - Vărul Shakespeare
• 1993 - Trei dinți din față
• 1994 - Traversarea
• 1995 - Iona
• 1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
• 1995 - Poemele tuturor tainelor
• 1996 - Din grădina copilăriei - Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
• 1996 - Moment poetic
• 1996 - Poezii Sorescu
• 1996 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1997 - Puntea (Ultimele)
• 1998 - Diligența cu păpuși
• 1998 - Douăzeci și cinci de poeme
• 1998 - Efectul de piramidă
• 1999 - Japița - Inedit
• 1999 - Romanul Călătoriilor - Jurnal inedit
• 2000 - Încoronare
• 2000 - Iona
• 2000 - Scrînteala vremii
• 2002 - 2006 - Opere Sorescu
• 2003 - Iona
• 2003 - Parodii - Fabule - Epigrame
• 2003 - Unde fugim de-acasă?
• 2003 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești 2
• 2004 - Bile și cercuri
• 2004 - Ceramică
• 2004 - Iona
• 2005 - Între linii
• 2005 - Iona și alte două piese
• 2005 - Ocolul Infinitului Mic, Pornind De La Nimic
• 2006 - Poezii Sorescu
• 2006 - Poezii alese - Antologie pentru uz școlar
• 2006 - Teatru Sorescu
• 2006 - Trei dinți din față
• 2009 - Trei dinți din față
• 2010 - La Lilieci

Este prezent în:[modificare | modificare sursă]

• 1994 -Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3-9803871-1-9 și II 9781980240341;
• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Trad: Christian W. Schenk, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN 9781977075666;
• SECHS RUMÄNISCHE DICHTER: Ausgewählt und übersetzt von Christian W. Schenk - (Ana Blandiana, Ion Caraion,Ștefan Augustin Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) - Dionysos, Boppard, ISBN 978-1980320890

Note[modificare | modificare sursă]

• ^ ^{a b} SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
• ^ Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie 2017
• ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
• ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S
• ^ Cum a fost dat afara Marin Sorescu de la revista Ramuri
• ^ Teatrul cu un singur personaj, 22 iunie 2007, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013

Vezi și[modificare | modificare sursă]

• Revista Ramuri
• Teatrul Național din Craiova

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikisursă există texte originale legate de Marin Sorescu

• Romanian Voice
• Marin Sorescu, un scriitor uitat. Eugen Simion: "În '90 a fost unul dintre cei mai contestați și injuriați scriitori", 28 februarie 2011, Adevărul
• Valori ale culturii naționale: Marin Sorescu: 13 ani de la moarte, 8 decembrie 2009, Amos News
• [1]- Romanian Ministers of Culture
• [2]- Die Leere der Glocke
• [3]- Streiflicht
• poetryfoundation.org, Biography Marin Sorescu 1936–1996

[latan.elena]

Călătoresc spre poezie, cu trenul (fragmente de jurnal)



Călătoresc spre poezie – cu trenul – şi nu mai contenesc gândurile despre tine. Toate vagoanele le-am umplut cu gânduri despre tine. Încărcătură preţioasă. … Totul e să nu se oprească din foşnet pleoapele tale care mă adie … Vâjâitul pământului din noi ne aminteşte Beţia culorilor. Dar să nu vorbim de culori, să vorbim de misterul tunelului, aşteptând mereu o zare de lumină. Rămâi aşa în pragul sufletului meu!*

A fi ministru pentru scurt timp este modul meu de a fi boem. Boemul îşi pierde zilele şi nopţile cu prieteni golind pocale … Boemul ministru îşi pierde zilele şi nopţile cu birocraţii, neatingându-se de alcool, într-o stare de stres continuu, pentru alţii. Boemul-boem se simte mereu bine, pentru el. Boemul-ministru se simte rău pentru el, încercând să facă bine pentru alţii. Cu toate acestea, amândoi au şi ceva în comun şi anume: pierderea de timp şi ruinarea sănătăţii.

Am acceptat aceste riscuri majore conjugate din cauza descoperirii în mine a unui stoc de energie suplimentară, care trebuia dată de pomană. Şi dacă n-am înţeles cumva până acum, urmează finalul: Sunt ministru dintr-un sentiment creştinesc. E o penitenţă a mea.

*Academia m-a propus şi pentru premiul Nobel, făcând publică această propunere – ceea ce, într-o ţară ca a noastră, unde toate energiile se focalizează ca să omoare, propunerea devine un izvor nesecat de ură, invidii, şicane etc.

(Marin Sorescu, fragmente din Romanul călătoriilor. Jurnal inedit IV, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2009)

Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/ssr/c...Fy06ZKfxKgO05I

[latan.elena]

Marin Sorescu: „Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!”



Dacă anul 2018 ar fi fost an bisect, ieri s-ar fi împlinit 82 de ani de când Marin Sorescu a venit pe pământ. Însă, cum 29 februarie, ziua în care s-a născut el, se serbează doar din patru în patru ani, ziua de naştere a lui Marin Sorescu rămâne cumva suspendată între 28 februarie şi 1 martie.
Un articol de Monica Andronescu|2 Martie 2018
Marin Sorescu: „Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!”
Era anul 1936 și era satul Bulzești, din Oltenia. Aici se năștea, în ultima zi de iarnă, pe 29 februarie, Marin Sorescu. Iar poezia care surprinde simplu acel moment miraculos al venirii pe pământ rămâne una dintre capodoperele literaturii române: „Am zărit lumină pe pământ/ Și m-am născut și eu/ Să văd ce mai faceți/ Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi răspundeți./ Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări/ Dar îmi place aici./ E cald, e frumos,/ Si atâta lumină încât/ Crește iarba. (…)”


Și, ca un semn că s-a născut în ultima zi de iarnă, a adorat toată viața primăvara: „Iarna nu-i anotimpul meu. Închis în casă, eu nu pot să scriu nimic. Aştept primăvara să mă dezgheţ”, îi mărturisea fratelui său George, la un moment dat. Și tot ca un semn, a și murit într-o zi de iarnă, singur, pe un pat de spital, la doar 60 de ani… Dar până atunci, până în anul 1996, când avea să vină sfârșitul, Marin Sorescu avea de trăit intens o viață. Iar copilăria, cuprinsă în volumele „la lilieci”, n-avea să fie dintre cele mai ușoare, căci la doar 37 de ani, Nicolița Sorescu, mama lui, rămânea văduvă și urma să-și crească singură cei șase copii. Există o singură imagine cu tatăl său, evocată într-una dintre poezii: „De felul lui se zice că era foarte blând, visător, seara se suia pe o plastă de fân și se uita la stele. Scria și poezii. Pe una a publicat-o, încrustând-o cu briceagul pe o plută tânără pe Dobreț, singura lui tipăritură în timpul vieții, care a tot crescut cu copacul și a avut mare influență asupra mea”.

Varza cu carne din cimitirul din Bulzești

„La lilieci” este, de fapt, numele cimitirului din Bulzești, un loc care avea să-i marcheze viața, opera, existența, impregnându-l cu ceea ce s-ar putea chema „spirit românesc”. E locul în care, în ziua de pomenirea morților, se mănâncă cea mai bună varză cu carne și se bea țuică din căni. E locul în care oamenii stau de vorbă cu Dumnezeu și-i spun păsurile, e locul unde cerul se unește cu pământul. Bulzeștiul lui Marin Sorescu, așa cum se conturează el din superbul „La lilieci”… În Bulzești viața și moartea se întâlnesc în fiecare zi, în Bulzești se întâmplă minuni și nebunii își au locul lor. Bulzeștiul e scena vie a lui Marin Sorescu, scena din care se hrănește spiritul lui și creează unele dintre cele mai frumoase imagini din literatura română.

„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia”, avea să spună mai târziu Marin Sorescu. „De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul – mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire – se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat…. Versul e în chin, o sodomă de ispăşire şi purificare. Şi un mijloc de supravieţuire, o supapă…. Cine nu ştie să folosească laserul vagului, nu e poet. Operaţie pe ochi cu laserul vagului – aceasta e poezia”. O spunea cineva care-i încercase din plin usturimea.

„Singur printre poeți”

La 28 de ani, în 1964, Marin Sorescu debutează cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Au urmat „Tinerețea lui Don Quijote”, „Unde fugim de-acasă?”… și, desigur, „La lilieci”. Dar, între timp,, în 1968, a început „Setea muntelui de sare”, când, în revista „Luceafărul” a fost publicată piesa „Iona”, urmată la scurt timp de „Paracliserul” și „Matca”. Și totul în plin comunism… Când spiritul lui moștenit din satul din Oltenia căuta lumina… și nu se temea să aducă în prim-plan mitul celebru, ba mai mult, sugerând că închisorile sunt succesive și că ieșirea e imposibilă. O să „răzbim noi cumva la lumină”.

Întrebat într-un interviu „Care a fost faptul sau întâmplarea extraordinară pe care ați trăit-o până acum?”, el a răspuns simplu: „Faptul de a te fi născut este o întâmplare extraordinară. Eu nu-mi revin din această întâmplare nici acum”… Între timp, viața i-a dat câțiva bobârnaci. În 1991, a fost forțat să plece de la conducerea revistei „Ramuri”, pe care o condusese din anul 1978, printr-o scrisoare care a stârnit și stârnește încă controverse, la fel ca anumite aspecte din existența scriitorului – căci, la fel ca mulți alții, și el a trăit într-o epocă tulbure care și-a pus amprenta asupra lui…

Înainte să moară, pe 8 decembrie 1996, Marin Sorescu a apucat să fie un timp și Ministru al Culturii, într-o perioadă la fel de tulbure. Cauza decesului care a avut loc la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Elias, a fost astfel consemnată: „hemoragie digestivă, masivă, provocată de ruperea varicelor esofagiene“. Avea doar 60 de ani și publicase 23 de volume. Și câți dintre noi n-am fost tentați să strigăm ca el: „«Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit.” Acest superb paragraf i-ar putea rezuma întreaga operă: „Eu cred că există o clipă în viața lumii când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce liniște trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”


Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/mari...aste-ma-o-data

[latan.elena]

Marin Sorescu Poezii

Fundamental, Marin Sorescu are o capacitate exceptionala de a surprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensa a temelor comune. Este entuziast si beat de univers, copilaros, sensibil si plin de ganduri pana la marginea spaimei de ineditul existentei, romantic in acceptia larga a cuvantului ... El gaseste un punct de vedere, care n-a trecut altuia prin minte, aseaza oul ca si Columb, spargand coaja in partea sferoidala si apoi gasindu-si o stabilitate vorbeste in chipul cel mai simplu. Perspectiva insolita devine un regim normal". George Calinescu

Ecuatorul Si Polii

Santinela la galaxie

Prizonierul din cafea

Vara de septembrie

In arcul de senzatii

Ecuatorul si polii

Fara punctuatie

Hibernam

Comutator de raze de luna

Moina

Sentimentul lanei

Scrisori din camera de alaturi

Pictura cu crin

Glezne fragile

Adiacente

Pana la un punct

Aedul

Distanta in cotituri

Primul Afluent

Continentul deltei

Padurea Letea

Cantec din solz de peste

Sa te fixezi

Vine din urma

Bocca di leone

Muntii captusiti cu dale

Mulay Ismail

Camila ara prin desert

In loc de invocatie

Si atunci eu?

Delir la umbra

Duna

Iesirea unghilor la mare

Silabisind

Si fiecare apa-ncearca

Cumintenia muntelui

In vad

Baja California

Ioginul

Peisaje

Dimineata

Galopul

Ca o frunzarire de ziar, viata

Lapsus

Chei Pentru Rotund

Caini

Si visul meu

Precum

Amintire

Pasarea

Cumpana

Punct explodat

Parca

Asteptand sa fiarba fasolea

Fachirul incepator

Cioburi

Descoperiri prea mari

Stampa fulgerata

Ciumatul

Pe osie

Indulcind

Desfacerea

Chei pentru rotund

Sfaturi

Gusterii de la Insirata

Inconfundabilul

Se-nchearba luna

Obisnuirea cu numele

Calaul cu sapte maini si victima cu sapte capete

Conversatie pura c-o litera chinezeasca

Ologul si gradinile suspendate

Manuscrisul Marea Moarta

Cavalerii de foc

Ce-o fi o fi

Curiozitate

Caut

Oda profunda

Ocru

Maja desnuda

Portret miscat de tot

Caramizi

Clorofila

Piatra

Ce greu

Orbul trenului

Inscriptie pe o piatra

Dedicatie

Ceva ca o rugaciune

Spatiu-timp

O strasina

Fatada in scara

In talpa iadului

Durata

Cocori

Carusel

Alibi

Urma

Pilitura De Drum

Poemul

Golful

Pueblo

Ritm

Moara de vant si centrala atomica

Perspectiva

Columb

Invariabil

Ah, puntea...

De-a fachirul

Luare-aminte

Noaptea

Invieri

Popocatepetl, pe dreapta

Car alegoric

[latan.elena]

S-a întâmplat în 19 februarie 1936


S-a întâmplat în 19 februarie 1936 . S-a născut scriitorul Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1996). Deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului spune că ziua de naştere ar fi 29 februarie 1936. A fost redactor şef la revista craioveană Ramuri (1978-1990), director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova (1990). A publicat peste 20 de volume de versuri, printre care cităm: La lilieci (4 vol., 1973-1988), Poezii (1991), Poezii alese de cenzură (1991). S-a manifestat şi ca dramaturg.

















Marin Sorescu (n. Bulzeşti, judeţul Dolj – d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Şcoala primară o face în satul natal, apoi, între 1947-1955, urmează cursurile liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Școala Medie Militară „Dimitrie Cantemir” din Predeal.

În această perioadă, i-au fost remarcate aptitudinile literare, Marin Sorescu conducând cenaclul literar „N. Bălcescu” al elevilor de liceu.
Studiile universitare le face la Facultatea de Filologie-Istorie-Pedagogie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, iniţial la Secţia de limba şi literatura rusă, de unde s-a transferat apoi la Secţia de limba şi literatura română (1955-1960).

Încă din anii studenţiei s-a afirmat ca poet, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor. După absolvire, în 1960, s-a stabilit în Bucureşti, devenind în acelaşi an redactor la revista „Viaţa Studenţească” (unde a şi debutat, în 1959, cu versuri), apoi, din 1963, la „Luceafărul”.

De acum cunoaşte o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist şi critic literar.În 1992, şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”. A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute (Belgia, 1966), a luat parte la International Writing Program (Program Internaţional Scriitoricesc) al Universităţii din Iowa (SUA, 1970-1971), i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1972). Începând cu anul 1966, a întreprins călătorii de studii în majoritatea ţărilor europene, în SUA şi Mexic, a participat la congrese şi festivaluri internaţionale.

A fost redactor la revistele „Viaţa românească”, „Viaţa studenţească” (1960-1963), „Luceafărul” (1963-1966), redactor-şef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din Bucureşti (1966-1972), redactor-şef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova. A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993-5 mai 1995. Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”.

Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioşi scriitori români, iar scrierile sale au fost traduse în zeci de limbi străine.După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc şi debutul editorial, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”, stilul său original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: „Poeme” (1965,), „Moartea ceasului” (1966), „Tinereţea lui Don Quijote” (1968), „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), „La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I – 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II – 1977, Premiul Academiei Române, III – 1980, IV – 1988, V – 1995), „Astfel” (1973), „Descântoteca” (1976), „Sărbători itinerante” (1978), „Ceramică” (1979), „Fântâni în mare” (1982), „Apă vie, apă moartă” (1987), „Poezii alese de cenzură” (1991), „Traversarea” (1994).

Ca dramaturg, autorul a continuat experienţa teatrului existenţialist şi a teatrului absurdului, oglindită excepţional de piesele sale: „Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie şi, apoi, Premiul Academiei Române), „Există nervi” (1968), „Paracliserul” (1970), „Matca” (1973), „Pluta meduzei” (1974), „Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), „Răceala” (1976), „A treia ţeapă” (1980), „Ieşirea prin cer” (1984), „Vărul Shakespeare” (1988).

A semnat şi proză umoristică şi satirică (romanele „Trei dinţi din faţă”, 1977; „Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri („Teoria sferelor de influenţă”, 1969; „Insomnii”, 1971; „Starea de destin”, 1976), cronici literare („Uşor cu pianul pe scări”, 1986, Premiul „George Călinescu” şi al Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie („Tratat de inspiraţie”, 1985). A tradus integral creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul „Lirice”). A mai publicat şi literatură pentru copii: „Unde fugim de acasă?” (1967, proză), „O aripă şi-un picior ( Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), „Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), „Cirip-Ciorap” (1993, versuri).

Marin Sorescu s-a remarcat şi ca un pictor de talent, având expoziţii personale în ţară şi în străinătate: Braşov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziţie colectivă), Bucureşti (1992).

Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli”, decernată în oraşul Napoli (1970), Premiul internaţional „Le Muze” acordat de Academia delle Muze din Florenţa (1978), Premiul mondial de poezie „Fernando Riello” (Madrid, 1983), cu prestigiosul premiu internaţional „Gottfried von Herder” pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

La 9 martie 1991, devine membru corespondent, iar din 12 martie 1992 – membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei „Mallarme” din Paris (1983).

A murit în anul 1996, la Bucureşti. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut şi prin preocuparea sa pentru grafică şi pictură (a avut mai multe expoziţii în ţară şi străinătate), în urma lui au rămas opere care vor fi reproduse în cataloage.

Surse:

Dicţionarul Scriitorilor Români,Editura Albatros, Bucureşti, 2002http://www.poezie.ro/index.php/author/2127/index.htmlhttp://ziarullumina.ro/perspective-m...ec-131795.htmlhttp://www.dozadebine.ro/marin-sores...urg-si-pictor/

MARIN SORESCU: „MAMĂ, MI S-A ÎNTÂMPLAT O MARE NENOROCIRE. MAI NAȘTE-MĂ O DATĂ!”

http://www.istoria.md/articol/549/Ma...scu,_biografiehttps://evz.ro/armata-romana-marin-sorescu.htmlhttps://jurnalul.antena3.ro/cultura/...ui-507162.htmlAlte articole găsiţi aici.

Sursa:https://jurnalspiritual.eu/s-a-intam...Asj5vJ4D11jWv4

[latan.elena]

Era o vreme, în țara asta…



Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineața și de la ora 15 când la Electro sau Oltcit se anunța începutul sau sfârșitul unei zile de muncă.
Era o vreme în țara asta când cine termina liceul și intra la facultate era privit cu admirație și i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat”.

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate își dădea și lua (dacă îl lua) doctoratul tot orașul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai o mașină pe stradă știai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut și norocoșii câștigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un județ. Și mai era o categorie cu mașini, cei care lucrau în comerț sau alimentația publică.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 și 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracul om și merge la doctor.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai un polițist pe stradă mergeai liniștit să îi ceri o informație, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în țara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva și trebuia operat, îți era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, și le mascai neîndemânatic – ca toată lumea în ziar, sub haină, convins că nu știe nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni și te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior și zeflemitor la el gândind „ia uite și la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu știu că o duce lu’ dom’ doctor!”

Era o vreme în țara asta când la școală, copiii mergeau în uniformă și cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor știai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place școala” și te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Și ce bătaie lua acasă dacă afla tac’so că a chiulit.

Era o vreme în țara asta când abia așteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îți faci raport pentru locuință și să aștepți cu înfrigurare, dar temei, să ți se repartizeze una, ca să te poți însura, să te așezi și tu la casa ta, să îți întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îți ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu și fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în țara asta când băieți deștepți erau considerați cei care știau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate și terminau primii. La ei se uita lumea cu admirație: „ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la București. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e deștept”.

Era o vreme în țara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândrești că ai fost promovat sau ți-a luat copilul la liceu, sau să îl inviți peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în țara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine și ieșeai în fața blocului „la una mică cu băieții””. Una mică putea fi o minge, o țigară, o tablă, o bere, o șuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.

Era o vreme în țara asta când mergeai liniștit pe stradă, nu îți era teamă că te oprește careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moț la bască.

Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucție, acolo unde aceștia erau nevoiți să treacă prin oraș și auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie „uite mamă, trece armata”.Astăzi din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanță, de la SMURD sau de la pompieri care anunță începutul unei nenorociri sau sfârșitul unei vieți sau destin.

Astăzi, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri și se adună puștoaice pentru „o linie”.

Astăzi nu mai poți merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de mașini staționate și șoferi grăbiți.

Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi când vezi un polițist pe stradă te uiți speriat să vezi pe cine urmărește sau îl ocolești să nu îți dea vreo amendă așa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un polițist în intersecție, „fluidizând circulația”.

Astăzi când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic, în cabinet, înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat; toată lumea intră cu sacoșe burdușite. Nu se mai uită nimeni chiorâș, toți paznicii știu că ai acolo feșe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operație.

Astăzi când vezi copii de școală, te întrebi dacă merg la școală sau la discotecă, ținuta este aceeași, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet și laptopul, ipodul, ifonul sau tableta.

Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să își întemeieze o familie, doar de bani de la babaci și își întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia așteaptă să fie neveste sau ne vestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.

Astăzi băieți deștepți sunt cei fără carte, care reușesc să „se învârtă” sau sunt „băieți de băieți deștepți” care obțin bani ușor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcălești sau furi mai mult, cu atât ești mai deștept.

Astăzi când te întâlnești cu un cunoscut pe stradă, îl ocolești ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îți ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în fața blocului, le e rușine să se întâlnească și la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunși în casă sau pleacă „la țară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitați nepoftiți. Nimeni nu mai zâmbește, toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toți au pierdut câte un galben și îl caută disperați. Te mir că nu se dau cap în cap.

Astăzi ieși din bloc și după doi pași apare unul cu un cuțit sau un pistol ți-l pune la gât și te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu știai că era prietena lui?

Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăștia au tras în noi în 89” și acum „au pensii nesimțite”.Oare ce va fi mâine? Va mai fi țara asta?

Marin Sorescu


Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/ssr/e...Q3ySFrh5GFpJ3w

[latan.elena]

Un om singur, nemaipomenit de singur

Parabolă dramatică cu un singur personaj scrisă de dramaturgul și poetul Marin Sorescu, apărută pentru prima dată în Luceafărul, în 1968, Iona este o tragedie în patru tablouri și face parte, alături de alte două piese ale aceluiași autor, Paracliserul și Matca, dintr-o trilogie dramatică intitulată Setea muntelui de sare, publicată într-un volum în 1974. Piesa a avut premiera pe 11 aprilie 1969, cu o montare în regia lui Andrei Şerban şi avându-l pe George Constantin în rolul lui Iona.



Prefeţele scrise de autorii înşişi nu-şi au rostul decât în măsura în care vin cu nişte precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Şi poate că ai şi uitat.

Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.

Recitesc după câţiva ani Iona, cu ochi rece, străin, şi mă întreb: oare unde rămăsesem?

Iona, proorocul care a fugit din faţa Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poştală. Am găsit, poate din greşeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat şi mi s-a părut c-o înţeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot.

După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbaţi în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac şi s-au pocăit şi nu i-a mai ajuns mânia de sus?

Am uitat absolut totul. Apelaţi la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepţie freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienţei acestui personaj? Şi mai ales ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu e prea multă amărăciune şi dacă nu mi-e milă de umanitate?

Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na şi ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu.

E tot ce-mi mai amintesc.

(Prefaţă la „Iona”, Marin Sorescu)Imagini de pe radiocraiova.ro

Sursa https://www.literaturadeazi.ro/panor...wuT2JQ55V_ZIsQ