Iulia Hașdeu- Prima româncă de la Sorbona. Dragoste dincolo de moarte


“Tată, nu dispera! Ştiu că eşti foarte nefericit, dar vom vorbi mereu! Sunt bine acum, nu mai sufăr!” “Lilica tatii, îmi este permis să ştiu numele planetei sau regiunii unde zbori, dacă acest nume este cunoscut de fiinţele umane?”, se întreba Bogdan Petriceicu Hasdeu. Acesta a fost primul mesaj care avea să lege, într-un mod aparte, o comunicare între lumi. Lumea reală, a tatălui distrus de durerea pierderii copilului şi fiica plecată prea devreme şi nedrept în lumea îngerilor. “Îngerii mei, as vrea să vă întreb atât de multe lucruri, dar, în fine, voi ştiti mai bine gândurile mele, întrebarile pe care vreau să vi le pun”, scria poetul.

Unu şi jumatate este ora la care timpul s-a oprit în loc pentru Bogdan Petriceicu Hasdeu. După ce ani de zile a căutat orice mijloace să-şi salveze fiica bolnavă de tuberculoză, savantul s-a aplecat îndurerat în faţa morţii ei. Viaţa lui s-a transformat într-o luptă pentru a putea comunica cu fiica sa din lumea de dincolo. Hasdeu a fost înnebunit de durere. Nu este o exagerare. Haşdeu a dorit să moară cu Iulia. Se spune ca ar fi dormit chiar cu un pistol sub pernă. Dar nu a putut să facă gestul. După moartea Iuliei, părinţii descopera pe caietele ei, niciodată controlate, opera literară: poezii, proza şi teatru, gânduri, idei pe care Iulia le avea le aşternea pe hârtie. Şi, zile şi nopti, plângând, ei petrec deasupra acestor caiete, copiaza tot ceea ce Iulia a lăsat acolo scris.

Iulia Hasdeu a fost un copil genial. Lovit, ca toate geniile, de blestemul unei vieţi prea scurte. Curmate brusc, din pricina unei boli pentru care medicina nu descoperise încă leacul. Din copilărie Iulia vorbea perfect franceza, germana şi engleza. La 17 ani studia deja la Facultatea de Litere de la Sorbona, iar genialitatea ei i-a uimit pe francezi. A fost prima studentă de origine română, admisă la Sorbona. Iulia a murit de tuberculoză la 18 ani, iar ceasul morţii coincidea, în mod straniu şi precis, cu ceasul naşterii. 1 şi jumătate. Ea îşi presimţise sfârşitul de vreme ce, după moartea sa, tatăl său avea să găsească însemnările ei despre moartea ce avea să vină. Şi după moartea Iuliei, tatăl ei nu a trăit decât pentru a-i înalţa, a-i construi un adevărat cult.
Pe patul de moarte
Viaţa socială şi creaţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu s-au prăbuşit cu moartea fiicei lui. Iar ochii parcă rămăseseră ţintiţi la ora fatidică ce avea să-i fi schimbat destinul. În jurul lui nu mai exista nimic, iar sufletul bolnav nu mai avea decât o singură dorinţă. Aceea de a comunica într-un fel, în orice fel de fapt, cu fiica sa. Pentru savant, spiritismul nu era tocmai un secret. Nu se gândise niciodată însă până atunci să-l practice. Aşa că într-o zi a încercat să intre în legătură cu fiica sa, iar şedinţele de spiritism au devenit obişnuinţă. Într-una dintre şedinţe, Iulia îi răspunde tatălui său.
Bogdan Petriceicu Hasdeu
“Trecuseră şase luni de la moartea fiicei mele. Era în martie. Iarna plecase; primăvara nu sosea încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă, şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu; dar fără ca s-o stiu, mâna mea luă un creion şi îi rezemă vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost bagat într-însa un aparat telegrafic. Deodată, mâna mea se puse în miscare fără astâmpar. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire” Julie Hasdeu. (“Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi ajungă”). Era scris şi iscalit cu slova fiicei mele”, mărturisea Haşdeu. Când a iesit din aceasta stare de transă, Hasdeu a constatat că scrisese cu scrisul fiicei sale si semnase chiar cu semnătura ei. Acela a fost începutul.

Şocat, dar şi fericit, savantul îşi dorea cu ardoare un loc unde dialogurile nocturne între el şi Iulia să fie ferite de ochii curioşilor. La Câmpina avea un hectar de pământ, aşa că a hotărât să ridice acolo o casă unde să fie doar el şi spiritul fiicei sale. Dacă Iulia era atât de prezentă şi îi insotea fiecare gând, dacă spiritul ei îi răspundea şi se putea materializa, însemna ca avea nevoie de un adăpost pentru întâlnirile dintre cele două lumi. Haşdeu s-a trezit în timpul unei şedinţe de spiritism, că pe foia de hârtie, fiica sa desenase, prin mâinile sale, planurile unui castel, ce semăna cu o piesă de şah. Castelul este plin de simboluri. Sacrul şi profanul se unesc armonios, fiecare părticică a sa fiind plină de simboluri transcedentale. Nu este pură întâmplare că acest castel are 3 turnuri, 3 pivniţe- scări cu 7 trepte, 3 scaune în camera Iuliei.

Există multe forme de triunghi –simboluri ale trinitătii divine, al echilibrului şi al armoniei, dar şi coordonate ale minţii, trupului şi ale spiritului, 3 intrări, aproape la fiecare intrare, în lateral, existând oglinzi paralele – simbol al inconstistenţei materiei trupului, al imaterialitătii spiritului şi a vastităţii infinitului. 3 şi 7 sunt de asemenea numere magice ce înlesnesc pătrunderea în lumea spiritelor. În castel se intră printr-o uşă mare, grea, din piatră plasată pe un ax cu diamante în jurul căreia uşa se roteşte cu uşurinţă. Deasupra uşii este ochiul atotstiutor şi atotvăzător, ochiul lui Dumnezeu. Castelul fusese astfel înălţat după gustul şi indicaţiile spiritului Iuliei, iar Haşdeu se ducea, seară de seară, în camera obscură, la întâlnirea cu Iulia. Ca lumea să nu-l creadă nebun, sau poate, de bucurie că poate comunica în scris cu lumea de dincolo, savantul îşi chema prietenii la şedinţele de spiritism.

Primul său medium a fost Vasile Cosmovici, un tânăr care va urma studii de medicină la Paris şi se va stabili acolo. Apoi un altul, Theodor Sperantia, care va ajunge peste ani membru al Academiei Române prin ajutorul dat de savant şi, în final, Ion Şerbulescu. Şerbulescu cum semna el în manuscrise, mai avea un medium care scria de regulă în limba rusă, un basarabean Zamfir Arbore. Aducea foarte mulţi pictori, ca în felul acesta încercau să picteze ce se întâmpla în şedintele de spiritism. Aceşti mediumi erau specializati într-un anumit domeniu, Vasile Cosmovici şi Ion Şerbulescu erau mediumi care scriau mesaje de la îngerul Lili şi de la îngerul Nicolae, fratele savantului pentru că Haşdeu, în comunicările spiritiste nu o invoca doar pe fiica sa defunctă ci şi spiritul fratelui sau mort, Nicolae, spiritul tatălui său, spiritul bunicului şi ai altor membri ai familiei. Se spune că multă vreme pianul Iuliei a răsunat printre zidurile castelului, sub atingerea diverselor mâini. Până când într-o noapte,în lumea umbrelor, Iulia a dictat o partitură pe care ea însăşi a intitulat-o “Sursurum”. Pe foile rămase mărturie a nopţilor de convorbiri spiritiste, nu există nici un cuvânt în limba română. Iulia prefera, de cele mai multe ori, ca limbă de comunicare cu lumea de aici, franceza. A avut dăţi însă, când şi-a uimit tatăl, scriind, chiar şi în arabă, o limbă pe care n-o ştia.

Nu există niciun mesaj în limba română de la spiritul Iuliei şi nici cel al lui Nicolae după cum nici de la spiritul lui Alexandru mesajele nu veneau în limba română ci în limba rusă. Semnate e un fel de a spune. Aceste mesaje erau scrise, erau transmise prin scriitura automată, directă. Mediumii le scriau, după ce cădeau într-o stare de transă. Le scriau în obscuritate, într-o cameră acolo se reunea cercul spiritist al lui Haşdeu. Uneori nici lampa cu gaz, nici flacăra lumânării nu erau permise şi mesajele erau scrise pe coli numerotate pentru că aceste file, în acea rapiditate cu care scria mediumul, cădeau. În 13 ani s-a păstrat transcrierea unui număr de 101 rezumate ale şedinţelor de spiritism, dar numărul lor a fost cu mult mai mare. Limba preferată a acestor comunicari cu apropiații era franceza, însă puteau fi şi în română, engleză, rusă şi chiar arabă. Deşi pentru oamenii simpli care locuiau în jurul castelului, ceea ce se petrecea înăuntru era de neînţeles, pentru cei aflaţi în interiorul zidurilor, majoritatea cărturari şi artisti, aceste şedinte nu făceau altceva decât sa le deschida noi orizonturi de explorat.

Printre cei care au luat parte la şedinţele de spiritism s-a aflat şi I.L Caragiale. În timpul şedinţelor erau invocate, în afară de spiritul Iuliei, cel a, mamei sale, al unchiului din partea tatălui şi al bunicului patern. În orice astfel de sedința era imperios necesară prezenta unui mediu capabil, iar în aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar în transcrierile şedintelor care s-au păstrat până azi. Iulia vorbeşte despre casă, îi dă tatalui ei sfaturi cu privire la diverse probleme şi povesteşte chiar şi despre vieţile ei anterioare. “Cădeau la picioarele scaunului pe care era aşezat acesta. Şi atunci, pentru ca mesajul să fie coerent, să curgă,evident filele, la filele sedinţei trebuiau aşezate în ordine pentru ca, la sfârşitul sedinţei, mesajele erau citite. Erau citite şi erau transcrise de Haşdeu. Pe fiecare filă vom gasi scrisul, aproape ilizibil al mediumului şi sub el sau deasupra lui scrisul lui Hasdeu. Fară spiritism n-ar fi putut să supravieţuiasca acestei dureri”

Trupul material al Iuliei se odihnea într un mormânt din cimitirul Bellu. Cavoul a fost construit şi decorat fără a exista dinainte un plan general şi o viziune de ansamblu a viitorului monument, fiecare detaliu fiindu-i inspirat lui Haşdeu “într-un mod inconstient”. B.P. Haşdeu era convins că spiritul Juliei era cel care-l sugesţiona totdeauna în privinţa templului, cu exceptia unei singure daţi când spiritul fratelui său, Nicolae, i-a sugerat pictarea celor doi îngeri pe oglinzi. Sugestiile erau primite direct sau prin intermediul unor mediumi. Pe 16 octombrie, 1890, pe fila unui manuscris spiritist, savantul explica ideea scrisă de medium, aceea ca “în fiecare unitate exista o trinitate”, prin faptul ca îi fusese comandat de către spiritul Juliei să aşeze în cavou trei busturi: al lui Hristos, Shakespeare şi Victor Hugo, toate formând trinitatea “. Al număr simbolic în construcţia cavoului este 9, acest număr fiind numărul portretelor membrilor familiei Haşdeu, amplasate în suporţii-stea, pe tocul ferestrei mormântului. Tot din arhiva spiritistă aflam că savantul a primit indicaţia de a aseza de-o parte şi de alta a scării la intrare în cavou, două oglinzi pentru a “avea infinitul “. B.P. Hasdeu urmează sugestia şi pe fiecare oglindă cere să fie pictat un înger al cărui chip se răsfrange în cealaltă oglindă. În timpul şedinţelor de spiritsm, Iulia îi cere tatălui ca în cavoul din Bellu să pună şi figurile apostolilor”, cu exceptia lui Iuda pentru care va exista doar un mic piedestal cu numele său scris.

Cavoul Iulie Hasdeu de la cimitirul Bellu este fără doar şi poate o mare operă arhitectonică ce îmbină perfect elementele primordiale ale universului. În vremea comunismului, una dintre cele mai cunoscute societăţi spiritiste din Brazilia, a facut statului român o propunere: “Au vrut sa cumpere cavoul cu cinci milioane de dolari. Era simplu, îl demontau şi îl montau acolo. Auzind conducerea ca valorează cinci milioane de dolari, au spus “nu dom’le, n-aţi înteles bine, noi îl dăm cu cincizeci de milioane de dolari! Şi asta a fost în avantajul nostru, pentru că a rămas cavoul aici!”. În anii 50, multe dintre obiectele lăsate de Hasdeu au disparut, iar castelul a fost lăsat în paragină. Castelul era păzit de un pluton de ostaşi. S-a urcat sus unul dintre ei, cu şapca unui tovaraş de jos, sapcă muncitoreasca, şi i-a pus-o lui Iisus Cristhos pe cap, şi a spus : uite, vezi ce fotogenic este, dacă-i punem şapca muncitorească?! Faptul că soldatul a facut acea glumă, l-a costat pe respectivul, adica n-a apucat să iasa din cladire, şi a căzut din cauza unui stop-cardiac.

Cei care viziteaza astăzi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Câmpina pot pătrunde, în intimitatea biroului lui Haşdeu, în salon, în camera în care se află pianul Iuliei şi mai ales, în camera de spiritism în al cărei perete se poate observa o gaură cu un diametru destul de mare. Nu suficient pentru a permite accesul unui om, însă perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atât de aşteptat la aceste şedinte. O altă atracţie pentru turişti este statuia lui Iisus de o înălţime mai mare decât statura obişnuita a unui om. Acesta este ilustrat deasupra unor nori cu braţele ridicate într-un gest de binecuvântare, însă cu ochii în lacrimi. Reprezentarea deosebită şi amplasarea sa într-o lumină specială au făcut ca imaginea Mântuitorului sculptat să impresioneze peste măsură pe cei care au călcat pragul castelului. Spiritul Iuliei a fost cel care i-a sugerat tatălui său şi numele primei scrieri despre spiritism din istoria României, Sic Cogito. Indiferent dacă aceste convingeri ale lui Haşdeu sunt împărtăşite, sau nu, castelul de la Câmpina rămâne un monument cultural, dar şi semnul unei legături speciale, dincolo de moarte, între un tată distrus de durere şi fiica lui, plecată prea devreme de lângă el.
Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici

http://www.istorie-pe-scurt.ro