Castelul IULIA HASDEU - Campina

[Adrian Pop]

Castelul IULIA HASDEU - Campina
1

SIMBOLURI ÎNCIFRATE ÎN ARHITECTURA

CASTELULUI IULIA HASDEU ŞI A MAUSOLEULUI FAMILIEI

„Simbolismul este un aspect imediat al

conştiinţei totale, adică al omului care se

descoperă astfel, al omului care ia cunoştinţă

despre poziţia sa în univers ; aceste descoperiri

primordiale sunt legate într-un mod atât de

organic de drama sa încât chiar simbolismul

determină la fel de bine activitatea

subconştientului său ca cele mai nobile expresii ale

vieţii spirituale.”

(Mircea Eliade, Traité d’histoire des religions, Paris, 1964, p. 47)

Simbolismul constructiv este un alt domeniu în care geniul lui B.P. Hasdeu

s-a manifestat după moartea Iuliei. Două temple a înălţat savantul: cavoul familiei

din cimitirul Şerban-vodă (Bucureşti) şi Castelul Iulia Hasdeu (Câmpina ).

Despre istoria construirii şi semnificaţia primului templu stau mărturie :

cartea savantului, Sic cogito, articolul semnat de Ionnescu-Gion , Un mormântpoemă1

şi fragmentul din scrisoarea adresată lui Hasdeu de către arhitectul I.

Socolescu, directorul revistei Analele Arhitecturei . Descrierile cavoului, făcute de

Gion şi Socolescu au fost cu certitudine apreciate de B.P. Hasdeu din moment ce

acesta inserează pasaje în cuprinsul capitolului Excelsior din Sic cogito. Ceea ce

este în principal de remarcat la ambele descrieri este încercarea de a evidenţia

simbolismul constructiv prezent în arhitectura şi în modalităţile de decorare a

edificiului funerar. „Poezie şi simbolism” cuprinde mormântul – templu unde

“nemic nu este necugetat”2. Pentru a înţelege mesajul templului trebuie să-i

descifrezi simbolurile care sunt aşezate cu un anume rost. Acest tip de limbaj este

universal, însă necesită efortul iniţierii. Cei neiniţiaţi, după cum scria B.P. Hasdeu

în legătură cu inscripţia de pe tripoduri, nu pot descifra „neştiind de unde să

înceapă şi privind ca enigmă lucrul cel mai simplu”3. Prin uzul simbolurilor pentru

a îmbrăca ideile, savantul demonstra că domeniul simbolismului nu-i era străin.

După cum el însuşi scria în Sic cogito, cavoul a fost construit (între 1888-

1891) şi decorat fără a exista dinainte un plan general şi o viziune de ansamblu a

1 G.I. Ionnescu – Gion, Un mormânt poemă, în Revista Nouă, III, nr. 11 - 12, februarie - martie,1891, p. 411- 415.

2 B.P. Hasdeu, Sic cogito. Ce e viaţa? – Ce e moartea? – Ce e omul?, Administraţia „Revista Nouă”, Bucureşti,

1892, p. 118.

3 B.P. Hasdeu, Op. cit., p. 119.

2

viitorului monument, fiecare detaliu fiindu-i inspirat „într-un mod inconştient (…)

fie prin scrisoare foarte laconică, fie printr-o figură rudimentară”4.

B.P. Hasdeu era convins că „spiritul” Iuliei era cel care-l inspira totdeauna în

privinţa templului, şi că „spiritul” fratelui său, Nicolae, i-a sugerat pictarea celor

doi îngeri pe oglinzi. Sugestiile erau primite direct sau, după cum afirma, prin

mediumitatea altora. În arhiva spiritistă s-au conservat numeroase documente din

perioada construirii cavoului, astfel încât cunoaştem o parte semnificativă din

mesajele recepţionate prin mâna mediumilor. Ştim că la 16 octombrie, 1890, pe fila

unui manuscris spiritist5, savantul explica ideea scrisă de medium, aceea că „în

fiecare unitate există o trinitate”, prin faptul că îi fusese comandat de către

„spiritul” Iuliei să aşeze în cavou trei busturi : al lui Christos, Shakespeare şi Victor

Hugo, toate formând trinitatea „a cărei fiecare unitate cerea o nouă trinitate, în total

nouă”, nouă fiind numărul portretelor membrilor familiei Hasdeu, amplasate în

suporţii-stea, pe tocul luminatorului mormântului. Tot din arhiva spiritistă aflăm că

la 12 aprilie, 1891, medium fiind Th. Speranţia, savantul primea indicaţia de a

aşeza de-o parte şi de alta a scării la intrare în cavou, două oglinzi pentru a „avea

infinitul”6. B.P. Hasdeu urma sugestia şi pe fiecare oglindă comanda mai târziu lui

G.D. Mirea să picteze câte un înger al cărui chip se răsfrângea în oglinda cealaltă

producând o impresie deosebită. Bădulescu, talentatul elev al artistului, contribuia

la pictarea lor. Astfel, în acelaşi an, la 23 august, tot prin Speranţia, îi era sugerat a

aranja ca „aripile îngerilor pe oglinzi să nu fie de culoare albă, ci de o culoare

azur”7. La 6 septembrie, explicaţia privind modul de a picta îngerii continua : „în

albastru, adică în culoarea azur a aripilor, trebuie lăsat pe ici pe colo să se vadă

oglinda ; aceasta va da o idee minunată şi asupra naturii reale a aripilor”8. În Sic

cogito, B.P. Hasdeu menţiona despre prezenţa în cavou, pe cele două oglinzi, a câte

unui înger „cu aripi azurii diafane şi cu o scrisoare în mână”9. Un manuscris datat 7

iunie, 1891, cuprinde ideea de a pune în cavou „şi figurile apostolilor”10, cu

excepţia lui Iuda pentru care va exista doar un mic piedestal cu numele său. În

1892, apostolii – busturi de teracotă, având o înălţime de 25-30 cm - nu fuseseră

încă aşezaţi. Ei erau lucraţi în teracotă, la Paris, în atelierul sculptorului Raphael

4 B.P. Hasdeu, Op. cit., p. 120.

5 A. N., D.A.I.C., Fond Manuscrise, ms. 1496, f. 5 – 10v ( cf. vol. : B.P. Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura

Vestala, Bucureşti, 2002, p. 21).

6 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu” , Câmpina, inv. nr. 924593, c. 57, datat : 12 aprilie 1891, 43 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 71).

7 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924623, c. 84, datat : 23 august 1891, 26 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 107).

8 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924627, c. 88, datat : 6 septembrie 1891, 29 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 114).

9 B.P. Hasdeu, Op.cit., p. 119.

10 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924603, c. 67, datat : 7 iunie 1891, 38 f., ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 87).

3

Casciani, un specialist în crearea de statuete şi statui religioase11. Un document

nedatat12 conţine trei întrebări adresate de B.P. Hasdeu spiritului Iuliei, cu

binecunoscuta formulă de început : „Mon ange”, în legătură cu mărimea busturilor,

forma – „busturi sau statuete ?” - şi din ce material, „teracotă sau…”. După

răspunsul primit, scriitorul expedia lui Casciani comanda urmând, ca de fiecare

dată, sugestiile recepţionate. Alături de acestea urmau a se găsi şi alte busturi, în

total şaisprezece, care s-ar fi alăturat busturilor existente : cel al Iuliei, sculptat în

marmură de Carrara, de Ioan Georgescu, şi celelalte trei ( al lui Christos,

Shakespeare, Hugo ) spre care Iulia pare că priveşte. Ultimele patru busturi

amintite se găseau amplasate în centrul cavoului, bustul Iuliei cu faţa spre altarul

superior şi celelalte trei aşezate mai sus, pe o placă ce unea marginile laterale ale

tavanului. Bustul poetei era gata la 9 februarie, 1890, după cum scria savantului

sculptorul Ioan Georgescu, autorul lucrării13.

Alte busturi, fără a se preciza ale cui, se aflau în lucru la 12 iulie 1891, în

atelierul parizian al sculptorului Raphaёl Casciani, conform celor transmise într-o

misivă către B.P. Hasdeu de fostul său medium, Vasile Cosmovici14. Ceea ce

observa savantul era faptul că sugestiile primite aveau un anume rost şi

materializarea lor conducea către producerea unor efecte neaşteptate. Spre

exemplu, busturile lui Christos, Shakespeare şi Hugo puteau fi descoperite doar

privind sub un anumit unghi revelatoriu. La 10 iunie, 1891, Cosmovici trimitea de

la Paris lui B.P. Hasdeu o melodie ale cărei sunete ar fi putut fi auzite cu ajutorul

unei cutii muzicale. Savantul o comanda fabricantului Leopold Stern şi o aşeza întrunul

din sertarele „mescioarei de lucru” a Iuliei din timpul studiilor pariziene,

măsuţă care fusese plasată chiar în cavou. Arhiva spiritistă arată faptul că B.P.

Hasdeu urma întocmai ceea ce i se sugera, pas cu pas, în reuniunile cercului său15,

prin mâna mediumului sau direct. O invocare scrisă pe fila unui manuscris spiritist

era chiar o confesiune a savantului făcută fiicei defuncte : „Îngerul meu, Lili,

dorinţa de a te auzi mai întâi este esenţială ; apoi nevoia de a fi ghidat de tine şi de

ai noştri”16. Un alt manuscris, având data de 14 septembrie, 1891, aduce elemente

11 A.N., D.A.I.C., Fond B.P. Hasdeu, vol. XIII, f. 42, doc. 593. Raphael Casciani era sculptor-editor la Paris unde îşi

avea magazinul şi atelierul în Rue de Rennes, nr. 137. ( cf. vol: B.P. Hasdeu, Corespondenţă inedită, ediţie critică de

I. Oprişan, Editura Vestala, Bucureşti, 2005, p. 57).

12 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924659, c. 120, nedatat, 9 f. ( cf. vol. : B.P. Hasdeu, Arhiva

spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 167).

13 A.N., D.A.I.C., Fond B.P. Hasdeu, vol. XVI, f. 52v – 53, doc. 730 ( cf. vol: B.P. Hasdeu, Corespondenţă inedită,

ediţie critică de I. Oprişan, Editura VESTALA, Bucureşti, 2005, p. 142).

14 A.N., D.A.I.C., Fond B.P. Hasdeu, vol. XIV, f. 27, doc. 627 ( cf. vol: B.P. Hasdeu, Corespondenţă inedită, ediţie

critică de I. Oprişan, Editura VESTALA, Bucureşti, 2005, p. 86 - 87).

15 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924606, c. 70, datat 28 iunie 1891, 37 f.; inv. nr. 924612, c. 74,

datat : 21 iulie 1891, 33 f.; inv. nr. 924629, c. 90, datat : 12 septembrie 1891, 17 f.; inv. nr. 924635, c. 96, datat: 4

octombrie 1891, 69 f. ( cf. vol. : B.P. Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, pp. 90, 95,

115 şi respectiv 125).

16 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924676, c. 135, datat : 27 martie 1892, 75 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 193).

4

noi : pictorul Mirea fusese la cavou, iar savantul trebuia să-i comande pictarea unui

craniu cu ochi de înger într-un medalion sub care se găsea legenda „ Moartea e

viaţă. Nici un regret !”17. Medalionul trebuia să fie agăţat în faţa măsuţei, cu scopul

de a şterge lacrimile şi regretele celor care vin şi îşi scriu impresiile în albumul

templului. B.P. Hasdeu proceda întocmai cum i se ceruse, astfel că la 15 mai, 1892,

craniul era pictat de Mirea, după cum aflăm tot din arhiva spiritistă18. În partea

terestră a mormântului, sub globul pământesc de deasupra tronului-bibliotecă se

aflau suspendate într-un lanţ vopsit în negru, prins în două găuri, o cruce, o inimă

şi o ancoră, toate trei lucrate în nichel. Sugestia de a le aşeza acolo apărea la 17

septembrie 1892, fiind scrisă de mâna lui Arbore19, chiar la templu, unde împreună

cu B.P.Hasdeu, evocau pe Iulia. A doua zi, savantul mulţumea Îngerului

Admirabil20 „ pentru soluţia enigmei celor două găuri”21. „Aştept cu nerăbdare

muzica”, scria omul de ştiinţă la 11 septembrie 1894, pe fila unui manuscris

spiritist unde vor fi înşirate notele imnului Sursum!. „Imnul va fi pus pe celălalt colţ

al mesei” i se indica lui B.P. Hasdeu în şedinţa din 16 septembrie. Imnul va fi

gravat în marmură neagră şi aşezat pe biroul Iuliei din cavou22.

Articolul Un mormânt-poemă al lui Ionnescu-Gion reprezintă până astăzi

cea mai fidelă descriere a acelui „giuvaer arhitectonic”, după cum îl numea însuşi

B.P. Hasdeu. Nu ştim dacă sugestiile din articolul lui Gion au fost avute în vedere

şi de savant. Studiul ar putea fi considerat mai mult decât o descriere; el pare un fel

de descifrare a simbolismului edificiului format din două părţi, una terestră,

exterioară, şi una subterană. Prima este compusă din coloane, capitelii, un tron -

bibliotecă cu cărţile importante ale umanităţii, sfincşi feminini susţinuţi de un glob

pământesc, coroane şi porumbei, condeie încrucişate, lanţuri şi flăcări, toate

acestea sugerând lumea, „sfera materială cu ocupaţiunile şi preocupaţiunile ei”. O

lume ce poate fi văzută de trecătorul mergând „pe aleul cimitirului”. Jos, înauntrul

cavoului, Gion descoperă „sfera ideală cu aspiraţiunile ei spre infinit”, unde

17 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924630, c. 91, datat : 14 septembrie 1891, 54 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 117).

18Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924684, c. 143, datat: 15 mai 1892, 83 f.. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 214). Pe prima filă a manuscrisului spiritist,

savantul se adresează spiritului Juliei : „Între alte lucruri pe care vei vrea să mi le spui, îţi solicit părerea despre

craniul făcut de Mirea”. I se răspunde: „Craniul este foarte bine executat, dar după instalare va trebui să-l mai

pensuleze pentru a-l lumina”. La acest răspuns, B.P. Hasdeu se adresează spiritului lui Nicolae, fratele său, cu

următoarea întrebare : „Între alte lucruri, vrei să-mi explici cum se poate reveni asupra picturii craniului cu geamul

o dată fixat?”. Neprimind răspuns, repetă întrebarea, adresându-se spiritului fiicei: „Vrei să mă luminezi, cum se

poate reveni asupra craniului, pentru că mâine dimineaţă va fi deja încrustat în marmură fără geam?”.

19 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924707, c. 166, datat: 17 septembrie 1892, 28 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 258).

20 Nume dat spiritului Iuliei Hasdeu.

21 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Câmpina, inv. nr. 924708, c. 167, datat: 18 septembrie 1892, 55 f. ( cf. vol. : B.P.

Hasdeu, Arhiva spiritistă, vol.I, Editura Vestala, Bucureşti, 2002, p. 259).

22 Măsuţa şi placa de marmură cu „Sursum ! Melodie posthumă de Julia Hasdeu” se află în camera cu cale din

Castelul „Julia Hasdeu”.

5

limbajul în formă de sculpturi, de picturi, de lucrări în fier şi bronz, completat cu

texte filozofice şi poezie poate fi înţeles de cel care caută, cugetătorul/ iniţiatul.

Cele două sfere, materială şi ideală, sunt cele două jumătăţi ale întregului edificiu,

care coexistă armonios prin simbolurile lor. Sfincşii din piatră de Câmpulung –

„simboli ai enigmei” - şi globul pământesc de marmură albă şi diametrul de 70 cm,

cu cele cinci continente colorate şi trei pietre localizând Bucureştiul, Roma şi

Parisul, sunt opera sculptorului Storck. Globul simbolizează pamântul, lumea.

Cuvintele săpate pe frontispiciul tronului de piatră, „Mai şezi puţin !”, arată rostul

acelui monument având ca suport tomurile de piatră, piatra sugerând perenitatea şi

înţelepciunea. Aşezându-se acolo şi înălţându-şi privirea, omul va descoperi chiar

în interiorul micii cupole a tronului un cap de mort şi cuvintele ce-l înconjoară :

„Lăsaţi rândunica să-şi facă cuibul !” O expresie oferind un conţinut ideatic

aproape de cel revelat prin cuvintele alăturate craniului ar putea fi : „Moartea dă

viaţă !”, expresie aşezată pe o placă la intrarea în sfera ideală a cavoului, după alte

două sugestive propoziţii (în total fiind trei): „Trecători priviţi deasupra !

Cugetători, căutaţi înlăuntru !”. Coborârea în cavou se făcea pe o scăriţă formată

din zece trepte, ultimele cinci putând fi ridicate şi ancorate întocmai ca un pontlevis

din epoca medievală. Jos, oglinzile, vitraliile, candelele, albul marmurei, totul

producea efecte luminoase şi căldură. În loc de mormânt rece şi neprimitor, un

„templu al înţelepciunii” se desfăşura în faţa ochilor. În centrul lui, se afla bustul

Iuliei, sculptat de Ioan Georgescu în 189023, aşezat pe un soclu flancat de două uşi

de fier reprezentând fiecare câte un soare „cu raze de aur şi argint, înconjurat

fiecare de câte 24 de stele de argint pe fond azuriu”. În partea dreaptă era biroul

poetei. Pe el se găseau cărţile ei şi un registru pentru impresiile „zilnicilor pelerini”,

supranumit „albumul templului”. Alături erau şapte scaune sub formă de dominouri

(patru) şi tripoduri (trei) sau trepieduri. Lanţuri aurite şi nichelate legau

coloanele de fier care susţin şi astăzi bolta mormântului. De lanţuri erau suspendate

coroane. Tablele legilor ( legea religioasă, morală, socială şi filosofică ) se aflau

gravate în marmură, de-o parte şi de alta a scării, sub o stea octogonală albastră.

Plafonul era „de un albastru admirabil” iar pe ferestrele luminătorului fuseseră

pictaţi „îngeri trandafirii”. În interiorul luminătorului, pe suporţi sub formă de stea

închipuind trei hexagonuri suprapuse, erau nouă portrete de familie, în dreapta :

Iulia Hasdeu (1869-1888), B.P. Hasdeu (1838-1907), Iulia- soţia ( 1840- 1902),

Tadeu - bunicul savantului (1769-1835), Nicolae - fratele (1840-1860) şi în stânga :

Alexandru - tatăl scriitorului (1811-1874), Valeria - bunica (1790-1860), Elisabeta

- mama (1824-1848), Boleslas - unchiul (1812-1886). Mai jos, se găsea un mic

altar suspendat, dând impresia că s-ar afla în aer. Pe el erau cele trei busturi lucrate

în teracotă : Christos, Shakespeare şi Victor Hugo. În faţa şi în spatele lor, în firidă,

23 A.N., D.A.I.C., Fond B.P. Hasdeu, vol. XVI, f. 52v – 53, doc. 730 ( cf. vol: B.P. Hasdeu, Corespondenţă inedită,

ediţie critică de I. Oprişan, Editura VESTALA, Bucureşti, 2005, p. 142).

6

fuseseră amplasate două oglinzi, astfel încât atât chipurile celor trei cât şi îngerii se

reflectau producând o infinitate de imagini. Dincolo de bustul Iuliei şi de portiţele

sub formă de sori, se afla altarul cel mare sub care erau rămăşiţele trupeşti ale

poetei. Plafonul de deasupra reprezenta două pagini de marmură albă, cu marginile

îndoite peste colţurile unde se aflau candelele. Pe file era scris în aur numele lui

Dumnezeu, în opt limbi, „greceşte, latineşte, arăbeşte, evreieşte, chinezeşte, cu

hieroglife, cu cuneiforme şi cu davanagari”. Flori şi fluturi - operele pictorului Juan

Alpar - completau tabloul plin de viaţă al templului închinat Iuliei, un veritabil

„mormânt-poemă”.

După moartea lui B.P. Hasdeu mormântul, vizitat de mii de oameni, a căzut

puţin câte puţin în paragină. Astăzi, mai există tronul - bibliotecă, dar pe cotoarele

cărţilor nu se mai poate citi nimic. Sfincşii şi globul pământesc sunt la locul lor, ca

şi crucea, ancora şi inima. Cuvintele gravate pe frontispiciu, „Mai şezi puţin !”, sau

conservat şi ele. Lipsesc din loc în loc elemente din decoraţia gardului

împrejumuitor : porumbei, litere ale numelui Hasdeu. Lanţurile grele, de fier, şi

flăcările dăinuiesc încă. Jos, în cavou, umiditatea şi poate nevrednicia umană au

distrus mult: bucăţi de marmură spartă păstrează parţial inscripţiile de odinioară,

vitraliile nu mai sunt, nici florile, nici fluturii, nici îngerii, portretele au dispărut şi

ele, rămânănd doar stelele. Iulia nu mai poate fi văzută prin fereastra de cristal a

sarcofagului, căci geamul a fost spart. Un mic sicriu cu nişte oseminte într-un sac

alb a fost aşezat pe altarul mare, acolo unde sunt încă vizibile cuvintele săpate în

marmură :

„Cu voia lui Dumnezeu

S’a săvârşit acest templu spiritist întocmai

După planul dat cu toate amănuntele de

Iulia Hasdeu

Executor fiind B.P. Hasdeu

După îndemnul căruia au lucrat

Sculptură I. Georgescu

Marmură şi mosaic fraţii Axerio

Ferărie A.O. Czipser

Vitraliu Ziegler şi Schmidt

Bronz Ph. Schweickert

MDCCCXC

Cu voia lui Dumnezeu”

7

Pe plafon, la intrarea în cavou, mai există „cheia de boltă” : pătratul mare,

având în mijloc crucea şi pe ea oul primordial şi numele lui Dumnezeu în greceşte

şi latineşte.

Tablele legilor pot fi citite, atât literele cât şi simbolurile reprezentate

(soarele, triunghiurile şi pătratele) fiind la vedere. Despre ele, savantul scria:

„Redacţiunea românească a legilor de mai sus, precum şi forma în care ele să fie

sculptate, cu împărţirea pe două lespezi, cu soarele în frunte, cu pătraturi şi

dreptunghiuri, cu titlurile mari şi mici, toate acestea mi-au fost dictate apoi

personal, fără martori, în curs de mai multe zile”24. Arhiva spiritistă, ca şi Sic

cogito, ne oferă informaţii doar despre anumite elemente care formau arhitectura

cavoului. Despre celelalte componente simbolice ale „templului Iulia Hasdeu”

putem presupune, având în vedere mărturia savantului, citată mai sus, că au fost

comandate de B.P. Hasdeu după desene şi modele trasate de mâna sa, convins că

fiica-i defunctă i le inspiră.

În 1893, la invitaţia doctorului C.I. Istrati, familia Hasdeu face acestuia o

vizită la reşedinţa lui de vară de la Câmpina. Clima blândă şi atmosfera pitorească a

orăşelului de pe Valea Prahovei reuşesc să-l cucerească pe B.P. Hasdeu într-o

asemenea măsură, încât va decide să cumpere un teren pe numele soţiei25 şi să

construiască acolo castelul.

O însemnare a lui B.P. Hasdeu pe un manuscris spiritist26, scrisă cu cerneală

neagră, s-a păstrat nealterată peste timp: „Acest castel s-a zidit în anii 1894-1896,

planul fiind dat de spiritul Iuliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi

desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, construcţiunea de N. Angelescu”.

Cunoaştem astfel numele arhitectului care a supus rigorilor arhitecturale

desenele lui B.P. Hasdeu şi, de asemenea, numele constructorului. Prima schiţă a

castelului, desenată de savant şi descoperită de noi, se găseşte pe o filă a unui

manuscris spiritist27 ce datează din 3 septembrie 1893. Ea justifică întrucâtva

motivul pentru care B.P. Hasdeu a comandat ca deasupra uşii principale a castelului

să apară nu anul 1894 când a început efectiv înălţarea edificiului, ci 1893, an în

care omul de ştiinţă a trasat planul monumentului .

Arhitectul Toma Dobrescu (n.1862, Bucureşti – m. 6 februarie 1934,

Bucureşti), licenţiat în drept, a învăţat arta construcţiei la Paris de unde s-a întors în

1891 şi a deţinut până în 1902 funcţia de arhitect al Ministerului Instrucţiunii şi

24 B.P. Hasdeu, Sic cogito. Ce e viaţa? – Ce e moartea? – Ce e omul?, Administraţia „Revista Nouă”, Bucureşti,

1892, p. 127.

25 Act de vânzare nr. 3018/ 23 noiembrie 1893, aut. prin Tribunalul Prahova ( Muzeul Literaturii Române, ms. nr.

2055 ).

26 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, inv. nr. 924931, c. 373, datat :26 august 1894 4 f. ( cf. vol. : B.P. Hasdeu, Arhiva

spiritistă, vol.II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, p. 374 - 375).

27 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, inv. nr. 924812, c. 266, datat : 3 septembrie 1893, 5 f. ( cf. vol. : B.P. Hasdeu,

Arhiva spiritistă, vol.II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, p.102).

8

Cultelor. Printre construcţiile al căror arhitect a fost se numără: Palatul Minerva şi

Liceul Carol I din Craiova, Biserica Ioan Botezătorul din Brăila, Liceul Petru şi

Pavel din Ploieşti, Mânăstirea Celik din tulcea, Palatul Episcopal şi al Camerei de

Comerţ din Galaţi, Vila Take Ionescu din Sinaia, Biserica Colibăşteanu Olt, Vila

Hagi-Tudorache din Bucureşti.

Construirea castelului a fost urmărită de Nicolae Angelescu. Acest nume apare

atât în însemnarea olografă a lui Hasdeu cât şi pe un deviz pentru construirea

castelului şi pe planurile în detaliu ale edificiului28. La respectivul deviz fusese

ataşat şi planul castelului, aprobat de Primăria Urbei Câmpina, precum şi planurile

în detaliu.

Documentele - devizele, cât şi manuscrisele spiritiste - fac referire la

„construcţiunea unui Castel al Doamnei Iulia B.P. Hasdeu, la Câmpina”. La 22

aprilie 1894, se face referinţă într-un mesaj la casa de la Câmpina, construită de

savant pentru soţie29. Numele de pe frontispiciul castelului aminteşte atât de soţie,

cât şi de fiica omului de ştiinţă, ele purtând acelaşi nume. Data de 2 Iulie, săpată în

piatră pe crenelurile de la terasa medie, dezvăluie faptul că monumentul a fost creat

pentru cele două Iulii. Savantul a dorit să-l numească Castelul celor 2 Iulii. În

fiecare an, la 2 iulie, le aniversa pe cele două Iulii. „Cât timp erau pe pământ

amândouă: Iulia nevasta mea şi Iulia fiica noastră”, mărturisea într-o conferinţă

academică din 190330 „eu serbam totdeauna pe ale mele 2 Iulie în ziua de 2 Iulie.

La 19 Iunie 1902- tocmai 2 Iulie stil nou – a răposta şi a 2-a Iulie a mea. Ei bine, şi

de acum înainte eu voi serba liniştit şi mulţumit, căci pentru mine, da, pentru mine

ele n-au murit”.

S-au conservat până astăzi documente care reflectă aspecte necunoscute din

perioada în care omul de ştiinţă înălţa monumentul pentru cele două Iulii. Facturile,

chitanţele, devizele, toate indică pe cei care au participat la zidirea şi decorarea

construcţiei. În afară de Angelescu, amintim pe F. Weigel ( acest nume apare scris

şi pe altarul mare de la mormânt) care, prin Atelierul de construcţiuni de fer din

Bucureşti, s-a implicat în realizarea diferitelor lucrări de fierărie la clădire (

conform unui deviz aprobat de Hasdeu în 2/14 noiembrie 1895 ), dar şi la uşa de

piatră (conform devizului din 9/21 iulie 1896). Tot Weigel a executat şi

şase „policandre”, braţe la „opt felinare cu ornament şi cu lanţuri, trei ferestre pe

plafonul Bibliotecii (sic !)”, postamentul de fier pentru statuia lui Christos,

optsprezece console metalice la bibliotecă. Cercetarea documentelor a condus la o

informaţie preţioasă despre un decorator al castelului : Ignat Silber. Un deviz

pentru zugrăveli în ulei pe „tavan şi pereţi conform cu model ales”, în diferite

28 A. N., D.A.I.C., Fond B.P. Hasdeu, vol. XXXVIII, f. 136 – 138.

29Arh. Muz. Mem. B.P. Hasdeu, inv. nr. 924890, c. 342, datat: 22 aprilie 1894, 68 f. ( cf. vol. : B.P. Hasdeu, Arhiva

spiritistă, vol.II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, p.279 - 280).

30 B.P. Hasdeu, O nevastă româncă în traiul pământesc şi-n viaţa după moarte, Editura Librăriei Socecu &Co.,

Bucureşti, 1903, p. 20.

9

încăperi, între care primele două sunt denumite „salon” şi „salonaş”, ne oferă

prima informaţie despre numele celui care a pictat pereţii unor încăperi din Castelul

Iulia Hasdeu. Ignat Silber semnează chitanţe pentru primirea sumelor de bani

convenite cu B.P.Hasdeu. Din deviz aflăm că era pictor şi decorator de case, locuia

în strada Bravilor, nr.9 şi a semnat devizul la Bucureşti, în 1895.

Se mai păstrează astăzi diverse desene ilustrând părţi componente ale

castelului şi elemente ale decoraţiei exterioare, toate fiind trasate pe hârtie de mâna

lui Hasdeu. Sunt, de asemenea, câteva planuri de detaliu desenate de mâna

arhitectului. Aceste documente demonstrează faptul că unei idei pe care savantul o

avea iniţial de a se construi într-un anume fel i se substituia o alta, şi-apoi a

treia…până la cea definitivă. In evocările sale spiritualiste, pe filele conţinând

desenele realizate cu minuţiozitate, întreba spiritul copilei dacă ce a desenat este

bine, dacă acel desen „era mai bun decât celălalt”.

Hasdeu supunea planurile lui Dobrescu, iar acesta, la rândul lui, se consulta

cu colegii arhitecţi. Dobrescu era spiritist, sau cel puţin în 1893-1894 se părea că

are astfel de convingeri31.

Construcţia finală era formată din trei turnuri, cel din mijloc fiind domul şi

având un rol simbolic de „biserică”32. Pe faţada dinspre nord erau două

contraforturi, iar în partea exterioară a domului, din spatele castelului, se găsea încă

o cameră pe unde se putea coborî în demisolul central. In 1896 s-a terminat zidirea

castelului.

Probabil în acelaşi timp au fost construite şi cele două case care au fost

demolate în 1958. În zilele noastre mai sunt două construcţii în parcul castelului:

una în care odinioară se afla bucătăria şi camera îngrijitorului (aceasta exista la

vremea când familia Hasdeu a achiziţionat terenul) şi căsuţa de la poartă (construită

pentru portar) care, conform descrierii33, era compusă dintr-o cameră pe pământ şi

una subterană.

In 1897, familia Hasdeu se muta la Câmpina, părăsind vechea locuinţă de la

Arhivele Statului.

Vizita lui I.L. Caragiale la castelul - templu în 1896, descrisă în Epoca, oferă

informaţii despre atmosfera locului. Dramatrugul venise pentru a-i lua savantului

un interviu despre starea literaturii române.

Având şansa de a fi îndrumat de însuşi B.P. Hasdeu, care-i dădu pe parcursul

vizitei explicaţii interesante privind simbolismul clădirii, Caragiale reda cele

văzute. Uşa de piatră, „loc de trecere între două stări, între două lumi, între

31 B.P. Hasdeu, „Arhiva spiritistă”, vol.II., Editura Vestala, Bucureşti, 2003, p. 293.

32 B.P. Hasdeu, O nevastă româncă în traiul pământesc şi-n viaţa după moarte, Editura Librăriei Socecu &Co.,

Bucureşti, 1903, p. 22.

33 Arh. Muz. Mem. „B.P. Hasdeu”, Inventar făcut la moartea defunctului B.P. Hasdeu, inv. nr. 2283/8, c. 1698.

10

cunoscut şi necunoscut, (…) între domeniul profan şi cel sacru”34 se rotea cu

uşurinţă, permiţând accesul, invitând pe om „să descopere misterul”. Trecerea

simbolizează „iniţierea la cunoaştere”35. În tradiţia creştină, uşa are o mare

importanţă căci prin ea se produce „accesul la revelaţie”36. Prin uşa principală

castelului-templu, omul pătrundea într-o sală înaltă şi îngustă, ca un pronaos, de

unde, printr-un culoar format din două oglinzi paralele, ajungea în rotonda.

O construcţie din zidărie şi fier, sub forma unei cruci imense, numite în

arhiva spiritistă „Marele Crucifix”, se înălţa în mijlocul domului. Privită din faţă

sau din spate, avea forma unei cupe. În partea superioară a acestei cruci fusese

aşezată statuia lui Christos. Savantul comandase sculptura la Paris, adresându-se

Casei pentru statui şi statuete religioase (fondată la Angers, în 1862) conduse de

sculptorul Raphael Casciani, „un Sacré –coeur Jésus, modèle Montmartre de 2m10,

pâte de bois durci, décor mi-riche”. B.P. Hasdeu dorise o decoraţie moderată a

statuii. Vestmintele lui Iisus au fost pictate în alb şi roşu. Artiştii Evului Mediu

foloseau aceste culori atunci când creau imaginea Mântuitorului după Înviere37. In

februarie 1896, statuia ajungea la Castelul Iulia Hasdeu.

Caragiale a fost impresionat, memorând detalii ale decoraţiei interioare. Iată

descrierea turnului central (templul prorpiu-zis al castelului): „Păşim pragul şi ne

aflăm sub domul înalt din centrul clădiri. In mijlocul sălii circulare, stă liniştit un

stâlp masiv de zidărie, de culoarea marmorii trandafirii ; pe dânsul se reazimă două

scări de fier uşoare care sue la brâul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o

galerie metalică.

In partea din spate a stâlpului, împotriva uşii de intrare e o scară care sue la

celelalte două.

In rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimă scările, este un pod

susţinut de stâlpi subţiri de fier; deasupra acestui pod stă sub domul albastru, statuia

Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statuia este de lemn, şi

colorată, după stilul evului mediu, este o operă de rară frumuseţe a sculptorului

Casciani din Paris. Mântuitorul se ridică deasupra unor nouri, către cer cu braţele

deschise, cu privirea aplecată spre pământul pe care-l binecuvântează cu amândouă

mâinile. Din ochi îi pică lacrimi, în mâini şi în picioare se văd urmele cuielor şi pe

frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către

Răsărit. Din vârful domului azuriu, Ochiul lui Dumnezeu înconjurat de stelele

infinitului, îl priveşte aşteptându-l cu dragoste.

34 Jean Chevalier; Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles. Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures,

couleurs, nombres, Editions Robert Laffont/Jupiter, Paris, 1999, p. 779.

35 Luc Benoist, Signes, symboles et mythes, Coll. Que sais-je?, Presses Universitaires de France, Paris, 2004, p. 81.

36 Jean Chevalier; Alain Gheerbrant, Op. cit., p. 780.

37 Frédéric Portal, La Symbolique des couleurs, Editions Pardès, Puiseaux, 1999, p. 53.

11

Domul e luminat de trei uşi, răspunzând pe trei terase şi de o fereastră

rotundă, întretăiată de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben şi roşu. Dacă

îngenunchi în faţa Mântuitorului, capul său divin îl vezi în dreptul ferestrii

scânteietoare de lumină, al cărei cadru îl înconjoară ca o aureolă.(…) Aci ilustrul

meu amfitrion mă face să iau seama că stâlpul, care suportă de jos, în mijlocul

domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, un mare potir :

deasupra acestuia, ridicându-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a

Domnului”.

Descrierea făcută de I.L. Caragiale spaţiului central ne-a îndemnat a cerceta

semnificaţiile simbolurilor prezente acolo, simboluri prin care se produce

„mişcarea ascensională a vizibilului către invizibil, a aparentului către ascuns, a

sensibilului către inteligibil şi a inteligibilului către supra-inteligibil”38. Căutând a

afla cheia sensului simbolismului castelului o facem sub rezerva exprimată de René

Guénon, anume că „rolul simbolurilor este de a fi suport real concepţiilor ale căror

posibilităţi de extensie sunt cu adevărat nelimitate, şi orice expresie nu este ea

însăşi decât un simbol”39. Tocmai inexprimabilul reprezintă, în ordinea metafizicii

pure, ceea ce este cel mai important. Trei tipuri de simbolism reţin atenţia noastră:

al centrului, al ascensiunii şi al înălţimii (celest).

Cunoaştem faptul că cea mai răspândită variantă a simbolismului centrului

este Arborele Lumii. „Ramurile lui ating cerul”, scria Mircea Eliade40. Asimilată

Arborelui lumii, „cupa” din templul Castelului devine axa ce leagă cele trei regiuni

cosmice sau lumi: Cerul, Pământul şi Infernul ( sugerat de prezenţa demisolului

castelului)41, prin ea făcându-se posibilă comunicarea între spaţiul celest şi cel

terestru.

„Stâlpul masiv de zidărie” din descrierea lui Caragiale este simulacrul axului

lumii care separă şi uneşte totodată Cerul şi Pământul, care face uniunea dintre

starea omenească şi stările supra-individuale. El simbolizează „centrul”,

„ invariabilul mijloc” unde influenţele celeste şi cele terestre se unesc făcând

posibilă o comunicare directă cu alte stări ale existenţei42. Statuia lui Iisus, „a

acelui Christ care prin minunea iubirii a pogorât pe Dumnezeu până la om şi a

ridicat pe om până la Dumnezeu”, amplasată deasupra cupei, este însăşi simbolul

mântuirii umanităţii, imaginea supraomului, adică a celui care a ajuns la o

„adevărată înaltă superioritate” în „universala tindere spre infinit”43. Supraomul

este, după B.P. Hasdeu, altruistul care se jertfeşte „pentru semeni şi pentru ţara lui”,

38 René Alleau, La Science des Symboles, Editions Payot & Rivages, Paris, 1996, p. 142 .

39 René Guénon, L’Esotérisme de Dante, Editions Gallimard, Paris, 1999, p. 74.

40 Mircea Eliade, Images et symboles, Editions Gallimard, Paris, 1997, p. 55

41 René Guénon, Op. cit., p. 45.

42 René Guénon, La Grande Triade, Editions Gallimard, Paris, 2003, p.121-122

43 B.P. Hasdeu, Sic cogito. Ce e viaţa? – Ce e moartea? – Ce e omul?, Administraţia „Revista Nouă”, Bucureşti,

1892, p. 15 – 18.

12

fiind convins că „eul nu poate să piară, că nici o moarte nu-l poate nimici, că el

stăruieşte, se conservă”, altfel spus „altruistul mănâncă moartea”44. Apropiem

această concepţie a conservării eului, însuşită de savant, de ideea lui Guénon, cum

că „moartea corporală poate să nu reprezinte decât o schimbare de modalitate în

interiorul aceleiaşi stări de existenţă individuală - trecerea la o modalitate extracorporală

a individualităţii omeneşti”45. Doctrina pitagoreică a metempsihozei

învăţa că în măsura în care sufletul este de aceeaşi natură ca Totul, este veşnic ca el

şi rezidă etern în mişcare46. Mircea Eliade considera moartea „o ruptură de nivel,

simbolizată printr-o escaladare”, sufletul celui mort înălţându-se47.

Putem afirma că templul castelului sugerează Muntele cosmic străbătut de

Stâlpul cosmic48, Axis Mundi, ce uneşte cei doi poli ai manifestării : Cerul şi

Pământul49.

Multiplicitatea stărilor existenţei manifestate apare ca tot atâtea trepte pe care

o fiinţă întorcându-se la Principiu/ Infinit/ Dumnezeu poate să le urce de la Pământ

la Cer50. „Două scări uşoare de fer su[i]e la brâul interior al donjonului (…) În

partea din spate a stâlpului (…) e o scară care sue la celelalte două”, scria I.L.

Caragiale în reportajul vizitei la Castel. Scările din castel erau pictate în galben,

această culoare simbolizând eternitatea51. În lumea creştină, scara este un simbol al

posibilităţii de a urca la cer52 pentru că tot ce este mai aproape de el participă la

transcendenţă. Scara este o altă figură a axului lumii53.

Treptele sunt argumente pentru prezenţa simbolismului „ascensiunii” în

edificiul hasdeian. Scara figurează plastic trecerea de la un mod de a fi la altul,

comunicarea dintre Cer şi Pământ54. Iacob visa o scară al cărei vârf atinge cerul, pe

unde îngerii lui Dumnezeu urcau şi coboarau. În tradiţia islamică, Mahomet vedea

o scară ce se înălţa în Templul din Ierusalim până la cer. Dante vedea în cerul lui

Saturn o scară de aur ridicându-se vertiginos până la ultima sferă celestă. La

indieni, imortalitatea se obţinea ca urmare a ascensiunii în spaţii siderale. Înălţarea

la cer prin urcarea ceremonială a unei scări făcea probabil parte dintr-o iniţiere

orfică. Şi iniţierea mitriacă presupunea urcarea unei scări - ax al lumii - ce se găsea

în Centrul Universului. Toate viziunile şi toate trăirile extatice mistice presupun o

urcare în Cer. Doctrina ascensiunii sufletelor îşi are originea în Orient. Lumea

44 Ibidem, p. 13.

45 René Guénon, La Grande Triade, Editions Gallimard, Paris, 2003, p. 115

46 Jean-François Mattei, Pythagore et les Pythagoriciens, Presses Universitaires de France, Paris, 1996, coll. Que

sais-je?, p.111

47 Mircea Eliade, Images et symboles, Editions Gallimard, Paris, 1997, p. 62

48 Jean Chevalier; Alain Gheerbrant, Op. cit., p.91.

49 Mircea, Eliade, Traité d’histoire des religions, Editions Payot, Paris, 1996, p. 92.

50 René Guénon, La Grande Triade, Editions Gallimard, Paris, 2003, p. 36.

51 Jean Chevalier; Alain Gheerbrant, Op. cit., p. 535.

52 Encyclopédie des symboles, sous la direction de Michel Cazenave, Editions La Pochothèque, Paris, 1996, p. 212.

53 Luc Benoist, Signes, symboles et mythes, Coll. Que sais-je?, Paris, Presses Universitaires de France, 2004, p. 54.

54 Mircea Eliade, Images et symboles, Editions Gallimard, Paris, 1997, p. 63-64.

13

greco-romană a cunoscut-o graţie orfismului şi pitagorismului. În orice formă de

exprimare a religiozităţii am afla-o ( în şamanism, în iniţiere, în extaz mistic sau

vis, în mituri sau legende), înălţarea, escaladarea treptelor înseamnă totdeauna

transcenderea condiţiei omeneşti şi penetrarea unor nivele cosmice superioare55.

Dar nu în sens moral, ci în sensul cunoaşterii. În simbolismul scării sunt cuprinse

ideile de sanctificare, de moarte, de iubire şi de eliberare. „Înaltul” este o

dimensiune inaccesibilă omului, cel care se înalţă urcând scara care conduce la Cer

încetează de a fi om. Orice ascensiune este o trecere dincolo, o părăsire a spaţiului

profan. Scara participă la simbolistica verticalităţii, a Axului Lumii56. Urcarea de

pe Pământ în Cer este reprezentată ritualic în tradiţii diverse prin ascensiunea unui

arbore/unei scări, urmată, nu totdeauna, de o coborâre având drept efect aducerea

influenţelor celeste în această lume şi contopirea lor cu cele terestre. Întreaga viaţă

spirituală se exprimă printr-o tendinţă de înălţare, o mişcare ascensională, Christos

şi crucea (care se regăsesc şi în templul hasdeian) fiind scară57. În experienţa

religioasă sacrul celest este activ prin simbolismul „centrului”, al „înălţ