Propuneri pentru Avangarda de Sacrificiu

[admin]

Ieromonah Andrian Fageteanu



Duhovnicul misionar – propovăduitor apologet

Data: 27 septembrie 2015 by Stelian Gomboș
Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul nostru Iisus Hristos în seara zilei de marţi – 27 septembrie 2011, în jurul orei 19.30, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie anul trecut, cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare trei-patru luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (şi greu de găsit) la spitalele din oraşele Târgu-Jiu şi Bucureşti.Din seara zilei de marţi, 27 septembrie anul 2011, am mai aflat un rugător în ceruri, lângă Scaunul Preasfintei Treimi. Fiindcă Părintele Adrian Făgeţeanu, vieţuitor la Schitul Locurele şi Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, a trecut la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care l-a ascultat, urmat şi slujit întreaga lui viaţă, cu toată dragostea, devotamentul, fidelitatea, credincioşia şi loialitatea. Prohodirea Preauviosului Părinte Adrian Făgeţeanu va avea loc sâmbătă, 01 octombrie, la Mănăstirea Lainci. Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19:30, în Bucureşti, pe patul spitalului „Dr. Marius Nasta”, unde a fost internat cu ceva timp în urmă, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie a anului 2010, cu complicaţii neurologice severe.Despre valoarea personalităţii sale, Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu – Stareţul Mănăstirii Lainici, din judeţul Gorj, a afirmat următoarele: „Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru, pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din Mişcarea „Rugul Aprins”, alături de stareţul nostru, Preacuviosul Părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, Părintele Adrian Făgeţeanu va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – 01 Octombrie. Pentru noi, plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al Părintelui Calinic Cărăvan, Stareţul său iubit”.Părintele Adrian Făgeţeanu a fost un trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi a (mai) avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie, ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!… Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul căpăstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bună-cuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase. Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: – nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; – când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; – când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale. Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie.Părintele Adrian Făgeţeanu a primt cu multă dragoste pe foarte mulţi oameni, credincioşi de toate vârstele şi tineri, la sfat, atât la Mănăstirea Antim din Bucureşti cât şi la Schitul Locurele – Gorj, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi, de pildă, să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.Preacuviosul Părinte Adrian Făgeţeanua fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Adrian de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor, ale Sfinţilor Părinţi şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Psaltirea, Ceaslovul, Patericul, Podalionul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.Părintele s-a născut la data de 16 noiembrie anul 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul „Aron Pumnul” şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931 – 1937) fiind doar începutul. După finalizarea stagiului de avocatură, a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat deoparte cele ale lumii şi s-a înrolat definitiv în armata lui Iisus Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna – Suceava, în anul 1943. În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în anul 1947. Cercetător neobosit, Părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în Mişcarea „Rugul Aprins” alături de Părintele Sandu Tudor, Mitropolitul Tit Simedra, Monahul cărturar Benedict Ghiuş sau Profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă, a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea pe care i-a ispăşit la Aiud, între anii 1950 – 1956.După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri. Bolnav de o tuberculoză avansată, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare, sub mantia Preacuviosului Părinte Calinic Cărăvan. Aici Părintele Adrian s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiotori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie anul 1958 şi condamnat la „două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale”.A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta – Dâmboviţa şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim din centrul capitalei, povăţuind duhovniceşte multă lume, alături de un alt mare duhovnic – Părintele Arhimandrit şi Stareţ Sofian Boghiu. Din anul 2000, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.Cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Preacuviosul nostru Părinte Adrian Făgeţeanu, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului, seriozităţii, sincerităţii, profunzimii şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!… Parcurgând viaţa şi biografia acestui părinte duhovnicesc constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lui de caracter şi verticalitatea cu care a fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestui veac!… Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/09...itor-apologet/

[admin]

[admin]

Pr. Ioanichie Balan

[admin]

PATERIC ROMANESC - PARINTELE IOANICHIE BALAN

http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0....20romanesc.pdf

[admin]

Mosul Gheorghe Lazar



Mosul Gheorghe Lazar, pelerinul roman

Mareste imaginea.

Mosul Gheorghe Lazar a ramas in inimile celor care l-au cunoscut, mireni si monahi, drept un sfant al zilelor noastre, un model al adevaratului pelerin roman. Cinstit ca sfant nu numai in Romania, ci si la Muntele Athos, Mosul Gheorghe Lazar a fost un om al rugaciunii si al nevointelor celor duhovnicesti. Acest mirean harismatic, care a primit de la Dumnezeu darul rugaciunii neincetate si pe cel al discernamantului duhovnicesc, a avut ca ucenici numerosi monahi, intre care Parintele Ioanichie Moroi (ajuns staret al Manastirii Sihastria) si Protosinghelul Damaschin Trofin (staret al Manastirii Rasca). Mormantul sau se afla in cripta de sub altarul Bisericii Manastirii Varatec, comuna Agapia, sat Varatec, jud. Neamt.

Mosul Gheorghe Lazar - Viata

Originar din satul transilvanean Sugag, Mosul Gheorghe Lazar s-a nascut nascut in 1846, intr-o familie de oameni muncitori. Parintii l-au casatorit la varsta de 24 de ani, Dumnezeu daruindu-i o familie cu cinci copii.Indeletnicirea lui era cresterea vitelor.
In familie ducea o viata crestineasca aleasa, in munca cinstita, in post si milostenie. Citea Psaltirea zilnic iar noaptea se ruga in gradina. Chipul sau era totdeauna senin, in pofida numeroaselor griji si nevoi materiale pe care le presupune viata de familie.
Dorind sa se "inchine la locul unde au stat picioarele Lui” (Ps. 131), in 1884, a hotarat impreuna cu alti tarani sa mearga in pelerinaj in Tara Sfanta. A luat cu sine Sfanta Evanghelie si Psaltirea si a mers pe jos pana la Constanta. De aici si-a continuat calatoria cu vaporul. Se ruga necontenit si dormea numai doua ore. A stat vreme de patru zile in Ierusalim, mergand de trei ori pe zi pentru a se inchina la Sfantul Mormant. A vietuit in post si rugaciune, pentru o perioada, in manastirile din pustiul Iordanului, si la Sinai.

Perioada sederii sale la Locurile Sfinte a fost de un an. Aici a cunoscut un pustnic care i-a spus acestuia sa nu se calugareasca, ci sa mearga postind si rugandu-se prin lume pentru redesteptarea crestinilor la credinta. Inainte de a-si asuma aceasta chemare la a-L marturisi pe Hristos in lume, Mosul Gheorghe Lazar s-a retras timp de 40 de zile in desert unde a infruntat grele ispite. Tot acum a hotarat sa nu-si mai acopere capul si sa mearga descult pana la sfarsitul vietii sale.



La intoarcere, Gheorghe s-a nevoit vreme de un an si jumatate in Muntele Athos, acest pelerinaj aducandu-l tot mai aproape de Dumnezeu. Intors acasa, a mai trait in familie pana in 1890, cand si-a asezat copiii in randuiala si s-a retras ca un pelerin spre manastirile Moldovei.
Toata viata a fost pelerin, mergand cu picioarele goale si capul descoperit, cu Psaltirea in mana, pentru a se inchina la sfintele locasuri din tara. Era cunoscut parintilor si toti il primeau cu dragoste. Statea pana la o saptamana in fiecare lacas, pazind neschimbata buna lui randuiala si zabovind in vorbiri duhovnicesti cu parintii calugari. Manastirile cele mai iubite Mosului Gheorghe erau: Bistrita, Neamt, Sihastria, Sihla, Agapia, Varatec si Nechit.
Incercand sa urmeze exemplul Mosului Gheorghe Lazar au apartut si alti pelerini, ucenici ai acestuia, multi dintre ei ajungand calugari. Intre ucenicii sai s-au numarat si Parintele Ioanichie Moroi (ajuns staret al Manastirii Sihastria) si Protosinghelul Damaschin Trofin (staret al Manastirii Rasca).
Din 1895 i s-a dat o chilie in turnul Bisericii Sfantul Ioan din Piatra Neamt unde avea sa traiasca vreme de 26 de ani. Noaptea se ruga (cunoastea Psaltirea pe de rost si multe alte rugaciuni ale Bisericii) in timp ce ziua strabatea strazile orasului, fiind urmat copii si de oamenii care ii cereau sfat duhovnicesc. Din banii pe care ii primea ca milostenie, cumpara paine de la o brutarie din oras, pe care o oferea saracilor. Ii pomenea in rugaciuni pe toti cei care ii facusera un dar.
La 15 august 1916 s-a savarsit in chilia lui, fiind inmormantat in cimitirul orasului.
In vara anului 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul sau, fiind staret la Manastirea Rasca-Suceava, a voit sa duca osemintele Mosului Gheorghe Lazar la Rasca. Astfel, asezandu-le intr-un sicriu, le-a pus in caruta si a pornit spre Targu Neamt. La drumul spre Varatec, insa, caii s-au oprit si n-au voit nicidecum sa mearga mai departe. Zadarnic incerca parintele Damaschin sa-i porneasca din loc. Apoi fara veste, caii au pornit in galop spre Varatec si nu s-au oprit decat in fata manastirii.
Intelegand staretul ca aceasta este voia fericitului batran Gheorghe Lazar, i-a facut prohodul in biserica, impreuna cu tot soborul maicilor, iar osemintele le-a asezat in gropnita, sub altar, unde se afla pana in prezent.

Mosul Gheorghe Lazar - Fapte si cuvinte de invatatura
Marturii despre viata si cuvintele de invatatura ale Mosului Gheorghe Lazar, adunate de la cei care i-au fost ucenici directi, intalnim in scrierile Parintelui Ioanichie Balan si ale Parintelui Cleopa Ilie. In cele ce urmeaza, vom cita unele dintre acestea:
Odata s-a urcat Mos Gheorghe la Schitul Sihla cu mai multi parinti din Sihastria. Batranul mergea inainte, rostind in taina rugaciunea lui Iisus. Apoi, deodata s-a impiedicat si era gata sa cada jos. Atunci s-a intors catre parinti si le-a zis:
- Vedeti ce mi s-a intamplat? Numai putin am parasit rugaciunea si indata m-a parasit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorat cu mintea jos, m-am si impiedicat sa cad, caci, mintea trebuie sa fie intotdeauna inaltata la Dumnezeu.
***
Mosul Gheorghe Lazar, saracul. Zicea:
- Draguta, sa nu te gandesti decat la iad si la moarte. Sa nu te gandesti la nimica, decat sa fie moartea si iadul. Ca daca te gandesti la iad, nu ajungi in iad.
***
Odata l-a intrebat un tanar din Zarnesti:
- Mos Gheorghe, vreau sa ma fac calugar. La ce manastire sa ma duc?
- Asculta, draguta. Daca vrei sa te mantuiesti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

***

Altadata l-a intrebat ucenicul sau, Dumitru Trofin, din Piatra Neamt:
- Mos Gheorghe, m-am hotarat sa ma duc la Sfantul Munte. Ce sfat imi dai?
- Draguta, nu te duce la Sfantul Munte. Poti fi si aici calugar bun. Du-te la Schitul Sihastria. Acolo este un egumen ales si are mare nevoie de frati. Deci, ascultandu-l, acesta a ajuns duhovnic iscusit.

***

Alti doi ucenici ai batranului, anume Ioan si Constantin Pavaluca, mocani vestiti din comuna Bretcu-Covasna, l-au intrebat:
- Mos Gheorghe, vrem sa ne facem amandoi calugari. Donam manastirii si averea noastra formata din 500 de oi. La care manastire sa mergem?
- Draguta, mergeti la Manastirea Neamt. Acolo este mantuirea voastra!
***
Alta data mos Gheorghe s-a urcat in tren la Pascani sa mearga la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus:
- Mosule, daca n-ai bilet, la prima statie te dai jos din tren!
Batranul rostea in taina Psaltirea pe care o stia din tinerete pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor sa-l lase, ca este om cu viata sfanta.
Insa, la prima statie, l-a coborat din tren, iar batranul a plecat pe jos pe langa calea ferata, zicand:
- Draguta, ramaneti aici cu Dumnezeu si cu maicuta Domnului!
Dupa putin timp, mecanicii au vazut ca trenul nu mai porneste, si nu stiau de ce!
Atunci oamenii au inteles ca din cauza batranului, care a fost dat jos, nu mai porneste trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos dupa el, l-a urcat in tren si a pornit locomotiva.
***
A venit odata Mos Gheorghe la iarmaroc in Targul Neamt intr-o luni si l-au suit oamenii intr-o caruta sa tina predica. Nu a mai vandut nimeni in ziua aceea. Tinand predica acolo si invatand oamenii, tot iarmorocul a venit la Mosul Gheorghe. Si s-a intamplat atunci ca o evreica tanara nu putea naste, era prima data, cand trebuia sa nasca primul copil, si era gata sa moara. Au venit o multime de doctori, ca zicea ca nu mai poate, moare. Nu mai putea nici racni si zicea ca moare. Au venit evreii la Mosul Gheorghe:

– Mosu’ Gheorghe, noi suntem evrei.
– Dar draguta, ce ai?
– Moare fata noastra. Hai la noi ca gata, doctorul a spus ca nu mai are ce face, moare fatanoastra.
– Draguta, lasa sa termin predica.
– Mosu’ Gheorghe, acum moare chiar acum moare.
– Nu moare pana nu vin eu.Si au stat si au asteptat pana a terminat predica, apoi s-a luat un card de evrei dupa el. Zice:
– Dar va botezati?
– Toti ne botezam daca traieste fata, ca numai pe aceea o avem. Boierul era bogat, om voinic. Cand au ajuns acolo, un card de evrei pe langa ea, ea era mai moarta, nu mai putea, gata, stateau pe langa dansa. Dar Mosul Gheorghe, cand a deschis usa, a strigat:
– Hai, deschide-te cu Dumnezeu si cu Maica Domnului.Tot atunci a si nascut. A venit si i-a facut cruce pe cap si a spus:
– Sa fie al lui Hristos.
– Si s-a facut sanatoasa si s-a botezat si ea si copilul si i-a pus numele Gheorghe, dupa Mosul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei in Targu Neamt.
Si cand il vedeau pe Mosul Gheorghe:
– Mosu’ Gheorghe, hai sa te incalzesti olecuta. Unul dintre ei era brutar si stiti ca se trage jaraticul de la paine in fata. Mosul Gheorghe era cu picioarele inghetate, ca mergea prin ger si le tinea si suflecate pana la genunchi.
– Mosu’ Gheorghe, ai sa mori de frig! Hai sa te incalzesti oleaca. S-a dus acolo:
– Draguta, ia da un scaun! Jaratecul era de o palma si a pus picioarele pe jaratec descult.
– Vai, Mosu’ Gheorghe, arzi!
– Lasa, draguta, sa se incalzeasca.A iesit apa din piciarele lui si a stins focul. Si ziceau evreii:
– La Mosul Gheorghe nici gerul, nici focul nu au ce-i face.
***
Cea mai inalta rugaciune a batranului era cea de noapte, pe care o facea in biserica. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodata noaptea de la biserica. Intra la ora 11 inainte de miezul noptii si iesea dimineata, intre orele patru-cinci. Oriunde innopta, in orase, prin sate sau pe la manastiri, pastra cu sfintenie aceasta randuiala. Aceasta era rugaciunea de foc a batranului Gheorghe Lazar, pe care o savarsea in taina, nestiut de oameni.
Ucenicul sau, Protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, spunea urmatoarele:
- Fiind eu de loc din Piatra Neamt, Mosul Gheorghe venea adesea in casa noastra. Intr-o zi, pe cand aveam 15 ani, a zis batranul catre tata:
- Draguta, lasa copilul deseara sa se roage cu mine la biserica!
- Il las, Mos Gheorghe. Si am plecat impreuna spre biserica Sfantul Ioan Domnesc.
Noaptea, la ora 11, a deschis biserica si ne-am incuiat inauntru. Pe mine m-a trimis la strana sa citesc incet din Ceaslov, iar el a ramas in pronaos. Si a stat acolo nemiscat, descult pe piatra, cu mainile in sus la rugaciune, doua ceasuri. Eu ma uitam pe furis la el, sa vad cum se roaga, dar nu intelegeam ce zice. Apoi a zis cateva catisme din Psaltire. Apoi a lasat Psaltirea si zicea catre fiecare sfant din calendar aceasta scurta rugaciune:
- Sfinte preacuvioase parinte (numele), roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!
Pe urma a inceput sa pomeneasca pe de rost pe toti oamenii care i-au dat milostenie in ziua trecuta, fara a uita vreun nume. Pentru fiecare facea o inchinaciune si zicea aceasta rugaciune:
- Preasfanta Treime, miluieste pe cutare care m-a miluit pe mine pacatosul! Apoi si-a pus cojocul, Psaltirea si toiagul in strana si a inceput sa faca metanii cu rugaciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar cand a observat ca se lumineaza de ziua, s-a apropiat de mine si mi-a zis:
- De acum, hai sa mergem, draguta!
Radu Alexandru

https://www.crestinortodox.ro/parint...an-140814.html

[admin]

Parintele Paisie Olaru

[admin]

Veniamin Costache

Veniamin Costache a deținut funcția de caimacam (locţiitor de domn) în perioada 1 ianuarie 1807 – 26 iulie 1812; martie – mai 1821. S-a născut la 20 decembrie 1768, în satul Roşieşti, judetul Vaslui. Mitropolit al Moldovei (18 martie 1803-18 ianuarie 1842). Pe numele mirean Vasile, era fiul lui Grigore Costache zis Negel, descendent al unei vechi familii boiereşti, şi al soţiei acestuia, Maria, care se trăgea din vechea familie Cantacuzino. A dobîndit primele cunostinţe în casa părintească de la un dascăl grec, după care a urmat pentru scurt timp cursurile şcolii de la Trei Ierarhi din Iaşi. În 1783 sau 1784 a fost calugarit la Huşi sub numele de Veniamin de către episcopul Iacob Stamati; hirotonit diacon (1786), apoi ieromonah şi numit mare ecleşiarh al catedralei mitropolitane din Iaşi (1788), devine arhimandrit şi egumen la mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi (1789). Episcop de Huşi (1792-1796), episcop de Roman (1796-1803), mitropolit al Moldovei timp de 40 de ani (1803-1842, cu două întreruperi între 1807-1812 şi 1821-1822, atunci cînd devine caimacam). A fost preşedinte al Divanului ţării şi al Adunării Obşteşti instituită de Regulamentul Organic, la a cărui redactare a participat. Mișcarea eteristă de la 1821 produce o teribilă anarhie şi răspîndeşte peste tot jaful şi focul. Guvernul legal al ţării se desfiinţează şi conducerea statului rămîne în mîna mitropolitului, care apără drepturile Moldovei, se împotriveşte exceselor eteriştilor şi ascunde în clădirea Mitropoliei pe cei mai prigoniţi. În cele din urmă este şi el nevoit să plece. Ca unul dintre marii cărturari ai timpului, s-a preocupat de organizarea învăţămîntului din Moldova, fiind un restaurator şi un îndrumător al şcolilor bisericeşti şi laice din ţară. Din iniţiativa sa au fost înfiinţate următoarele şcoli: Seminarul de la Socola (1803); două şcoli pentru călugăriţe şi fete la mănăstirea Agapia (1803); o şcoală de cantori bisericeşti la Iaşi (1805); Şcoala de „începătoare" (elementară) de la Sf. Trei Ierarhi din Iaşi cu predare în limba moldovenească (1824). În 1833 a pus piatra de temelie a catedralei mitropolitane din Iaşi, ale cărei lucrări au fost întrerupte în 1842, fiind reluate apoi abia în 1880-1887. În 1834, mitropolitul Costache şi Gheorghe Asachi au reuşit să deschidă la Iaşi prima şcoală pentru fetele orăşenilor. Incepînd cu 1832, cei doi s-au ocupat de înfiinţarea unor şcoli ţinutale (peste 12) în diferite oraşe ale Moldovei: la Roman, Huşi, Botoşani, Bîrlad, Galaţi, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ etc. În 1841, ca urmare a demersurilor făcute de Costache şi Gheorghe Asachi s-a deschis la Iaşi prima şcoală de arte şi meserii din Moldova, dotată cu şase ateliere, cu specialişti din Transilvania şi Moravia. În cursul păstoririi sale s-a preocupat şi de înfiinţarea unor şcoli săteşti, precum şi de trimiterea la studii peste hotare a unor tineri înzestraţi. În 1807, din iniţiativa sa a fost refăcută vechea tipografie mitropolitană din Iaşi şi a fost înfiinţată o alta la mănăstirea Neamţ în care au fost tipărite circa 130 de cărţi. La îndemnul şi cu cheltuiala sa au fost tipărite peste 100 de cărţi, multe traduse de el însuşi din literatura greacă patristică şi post-patristică, precum: Dogmatica Sfîntului Ioan Damaschinul (Iaşi, 1806), Tîlcuirea celor şapte Taine (Iaşi, 1807), Vieţile Sfinţilor după Sf. Dimitrie al Rostovului, Istoria Scripturii Vechiului Testament (Iaşi, 1824), Istoria Scripturii cei nouă, 2 vol. (Iaşi, 1824) etc. Mitropolitul Veniamin Costache a avut şi o activitate social-pastorală intensă şi a lăsat întreaga sa avere în scopuri social-umanitare. În ianuarie 1842, în urma unor divergenţe cu domnul Mihail Sturdza, s-a retras din scaunul mitropolitan, stabilindu-se la mănăstirea Slatina, unde a rămas pînă la moarte. A fost înmormîntat în biserica mănăstirii, iar în 1886 osemintele i-au fost aşezate în catedrala mitropolitană din Iaşi.

• 
• 
• 
• 

[admin]

Ioan Casian si rugaciunea focului
Pustiul - locul marilor experiente ale desavarsirii

Practica desavarsirii spirituale are o traditie de aur in Romania. Primul nume mare consemnat de istoria ascezei crestine este cel al lui Ioan Casian de la Gurile Dunarii. S-a nascut in anul 360. A trait in acelasi veac cu cei patru martiri de la Niculitel (Tulcea) - Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, scrisi pe piatra. In secolul VI, din aceste locuri va pleca si Dionisie Exiguus ("Smeritul"), cel care fixeaza anul unu al erei noastre: Anno Domini. Astfel ca anul unu incepe in Romania. Se spune ca daca un tinut a dat un sfant, toti oamenii acelui tinut au mari inlesniri la mantuire. Asa sa ne fie noua
In cautarea maestrilor
Ioan Casian pleaca de tanar din tinutul dunarean al Dobrogei, pornind in calatorie de invatatura tainica, in cautarea maestrilor. Am zice: calatorie initiatica. El prefigureaza modelul etern al cautatorului de intelepciune si pleaca in Orient. Caci Orientul este, de milenii, locul marilor experiente ale desavarsirii. In cazul de fata, este vorba de Orientul crestin.
Din cartile lui Casian reiese ca el a calatorit mult si cu entuziasm. Este ascetul calator. Caci exista si o astfel de asceza. Exista doua tipuri de asceti: calatorul si nemiscatul. Altfel zis:
Tipul intensiv, ilustrat de Antonie cel Mare, care a stat numai in chilia lui, numai in pustia lui, peste 80 de ani, din cei 106 cati a trait (250-356). In acest timp, a iesit doar de doua ori din pustie si a mers la Alexandria sa dea un indemn crestin. Dar n-a mai iesit si a treia oara, cand a fost invitat de imparat. A ramas in pustie, a luptat cu ispita, a biruit pana la miracol, a convorbit cu Dumnezeu, a avut sute de ucenici. Ascetul model.
Tipul extensiv este ilustrat de Ioan Casian, care a calatorit mult si departe, vizitand asezaminte calugaresti, vizitand dascali mari, dorind intelepciune, improspatat de spatii inspirate, de intalniri admirabile si de altare datatoare de har.
Viata lui Ioan Casian este un roman initiatic, ascetic. Un cercetator englez chiar vorbea de "dimensiunea aventuroasa a duhovniciei crestine", reflectata in cartile lui Casian.
Cartile sale, mai ales "Convorbiri duhovnicesti", vadesc acel simt de intimizare a misterului, care aminteste de Milarepa (evident, acesta traieste mai tarziu). Cele trei calatorii initiatice ale lui Milarepa si practica sa pe langa inteleptii vremii permit o analogie cu cele trei calatorii ascetice ale lui Casian.
"Universitatea" pustiei

Ioan Casian, impreuna cu sora sa si cu prietenul sau Gherman (si el dobandind viata de sfant), au plecat in Orient. Prima calatorie duhovniceasca a fost in Tara Sfanta, la Betleem. Sora lui se va calugari si va ramane pana la sfarsitul vietii intr-o manastire din Betleem.
Ioan Casian ramane aici doi ani. Sta intr-o chilie, nu departe de pestera unde s-a nascut Mantuitorul. Face asceza si asculta sfatul duhovnicului; viziteaza comunitati manastiresti din Siria si Mesopotamia.
Ioan Casian si rugaciunea focului
Sf. Ioan Casian

O impresie puternica, din acelea care formeaza caracterul, i-a lasat-o intalnirea cu calugarul Pinufie, mare anahoret al veacului: cel care, ajungand vestit, a fugit tot mai departe, tot mai la pustietate, ca sa scape de laudele oamenilor.
Urmeaza o alta etapa rodnica in viata lui Casian: calatoria in Egipt, in pustia schetica. Aici Casian si Gherman raman 7 ani. Si, dupa o scurta intrerupere, inca 7 ani. Casian ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna aici. Dar niste tulburari ivite la Constantinopole il silesc sa paraseasca Egiptul si pustia.
Ioan Casian avea din plin si vocatia chiliei, vocatie de anahoret, cum vedem din acesti 14 ani petrecuti in pustia schetica. El spune, de altfel, ca ambele feluri de vietuire sunt folositoare: si cea de anahoret, si cea de obste.
In manastirea de obste e bine sa petreci o vreme, pentru taierea vointei proprii. Iar dupa aceea, dupa despatimire, sa ramai in pustie, pentru desavarsire. Acestea ar fi cele doua aspecte ale unei experiente complete.
"Sa fugi de femei si de episcopi"
A treia etapa a formarii lui Ioan Casian a constituit-o intalnirea cu Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), la Constantinopole. In preajma acestui mare luminat ramane 5 ani.
Este anul 400. Marele Ioan Hrisostomul incepe sa fie persecutat.
Oare de ce sunt persecutati oamenii mari? De ce patriarhul Teofil al Alexandriei a inceput sa cleveteasca si sa-l calomnieze pe Ioan Gura de Aur? Din cauza invidiei, se vede. Dar oare de ce atata invidie si ocara la un patriarh, la un episcop?
Se pare ca atunci, Ioan Casian, prieten intristat, a notat enigmatic aceasta fraza: "Monahul trebuie sa fuga de femei si de... episcopi!" Adica sa fuga de legare afectiva si de ispitele apropierii de cei mari.
Misiunea in lume - Slujirea
In 405, Ioan Casian merge la Roma, sa-l apere pe Ioan Hrisostomul. Si sa-l apere pe Evagrie. Cei doi maestri ai sai: Evagrie si Hrisostomul. Etapa formarii sale se incheiase. Incepe etapa misiunii. La Roma, apara cu succes pe Ioan Hrisostomul. Este doar un ragaz pentru marele om. Caci prigoana contra lui Hrisostom va continua pana ce acesta va fi omorat de patru episcopi ai patriarhului Teofil din Alexandria.
Pentru Ioan Casian urmeaza 10 ani de interiorizare. Dupa care, el vine la Marsilia (in anul 415) unde intemeiaza doua manastiri. Ultima parte a existentei si-o petrece la Marsilia, aici isi scrie cartile, aici scrie primul "regulament" monastic; primeste binecuvantarea Bisericii pentru a-si difuza invatatura. Se ocupa de organizarea vietii monahale si de cristalizarea metodei. Azi, exegetii din Marsilia demonstreaza cu aplomb ca Ioan Casian este numai al lor. Asa cum noi demonstram ca-i numai al "patriei".
Rugaciunea focului
De la acest mare proto-roman, Ioan Casian, au ramas doua "metode" pentru cei care cauta desavarsirea.
Ioan Casian si rugaciunea focului
1. Metoda exterioara, sintetizand idei de la Evagrie si de la alti parinti filocalici, invatand despre:
- Despatimirea sau tamaduirea celor 8 pacate;
- Crucificarea propriei vointe (mai ales in viata cenobitica);
- Purificarea mintii de orice urma grosiera, prin unirea cu Hristos (mai ales in viata anahoreta).
Ca procedeu de meditatie, propune repetarea catorva formule filocalice. Anticipeaza, asadar, procedeul oratio mentis.
Recomanda rugaciune scurta si silentioasa, care sa ajute concentrarea. Iar ca sa domini "valurile de gandire, agitatia interioara" el spune ca singurul mod este: sa tii mintea nedezlipita de Dumnezeu. Insista mult pe dobandirea discernamantului, "puterea de a deosebi lucrurile", "dreapta socoteala". La intrebarea care este virtutea cea mai inalta dintre cele trei (postire, despuiere, milostenie), el raspunde ca cea mai inalta intre cele trei este... a patra: dreapta socoteala! Fara aceasta, orice virtute se transforma in contrariul ei!
2. Metoda secreta, despre care aflam doar cateva jaloane, si nu avem dreptul s-o spunem decat tot codificat. Metoda secreta este "rugaciunea focului", o rugaciune mistica, "oratio mentis", sau noera proseuche, fara cuvinte. Este numita intr-un "cod" stabilit mai tarziu, "rugaciunea vazatoare". O convorbire cu Dumnezeu care incepe sa se petreaca atunci cand tac gandurile. Rugaciunea focului nu trebuie descrisa, ci practicata. Si foarte putini o dobandesc intr-un veac.

http://www.formula-as.ro/2010/916/sp...-focului-12396

[admin]

Ianuarie:

(10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calopodești;
Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos. S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău. Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 și este sărbătorit la 10 ianuarie în fiecare an.

Sfântul Ermil(13) Sfinții Mucenici Emil și Stratonic;
Sfinții Martiri Ermil și Stratonic au trăit în secolul al IV-lea, în ținutul Iliricului, la Dunărea de Jos, pe vremea împăratului roman Liciniu. Pentru că nu au renunțat la religia creștină, aceștia au fost executați din ordinul împăratului, iar corpurile lor au fost aruncate în Dunăre.



(25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.
Sfântul Bretanion (sau Vetranion) a fost episcop de Tomis (Constanţa de astăzi), în Dobrogea, şi s-a făcut cunoscut mai ales datorită luptei sale împotriva ereziei ariene. Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de Fericitul Gherontie, care avea să fie unul dintre Sfinţii Părinţi de la al doilea Sinod a toată lumea din Constantinopol, din anul 381.

[admin]

Februarie:

(29) Sfinţii Cuvioși Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Sfinţii Ioan Casian şi Gherman s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei (pe atunci se numea Sciţia Mică) în preajma anului 360.