175. Satul dintotdeuna ( până mai ieri ) - 1
Cine studiază Cultura Cucuteni ( cărţi , muzee ,net , alte surse ) o să constate că satul de acum 5000 de ani are multe asemănări cu satul interbelic ,de exemplu ( ultima formă de sat autentic părerea mea ! ). Ocupaţiile sunt
aceleaşi : păstorit , lucratul pământului , olărit ,creşterea vitelor , creşterea albinelor etc, ; uneltele :aceleaşi de-a lungul timpului.
Am primit un set de fotografii în care sunt imortalizate momente ale satului tradiţional. Mi-a făcut acest uriaş cadou Preotul Stanciu Mihai; a funcţionat sistemul : dar din dar , dumnealui le-a primit de la un prieten. Privind fotografiile am ajuns la concluzia că sunt minuni, realitatea fiind prinsă în forme prea puţin regizate ( acel puţin da altfel normal , vine din partea fotografului şi nu a subiecţilor ) şi ,mai ales, mi-am întărit convingerea că pentru satul dintotdeauna ( vatră de veşnicie Blaga ) a început mişcarea din cutume ,apoi destrămarea în ultimii 70 de ani. < Civilizaţiile avansate > au făcut mişcarea mai demult şi regretă amarnic , procesul desfiinţării satelor fiind încheiat,la noi mai trebuie să facem ultimul pas.
Satul nu a fost distrus prin înfiinţarea oraşului, ci prin mentalitatea că fericirea generală este compatibilă numai cu pereţii oraşului. Se constată că ne-am înşelat , şi , n-ar fi bai de-o greşeală , nenorocirea e fără seamăn : fenomenul este ireversibil ; degeaba este dusă prispa cu avionul din Maramureş în Canada ,liniile energetice care au împodobit-o sunt acolo unde a fost ridicată iniţial . Import exportul pe această temă nu funcţionează , nu obiectivul prispă contează , ci blândeţea paşilor care o calcă .
Fotografiile postate mai jos aduc parfumul timpului de mai ieri , echivalenţă pentru dintotdeauna ; când am intrat în contact cu ele am avut senzaţia că am gxsit odoarele fermecate din lada comorilor fără seamăn :admirăm fiinţe în plină seninătate a vieţii lor ,consumând fericirea şi nicidecum jucând teatrul omului fericit . Dacă aţi ajuns pe aici , fie-vă plimbarea de folos , fie-vă sufletul împodobit ( o să găsiţi podoabă din belşug ) .
Părintele Mihai , cu subînţelesul zicerii , ne atenţionează că : este folclor autentic , din satul tradiţional . Ii multumim !
1. Sunt total de acord că este folclor autentic şi trăirea -i aidoma: traiul lor în asemenea veşminte se petrecea. Evident că se îmbrăcau cu < alea bune > când mergeau la horă , la biserică , la târg , la naşi ( sau la fini ) , duminica , în ziua de sărbătoare etc Hainele de lucru erau mai ponosite , poate cârpite , dar, ân mare , tot costum popular. În imagine avem car , nu căruţă : pârghia în formă de arc cu un capăt se sprijină pe vârful osiei, cu celălalt împinge mâna dricului , roata-i cu zece spiţe ( a sciţilor trecută dacilor ) , resteiele sunt din lemn, boii suciţi în coarne şi bine hrăniţi cu urluială , au părul lucios şi chipul fără spaime. În car
desagii ăi buni deci , alaiul merge sau vine de la târg, femeile au haine de sărbătoare.Atelajul e al unui om înstărit . Femeile sunt surori, sau mamă şi fiică; fiica taie cărarea prin apă. Boii nu au nici o nervozitate : simt că trăiesc în vremuri liniştite .Fotograful stă pe vine la marginea apei . Dacă doreai să ai o astfel de poză te costa o dublă şi jumătate de porumb boabe . Lăudabil este faptul că aţi copiat cu fidelitate .
2. Legătura dintre Mama Pământ şi persoana feminină are întâietate faţă de rostul bărbatului şi această discriminare ni se trage ( bărbaţilor ) de acum şase mii de ani , de la cucutenieni : bărbatul este participant numai cu celula lui , restul în trebuşoara cu fertilitatea , ceea ce reprezintă greul , îl duce femeia .
Câte familii din România mai au ulcior în casă ? Conul dublu ( corpul geometric ) avea efect asupra apei - efectul de con . Poate aflăm data când au fost făcute fotografiile. Lumea prezentată : până în momentul fotografiei aceiaşi de mii de ani; gard de nuiele împletite, poarta prin care să intre vântul în curte ,bordeiul învelit cu trestie . Lângă tânăra din imagine (nu are perucă , nici meşă ) , oricare vedetă păleşte.Decolteul ne spune că este nemăritată . Consumă fericirea cu aerul că aşa trebuie .
Acest cult al fertilităţii are mii de ramuri şi tot atâtea gesturi ritualice. Vrei să te vindeci de bleojdeală ,mergi prin iarbă desculţ şi scutură roua dimineaţa . Vrei să fie şi la anul rodul bogat, calcă strugurii ( prunele de borhot) cu tălpile .( bărbatul ) . Vrei să ai mulţi copii şi tari , fă zolul de lutuială sau cel pentru olărit cu picioarele goale sau , mai la îndemână , mergi desculţă ( femeia ).
Vrei sa avem copii mulţi : trebuie să ai sân bogat .
3. Ar părea o exagerare a fotografului, dar nu-i : femeia torcea şi dacă ieşea până la poartă. Aici are pe cap un fel de bască pălărie ( este măritată , a dispărut decolteul ) , uşor de confundat cu acel colac de aşezat. Vita pe care o are în gospodărie este de rasă sucită-n coarne .O vită de rasă în gospodărie face cât un salariu bun plătit în euro; dacă se ţine după stăpân fără să fie legată , înseamnă că are tain. Fotograful :aproape că era artist .
4. Mioriţa este compatibila cavalului ; nici fluier , nici nai , nici altceva. Numai cavalul scoate pe onduleu molcom sunet ce mişcă frunza plopului , a paltinului .Ornamentul doniţei : < coloane oblice > sugerând ridicarea în spirala a sunetului care ne spune despre moarte , despre regret , despre păcatul greu , despre durerea fără sfârşit ... Domniţele sunt de acord cu aceasta poveste suflata-n caval şi , prin atitudine, ne fac sa credem ca sufletul lor s-a tulburat, a câta oară,pentru steaua care a căzut în genuni, dâra ei aducându-ne aminte că vom pleca precum un suspin dus de un foşnet.
5. Pentru asemenea urcior ( plin ! ) , colacul se aşeza pe umăr . Sunt gesturi ce au vechime ameţitoare . Nici vorbă de panteism aceasta a fost realitatea , eu nu am trăit-o efectiv , dar am privit ultimele ei manifestări copil fiind : ne desparte ditamai genune de aşa munte de puritate . Omul era om şi vorba vorbă !
6. Doniţa cu clapă : are o rozetă cu patru petale ( în cruce ) inclusă unui cerc simbioză de simboluri
cult solar + creştinism. În Curbură , gospodarul mai ambiţios avea o parte din împrejmuirea curţii sub formă de zid; în construcţia zidului , lângă poartă clădea firidă pentru doniţa de apa ( cofă ) ; cele dintâi două griji în dimineaţa fiecărei zile : să legăm câinii şi să înlocuim apa în cofa de la poartă ( sursa de apă a satului nefiind la îndemâna trecătorului ).
7. La fântână mergi acoperită pe cap. Aţi văzut bărbaţi purtând cobiliţă ? Cobiliţa e Cumpăna lumii ,balanţa dreptăţii , cea care desparte apele-n două , în mitologii este susţinută de o zeiţă . Cobiliţa de aici are la fiecare capăt câte două cârlige ; de ce ? Aşa s-a pomenit ! Şorţul mamei are la poale , în simetrie, romburi simbol feminin , al fertilităţii , cu echivalenţă în creştinism Vesica Piscis . Acum 32 de mii ani, pe falanga de cal de la Cuina Turcului era incizat acelaşi simbol : lumea nu se mişcase din rădăcina ţâţânii.Copilul din imagine cu ulciorul trăieşte mare ruşine că este fotografiat ; are pe îmbrăcăminte romburi este fetiţă . < Trebuie să umbli desculţă : mai târziu , la rândul tău , vei fi mămică !
8.Un alt mod de a purta doniţa , poate chiar o botă .Nea Niţă are urmaş serios în ale suflatului în caval.Obiceiul tălpilor goale produce masajul zilnic, cel pentru care noi cei de azi plătim bani , dar nu egalează nimeni şi nimic un masaj făcut mergând .Lângă fântână nu ai voie să bârfeşti , < se strică apa ! > , i se tulbură hexagonul , am zice noi .
9. Izvorul Nesecat cu uluce aşezate în cascadă sursă unică , de mare valoare pe timp de secetă . Apa e bună de spălat rufe numai cu leşie, fierbe fasolea,alcalinitate bună . Surplusul de apă curge în Lacuri ( artificiale ) ; acolo se topeşte inul şi cânepa .Lângă asemenea loc benefic este bine dacă cineva înalţă o troiţă . Persoanele au venit să fie pozate , dar citim linişte şi seninătate în viaţa lor , rânduiala se ţine .
10. Nea Niţă le povesteşte cu câtă greutate a dus tubul pâna aici , cât a costat , a trebuit să facă un car special; la al doilea transport a adus şi ulucul . Amândouă au costat o avere : < să fie de pomenire ; să nu le înstrăinaţi taică ! La sfeştanie am adus trei preoţi ! > Trebuie să observăm că locul de lângă ghizduri era îmrejmuit şi de la tub spre în afară sistem movilă ,vita nu are ce căuta lângă şi apa impură nu trebuie să ajungă în amestec cu cea potabilă . Disciulubuia toate astea ca hodineală intre două ziceri la caval.
11. Se duce la apă: doniţele sunt gole, greutatea braţelor cade pe cobiliţă , mâinile ţin vasele în cârlige.În Curbură , pe vremea copilăriei mele , umblau prin sate rudarii ( aveau bordeie în pădurea Băleanca ) şi vindeau asemenea vase , plus bote , putinee ,găvanee , copăi, căuşe , ciulnice . La comandă aduceau piuă de lemn şi pisălog din piatră sticloasă .Doniţele din foto . au cercuri de lemn împletit; la săptămână erau opărite cu ceai de izmă, rostopască ,muşeţel ( alternativ ), iar la nevoie frecate cu şomoiog de din foi de ştiulete . Acelaşi tratament pentru : masa rotundă cu trei picioare, iar pentru crinta de lemn sau de piatră şi pentru fundul cel mare cu găvan, de pus peste caş - zilnic .
Atitudinea persoanei : siguranţa omului tânăr pentru care ziua de mâine aduce clipe de plăceri nevinovate.Orice i-ai spune unui tânăr , nu crede că nu este nemuritor şi aşa este normal ! Cred că aşa arăta Luana zeiţa din Curbura Carpaţilor .
12. La Cişmea ( în alte locuri : La Ciuciur ) . Suntem legaţi de apă, de aer , de pământ , de foc , sub Cupola dumnezeirii . Cine crede altfel să nu bea apă o lună şi se lămureşte . Cofa cea nouă are cercuri moderne , de alamă , cofa cea veche are cercuri împletite ( de lemn ) lucrate cu măiestrie . Sursa de apă este foarte bogată: câtă apă vie se duce la vale ! Ar trebui dusă în sat cu olane . Surplusul cade în uluc de lemn , să-şi ostoiască şi animalele pohta sângelui;dacă se doreşte adăpatul oilor , atunci ulucele sunt aşezate în cascadă: surplusul de apă din unul curge în următorul . Pe vremea străsihaştrilor , şi mai târziu , la o aşa sursă de apă veneau în acelaşi moment sute de oi .
Femeile din imagine au oameni la lucru , mai încolo niţel , pe ţarnă . Nu au timp de taifas : oamenilor le era sete .
13. Fântâna satului. Cumpăna se descifrează-n simboluri multiple : stâlpul care susţine bara orizontală = axis mundi asigură legătura cer pământ , bara orizontală = braţul balanţei, când nu este solicitată cumpăna , bara ar trebui să ocupe poziţia de odihnă ( orizontală ) cu ciutura , în acest moment , la buzele ghizdurilor . Bara verticală , ce leagă ciutura de un capăt al balanţei = neînduplecarea , nu părăseşte poziţia verticală niciodată , este vehiculul ce face legătura între cele două ceruri ( Cerul din Apă şi Cerul de Sus ). Pentru omul satului Cele cinci elemente ( apa, aerul , pământul , focul şi dumnnezeirea ) formau zona curăţeniei absolute: dacă spălai rufe lângă fântână, plecai cu ele acasă murdare .
14 . Nu poţi duce pe cap o aşa greutate fără colac de aşezare a vasului . În cofă se duce apă pentru acasă,în urcior pentru la ţarnă , hârdăul se folosea la spălat rufe sau fuiorul scos de la dospit . Incizii pe calpa la una din cofe : rozeta în cruce ( cu patru petale ) şi Coroana ei din patru petale , simulând Cercul ; acesta trimite raze în mişcare de Vâltoare ( o svastică ce are braţe multiple ) simbol solar trecut prin ograda dacilor şi în echilibru simbolic faţă de noua religie.
Imagini : Preot Stanciu Mihai
Text : Grigore Rotaru Delacamboru
Publicat de GRIGORE ROTARU la 08:26 11 comentarii:
luni, 5 martie 2012
174. Ursul la călcat
174. Ursul la călcat
Mâine or să vină cu ursul ! Aceasta era scânteia şi de obicei o aprindea Nea Dumitru Ursaru ; el nu avea urs , dar avea neamuri în pădurea Băleanca şi acelea trimiteau zvonul. Nea Dumitru cânta la vioară duminica la Podul Samarului , era cineva şi ţinea la prestigiu , nu răspândea el zvonul : tata o bănuia pe Da, Stana , ea era rumâncă din alt sat şi s-a lăsat încântată având suflet sensibil , iar Nea Dumitru avea talent atât la vioară , cât şi din cel actoricesc: îşi însoţea melodiile cu expresii ale feţei care răspândeau negura.
Mâine era o zi de primăvară ce nu avea o dată fixă, mai pe la început , se topise zăpada şi au dat cei dintâi muguri , oricum până în arat. Ursarii aveau în pădure ca locuinţe un fel de bordeie; tot prin acea parte de lume trăiau şi rudarii. Rudarii coborau prin sate mai des: aduceau fuse , linguri ,copăi , găvane , duble şi primeau şi comenzi pentru piesele mărunte ale războiului de ţesut.Ursarii trimeteau zvon în secret la Nea Dumitru de faptul că vin mâine, jupânul să fie acasă ,acela fiind capul familiei ( bărbatul ).
Când ajungea zvonul la urechile noastre ( ale copiilor) satul intra în fierbere , aveam şi noi sistem de a transmite o veste : < mâine vedem ursul ! > şi primeai invariabil răspunsul
ştiam !. Mai toată noaptea de după zvon nu dormeam: ne imaginam animalul în diferite situaţii , mai ales în două picioare şi înalt cât casa , doar au venit şi în alţi ani!. Problema devenea oficială după masa de seară, părinţii vorbeau în şoptă : să pregătim ţolul de coviltir , mâine vin ursarii ! - zicea tata ; iar o să stau cu inima în guşă că o să te facă tizic ! se împotrivea de formă mama şi plecau la magazie . Şi eu şi fraţii mai mici auziserăm tot şi brusc ne-am trezit din somn: ai auzit nene ? mă întrebau , am auzit ! ,răspundeam eu cu falsă indiferenţă - deh, eram mai mare !
Multe am înţeles atunci , la acea vârstă , altele mai târziu : ursul era un fel de doftoroi dacă te călca îţi lua durerea de şale, odată prin masajul pe care îl făcea , a doua oară prin atingerea animal om o parte din energia Cosmosului se transfera pacientului . Călcatul era o terapie preventivă.
De ce era vizat mai întâi pentru acest eveniment capul familiei ( tata): a) el făcea treburile dure ( aratul , cositul , la pădure , e.t.c.) ; b) durerea de şale îl lovea maI des pe bărbat; c) ca să te laşi călcat necesita un oarecare curaj ; după eveniment tata îşi ascundea emoţia , dar nu reuşea complet, nu cred că îi era frică , dar ritualul în sine producea emoţie generală , satul era dat peste cap şi emoţia privitorilor era transmisă actorilor, numai ursul asculta liniştit de comenzi , şi el se mai împotrivea uneori dar îl liniştea lanţul întins pe băţ şi care era legat de belciugul din nas. d) după un aşa spectacol alura de om deosebit a celui călcat creştea în strălucire, devenea un fel de erou, toată lumea îl privea admirativ, iar femeile de-o vârstă cu dumnealui mai aruncau câte o aluzie pe care noi copii nu trebuia să - i înţelegem rostul , adică pe româneşte, dacă dădeai semn că ai înţeles erai numit iritic sau bordufan , adică chestiunile astea nu-s de nasul tău şi dacă ai înţeles înseamnă că ceva nelalocul lui este cu tine; noi tăceam mâlc.Cineva avea grijă să ne închidă în casă pe timpul spectacolului , dar de uitat ne uitam şi de auzit auzeam. În zilele următoare, vai de copilul al cărui tată nu a fost călcat de urs: era umilit pur şi simplu şi nici o scuză de-a lui nu avea valoare; noi copii eram nemiloşi.
e) cred că ţinea de tradiţie : cel călcat de urs să afirme că se simte mai puternic şi mai tânăr; poate că chiar aşa era ! f) în unele zile ale curgerii anului respectiv se depănau amintiri , fiecare gest era analizat , cum comanda Ursarul ăl bătrân , cum bătea în tobă băiatul lui , ce versuri a zis nevasta ( unele deochiate ! ) şi repetau de atâtea ori că mai toată lumea le ştia pe de rost , pe ici pe acolo mai reparau , prin alte locuri mai adăugau, mai toată lumea ştia sau fabrica versuri.
Între sate , cei din alaiul Ursarulor se odihneau: nici voce , nici tobă , nici clopoţei , doar unul dintre copii ursarului mergea la câteva sute de metri înainte , în caz de nevoie să dea de ştire că vine un atelaj ( de obicei tras de boi ) : cel cu ursul părăsea drumul şi se ascundea undeva în peisajul mărginaş - să nu se sperie bovinele. De cum intrau în sat începea gălăgia, să se ştie , să se ducă buhul ; traversau satul până la capătul celălalt fără să intre în vreo gospodărie, să se răspândească mirosul de urs . De obicei , de unde începeau aveau un punct sigur , o gospodărie unde au fost primiţi an de an. Trecând prin sat ursul nu era solicitat în nici un fel,mergea normal ( în patru labe ); în convoi numai cel cu toba avea de lucru şi mai foloseau nişte clopoţei de acioaie, lumea ieşea pe la porţi , câinii satului fie că lătaru , fie că urlau de-a dreptul ,chiar şi câte un alt animal domestic se manifesta sonor, un tânăr din alai ţipa peste toată hărmălaia : a sosit ursul , nene ! şi îi mai răspundea câte unul din sat : o să-i dăm măsline ! , sau altul mai măscăricios : pupaţi-l
undeva
să meargă în două labe , văzduhul fierbea de ecouri , ca la urs !
Cînd ajungeau la destinaţie alaiul se oprea ,erau date nişte ordine scurte , se organizau pentru adevăratul spectacol , care începea de aici de la poartă. Cel care primea cu ursul deschidea porţile mari , pe unde intra de obicei atelajul , fie din respect faţă de vizitatori , fie din raţiuni practice : un grup aşa de mare ( copii mai mari din sat erau lasaţi să participe , fireşte erau însoţiţi ) trebuia să aibă confort la intrare . Alaiul nu intra în curte până nu venea jupânul să întâmpine ,chiar dacă porţile erau deschise. Întâmpinareaconsta în urări de bun venit , o sticlă de ţuică de-o litră pentru urasarul ăl bătrân , să-şi dreagă glasul pentru comenzi şi o jumătate kilogram zahăr cubic pentru urs , pentru ca să fie amăgit. Dresorul gusta din ţuică şi , obligatoriu , trebuia să mimeze că i-a luat gura foc , apoi da semnalul adevăratului început , toba cadenţa un anume ritm , ursul primea o bucăţică de zahăr semn că trebuie să se ridice în două labe şi să danseze şi tot dresorul rostea primele versuri ( strigături):
Ursul nostru-i mare domn
Astăzi s-a trezit din somn
Uite ursu-i pe cărare
Gătiţi-vă de mâncare
Ursu-i mulţumit de soartă
Dar nu vrea să stea la poartă.
I se făcea un anume semn ursului şi începea să-şi mişte labele din aer
arăta că este nerăbdător să intre. La încuviinţarea gospodarului , cu ursul în frunte , alaiul se îndreapta spre arie - locul amenajat unde era întins ţolul şi peste ţol o pătură; până acolo stăpânul îl mai oprea o dată sau de două ori şi , la comenzi foarte ascunse ursul interpreta mici scenete; de exemplu , pe verticală fiind îşi mişca dosul înt-un mod provocator, cu intenţii de alunecări speciale ale bărbăţiei ,apoi primea mult dorita bucăţică de zahăr. Odată ce alaiul a pătruns în curte , versurile erau strigate fie de soţia ursarului , fie de fiul ce mare. Cea dintâi grijă era pentru mâncare şi băutură ,cu aluzii pentru oamenii din alai ,dar ,chipurile, cea mai mare grijă ar fi pentru urs:
Intră ursu-n bătătură
Să găsiţi de băutură.
Ursul nostru e bătrân
Vrea dulceţuri şi nu fân.
Ursul nostru joacă bine
Însă vrea miere de-albine.
A stat prea mult în bârlog
Şi are poftă de joc .
Promisiunile sunt pe măsură : ursul face şi desface, fertilizează pământul şi vindecă beteşugul numit durerea de şale: lângă ţol , gospodarul a avut grijă să deseneze direct pe pământul afânat simbolic - un cerc. Aici ursul dansează pentru ca ogorul să fie fertil în anul agricol care a început :
E curat, l-am pieptănat
Ursul nostru e spălat
Cu ape neîncepute
Şi e tare în vârtute
Frământă pământ arat
Să fie rodul bogat .
În acest moment ursul este invitat să se culce în cercul respectiv , poziţia iernatului din bârlog, să determine tăriile din străfunduri ale pământului să urce către suprafaţă , către stratul arabil .
Următorul moment, partea culminantă a spectacolului , era că gospodarul era invitat să se întindă pe rogojină ( macat, velinţă ) ; ţolul era mai cuprinzător şi era domaniu pentru dihanie,iar locul de vindecare pentru gospodar era suprapus.
I se făcea reclamă ursului , ce puteri miraculoase are , ce beneficii va avea gospodarul, etc :
Ursul nostru e blajin
Şi-i vindecător deplin.
Asta-i urs întreg la cruce
Sănătate îţi aduce,
Sănătate şi tărie
Să fi bun la plugărie
Te poftesc pe dumneata
Pune-ţi burta pe saltea
Când suie Moşu pe şale
Adă oala cu sarmale.
Dacă-l cinsteşti pe năprui
Îţi dă din puterea lui.
Toate aceste angajamente şi îndemnări sunt făcute către gospodar; apoi dă indicaţii ursului :
Joacă-ursule-apăsat
Că ai sub tălpi un bărbat
Hai , târâş , târâş , târâş
Şi-o să te cinstesc acuş
I-al de jos şi până sus
Sulegeşte-l ca pe fus
Lasă-te şi spre grumaz
Scoate omul din necaz
Tot pe şale pe oscioare
Să îl facem fată mare
Frânguieşte-l binişor
Tot oscior după oscior
Variantă:
( Tot pe şale-ncetişor
Să nu-i rupem vreun oscior )
Acum joacă mărunţel
Să îl dezmorţim niţel
Te întinde pe o parte
Să plece răul departe
Te lungeşte măi Ursilă
Mai încet şi mai cu milă
Lasă-te peste rumân
Ţi-o da miere şi nu fân
Te suceşte rostogol
Până vei cădea în gol
Hai, din nou să te ridici
Mai are un junghi aici,
Freacă-l bre, cu talpa moale
Şi i-ai durerea de şale ,
Dă cu laba şomoiog
Să nu ajungă olog
Hai de-a dura , hai de-a dura
Să se-ndrepte arătura.
Fi atent la săritură
Că-i clantăne dinţii-n gură
Lasă-l zdravăn şi curat
Ca argintul strecurat
Dă-i puteri de om viteaz
Să nu pată vreun necaz
Când o ridica de plug
Să clatine boii-n jug
Să ridice femeia
Cu-o mână ca pe-o nuia
Să îi fie de folos
Pân la anu sănătos.
Mai acuma la sfârşit
Te apleacă fii smerit
Ia-i mâna şi i-o sărută
Ţi-o da pită neîncepută
Nu firimitură deasă
Doar făcuşi treabă aleasă .
O să-ţi deie loc la masă
Doar nu t-om lega de leasă.
( va urma ! )
Notă : Aceste rânduri încercă a descrie un eveniment al anilor 1956 1960 ( aşa am prins eu); versurile sunt culese din zona de Curbură : Cătiaş , Colţi , Nucu , Brăieşti. Nu ascund faptul că am consultat multe culegeri de folclor şi am căutat să reţin acele strigături neculese vreodată şi nici pe cele licenţioase nu am indrăznit a le include ca provocare, deşi savoarea lor este indescriptibilă ; se înţelege că treabă curată în absolut în aşa domeniu este greu de făcut şi , poate nu ar fi indicat : o vorbă ,dacă este frumoasă circulă cu iuţeala fugerului ,iar maeştrii ursari băteau lumea în lung şi în lat cu o viteză greu de imaginat .
Februarie 2012
De Grigore Rotaru Delacamboru
Autor photo : R . G .
Publicat de GRIGORE ROTARU
http://strasihastrii.blogspot.ro/
Răspunde cu citat
Marcaje