credincioase puterii bizantine (mai ales īn perioadele de īmpovărare a dărilor și taxelor). Sub stăpīnirea otomană, ortodocșii, īndeosebi grecii, au continuat să se definească ca Ρωμαίοι (Romaioi, īn turcește, Rum), apoi treptat, odată cu dezvoltarea naționalismelor moderne și cu regăsirea istoriei antice, Grecii și-au reīnsușit denumirea de Έλληνες (Elines, īn turcește, Yunan), īn timp ce Ρωμαίοι (Rum) rămīne folosit mai mult ca denumire a credincioșilor ortodocși īn general.

Imperiul Bizantin a fost o thalassocrație, o putere maritimă. Bizantinii au deținut un control asupra intrării īn bazinul pontic. Prosperitatea Imperiului Bizantin a depins de controlul asupra drumurilor comerciale, nu numai asupra căilor maritime, ci și asupra celor terestre. Constantinopolul se afla la intersecția unor drumuri co merciale care uneau Asia de Europa.

La apogeu, la moartea lui Iustinian din 565, Imperiul avea o suprafață de 2 milioane de km², o populație de 20 de milioane de locuitori și o armată de 380 000 de soldați. La 1453, s-a estimat că erau doar 7000 de soldați, trupe genoveze și o populație de 40000 locuitori.

In epoca științifică-informatică, au fost īnființate primele școli de bizantologie, prima fiind fondată de K. Krumbacher. A apărut prima revista despre bizantologie. A doua școală de bizantologie a fost īnființată īn Rusia de către Vasilievski īn care se preda ideologia imperială bizantină și cea socială. Īn Franța apare cea dea treia școală de bizantologie, fondată de Charles Diehl. Cea de-a patra școală de bizantologie apare īn Anglia, fondată de John Bury care a reeditat lucrarea lui Eduard Gibbon, fiind preocupat de istoria tīrzie a Imperiului Bizantin de după 1204. Au apărut școli și īn statele din sud-estul Europei: īn Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Romānia unde Nicolae Iorga a pus bazele Institutului de Studii Sud-Est-Europene și Gheorghe Brătianu care a abordat istoria socio-economică bizantină.Alte școli au apărut și īn Japonia, Austria, Italia și īn SUA, īn Dumberton Oaks. .

Vizigoții devin foederati ai imperiului căci apărau linia dunăreană și furnizau trupe auxiliare, dar după creștinarea pe rit arian și nemulțumirile față de fiscalitatea īmpovărătoare, aceștia se revoltă și īi īnving pe romani la Adrianopol.

După moartea lui Attila, Ostrogoții se refugiază īn imperiu, Theodoric fiind instruit și educat după model roman și pleacă spre Italia pentru a-l īnlătura pe Odoacru, dar cruciada nu avea nimic īn comun cu ce s-a īntīmplat la Constantinopol īn 1204. Concluzia cea mai potrivită o oferă tot Choniates. Astfel se deschide cea mai adīncă prăpastie a dușmăniei; cucerirea Constantinopolului este evenimentul cel mai discutat īn epocă.