Acestea a aprins luptele și revoltele localnicilor bulgari şi romāni timoceni de credinţă ortodoxă. Īn 1363 şi 1369 domnul muntean Vlaicu Vodă trece Dunărea pentru a elibera Vidinul, ceea ce se īmtīmplă “şi cu voia unor locuitori ai săi” reușind să īnlăture stăpīnirea maghiară asupra banatului de Vidin cu mare răsunet, īntrucīt Vlaicu Vodă fiind apelat cu titlul de rege, așa cum reuși mai tirziu Mihai Viteazul īn Ardeal.
Īn plus a mai cucerit şi Severinul şi Nicopolul. Maghiarii luaseră Vidinul de la Straşimir care era cumnat cu Vlaicu-vodă. Voievodul romān pīnă la īncheierea păcii i-a dus pe locuitori la nord de Dunăre şi urmau să se īntoarcă. Maghiarii pun sub stăpīnire politico-administrativă Timocul şi Banatul sub conducerea unui ban din Vidin, iar Vlaicu vodă, īn compensaţie primește posesiuni īn Făgăraş şi Severin, fiind recunoscut ca garant al ţaratului de Vidin recucerit de la unguri.
Radu I Basarab (1377-1384) a fost şi el protector al ţaratului de la Vidin, lucru dovedit prin consemnarea sa īn inscripţia voievodului Radu de la biserica domnească de la Curtea de Argeş “domn singur stăpīnitor al UngroVlahiei, al Vidinului şi al Oblastiei”. El a ctitorit mănăstirea Mănăstiriţa din ţinutul Cheia īn dreapta Dunării. Mircea cel Bătrīn şi-a impus şi el voinţa īn Balcani īn repetate rīnduri, a trecut de multe ori Dunărea īn ținuturile locuite de conaționalii noștri, stăpīniind Durostorumul pīnă la Marea cea Mare.
Tot astfel, ruinele bisericii ridicate de Radu cel Mare la 1501 se mai văd azi īn localitatea Lopuşnia la poalele muntelui Rtan. Īn 1388 Şişman face supunere sultanului de Istambul care īn 1397, după bătălia de la Nicopole dezastrul cunoscut, īl va transforma īn sangeacul, apoi paşalīcul de Vidin. Īn sec. XIV prezența istorică a vlahilor timoceni este dovedită prin mai multe acte oficiale ale ţărilor sīrbe, la care se impun și elementele etnice puternice ale macedo-romānilor de la Pind şi din Balcani. Balcanistul Sanfeld consemnează că īntre sīrbi şi bulgari s-au interpus vlahii din zona Moravei pomenind şi de Vlaşka Planina (Munţii Romāneşti). Despre rivalitățile și realitățile Balcanilor īn vremea evului mediu un cercetător Ovidiu Bagiu a identificat documente surprinzătoare incă necercetate īndeajuns in cronicile păstrate de pe coasta adriatica a Italiei răsăritene, la Ancona și alte mari biblioteci celebre ale nord-estului italian. Documentele arată cum au unificat domnitorii romāni ținuturile noastre, lucruri inedite asupra cărora cercetătorii istorici romāni ar trebui să se aplece cu mare migală și pricepere pentru că vor descoperi cu adevărat evul mediu intunecat din Balcani.
Nu este un secret că sfīntul Nicodim de la Tismana era se pare fiul unui cnez romān din sudul Dunării şi a unei domniţe īnrudite cu familia cneazului sīrb Lazăr (1371 – 1389). El și-a īnceput viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, după care s-a stabilit la Şaina, līngă Cladova, īntemeind aici mănăstirea cu hramul Sfīnta Treime. Tradiția īi a atribuie īntemeierea mănăstirilor Vratna şi Manastiriţa, aflate īn apropiere. Sfīntul Nicodim a īntemeiat şi condus mănăstiri aflate pe ambele maluri ale Dunării, fiind protejat şi sprijinit īn opera sa de construire de mănăstiri şi de īntărire a monahismului de către familia Basarabilor şi de către cneazul sīrb Lazăr, care au dăruit ctitoriilor sale mai multe sate şi alte importante donaţii. Ajutor bisericilor din sudul Dunării vor da şi Matei Basarab, Grigore I Ghica, Ştefan Cantacuzino.
Besso-Bessii erau un trib independent al tracilor, care trăia pe teritoriul cuprins īntre Munții Rodopi și cursul superior al rīului Marița (Hebrus). Herodot īi descrie ca un fel de castă-preoțească īntre satri, bessii fiind interpreții incantațiilor profetice ale unei preotese a unui altar-oracol al lui Dionysos aflat pe vīrful unui munte, care se crede că este Perperikon.
Īn Strabon, īnsă, bessii sunt descriși ca cei mai feroce dintre triburile trace independente, locuind īn apropiere de lanțul Mons Haemus. Deducem o conștiință religioasă zamolsiană deosebită penru că au opus o rezistență dīrză macedonenilor și apoi romanilor, īncīt numai după lupte īndelungate au putut să fie supuși. Ei au trecut și īn nordul Dunării, căci īi īntīlnim și īn Carpații septentrionali.
Mommsen spune că besii aveau capitala la Uscudama, azi Edirne –Adrianopol, după alții la Sinitovo, lingă Pazargic. In 72 ī.Chr. proconsulul Macedoniei Marcus Terentius Varro Lucullus a apărat pe besii din Tracia. Diobesi a fost o uniune intre Bessi și Dii. Spre sfirsitul secolului al IV, Nicetas episcopul din Dacia aduce biblia acestor ”lupi ai munților” și implinește misiunea creștinării lor, inlocuind munca lui Dionysus și a altor zei traci. Numele trac de Besus, atestat īn nordul Muntenegro-ului, este considerat a avea același etimon cu acel al besilor (Wilkes, 1982).
Odrișii –deși nu sunt date convingătoare despre originea lor, faptul că pe harțile Balcanilor la mulți istorici ai lumii apar īn zona Traciei ne īndeptățesc să spunem ca fac parte din marea noastră familie tracogeto-dacă.
Răspunde cu citat
Marcaje