Inochentie şi inochentiştii
24 septembrie, 2009/1.630 vizualizari
Mişcarea ieromonahului Inochentie de la Balta, dintre anii 1909-1917, a a-vut la început un caracter de redeşteptare religioasă şi naţională, dar o dată cu moartea neaşteptată a ieromonahului Inochentie (la 31 decembrie 1917) a luat o turnură periculoasă, de tip eretic, ucenicii susţinând apartenenţa păstorului lor la a treia persoană din Sfânta Treime – Dumnezeu Duhul Sfânt!
Acele cârduri de sectanţi agresivi şi imorali au activat pe teritoriul României Mari în perioada anilor 1920-1935. Numindu-se pe sine „inochentişti“, aceştia au reuşit să compromită şi persoana ieromonahului Inochentie, şi învăţătura ortodoxă a acestuia.
Un alt factor care a umbrit adevărul asu*pra ieromonahului Inochentie şi a mişcării formate în jurul lui a fost amestecul bolşevicilor ateişti în „rezolvarea“ cazului de la Balta. Sursa de inspiraţie a tinerilor ateişti fusese romanul bolşevicului Les Gomin, Golgota, scris în aşa fel ca după lecturare să le fie clar tuturor, de la conducătorii de partid până la elevii claselor primare, că ieromonahul Inochentie de la Balta a fost un şarlatan şi un escroc îmbrăcat în rasă, care, folosind religia ortodoxă, a dus de nas poporul muncitor, luându-i averile şi banii. Prin faptele sale dăunătoare, îndreptate împotriva muncitorilor şi ţăranilor, acest Inochentie a mers împotriva învăţăturii progresiste a marelui Lenin, deci împotriva puterii sovietice…
Mişcarea de la Balta a avut, într-adevăr, un mare succes printre ţăranii din Basarabia, Podolia, Cherson etc. (români basarabeni, români din celelate provincii ale ţării, ucrainieni, ruşi). Du-pă cum preciza în acele vremuri Zamfir C. Arbore, s-a ridicat un călugăr oarecare, cu numele Ino-chentie, ieromonah al mănăstirii din Balta, care a îndrăznit să stri-ge că nu ţarul este capul Bise-ricii, ci Hristos. De asemenea, acest ieromonah, întemeindu-se pe cuvinte-le Sfântului Apostol Pavel, afirma că Sfânta Evanghelie şi Liturghia trebuie să se citească poporului în limba sa.
Această mişcare a săpat până la temelie Biserica oficială din Basarabia. Succesul ei în rândul păturilor largi ale populaţiei basa-rabene, îndeosebi printre ţărani, poate fi pus, fără îndoială, şi pe seama incapacităţii îndrumătorilor duhovniceşti ruşi de a vorbi păstoriţilor în limba lor maternă (româna), pe când ieromonahul Inochen*tie de la Balta învăţa poporul într-o limbă frumoasă şi pe înţelesul tuturor.
În sensul acesta ar trebui luată şi o sugestie a lui Gala Galaction: „Poate că într-o zi mişcarea inochentistă, cu începătorul ei, călugărul Inochentie, şi cu toţi martirii acestei mişcări, vor fi trecuţi cu mai multă înţelegere şi cu mai multă duioşie pe tabloul de onoare al răsculaţilor şi luptătorilor pentru păstrarea şi sporirea comorilor sufletului românesc“ (Gala Galaction, Zile basarabene, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1993, p. 144).
Din punct de vedere teologic, inochentismul pare a fi o manifestare tardivă de maniheism; una dintre tezele fundamentale ale acestei doctrine, întemeiate în îndepărtatul secol al III-lea de ereticul Mani, este profetismul continuu. Din când în când, Dumne*zeu trimite profeţi, care se identifică cu Duhul Sfânt (în cazul ieromonahului Inochentie – acesta a fost identificat de mulţime).
În perioada dintre 07.01.2006-09.01.2006 am reuşit să fac o deplasare la Balta, în vederea efectuării unui studiu de caz. Şi doar după întoarcerea de la Balta am ajuns la concluzia că, fără să-mi dau seama, mi-am luat spre cercetare două subiecte: Viaţa şi activitatea ieromonahului Inochentie de la Balta şi Cu-rentul sectar inochentist.
Pentru prima oară despre viaţa şi faptele părintelui ieromonah Inochentie (Ion Levizor, născut la 24 februarie 1875 în Cosăuţii Sorocii) s-a scris la scurt timp după moartea acestuia (31 decembrie 1917); la Odesa se tipăreşte o cărticică de 24 de pagini, în care sunt relatate pe scurt viaţa şi faptele părintelui Inochentie. Se pare că lucrarea a fost editată clandestin, pentru că nu se indică editura şi autorul lucrării. Este scrisă strict după canoanele hagiografice. Ieromonahul Inochentie a avut de suferit din partea autorităţilor ţariste, iar mai târziu şi din partea bolşevicilor atei, numai din motivul că la mânăstirea de la Balta se aduna mulţime de lume şi îi asculta învăţătura. În lucrare se menţionează şi faptul că cei posedaţi, cât şi cei bolnavi psihic, interpretau greşit învăţătura părintelui Inochentie; se mai spune că „părintele Inochentie se lupta cu aceştia, zicându-le să tacă“. Vremurile vitrege au făcut ca această lucrare să nu mai ajungă la cititori. În schimb, au fost mediatizate intens imo-ralităţile post-inochentiştilor tatunişti (persoane bolnave psihic), autointitulaţi „inochentişti“, în ale căror „slăviri“ deseori era auzită fraza: „Inochentie, Duhule Sfinte, miluieşte-ne pe noi!“.
Biserica Ortodoxă Română, preocupată pe atunci mai mult de chestiunea înlocuirii stilului vechi cu stilul nou în Basarabia, nu s-a implicat serios în cer-cetarea cazului. Doar în urma unor cercetări comandate ulterior şi efectuate de misionari din cadrul Patriarhiei Române, s-a ajuns pe bună dreptate la concluzia că inochentiştii nu sunt altceva decât nişte sectari periculoşi. Nu s-a luat aproape deloc în cercetare persoana ieromonahului Inochentie, român basarabean, care din start a fost catalogat el însuşi ca eretic şi întemeietor de sectă.
Biserica Ortodoxă Rusă, după declaraţia sa de loialitate faţă de autorităţile comuniste, din 1927, şi-a revenit abia în timpul dezgheţului hrusciovist (anii ‘60). Iar până la căderea comunismului, nu a dorit să-şi complice situaţia cu această întrebare, fiind în toate supusă ministrului Cultelor din U.R.S.S. După căderea comunismului, în Biserica Ortodoxă cârmuită de Patriarhul Alexei a fost ridicată întrebarea canonizării (de fapt, a reabilitarii) părintelui Teodosie Leviţki de la Balta. Sinodul de la Moscova era conştient că în momentul în care misticul Teodosie Leviţki va fi canonizat, iar racla cu moaştele acestuia va fi scoasă din subsolul bisericii din Balta şi expusă pentru închinare, la Balta iarăşi vor începe pelerinajele, iar dintre pelerini nu vor lipsi inochentişti de toate ramificaţiile (inochentişti conservatori – cei ce-l cinstesc pe ieromonahul Inochentie ca pe un sfânt şi mucenic; inochentişti sectari – cei ce-l consideră pe acesta… Duhul Sfânt; inochentiştii post-inochentişti tatunişti, „arhanghelişti“, imorali şi agresivi – persoane posedate, adeseori bolnave psihic, care prin faptele lor dezgustătoare l-au compromis postum pe părintele Inochentie de la Balta).
Racla cu moaştele părintelui Teodosie Leviţki se află până în momentul de faţă în subsolul bisericii din cimitirul de la Balta. Canonizarea părintelui Teodosie Leviţki va ridica o nouă întrebare – eventuala canonizare a ieromonahului Inochentie, următor fidel şi cinstitor al acestuia. Iar eventuala canonizare a părintelui ieromonah Inochentie va ridica la rândul său alte câteva zeci de întrebări importante pentru întreaga Ortodoxie, dar mai ales pentru românii ortodocşi de pretutindeni.
Pe lângă adevărurile Evangheliei lui Hristos, părintele Inochentie predica despre „reaua credinţă a povăţuitorilor Bisericii pravoslavnice“, despre nedreptatea socială care tulbura întreaga Rusie, despre falsa înţelepciune lumească, despre diferite probleme care îi dureau pe ţărani etc. În vorba ieromonahului Inochentie mulţimile simţeau pulsul puternic al adevărului, al dreptăţii, al echităţii sociale. Basarabenii îl mai iubeau şi pentru faptul că Inochentie le predica în româneşte credinţa lor ortodoxă. Acesta era un motiv de bucurie pentru basarabenii români, până peste cap sătui de predicile clericilor rostite în slavoneşte, din care evident că nu pricepeau nici o iotă.
Ce i-a făcut totuşi pe următorii lui Inochentie să-şi dumnezeiască păstorul? Cum s-au formulat mărturisirile concrete despre apartenenţa ieromonahului Inochentie la… Sfânta Treime? În urma cercetărilor întreprinse, am ajuns la următorul răspuns: Din punct de vedere teologic, inochentiştii (de toate ramificaţiile, în afară de cei conservatori) sunt indiscutabil sectari, deviaţi de la Ortodoxie. Dacă însă vom considera doar persoana ieromonahului Inochentie, această problemă cred că rămâne deschisă pentru dezbateri teologice, în urma cărora Biserica Ortodoxă ar trebui să ajungă la un consens în ce priveşte reabilitarea sau anatemizarea definitivă a acestuia.
http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-anul-iv-nr-7-36-iulie-2006/inochentie-si-inochentistii/
134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta
Posted by mihailmaster pe Februarie 24, 2009
Astăzi 24 februarie 2009, se împlinesc 134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta. În literatura teologică de specialitate din România şi Rep. Moldova, despre ieromonahul român-basarabean Inochentie ( Levizor ) de la Balta, s-a scris foarte şi foarte puţin. În mediul teologic românesc personalitatea învăluită de nenumărate mistere a marelui părinte basarabean, niciodată nu a trezit un interes meritoriu, de cercetare aprofundată, totul referindu-se la informaţia săracă, scrisă în repezeală, moştenită din perioada interbelică. Pentru a vă familiariza cu acest caz, vă propunem spre lectură un fragment din cartea „Prе scurt Viaţa şi faptele Părintelui nostru Inochentie dela Balta”Capitolul 10Despre învăţătura Părintelui Inochentie
Mănăstirea dela Balta au început a se lăţi. S-au făcut o casă de primit călători, spital unde mulţi bolnavi îşi găseau hodină şi mare milă dela Părintele Inochentie, şi încă o clădire mare, cu două rânduri de chilii s-au mai construit. Pentru calugării şi norodul care veneau la el, învăţătura lui cea sănătoasă şi bună către Dumnezeu creştea şi se înălţa. Iar slava lui cea bună catre Dumnezeu au stârnit zavistie în rândurile clerului: între preoţi, călugări şi arhierei, dar şi ruşine de faptele lor cele urâte, pre care ei şi le ascundeau cu multă iscusnţă.
Şi au scris la arhiereul Serafim al Basarabiei împotriva Părintelui Inochentie, cum că propovăduieşte fals asupra Bisericii lui Hristos şi încă multe alte minciuni, şi clevetiri neruşinate. Ei nu căutau la faptul că învăţătura lui cea sănătoasă era, este şi va fi, atât de folositoare pentru Drept Slavitoarea noastră Credinţă.
Părintele Inochentie învăţa:
– ca fiecare Creştin să-şi facă pre tot trupul său semnul Sfintei
Cruci, drept. Că de cel ce îşi face semnul Sfintei Cruci drept,
Îngerii se bucură, iar diavolii răcnesc. Iar de cel ce numai
mătăhăieşte cu mâna Îngerii plâng şi se tânguiesc, iar diavolii se
veselesc;
– să păzim toate posturile, că Dumnezeu nu locuieşte în mâncări, în băuturi şi în alte desfătări, ci în post şi în rugăciuni. Că cine va mânca în posturi de frupt şi mai ales în Postul cel Mare, este ca un păgân înaintea lui Dumnezeu;
– să păzim Duminicile şi Sărbătorile, că cine nu va cinsti Sfânta Duminică şi nu o va prăznui cu ducerea la Biserică, nu va avea acel om parte de Lumina lui Dumnezeu. Nici în viaţa asta de aici de pre Pământ, nici în Viaţa din cealaltă Lume. Şi măcar că mulţi au bogăţii aici pre Pământ, însă Darul lui Dumnezeu nu depinde de bogăţia aceasta pământească, şi nici nu se poate cumpăra cu avere, decât făcând milostenie. Pentru că, cu-i Biserica nu-i va fi Mamă aici pre Pământ, nici Dumnezeu nu-i va fi Tată sus la Ceriuri;
– că Sfânta Biserică este Pod de trecut Sufletele: dela moarte
veşnică, la Viaţă veşnică. Şi cine nu va fi părtaş cu Sfânta Biserică, nu va avea parte de Viaţa cea veşnică. Iar Maica Domnului se roagă neâncetat pentru noi, împreună cu toţi Sfinţii şi iubiţii lui Dumnezeu, pentru pace în lume, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Încă şi pentru sănătea dobitoacelor necuvântătoare care îl slujesc pre om, şi pentru mântuirea Sufletelor noastre. Iar dacă noi nu vom păzi şi cinsti cum se cuvine Sfintele Sărbători şi Duminici, apoi în veci ne vom osândi, aici şi Dincolo.
– să ne lăsăm de sudalme, că cel ce suduie dе Sfânta Cruce, dе
Sfânta Biserică şi de toate cele Sfinte, еstе cа un diavol văzut. Acel „om” nu poate să vadă Lumina cea veşnică, pentru ca în el locuieşte Întunericul cel veşnic, care îl aşteaptă;
– să lăsăm beţiile, curviile, tâlhăriile, vrăjitoriile, descântecele,
minciunile, blăstămurile, lăcomiile, jocurile de cărţi, fumatul şi toate desfătările şi blăstămăţiile lumeşti. Pentru că pre toţi cei ce vor face toate acestea, îi aşteaptă focul cel nestins şi viermii cei neadormiţi;
– că acum nu-i vreme întru acestea de umblat, de băut şi de mâncat, da-i de plâns şi de oftat, şi la Dumnezeu ziua şi noaptea de rugat. Că vine Focul cel Mare şi de nu ne vom pocăi, cu toţii în veci ne vom osândi la moartea cea veşnică.
Parintele Inochentie mai spunea, că viaţa asta a omului de pre Pământ, merge împotriva Vieţii celei de veci, precum picătura de ploaie împotriva mării. Dincolo o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi. Adică în Viaţa de veci, cu Dumnezeu în Rai, atâta-i de bine şi de frumos, că nici limba Îngerească nu poate să le grăiască ori în minte să le socotească, că îţi pare o mie de ani ca o zi. Ori, în munca de veci şi în focul cel nestins, şi cu viermii cei neadormiţi atâta-i de greu, că îţi pare o zi, ca o mie de ani şi sfârşit nu mai este, şi nu mai poate nimenea sa câştige Slava cea Cerească, de acolo, din Iad… Căci Slava Cerească se câştigă doar în Sfânta Biserică şi prin Drept Slăvitoarea noastră Credinţă în învăţătura Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar dacă bunătăţurile acestea pământeşti, care sânt pentru puţină vreme şi apoi putrezesc, ne despart pre noi de bunătăţile cele Cereşti, apoi ce bine să mai căutam noi în ele? Că aicea pre Pământ, chiar şi de-ai putea să traieşti două, sau trei sute de ani, că tot ca două-trei zile se numără în Veşnicie. Şi atunci, dacă pentru aceste doua-trei zile de aici de pre Pământ, atâta ne zbatem şi ne îngrijim… Atunci, oare cu cât mai mult se cuvine a ne îngriji de Viaţa cea veşnică?!
Întru învăţătura sa, Părintele Inochentie mai arăta încă şi nedreptatea şi reaua credinţă a slujitorilor şi povăţuitorilor Bisericii lui Hristos. Iar pentru asta au fost gonit de către ei din loc în loc, prin toate ostrovurile şi puşcăriile purtat, cu otravă adăpat, împuşcat şi de slujirea în Sfânta Biserică depărtat. Penru că au arătat Adevarul şi pre toţi, necăutând la rangurile lor, în faţa lui Dumnezeu şi a norodului i-au ruşinat.
Intr-o dimineaţă, mai devereme ieşind Părintele Inochentie din Biserică, numai iată ca Îl vede pre Mântuitorul Hristos, care l-au Blagoslovit pre Dânsul şi i-au zis: „Nu te teme şi nu tăcea. Mergi după Mine, ca Eu sânt la tot pasul cu tine.” Iar după ce au spus aceasta, Mântuitorul S-au făcut nevăzut. Şi în locul unde au stat El, s-au arătat o Scară dela Pământ până la Cer, iar lângă Scară, o Cruce din Pământ şi până la Cer. Аceastă vedenie l-au întărit pre Părintele Inochentie, măcar că la straşnice munci mergea el pentru Sfânta Cruce…Fragment din Prе scurt Viaţa şi faptele Părintelui nostru Inochentie dela Balta
https://mihailmaster.wordpress.com/2009/02/24/134-de-ani-de-la-nasterea-parintelui-inochentie-de-la-balta/
Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje