Ierom. Ghelasie Gheorghe: "PRACTICA Isihastă. CHIPUL ICONIC de FIU"






Iisus Hristos binecuvântând, frescă de Alexandru Nicolau


1. Practica Isihastă este Chipul Vieţii Duhovniceşti Creştine.
2. Viaţa Duhovnicească înseamnă „Trăirea VIE a LEGĂTURII cu DUMNEZEU”, peste Viaţa proprie şi individuală.
3. Sunt mulţi care consideră pe DUMNEZEU doar ca pe „Ceva DIVIN” şi Spiritual, ce menţine şi dă Viaţă Făpturilor, ca o „LEGE” din adâncul tuturor, faţă de care trebuie să „răspunzi” cu „respectarea chipurilor Sfinte”, ca zisa Morală, ca forma obişnuită de RELIGIE-Legătura cu DIVINUL.
4. Mai sunt mulţi care nu se mulţumesc doar cu „Datoria Morală-Religioasă”, ci caută şi o „ÎNTÂLNIRE directă şi Personală” cu CHIPUL Lui DUMNEZEU, Cel de asemenea PERSONAL.
5. Această aspiraţie după ÎNTÂLNIREA cu DUMNEZEU şi Trăirea acestui „VIU DIVIN” este Viaţa duhovnicească Isihastă.
6. Din cauza păcatului, s-a pierdut în cea mai mare parte „Legătura” cu DUMNEZEU şi Sufletul „plânge şi boleşte” după „Reîntâlnirea” cu EL, de unde dorirea multora de a regăsi „Liniştea-Isihia”, pe care nimic altceva nu o aduce.
7. Sunt mulţi care devin tot mai conştienţi de singura „Salvare din iadul suferinţei”, ce este „REÎNTÂLNIREA cu DUMNEZEU”.
8. CHIPUL Lui DUMNEZEU este SACRUL-Sfinţenia absolută, care se transpune în CHIPUL IUBIRII şi IUBIREA în CHIPUL VIEŢII.
9. Suferinţa este „geamătul IUBIRII ce nu poate fi uitată”; iadul suferinţei este „coşmarul-nebunia fantomei IUBIRII ucise”, şi demonii au acest coşmar visându-se adesea că sunt Îngeri.
10. VIAŢA este CHIPUL IUBIRII Lui DUMNEZEU; moartea ce se adaugă prin păcat-rău nu este „dispariţie, ci suferinţă”, de unde căutarea tot mai mult a regăsirii CHIPULUI IUBIRII.
11. În sens Creştin, nu suferinţa se face „Conştiinţa Mântuirii”, ci „REMEMORAREA CHIPULUI IUBIRII” ce rămâne neatins de păcat.
12. Mântuirea nu este „ieşirea din suferinţă”, ci „RECÂŞTIGAREA” CHIPULUI DUMNEZEIESC de IUBIRE, care apoi va dizolva şi suferinţa.
13. Iată primul Pas al PRACTICII Isihaste Creştine. Regăsirea CHIPULUI Lui DUMNEZEU, ce este CHIPUL IUBIRII, care se Identifică prin CHIPUL DE FIU, CHIPUL ICONIC al IUBIRII.
14. Suferinţa, Mântuirea, Viaţa Duhovnicească, sunt în sensul Creştin în legătură directă cu „CHIPUL IUBIRII-CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC”.
15. În CHIPUL DUMNEZEIESC al FIULUI Lui DUMNEZEU se Regăseşte doar CHIPUL IUBIRII, ca ieşirea din Suferinţă şi Mântuire, eliberare.
16. Creştin, Mântuirea nu este „Absorbirea” în DIVINUL absolut, prin „ieşirea” totală din formele Vieţii, ci este tocmai „CREŞTEREA în CHIP de FIU”, UMPLEREA de CHIPUL IUBIRII-VIEŢII DIVINE.
17. De vrei PRACTICA Duhovnicească Isihastă, trebuie mai întâi să „REMEMOREZI” TAINA CHIPULUI ICONIC de FIU, CHIPUL IUBIRII-VIEŢII DIVINE.
18. PRACTICA Isihastă este Viaţa CHIPULUI de FIU, ce se traduce prin CHIPUL ICONIC de ÎNCHINARE-Dăruire-Mulţumire-Cântare-Bucuria Duhovnicească a Isihiei.
19. „Esenţa de DIVIN” din Făpturi* nu este un „Divin fără CHIP”, ci un DIVIN cu CHIPUL IUBIRII de FIU.
20. PRACTICA Duhovnicească Isihastă nu este „meditaţia-contemplarea” unui Divin impersonal, ci CHIPUL ICONIC de IUBIRE de CHIP de FIU, CHIPUL ÎNCHINĂRII şi CUVÂNTĂRII.
21. DIVINUL, IUBIREA, CHIPUL de FIU, ÎNCHINAREA sunt totuna şi se transpun pentru noi prin Chipul RUGĂCIUNII Isihaste, care este ICOANA DE ÎNTRUPARE a CHIPULUI de FIU.
22. Nu căuta pe DUMNEZEU nici în Cer, nici pe Pământ, nici în Făpturi, nici în lucruri, că pe DUMNEZEU nu-L poţi vedea cu Ochii de Creaţie, ci doar prin OCHII ICONICI de CHIP de FIU DUMNEZEIESC.
23. Să vezi, să simţi, să percepi, să vorbeşti, să te întâlneşti, doar prin CHIPUL ICONIC de FIU se poate; toate acestea, în „gol” de CHIP de FIU sunt lipsite de CHIPUL Lui DUMNEZEU, sunt doar de Natură creată.
24. Până nu REMEMOREZI TAINA DUMNEZEIASCĂ de CHIP ICONIC de FIU, nu faci nici primul pas în Viaţa Duhovnicească Isihastă.
25. Doar după ce REMEMOREZI şi te REDESCOPERI ca CHIP ICONIC al FIULUI şi tu eşti o Făptură după „CHIPUL şi ASEMĂNAREA Lui DUMNEZEU”.
26. Esenţa Lumii este CHIPUL ICONIC de FIU, care nu se gândeşte, nu se percepe prin abstracţii de Minte, ci prin însuşi CHIPUL în Sine de Fiu.
27. Aşa, PRACTICA Isihastă nu este meditaţie spirituală, ci „CONCRET Fiinţial de CHIP de FIU”.
28. Meditaţia minţii are „ochii închipuirii” ce „împarte” Realitatea cu încă „alta ascunsă şi nevăzută” (ce se consideră adevărata Realitate); CHIPUL Concret de FIU nu mai „împarte” Realul în „două contrarii”, Văzut şi Nevăzut, Spirit şi Corp, ci este doar un UNIC CHIP ce „SUPRA-VEDE” deodată şi Văzutul şi Nevăzutul, şi Spiritualul şi Corporalul, şi DIVINUL şi Creatul.
29. CHIPUL DE FIU este „COMUNUL-ICONICUL” şi al DIVINULUI ce coboară în Creaţie, şi al Creaţiei care se „URCĂ” în DIVIN.
30. Ca PRACTICĂ Isihastă, începe astfel cu REMEMORAREA proprie a CHIPULUI de FIU, prin care „contrariile” de văzut şi nevăzut, de Spirit şi materie, de DIVIN şi Creaţie, trec în „COMUNUL ICONIC” de „ÎNTÂLNIRE şi COMUNICARE”.
31. CHIPUL de FIU este ALTARUL Cerului şi al Pământului, al DIVINULUI şi al Creatului, unde se face UNIREA LITURGICĂ neamestecată, în „ACELAŞI TRUP-ICONIC-FIU”.
32. DUMNEZEU coboară în Creaţie doar printr-un CHIP de ALTAR, şi Creaţia se URCĂ la DUMNEZEU tot doar printr-un CHIP de ALTAR, de aceea PRACTICA Isihastă este „CHIPUL RITUALIC al ALTARULUI-ICONICULUI”.
33. Nu prin meditaţia minţii se face „LITURGHIA DIVINO-Creaţie”, ci doar pe ALTARUL DIVINO-Creaţie, care este CHIPUL ICONIC de FIU.
34. Primul pas în PRACTICA Isihastă este astfel, „RECLĂDIREA” din Propria ta Fiinţialitate a CHIPULUI de ALTAR, ce înseamnă „REMEMORAREA CHIPULUI ICONIC de FIU”.
35. Prin CHIPUL ICONIC de FIU tu Personal te faci „ALTAR DIVINO-Creaţie”, unde apoi vei Săvârşi tu însuţi „RITUALUL DIVINO-Creaţie”, ce este CHIPUL ICONIC de ÎNCHINARE-RUGĂCIUNE Isihastă.
36. Iată Taina Iniţierii în PRACTICA Isihastă – Să te UNGI cu REMEMORAREA CHIPULUI ICONIC de FIU, prin care devii „ALTAR DIVINO-Creaţie”, unde să începi „RITUALUL DIVINO-Creaţie”, care începe cu Gestul de ÎNCHINARE-RUGĂCIUNE-RUGĂCIUNEA ICONICĂ Isihastă.
37. Şi „UNGEREA Isihastă” se face odată cu „ALEGEREA” unui Moş-Avva-CHIPUL ICONIC al PATERNITĂŢII, prin care şi tu să „Reînnoieşti BOTEZUL” în „CHIPUL de FIU”.
38. Să faci Gestul ICONIC de ÎNCHINARE, să te ROGI „NUMIND NUMELE SACRU al Lui HRISTOS” şi să faci „ÎNFIEREA faţă de un Moş-Avva”, iată „UNGEREA de Iniţiere” în PRACTICA Duhovnicească Isihastă.


NUMELE Cel mai MARE
Este al TATĂLUI DUMNEZEU
NUMELE Cel mai SCUMP
Este al FIULUI Său,
Şi NUMELE Cel mai ADÂNC
Este al DUHULUI SFÂNT.


FIUL Se-NCHINĂ
Şi în TATĂL se anină,
DUHUL, cele SFINTE
Le adună
În GRĂIREA
AVVA-PĂRINTE.


Nota:
* i.e. Pecetea din făpturi a Chipului şi Logosului Divin (n. red.)


(text apărut în revista "Sinapsa", nr. 3/ 2008, pp. 221-223)


































SURSA:http://ghelasiegheorghe.blogspot.ro/...-practica.html