Ing. Sorin Popescu - Radacini istorice, intre mit si adevăr

[zamfir_catalin]

Ing. Sorin Popescu - Radacini istorice intre mit și adevăr

[admin]

Rădăcini istorice, între mit și adevăr

Ing. Sorin Popescu, Ars Amatoria

I. UN VOIAJ INCOGNITO făcut de Jules Verne pe meleagurile bătrânei Dacii Anul 1882. În portul Giurgiu acostează un iaht sub pavilion francez, din care coboară un bărbat în jurul vârstei de 55 ani însoţit de o femeie mai tânără. Se urcă în primul tren spre Bucureşti şi călătoresc împreună spre capitală. Aici stau câteva zile pe strada Fetiţelor, din apropierea Halei Traian, după care părăsesc oraşul cu destinaţia Braşov, mai precis localitatea Homorod. Bărbatul “viguros şi cu figură înconjurată de o frumoasă barba”, care o însoţea pe văduvă Luiza Fabre(mai târziu Muler), nu era altul decât marele scriitor francez Jules Verne“, care spre a nu fi recunoscut de gazetari sau de alte persoane, îşi schimbase identitatea, aşa cum mai făcuse el odată la Florenţa şi încercase acelaș lucru la Veneția”. O luna de zile misteriosul bărbat a cutreierat zona în lung şi-n lat, cu trenul sau diligenţa în Valea Jiului, Alba Iulia, Cluj, Sibiu, Timişoara, sau pe jos la 5 km de Homorod, pe culmea de deal, unde se urca să cerceteze puternica cetate întărită, care domina orăşelul Rupea, nu departe de biresrica Viscri(Biserica Alba), unde are proprietați si Prințul Charles de Wales. Astfel, alături de multe alte dovezi, autorul cărţii “Pe urmele lui Joules Verne în Romania”, Simion Saveanu începe elucidarea misterului venirii pe meleagurile noastre, al celui mai mare scriitor francez al romanului ştiinţific, Joules Verne. Scriitorul Ion Hobana şi-a propus şi el elucidarea genezei operelor verniene, în volumul intitulat “20000 de pagini în căutarea lui Joules Verne”, cel mai interesant capitol referindu-se la Castelul din Carpaţi. Ce s-a întâmplat după periplul românesc ?. Se ştie că Joules Verne a continuat să scrie ciclul de poveşti citite atât de mult şi aşteptate cu mare nerăbdare de marele public. Menţionam cele cinci romane verniene ale căror acţiuni se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre sau au eroi români:

1. Castelul din Carpaţi (Le chateau des Carpathes); 2. Contele din ţinutul Făgăraşului (Mathias Sandorf); 3. Aventurile unui bucureştean îndrăgostit (Claudius Bombarnac); 4. Cu diligenţa prin Delta Dunării (Keraban le Tetu); 5. Trei mii de kilometri cu barca pe Dunăre (Le Pilote du Danube); Tălmăcirea romanelor lui Joules Verne nu a fost prea uşoară, fapt pentru care mai mulţi traducători, Victor Onișor, Ion Pas, Vladimir Colin, traducătorul anonim al textului apărut în foileton în “Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat”, au avut soluţii diferite mai ales cu privire la onomastică. Redam mai jos într-un tabel comparativ problemă onomasticii protagoniştilor din românul “Castelul din Carpati”:

[admin]

Cine este Frantz de Telek, nefericitul logodnic al Stilei, ne spune chiar autorul: “Familia conţilor de Telek, una dintre cele mei vechi şi mai ilustre din România, a jucat un rol important chiar înainte ca ţara săşi fi cucerit independenţa, pe la începutul secolului al XVI-lea. Participând la toate evenimentele politice, ea şi-a înscris cu glorie numele în istoria acestor provincii. Acum mai puţin favorizată decât faimosul fag al al castelului din Carpaţi, care mai avea trei ramuri, casa Telek rămăsese cu una singură, ramura Telekilor din Craiova, al cărui ultim vlăstar era tânărul boier abia sosit în satul Werst”. Alături de Jules Verne, profund impresionat de ideile paşoptiste, printre care dreptul naţiunilor la autodeterminare, o serie întreagă de autori ai acelor vremuri au scris lucrări importante despre România, printre care amintim pe Gerando Auguste, ginerele contelui de Teleki, cu lucrarea: La Transylvanie et ses habitants, apărută la Paris în anul 1845, unde menţionează: “ Valahii sunt, în Transilvania, cei mai vechi locuitori ai pământului. Ei ocupau ţara şi întemeiaseră un principat, când ungurii şi-au extins dominaţia asupra munţilor vechii Dacii”(Id., p.325). Inspirându-se din această lucrare, Jules Verne citează un proverb valah devenit deviza pentru seniorii din familia Rodolphe de Gortz (Radu Gorj): “Dă pe moarte, dă până la moarte”. Numeroase volume care tratau problemele româneşti de la acea vreme, prezentau alocuţiunea: “Românul nu piere !”. În romanul “Cu diligenţa prin Delta Dunării”, sau “Ocolul Mării Negre în 45 de zile”, sau în original “Keraban le Tetu”, evocând frumosul fluviu, Jules Verne face şi o frumoasă disertaţie etimologică a Dunării: “E de la sine înţeles că originea numelui Dunării, care a dat naştere multor controverse ştiinţifice, a determinat o dispută exclusiv geografică între seniorul Keraban şi Van Mitten. Fără să ţină seamă că grecii, în vremea lui Hesiod, au cunoscut-o sub numele de Istru sau Histru; că numele Danuvius a fost importat de armatele romane, Cesar fiind cel dintâi care a făcut cunoscut fluviul sub acest nume; că în limbă tracilor el ar fi însemnat <<noros>>; că el ar veni din celtă, sanscrită, greacă sau zendă; că profesorul Bopp ar avea dreptate sau că profesorul Windishman n-ar greşi când polemizează în legătură cu această origine-seniorul Keraban îşi reduse preopinentul la tăcere, hotărând că numele Dunăre se trage din cuvântul zend <<asdanu>>, care înseamnă <<râul repede>>”.

II. Premize istorice spicuite din DACIA PREISTORICĂ, de Nicolae Densuşianu Strabo ne spune că Tyrenienii l-au slăvit pe Hercule prin ridicarea unui templu unde erau reprezentate cele două columne ale faimosului erou pelasg.

Pe o monedă a Metropolei Tyrului, cu inscripţia COL.TYRO.METR. (după Rich, Dict.d.aut.rom.1861, p.181), se pot vedea gravate cele două coloane. Prima columnă, cea din stânga, este reprezentată lângă o torţă cu semnificaţia de far, indicând Coloana lui Hercule situată pe malul unei ape navigabile, Oceanos potamos, care după vechii geografi, purta numele de CALPE. În greaca veche, cuvântul “calpe” înseamnă vas de apă, urcior sau urnă. După vechile descrieri geografice, Columna numită Calpe se află pe culmile unui munte în apropierea Porţilor de Fier. În Grecia antică, Hercule apare ca una din divinităţile ce veghea asupra navigaţiei pe Istru. Legenda spune că pentru a scăpa de mânia Herei, după ce consultă Oracolul de la Delphi, Hercule ajunge să-i slujească vreme de 12 ani lui Eurystheus, săvârşind celebrele munci. Pentru cea de-a zecea muncă, pleacă spre insula Erythia (cunoscută Ada Kaleh ?), de unde ia boii lui Geryon, ucigând pe păzitorul acestora uriaşul Eurythion şi pe câinele cu două capete Orthrus. Hercule marchează acest eveniment prin ridicarea a două columne. Aşa ajunge Hercule pe meleagurile noastre, iar dovezile pentru trecerea lui sunt nenumărate. După cum scrie şi Trog Pompeiu: Filip II, regele Macedoniei, trimite o legaţiune la Athea, regele scytilor din nordul Dunării de Jos, prin care îi face cunoscut că vrea să ridice la gurile Istrului o statuie din aramă lui Hercule. Regele sciților acceptă şi promite chiar că se va îngriji nu numai ca acest monument să fie aşezat, dar să rămână şi în viitor. (N.Densusianu-Dacia preistorică, cit.Justini-Historiarum Philippicarum, ex. Trogo Pompeio). Istoricul grec Arrian din Nicodemia ne spune următoarele: Alesandru cel Mare trecând peste Istru de Jos, după ce bătu pe geţi, şi distruse oraşul lor cel mare din apropiere, făcu un sacrificiu pe ţărmurile Istrului, lui Hercule şi altor zeităţi, “fiindca i se arătase favorabil în trecerea aceasta. (N.Densusianu-Dacia preistorică, cit.Arriani-De exceptione Alexandri, lib.I, c.4). Când împăratul Traian plecă în 25 Martie anul 101 cu război împotriva Daciei, în senat s-a votat să se aducă sacrificii lui Hercule, pentru ca împăratul să se întoarcă sănătos, fericit şi victorios din locurile şi provinciile la care se va duce pe uscat şi pe mare. În ceea ce priveşte geografia locurilor, Câmpia Panonica a fost până târziu în epoca neolitică, acoperită de o mare de apă dulce, care se întindea de la Alpii Orientali până lângă Carpaţii Transilvaniei, şi al cărei nivel era cu mult mai ridicat decât al Mării Negre. În zilele noastre se ştie că diferenţă de nivel era de cca. 175 m, iar Marea Neagră era o mare de hidrogen sulfurat, peste care s-a revărsat la un moment dat apa din acean (Oceanos potamos ?), până la nivelul actual. “Dupa cum ne spune şi Pliniu, indigenii de lângă coloanele lui Hercule, povesteau că odată în aceste locuri, munţii din aceste locuri erau împreunaţi prin o catenă neîntreruptă şi că Hercule tăind apoi jugul acestor înălţimi, a lăsat să curgă oceanul şi marea care era deschisă şi în modul acesta el a schimbat faţa naturii”. Clisura Dunării este dovada pentru oricine vrea să observe că în multe locuri, acele tăieri nu sunt eroziuni naturale, ci opere grandioase omului preistoric. O legendă din comuna Maidan din Banat ne spune: “Am auzit din bătrâni că pământul care-l locuim noi ar fi fost o mare de apă şi numai la munte au locuit nişte oameni sălbateci, pe care i-au bătut strămoşii noştri şi ne-au aşezat pe noi aici. Împăratul nostru Troian a slobozit apa de aici la Babacaia”. Este de notat că în legendele româneşti, Troian este una şi aceeaşi persoană cu Iovan Iorgovan sau Hercule. Tradiţii populare, îndeosebi cele din Oltenia, amintesc şi astăzi de diferite tăieri de munte, făcute de Jidovii preistorici, confundaţi de multe ori cu uriaşii, pentru devierea râurilor şi scurgerea lacurilor mai mari: în comuna Isverna, judeţul Mehedinţi, pentru devierea Cernei pe Valea Cosustei; în comuna Valea Boereasca, pentru împreunarea Topliţei cu Cosuștea; în judeţul Gorj pe muntele Pleşa la Piatra Scobită, pentru devierea Jiului; în comuna Timișani, pentru devierea râului Tismana în Dunăre. O altă tradiţie din comuna Vârtop, judeţul Dolj, vorbeşte despre aceiaşi Jidovi care încercaseră să abată apa Oltului şi să o reverse asupra românilor ca să-i prăpădească. Preocupări pentru întreţinerea acestui foc viu există în zilele noastre şi în mai multe locuri. Aceasta nu poate decât să ne bucure şi să fie îndemn pentru noi, pentru a purcede să aducem prinos cauzei, OBÂRŞIEI NEAMULUI NOSTRU. Amintim aici, Asociaţia “Rachitan Gura Vaii”, condusă de inginerul Stancu Ştefan Răchitan, şi înfiinţată la iniţiativa doctorului Cristian Răchitan, celebru medic naturopat, stabilit de cca.30 de ani în SUA, originar din Gura Văii, care încearcă să pună în valoare această zonă. Iată mesajul lor: „Trebuie amintit şi dezvoltat pe viitor poziţia geomorfologică a locului, mesajul existenţial, dat de cele două incadrări ale localitătii de la est şi vest, cei doi gardieni <sacri> ai locului coborâţi din negura timpului, care <veghează> asupra acestor locuri, a destinelor şi a oamenilor deopotrivă. Imaginile prezentate ne fac să privim cu alţi ochi aceste încremeniri ce stau de atâta timp şi ne apără ca nişte santinele şi noi le ignorăm prin nestiintă şi pierdere în cotidian. Ele sunt insă prezente şi transmit acelaşi mesaj, pe care suntem datori să-l descoperim şi să-l transmitem mai departe cu noi valenţe”..



III. CONVERGENŢE, după Dr.ing.Ioan Mateescu
În urma unor cercetări bazate pe observaţii la faţa locului şi logica întâmplărilor istorice din mai multe surse, Dr.ing.Ioan Mateescu formulează prima ipoteză cu privire la localizarea cetăţii Troia, in zona Măgurii Uroiului de pe Valea Mureșului, luând în calcul următoarele ipoteze: 1. Suntem în secolul 13 i.e.n când au loc două mari evenimente: “Razboiul troian” şi “Exodul” celor circa un million de oameni din Egipt [1,2]; 2. Conform Bibliei ,în Exodul (7.4) se arată: Faraon nu vă ascultă, dar eu îmi voi lua mâna asupra Egiptului şi voi scoate oştirile mele, pe poporul meu, pe fii lui Israel din pământul Egiptului, cu mare izbândă [1] – deci Dumnezeu va scoate preoţii Lui, poporul Lui care a fost dus în Egipt şi pe fii lui Israel. 3. Dunărea (Istrul) la Cazane în România era barată iar în spatele barajului s-a format un mare lac navigabil (dispărutul Ocean Tethys) ce a cuprins actuala Câmpie Panonica cu intrânduri pe culuarul Mureşului, culuarul Timocului, etc [3]; 4. Descoperirile arheologice din ultimele decenii, mai ales cele care au ieşit la iveală odată cu realizarea autostrăzii de pe Valea Mureşului (Timişoara- Deva-Sibiu) arată că zona în antichitate era dens populată; putem menţiona aşezările Cornesti, Uroi, Romos, Tartaria, Paian (Pian), etc. 5. Exploatările de aur, sare şi alte substanţe preţioase din zona Hategului şi Munţilor Apuseni cât şi clima favorabilă pentru agricultură au favorizat dezvoltarea unei civilizaţii superioare faţă de alte zone din imediata apropiere. Această civilizaţie a continuat în zonă unde s-a dezvoltat şi capitala statului dac centralizat de la Sarmisegetuza. 6. Dacă luăm numai câteva denumiri care se regăsesc în prezent în zona centrală a Transilvaniei şi pe Valea Mureşului precum: Parâng, Haţeg, Sântămăria de Orlea, Șibot cu Mormintele Lăcomiei şi Câmpul Pâinii (unde a avut loc şi lupta cu turcii în anul 1479) , Dopca, etc le putem compara cu cele din Exod precum Dofca, Șiborot cu Câmpul Pâinii, Haţerot, Miriam şi Paran…. de unde a luat Mosen (Moise) Legile sau cu denumirile din operă lui Homer precum Troia, Ilia, Ulieş, Gorj, Pandur, Batia-Batis, Uroi (Goldendorf- oraşul aurului), termele Dodonei (Geoagiu), etc. Aceste concordanţe descrise pe larg în [3,4,5] confirmă încă odată faptul ca marile evenimente descrise în Iliada şi Biblie (Exodul) s-au petrecut parţial în zona Haţeg-Munţii Apuseni iar Troia, cea de aur, se întindea între dealurile din spatele pintenului Uroiului la Codru Sacaramb de unde se extrăgea aur de cea mai bună calitate. 7. Din scrierile anticilor se cunoaşte că in faţa Troiei pe un pinten de deal era altarul zeiţei Afrodita. După cum se poate vedea din fotografiile de mai jos, asemănarea Dealul Uroiului de pe capacul unui mormânt din Tyr înfăţişând răscumpărarea trupului neansufleţit al lui Hector de către Priam, cu relieful cetăţi Troia. 8. Mozaicuri cu Războiul Troian s-au găsit şi în capitala Daciei romane– Sarmisegetuza. 9. Caracteristicile fizico-chimice ale dealului Uroiului se regăsesc numai în trei locuri din lume: Neapoli, un deal din Urali şi un deal din Germania. 10. Schliemann nu a descoperit Troia la Hisarlik, deoarece s-a demostrat mai târziu că tezaurul găsit şi ruinele erau din alte epoci. Dacă Troia era la Hisarlik, drumul de intoarcere acasă pe apă nu dura 10 ani, ci numai câteva zile.

Conform relatărilor celor mai multe surse, EXODUL a avut loc la scurt timp după terminarea războiului troian. Daca luăm în considerare faptul ca Ascanius fiul lui Enea nu mai apare în relatările istorice după plecarea acestuia de la Didona, putem admite că Ascanius este chiar copilul Moise, sosit la curtea faraonului, într-un coş de nuiele plutind pe apă. Mosene se traduce în egipteana veche prin fiul lui Enea, sau cum am zice Anderson. Mosene si Ascanius sunt una şi aceeaşi persoană. În susţinerea celor de mai sus, invocăm Biblia, muza lui Homer şi geniul lui Jules Verne.



În romanul istoric Martirii, Chateaubriand caută un subiect în care graiul Genezei să poată răsuna alături de acela al Odiseei în care Jupiter al lui Homer să vină să se aşeze lângă Iehova al lui Milton (autorul Paradisului pierdut), fără să rănească pietatea, gustul sau verosimilitatea obiceiurilor. Este prezentat Sfântul Ieronim, un important teolog creştin, considerat unul din cei patru părinţi ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii și traducător al Bibliei Vulgata. Este sanctificat de Biserica Romano-Catolică şi de asemenea de Biserica Ortodoxă, cu numele de Fericitul Ieronim. În cartea sa, Rădăcini istorice, Dr.ing.Mateescu Ioan, postulează a doua convingere: EXODUL BIBLIC A TRECUT PRIN DACIA. Moise, fiul lui Enea, a plecat din Egipt spre Ţara Făgăduinţei, pe un drum mult mai lung decât cel descris în sursele cunoscute, ajungând în zona Daciei, pe ţărmul Mării Negre prin Moesia (unde domnise şi tatăl său), câmpia Getică, Ţara Luanelor pe râul Musaios (Buzău) din Munţii Caucaz de la nord de Istru, Podişul Transilvaniei. Aici în Ţara Hategului, în munţii metaliferi bogaţi în aur şi alte metale, şi-au făurit arme de luptă. Tot aici, la chemarea Domnului, Moise a mers pe Muntele Sfânt Parâng de unde a luat Legile. Aşijderea argonauţilor, după trimiterea unor iscoade pentru cercetarea drumului, Moise pleacă imreuna cu triburile evreilor spre Ţara Făgăduinţelor, lăsând în ţările lor de baştină, celelalte triburi de traci, care l-au însoţit din Egipt până aici.

Troia în România?. Exodul lui Moise a trecut prin Dacia ?. Sunt întrebări foarte grele şi răspunsurile pe măsură !. Dar răspunsurile sunt în van dacă nu sunt cunoscute de către publicul larg şi acceptate. Şi dacă nu sunt acceptate, cel puţin să ne aplecăm asupra lor şi să vedem gloria măreaţă a trecutului scoasă din întuneric de istoricul Densuşianu, romancierul Jules Verne sau inginerul Mateescu. Să ascultăm glasul strămoşilor care spune : « aveţi încredere în voi, sunteţi de neam, dar hotărâţi-vă odată la muncă înălţătoare şi cintită, faceţi şi voi ceea ce a făcut între alţii şi Densuşianu ». Încheiem prin a cita o frază memorabilă a lui Jules Verne, Castelul din Carpaţi: “Daca nu-i de crezut azi, povestea noastră vă fi verosimilă mâine, graţie resurselor ştiinţifice care costituie zestrea viitorului, iar atunci nu-i va da nimănui prin minte să o treacă în rândul legendelor”.

Bibliografie selectivă:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură
2. Homer, Iliada, Editura Fundaţiei Culturale Române Bucureşti
3. Homer,Odiseea, Editura Fundaţiei Culturale Române Bucureşti
4. Publius Vigilius Naso Eneida, Editura ANTIB, Timişoara
5. Chateaubriand, Martirii, Tipografia Fratii Dumitrescu+1994
6. Ioan Mateescu, Rădăcini istorice – Editura “Cetate” Deva
7. Ioan Mateescu, Convergenţe – Editura “Cetate” Deva
8. Ioan Mateescu, Rădăcina comună a familiilor conductaore celor două Europe – PIUS’ ENEA, Revista Origini, nr.7, iulie 2016
9. Nicolae Densuseanu, Dacia preistorică, Editura Meridiane, Bucureşti
10. Israel Finkelstein, The Bible Unearthed: Archaeology’s New Vision of Neil-Asher Ancient Israel and the Origin of its Sacred Text, New York
11. Mihail Iacob, s.a Elastomeri şi dielectrici pe bază de polidimetiloxan şi nanoparticule de oxid de fier, Volumul Conferinţei Ştiinţă Modernă şi Energia, ed.36/2017, Cluj Napoca
12. Ioan Mateescu, Originea genetica a poporului român, între mit şi realitate. Conferinta TNB, prof. Dr. Alexander Rodewald ;
13. Jules Verne, Castelul din Carpaţi (Le château des Carpathes);
14. Jules Verne, Contele din ţinutul Făgăraşului (Mathias Sandorf);
15. Jules Verne, Aventurile unui bucureştean îndrăgostit (Claudius Bombarnac);
16. Jules Verne, Cu diligenţa prin Delta Dunării (Keraban le Tetu);
17. Jules Verne, Trei mii de kilometri cu barca pe Dunăre (Le Pilote du Danube);