Dr. Elena ARMENESCU - Straiul si Graiul

[zamfir_catalin]

Dr. Elena ARMENESCU - Straiul si Graiul

[Adrian Pop]

Elena Armenescu Toată stima și prețuirea pentru inițiativa și realizarea Simpozionului referitor la Obârșia neamului! Data viitoare voi fi alături, ( ieri a fost ziua fiului meu), dar am auzit că a fost o reușită. Felicitări!Administrează






Îmi place

Îmi place

Ador

Haha

Uau!

Tristeţe

Furie

· Răspunde · 17h








Adrian Pop LA MULTI ANI !!!!
Administrează


Îmi place
· Răspunde · 5m








Adrian Pop In Octombrie dorim sa realizam prima edtie a Simpozionului - " Vizionarii Neamului nostru ", astfel incat sa devenim capabili sa realizam anual doi poli formatori de retele noi neuronale in mintile tuturor Romanilor de pretutindeni. M-as bucura mult sa sustineti o lucrare si-n acest sens.

[admin]

Straiul și graiul ‒ argumente pentru susținerea continuității poporului geto-dac pe teritoriul actual al României

Dr. Elena Armenescu

Sunt cunoscute mărturiile literare antice care îi localizează pe geto-daci, ca popor locuind în ţinuturile de miază-noapte ale Europei, mai exact in teritoriul carpato-danubiano-pontic, adică în tinuturile locuite azi de români. De pildă, din descrierile lui Strabon, aflăm – pe lângă datele geografice - și despre felul cum arătau bărbații daci, care erau de statură înaltă, „lați în umeri” și aveau „pumnii ca ciocanele de spart ziduri” prin urmare, bărbații daci erau înalţi şi robuşti, aveau în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Populaţia Daciei era compusă din nobili, oameni liberi şi sclavi. Principalele documente asupra costumelor dacice atestă și unele deosebiri de rang. Nobilii aveau dreptul să-și acopere capul cu o căciulă de pâslă cu formă țuguiată numită „pilos” sau „pileus” de la care li se trage și denumirea de „pileati”, în timp ce ceilalți „comati”, care formau grosul armatei, (țăranii și meșteșugarii) purtau părul lung „capillati”. O altă deosebire a ținutelor nobililor era centura decorată cu o pafta ornamentală la care era atașată sabia. Diverse izvoare iconografice și surse literare ajunse pînă în zilele noastre, permit reconstituirea unei imagini veridice despre costumul strămoșilor noștri daci. Cele mai importante surse de studiere a costumului dacilor rămîn a fi metopele monumentului triumfal de la Adamclisi (Dobrogea), basoreliefurile Columnei lui Traian (Roma) precum şi fragmente de stele funerare descoperite pe teritoriul Daciei, cum sunt cele de la Costești-Blidaru, din cimitirul de la Densuș, la care adăugam uimitoarele descoperiri din ultimii ani in apropiere de Sibiu in timpul sapaturilor pentru viitoarea autostrada Sibiu- Nădlac cu dovezi că zona a fost nu numai locuită din neolitic, ci a fost un puternic centru economic si administrativ– loc devenit un vast șantier arheologic, ca să nu mai vorbim despre statuile dacilor care împodobesc Arcul de Triumf din Roma, al împăratului Constantin Cel Mare. În majoritatea cazurilor dacii sînt reprezentați purtînd bărbi și plete. Reprezentările cioplite sau sculptate în antichitate, îi înfățișează pe daci avînd siluete robuste puse în valoare de veșmintele confecționate din țesături de casă, simple ca croială, comode, lipsite de elemente decorative expresive. Un aspect important care trebuie menţionat este decența costumului purtat de daci, lipsit de decolteuri sau volum exagerat. Acum se știe că statuile antice erau colorate, dar este dificil să fie determinată cromatica costumului, putem doar presupune că aceasta era susținută de nuanţele naturale ale materialelor utilizate: nuanțe de alb-bej, griuri și brumărie – culoarea naturală a lînii de oi. Materialele folosite pentru îmbrăcăminte erau de proveniență vegetală precum cînepa și inul, și animală: pieile şi blănurile. Bărbaţii asortau cămaşa cu pantaloni pînă la glezne, destul de strîmţi, uneori foarte lungi şi încreţiţi, formînd cute transversale asemenea iţarilor de lînă, purtați de țăranii moldoveni pînă la începutul secolului al XX-lea. Subliniez - in legătură cu aspectul vestimentar și nu numai - ilustra lucrare de doctorat a domnului Profesor Leonard Velcescu Dacii în sculpturile Romei din care rezultă studiul statuilor de daci aflati atat pe Arcul de Triumf al Imparatului Constantin Cel Mare ridicat in Roma, in proximitatea Coloseumnului, cat si in marile muzee ale lumii: Roma (Vatican) Luvru (Paris) Ermitaj (Petrograd) s.a. Pe langa vestimentatie, domnia sa analizeaza atitudinea meditativa a chipurilor frumoase, cu robustețe bărbătească, demne, care sugereaza inteligentă, eternizate in neuitarea pietrei, incat se pune intrebarea legitimă: Cine este invinsul si cine invingatorul? Vă rog să urmăriți în derulare, imaginile care ilustrează aceste statui! Straiul, sau portul popular cunoscut până în zilele noastre, isi are originile in imbracamintea stramosilor nostri traci (daci si geti) si se identifica cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanica aromâni, vlahi, macedo-români. O sursă valoroasa de informație asupra continuitații portului se regaseste in tinuta domnitorilor, boierilor si a taranilor alaturi de diverse documente si cronici pictate, jurnale, tablouri, armure cu gravuri. Dupa sec XX apar si albume cu diferite variante fotografice, transformate ulterior in carti postale valoroase.

[admin]

Costumul purtat de bărbaţi

Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămaşa, iţarii şi brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua. Cămașa de in sau cînepă, cu lungimea pînă mai jos de genunchi (in sud, ca la echipele actuale de dansatori dîn Teleorman), sau scurta, pana la jumătatea coapsei, ca la mocani) De regulă cămașa era cu mîneca lungă și avea o croiala simplă fiind asamblată din fîșii drepte de țesătură. Accesorii ca: brâul, agrafe de prins tunica, brațări etc. In funcție de anotimp, (iarna adăugau cojoace, căciuli) iar încălțămintea sub formă de opinci, era confecționată din piele și ciorapi împletiți din lână, așa cum mai întâlneam în copilărie țărani de la munte. etc. Privitor la cămaşa bărbătească -conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”etc. Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire teritorială în toate zonele Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Deosebit de frumoase erau „cămaşele de mire”, care se brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua nunţii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, adăugîndu-se şi un brîu cu motive alese. Ea se broda în cruciuliţe sau neted - „alb”, „butuc” la guler, piept, mangete, tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni. În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuţi din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lenjerie de corp din pînză de bumbac. Tipic, erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lînă cu bumbac şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi iarna. Peste cămăşă se îmbrăca pieptarul în sezonul rece. Accesorii ca: brâul, agrafe de prins tunica, brațări etc. In funcție de anotimp, (iarna adăugau cojoace, căciuli) iar încălțămintea sub formă de opinci, era confecționată din piele, ciorapii împletiți din lână, așa cum mai întâlneam în copilărie la țăranii de la munte. etc. Brâul (chimirul) confecţionat din piele, lat de până la două palme, împodobit cu modele de cârmă bătută se încingea peste cămaşă dând acesteia în partea de jos aspectul unor fustanele care coborau până la jumătatea coapselor, sau mai lungi. Cioarecii erau confecţionaţi din pânză albă de bumbac ţesută în casă – pentru vară, iar pentru sezonul rece din lână, ca şi cea pentru căputuri. (Iata explicarea cuvântului în DEX: „cioáreci – 1. Pantaloni tipici țărănești, din postav alb făcut în casă. – 2. În anumite regiuni, ciorapi de pînză sau postav purtați de femei iarna. – 3. Postav făcut în casă, stofă de lînă groasă. – cioaric „postav”; cioariți „ciorapi de pînză”. Origine necunoscută. Pare a fi același cuvînt ițari, prin intermediul unui *ițari(ci). Dacă această ipoteză este corectă, este vorba aproape sigur de un cuvînt din fondul tradițional. Explicațiile date pînă acum sînt insuficiente: din szövedék „țesătură” (Cihac, II, 490); din çarek „cizme orientale”, τσαρούχια, tšarihe (Șeineanu, II, 132; Meyer 439; Lokotsch 401); din cioară „șireturi pentru picioare” (Capidan, Dacor., IV, 265); de la benevreci, contaminat cu čoa (‹ çohe) „stofă de lînă groasă” (Weigand, Jb., XVI, 222). – ciorecar, (țăran, sătean). Sursa: DER (1958-1966) cioareci pl. 1. nădragi țărănești foarte strâmți, din lână țesută în patru ițe și deci mai groși decât ițarii; 2. (Banat) ciorapi de dimie pentru femei. [Turc. ČARIK, încălțăminte de piele groasă: sensul intermediar e «ghetre», accepțiunea vorbei în macedo-româna (cf. fr. chausses, nădragi, lit. încălțăminte)]. Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) cĭoárecĭ m. pl. (var. din turecĭ. V. tureac). Vest. Pantalonĭ țărăneștĭ strimțĭ de dimie. V. bernevecĭ, ceacșirĭ, poturĭ. Sursa: Scriban (1939) | Definiții din dicționare specializate. Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor. cioáreci, s.m., pl. – Pantaloni de lână ce se poartă iarna: „Zină, oaie, zină, / Că din lâna ta / Cioareci noi mi-oi fa” (Memoria 2001: 29). – Probabil cuv. autohton (NDU); Din tc. čaryk (MDA). Fara comentarii!” Haina exterioară purtată de daci, mai ales iarna, era un cojoc cu blana pe dinăuntru sau pe dinafară. În acest sens poetul Ovidiu menționa: „Trec băştinaşii înfofoliţi în miţoasele blănuri” (Tristele, III, 10). Pe vreme rea, în afară de cojoace se mai purta gluga – ajustată în jurul gîtului cu un șiret și garnisită la terminații cu franjuri. Apanaj al păstorilor, gluga a rezistat în timp transformîndu-se în costumul popular moldovenesc în manta cu glugă. În picioare, dacii încălţau opinci legate cu nojițe, rămase şi ele în costumul ţărănesc de-a lungul veacurilor.

[admin]

Costumul purtat de femei

Costumul purtat de femei este înfăţişat pe Columna lui Traian ca o ținută elegantă chiar pentru zilele noastre, se compunea dintr-o rochie-tunică lungă, peste care era drapată ingenios o mantie largă, în timp ce îmbrăcămintea comună, reprezentată în metopele și basoreliefurile de la Adamclisi, era alcătuită dintr-o cămaşă de pînză încreţită la gît, de o formă purtată pînă azi în Moldova, peste care este încinsă de la brîu în jos o bucată de ţesătură asemeni catrinţei. Ținuta vestimentară populara femeiasca este compusa din camașă, poale si piesa care acopera de la brâu în jos care se diferentiază de la o regiune la alta. Ea poartă mai multe denumiri în concordanță cu zona geografica ”catrința”, ”vâlnic”, ”fotă” si ”opreg”. Catrințele Peste poale, în faţă şi în spate se pun catrinţele negre cu dantelă pe marginea de jos (modele păstrate în zona de munte, la momârlani și în cea a Sibiului). Ambele catrinţe sunt brodate pe părţile laterale cu dantelă neagră, iar în partea de jos, aproape de jumătate au două benzi late de ornamente cusute cu mătase neagră sau alte culori sobre în motive geometrice sau florale . În Maramureș catrințele sunt teșute din lână, pe fond negru cu dungi orizontale gri (in antichitate) roșii sau portocalii (actual) . În încălţări atât femeiele cât şi bărbaţii purtau şosete groase de lână numite călţuni, încălţămintea tradiţională fiind opincile. Portul popular femeiesc din zona Muscel se caracterizează în primul rând printr-o unitate desăvârşită, fiind cunoscut şi sub numele de „portul românesc cu fotă”. Elementele constitutive: fota , iia, marama, ştergarul, betele, etc., (așa cum este costumul în care sunt îmbrăcată eu acum!) În ceea ce privește costumul popular moldovenesc destinat femeilor include în structura sa componente ca: învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii, purtate în funcție de importanţa zilei şi sărbătorii. Toate acestea mai ţin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul ocupaţiei, simbolistică şi preferinţe, zonă de circulaţie şi etc. Peste tot, femeile căsătorite şi cele în vîrstă, respectă anumite principii în realizarea costumului, preferînd culori mai reţinute, modele de croi mai arhaice şi modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material ţesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume naţionale de culori mai deschise şi aprinse, nu purtau pe cap basmaua sau ştergarul de îmbrobodit ori şorţul de protecţie pînă nu obţineau statutul social de tînără nevastă – femeie căsătorită. Catrința și cămașa purtate de femei, necesită descrierea unor numeroase detalii comparative, pentru care nu ne este suficient timpul expunerii, ele făcând obiectul unor lucrări de vastă întindere. Alaturi de acestea o foarte mare insemnatate mai consta in „gateala capului” ce de asemenea se deosebeste de la o zona la alta, prin frumusetea tesaturilor si a broderiilor sau a celorlalte podoabe. La marame, naframe, cepse sau cununi se adauga si diverse accesorii vestimentare romanesti ce vin in completarea ansamblului cum ar fi braiele si betelele. In timp specialistii au gasit in evolutia costumului popular detalii de influenta occidentala si orientala ce si-au adus aportul in modernizarea costumului de curte si boieresc, în perioada evului mediu. Pentru că cercetări demne de luat în seamă vorbesc de Maramureșul istoric (dacic) se poate face un studiu comparativ al costumului popular -femeiesc și bărbătesc- al acestui ținut cu celelalte costume din provinciile românești, raportate la costumele reprezentate pe monumentele antice amintite. Zona maramureşeană -azi - se constituie într-un spaţiu al populaţiilor mixte, prin urmare şi al întâlnirii dintre diferite datini, obiceiuri şi tradiţii, între moduri distincte de a înţelege lumea şi universul. În fond, convieţuirea în acest context permite o reflectare a varietăţii în unitate, elementele de împrumut fiind “asimilate creator în conformitate cu gustul şi concepţia artistică a poporului

GĂTEALA PĂRULUI ŞI ACOPERITOARE DE CAP Fetiţele de până la 7-8 ani poartă părul rătunzat (tăiat rotund de jur împrejurul capului), iar pe măsură ce creşte îl împletesc în 2 cozi lăsate pe spate (de care se agaţă o partă-panglică simplă sau colorată, care reflectă statutul social sau lână colorată-pletence). Boresele (femeile mai în vârstă) şi bătrânele poartă părul în cozi strânse la ceafă sau peste cap (cele două cozi de la spate sunt aduse în cerc către frunte, peste care se pune marama în zilele de sărbătoare sau .basmaua care se prinde diferit a) într-o parte (dreapta, de obicei) sub colţul lăsat liber la fetiţe; b) la spate, sub colţul mare lăsat liber la nevestele tinere; c) la spate, peste colţul mare (femeile mai în vârstă) d) în faţă, sub bărbie (bătrânele). Femeile mai ales cele din clasa privilegiată purtau capul acoperit cu o năframă legată peste părul strîns în coc, pe cînd cele din popor umblau cu capul descoperit. Costumele populare impresioneaza prin originalitate, particularitati stilistice, ce sunt reprezentative pentru costumul din difeite zone geografice si bineinteles conform categoriilor sociale.

[admin]

Dupa tipul de ocazie, straiele mai simplu ornate sunt folosite incepând cu muncile agricole, regasinduse pana la cel mai frumos ornat, cel de nunta. Pentru a obține țesăturile dacii practicau meșteșugul țesutului dar cunoșteau și diferite procedee de obținere a materialelor textile prin împâslire, prin care obțineau pâsla utilizată mai ales pentru confecționarea bonetelor. Ulterior îmbinarea tehnicilor de țesut și a celor de prelucrare prin piuare a generat obținerea unor stofe cu calități excepționale și anume postavul. Tehnologiile rudimentare de obținere a postavului de casă cunoscute în antichitate au fost practicate de români, până la începutul secolului al XX-lea, iar în județul Covasna, chiar și în prezent. În termenii locali – în funcție de ținut, aceste țesături sînt numite: „aba”, „suman”, „șîiac” etc Din aceleasi materiale erau confectionate si straița sau desagii de cărat hrana sau alte produse. Din fier dacii confecționau diferite accesorii pentru vestimentație cum ar fi catarame, nasturi, fibule etc. Din materiale mai ieftine se confecționau podoabe destinate celor cu o poziție socială mai joasă, iar din bronz și aur celor din clasele privilegiate. Cele mai multe podoabe erau din argint și se foloseau pentru prinderea pelerinelor (atît la femei cît și la bărbați). Femeile mai purtau în jurul gîtului colane, mărgele din bronz, din sticlă, iar pe mîini brățări spiralice, lanțuri, mai rar inele și cercei. Se consideră că podoabele scumpe erau purtate numai de cei avuți. Se practica și tatuajul, care era considerat semn de noblețe. În decorul podoabelor deseori sînt reproduse imagini de ființe umane și animale, motive vegetale sau fantastice, lanțuri ornamentale obținute prin împletire sau îmbinări de inele, palmete și capete de animale stilizate. Asortate cu costumul de forme simple cu o gamă cromatică modestă bijuteriile și accesoriile vestimentare creau o imagine impresionantă accentuînd prin strălucirea lor spiritualitatea puternică a dacilor. Totodată e necesar să afirmăm că unele aspecte ale creaţiei populare materiale şi spirituale, inclusiv și în domeniul costumului, poartă amprenta structurii demografice a zonei etnografice concrete. Aceste mici deosebiri se referă la croială, ornamentică, culoarea unor detalii din structura costumului. Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conţine mai puţine variante tipologice şi este decorat mai redus. Pentru iarnă atât bărbaţii cât şi femeile aveau şube, sumane sau cojoace aproape identice . Voi prezenta pe scurt, elemente vestimentare comune, nelipsite in anotimpurile reci, purtat atât de femei cât si barbați în toate regiunile :

PIEPTARELE ŞI COJOACELE În general, pieptarul, laibărul, bonda, guba şi sumanul, fiind elemente comune atât portului femeiesc cât şi celui bărbătesc, nu prezintă diferenţe semnificative, de aceea voi insista asupra acestora doar în măsura în care reflectă anumite variaţii.De pilda, in Maramureş: pieptarul este scurt până la brâu, din piele, căptuşit cu blană(chiar şi cel din timpul verii), fiind purtat de femeile tinere, decorat cu irhă(aplicaţii de piele subţire, colorată) şi harast (broderii în motive florale, cu predominanţa roşului, pe toată suprafaţa). Pieptarul bărbaţilor permite o largă desfăşurare ornamentală existând, astfel, în mai multe variante: a) cel bătrânesc sau de lucru, care are spaţii albe vaste, cu borderii doar pe margini; b) cel care are aplicaţii de piele de culoare vişinie, pe toată suprafaţa, exceptând partea din spate; c) cel mai complex din punct de vedere ornamental având atât broderii policrome cât şi aplicaţii şi nasturi din piele, ţinte de metal şi ciucuri din lână. Laibărul din lână este asemenea unei veste tivite cu postav de culoare neagră, sură, verde sau albastră. Lecricul este o haină scurtă din lână ca o jachetă care coboară sub mijloc şi se poartă pe vreme rece, de 2 tipuri : a) de tip suman – având un croi simplu deschis în faţă cu mâneca prinsă de umăr, în culoare naturală sau b) cu gaica la spate, cu buzunar, guler, manşete. Guba se deosebeşte de cea din Oaş prin tehnica de înnodare a miţelor şi prin faptul că ţesătura se piaptănă; croiul este identic celui din Oaş, dar diferă prin modul de purtare, în Maramureş se ţine pe umeri având o mânecă în faţă.

ÎNCĂLŢĂMINTE Maramureş: opincile din pile de vită cu obiele ţesute din lână albă vor fi înlocuite de cizmele negre (uneori şi roşii) cu toc şi cu ornamente la călcâi(ţinte)

ANEXE, PODOABE Un rol aparte în ținutele femeilor aveau bijuteriile și accesoriile vestimentare. Datorită calităților materialelor din care au fost confecționate unele din acestea pot fi analizate pe viu, deoarece sînt păstrate în colecțiile muzeelor lumii. Podoabele și obiectele din metal prețios -culminând cu brațările dacice - găsite în săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie și ingeniozitate. Maramureş: zgărdanul apare sub o formă inedită (zgarda scumpă) , adică a unor şiruri de 20-30 de mărgele de coral, purtate în zilele festive. În rest, așa cum dovedesc piesele arheologice descoperite ca: inele, brațări, cercei împodobeau mîinile și capul femeilor.

[admin]

De subliniat că celebrele brațări dacice erau purtate de bărbați, lor atribuindu-se si calitați electromagnetice, adevărate captatoare energetice, care sporeau puterea brațelor și a minții. Accesoriul principal – amintit mai sus - rămâne chimirul, prevăzut cu un lăcaș gen portmoneu, unde erau păstrați banii, dar si alte spații delimitate, folositoare de pildă pentru gresia (o piatră tare) cu care ascuțeau coasele de cosit fânul etc. Multi detractori ai neamului nostru, de-a lungul vremurilor au contestat ideea continuității populației Daciei. De altfel cred că acest fapt l-a determinat și pe savantil Bogdan Petriceicu Hașdeu nu numai să se întrebe în cadrul omui dialog interior ci chiar să pună pe hârtie întrebarea retorică: Peritau dacii? dându-și cu siguranță seama de importanța acestei teme fundamentale. Acum, peste încă un veac de când a fost pusă această întrebare, timp în care polemicile au continuat, răspunsul nostru este neîndoios și categoric NU! Unul din argumentele forte, pe lângă cel al graiului, al unității de limbă și simțire -reflectată în mod fabulos în bogăția nuanțată a folclorului, culminând cu fascinantul dans terapeutic bărbătesc Călușul, care a făcut obiectul prezentării unei lucrări în anii anteriori, alături de multiple ritualuri precreștine asimilate de biserică – toate se regăsesc până azi pe o întindere ce coincide cu întinderea vechii Dacii. Dintre toate mi se pare semnificativ portul popular poate și pentru faptul că îl vedem purtat cu mândrie și demnitate zi de zi la posturile de televiziune (desigur la emisiunile de profil), de toți atiștii interpreți ai folclorului românesc, fie în cântec și joc ori în reconstituirea sau chiar practicarea ritualurilor arhaice.

Concluzii

Analizînd comparativ elementele costumului dacic și formele de port popular autohton, păstrate în colecțiile muzeelor se pot trage concluzii deosebit de interesante. Poate fi observată o continuitate uimitoare a tipurilor vestimentare antice purtate de daci, modificările în timp referindu-se doar la diversitatea materialelor utilizate și tehnologiile de prelucrare ale acestora. Este bine sa stii ca român să diferentiezi o ie de Muscel, o fota de Bucovina, un brau de Bistrita, o marama din Oltenia si un sort cu franjuri din Hateg sau un clop de Oas. Ideal este sa ne cunoastem datinile si traditiile pentru a ne putea putea insusi cu usurinta originile noastre pur românești. Importanța și scopul cercetarii pe teren a portului popular poate fi multiplu. Pe de o parte, se urmăreşte identificarea unor piese de costum, rămase încă necunoscute sau care sunt pe cale de dispariţie, pe de altă parte, se încearcă suprinderea diferitelor procese de influenţe interetnice sau intraetnice, care au avut loc de-a lungul veacurilor şi care au determinat o anumită evoluţie sau schimbări survenite în portul popular. Acoperind corpul uman în toate împrejurările vieţii sale, de la naştere până la moarte, costumul popular constituie nu numai un ansamblu material cu funcţii practice, de apărare contra intemperiilor, ci şi un purtător de semne şi simboluri, un limbaj de comunicare, transmiţându-ne atitudinea creatorului faţă de societatea în care trăieşte şi-şi modelează opera. Portul este o marcă identitară de o mare importanţă. Costumul este purtat cu multă mândrie, dar aceasta înseamnă mai mult de atât, el nu trebuie redus la aspectul pur fizic şi trebuie văzut ca o expresie a zbuciumului lăuntric al ţărăncilor în căutarea celor mai expresive forme artistice. Prin urmare putem afirma pe bună dreptate, fără să greșim, că poporul român este – cum s-a mai spus - un popor antic în viață! Pentru ca femeile sunt cele care prin lucrul mâinilor lor au îmbracat omenirea de-a lungul mileniilor, închei cu poemul dedicat femeilor din Carpați:

Hărăzită de zeu

Îţi mulţumesc ţărancă română Ce te-ai păzit de “înnoiri” Ca de tăişul straniului Tu nu eşti preamărită, ca în măreţe fapte Dar tu ai în grijă viaţa zi şi noapte.

Tu, care nu ai dat pradă flăcărilor Războiul de ţesut şi prietenă ai rămas Cu vegherea mirosului de pâine, a icoanei Ce stă şi azi deasupra dăinuirii vetrei tale Cum stau cuibărite în ascunzişurile dinspre imnuri Cântecele de leagăn , doinele, baladele
Lumini ale bucuriei extatice timpurii şi târzii Ce ai dat-o anilor cu florile pe care le iubeşti Le porţi în suflet, le-ai făcut vorbitoare zâmbindu-ţi ele vesele iernile din covoare

Când viscolul în galop nevăzut Bântuie ţinutul şi hornurile Belşugul îţi inundă masa, Velinţele împodobesc casa, în sunetele cântecului de dragoste, şi colindelor în care ai tăi au crezut.

Tu, singură mergi curajoasă prin păduri, cunoşti glasul păsărilor, ierburile, fiarele
Obârșia neamului nostru  martie 2018  89

şi ca prin farmec sub semnele tale, se supun urmându-te îmblânzite, vieţuitoarele!

Izvoarele spală rănile dorului depănat pe marginea apei Din murmurul lor împrumuţi câteodată suspinul Când o nefastă despărţire îţi dăruie destinul.

Aur din aurul lunii presari pe cărări de simţire Alături de iubit îţi clădeşti neobosită, fericirea pe cărări suitoare ţi-aleargă copiii apăruţi ca din vis din trupul tânăr şi împrimăvărare, din necuprins, din tainic balans al duhului vieţii, rodire în fantasticul dans.

Tu, care eşti trecut, şi aşteptare eşti Plămădită din supunere şi nesupunere Din tărie şi răbdare, bogată Ca o păzitoare investită de zeu, neînfricată Străbaţi în febra paşilor armonii carpatine Şi te înalţi ca o statuie în faţa grindinii şi ploilor Stăpână a plaiului, sclava bucuriei zorilor

Eşti născătoare a vitejilor adevăraţi Tu, care nu eşti o legendă, ori fiică de împăraţi Ci o femeie vie, trează, simplă din Carpaţi

Elena Armenescu (din volumul Memoria Statuilor)

Cât despre grai, mai grăitoare decât orice argumentație mi se pare poezia lui George Coșbuc:

Graiul neamului Fie-a voastră-ntreaga țară, Și de cereti, vă mai dăm, Numai dați-ne voi graiul Neamului si se sculară Să ne vremuiască traiul Câti dușmani aveam pe lume! Graiul ni-l cereau anume, Să-l lăsam! Dar nestrămutați strămoșii Tot cu arma-n mâini au stat: Au văzut si munți de oase, Și de sânge râuri rosii, Dar din țara lor nui scoase Nici potop și nici furtună. Graiul lor de voie bună Nu l-au dat! Astăzi stăm și noi la pândă, Graiul vechi să-l apărăm; Dar pe-ascuns dușmanii cată Să ni-l fure, să ni-l vândă. Dacă-n vreme tulburată Nu neam dat noi graiul țării, Azi, în ziua deșteptării, Cum să-l dăm? Repezi trec cu vifor anii, Ispitind puterea ta, Neam român! Cu ură mare Vor căta mereu dușmanii Graiului român pierzare; Dar să piară ei cu totii: Nu lam dat, si nici nepoții Nu-l vor da!

NB Lucrare prezentată la cel de al XIV-lea Congres de dacologie 16-18 august Buzău, România

Cu iile în sărbători (de Sânziene)

Când oamenii erau curați La suflet, la pământescul trup Sub semnul divinității adunați În fața bordeielor de lut

Sub razele sale, mângâietor Soarele cu duioșie le arată Mândrețea fascinantă a florilor Care încântă ochii de fată.

- Vă iau cu mine, nu doar în gând Am să vă cos pe cămașa mea Zice o fată frumoasă râzând Și prima iie din cusătură se ivea!

De-atunci suratele, la întrecere Cos pe ascuns să nu li se ”fure” Modelul zeiesc pentru petrecere Ori cadoul unic, ales pentru mire!







Cusută cu drag, fir lângă fir, Ori cu fire-ncrucișate iscusit, Printre frunze, vesel trandafir, Dorul - în râuri de flori împletit!

Cu iia și cu fota – înveșmântate Crezi că sunt zeițele pământului Făpturi - prin strai și grai purificate Prin dans, aduc ofrande cerului.

Alături de flăcăii viteji, visători În straiele cusute sub opaiț, seara Doar joc și cânt în sărbători Răsună în tot locul primăvara.

Când florile vestesc că vin ielele Când soarele urcă până la zenit Petrec românii cu Sânzienele De dimineață până-n asfințit!

Toamna, când dă mustul în vin Și frunzele în bănuți aurii Încep nunțile, iar iile din in Scoase din lăzi, atunci să te ții...

[Adrian Pop]

‎Adrian Pop‎înElena Armenescu

10 iunie la 19:43 ·








PATRIOTISMUL inseamna Omenie, Bun Simt, Munca Cinstita...si logica impecabila, oferite in DAR Neamului in care te-a zamislit DUMNEZEU, responsabil, continuu si pana la capat, de catre Sufletul pus pres in fata profanilor.
Tudor Gheorghe - Patriotismul





YOUTUBE.COM



Tudor Gheorghe - Patriotismul
Tudor Gheorghe - Patriotismul












Îmi place
ComenteazăDistribuie







3Elena Armenescu şi alţi 2





Comentarii


Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/.../2247-Scopul-%C3...Administrează




SFATULBATRANILOR.RO



Scopul înfiinţării „SFATULUI BĂTRÂNILOR














Îmi place
· Răspunde · Şterge previzualizarea · 2z








Livia Ciuperca · Prieteni cu Daniel Roxin şi cu încă cinevaS-ar cuveni un SFAT al BĂTRÂNILOR! Câte strâmbătăţi nu ar fi corectate, Doamne!
1


Administrează


Îmi place
· Răspunde · 6h









Trebuie stabilite doar niste principii de selectie a celor merituosi pentru aceasta...atat.





















Adrian Pop Toate popoarele lumii au Sfinti si " Uriasi in gandire " ce trebuie cautati si invatat de la ei, indiferent in ce dimenisuune se gasesc, pentru ca au legatura directa cu DUMNEZEU...dupa care acestia trebuie UNITI intr-un Sfat al Batranilor la nivel Mondial, in planul fizic.1


Administrează


Îmi place
· Răspunde · 5h








Elena Armenescu Adevarat!1


Administrează


Îmi place

Îmi place

Ador

Haha

Uau!

Tristeţe

Furie

· Răspunde · 23 min

[Adrian Pop]

https://www.youtube.com/watch?v=h5Z9...&feature=share

LA GRANITA DINTRE LUMI 2018 06 25

[Adrian Pop]

19:49


Multumesc mult pentru prezenta la Simpozionul National de Medicina Traditională!Astept fotografiile...











Ma bucur mult ca am venit impreuna cu o parte din echipa mea de cercetare, la Simpozionul organizat de Dumneavoastra. Ideea de analiza stiintifica a calusarilor, mi se pare extrem de utila, mai ales ca mi-ar face mare placere sa lucram impreuna la proiectul Orasul Sanatatii Zalmoxa - Arsenie Boca.















Sfârşitul conversaţiei







Scrie un mesaj...

• 
  
•