Prof Olimpia Cotan Pruna- SISTEMUL INFORMATIV DE PE VETRELE DACIEI STRĂVECHI

[zamfir_catalin]

Prof Olimpia Cotan Pruna- SISTEMUL INFORMATIV DE PE VETRELE DACIEI STRĂVECHI. ORA. DEEA.

[admin]

Sistemul informativ de pe vetrele Daciei străvechi. Ora. Deea.
Prof. Olimpia Prună-Cotan

Pe vatra vechii civilizaţii europene, unde trăieşte astăzi poporul român, a existat cel mai vechi sistem informativ de apărare din istoria omenirii, aşa cum ne indică limbajul geto-dac, dar şi toponimele, hidronimele, patronimele, oronimele, oiconimele de pe tot cuprinsul Daciei străvechi. Pe întreaga arie unde au trăit neamurile străvechi ale pelasgilor, apoi ale geto-dacilor, autoritatea cultică era în subordinea Marilor Preotese, protejate de primul corp de armată din istoria lumii format din preotesele Amazoane. B. P. Haşdeu scria că toponimia este limba geografică a unui popor. Pe aria străveche a geto-dacilor există localităţi, dealuri, văi şi ape, nume de persoane sau de familii în care întâlnim cuvântul Ora. Importante erau cetăţile geto-dace ale căror nume ne trimit în lumea veche: Orăştie, Oradea, Oraviţa, Dorna, Orhei, Orlat, Orieşti, Orodei, Orleşti, Orşova, Orlea, Orminda, Cula Ormenişului. Tipia Ormenişului, Zamora, Cocora, Orţişoara, Scărişoara, Grădiştioara, Cuzdrioara, Belioara, Sibioara, Viişoara, Slătioara, Bucureştioara, Orăştioara, Bănişoara, Urmeniş, Urlaţi, Arad etc. Aceste denumiri au în comun termenii ora şi oara sau particula ur, ar ce o indică pe Ora, Oara, Oranta. Cine poate fi Ora şi ce rol a avut ea? Am început cercetarea cu numele unor localităţi cu trimitere la Ora. Am cercetat lăcaşurile pe care este semnalată prezenţa acestora şi iar am dat peste denumiri din care nu lipseşte Ora. Mam oprit asupra oraţiilor şi-am înţeles că acestea cuprindeau informaţii transmise direct, prin viu grai de către orante, oratoare, oratori până în zilele noastre. Familia de cuvinte deosebit de bogată pornind de la cuvântul Ora este un depozit semnificativ de informaţii istorice străvechi. O.Ra! este ruga de adoraţie a Soarelui, motiv ce ne conduce la înţelegerea locurilor de rugăciune de pe înălţimi, cât mai aproape de Soare, printre care se număra şi Kogaionul geto-dac. Am încercat să aruncăm un năvod în adâncul istoriei străvechi şi-am descoperit o lume nebănuită şi incredibilă, cu ceremonialuri şi răspunderi severe, cu legi ştiute şi respectate, o civilizaţie complexă şi nuanţată, de o mare bogăţie artistică, creativă, cunoscătoare a cosmogoniei astrale, deţinătoare de iniţieri la care nu s-a ajuns pe calea ştiinţei nici până în zilele noastre. Dar să o luam încet şi să avem răgazul citirii semnificaţiilor din vatra vechii civilizaţii europene. Situl arheologic descoperit la Căscioarele este atestat din mileniu al V-lea î. Hr. şi se află pe Dunăre, lângă oraşul Giurgiu. Pe tellul de pe Ostrovel, lângă lacul Cătălui, s-a descoperit un altar de cult bogat ornamentat în culori de o înaltă măiestrie artistică şi cu o simbolistică unică în lume. Pornind de la numele localităţii se poate intui că în acest loc existau căscioare, căsuţe în care trăiau cei ce slujeau acest altar al Orelor. Ora este termenul la singular, iar la plural Oarele/Orele. Oarele se găsesc numai în limba românilor. De regulă, particula oare şi oara indică activitatea de oratoare sau îndemnul de a preciza spusele orei. Cuvântul odinioară ne semnalează vremuri îndepărtate din timpul unor personalităţi cu numele de Ora. Odin era zeu venerat de popoarele scandinave, susţin unii istorici, dar în vechime se pronunţa Ordin, cum scrie poetul Mihai Eminescu în poemul Memento Mori: Ordin adâncit în gânduri… pe un tron cu spata mare/ Vedea luptei lungi grandoare. Ergamia înseamnă cea de pe gorgan. Analizând o mulţime de toponime, hidronime, luând în calcul şi descoperirile arheologice cu privire la turnul-locuinţă de pe văile strategice, se poate identifica locuinţacăscioară, reşedinţă pentru Ora. Orele vieţuiau pe râurile repezi de munte unde vâltorile se întâlnesc la tot pasul. Acest spaţiu cu vatră de cult, aflat în subordinea Marii Preotese, Ora, era înconjurat de căscioare, locuinţe ce slujeau buna desfăşurare a activităţii. Se circula pe ulicioare, dat fiind spaţiul restrâns de locuire de pe grui. Căscioarele aveau încăperi care, desigur, se numeau chilioare. Din căscioare fumul de pe vetre ieşea pe hoarne. Orăştina era şi ea loc de rugăciune pentru adorarea Soarelui, de pe pripor (coastă de deal), ce desemnează spaţiul în care îşi desfăşura activitatea Ora. Nimeni nu cuteza să fie mai sus decât rugul (focul sacru) de pe Orăştină. În zilele noastre bisericile sunt pe locurile cele mai înalte. Este o impietate să îţi faci casa mai înaltă ori mai sus decât biserica. Orăştina cu căscioare se afla pe locul mai înalt numit tell şi a dăinuit până în secolul al III-lea d.Hr. În acest context, evident că un cas.tel este casa de pe tell. Apele din împrejurimi erau cu siguranţă şi scăldătoarea Orelor şi oriilor, locuitorii din căscioare. Zorile erau strigate din turnurile unde vegheau Orele, Surorile, Ilioarele (care dansul printre morminte şi îşi strigau înaintaşele în ziua de Paştele blajinilor), Vedele noastre, cele ce au scris orândele, altfel cum să fii existat scrierea sanscrită şi capodoperele acesteia, Vedele şi Upanişadele, ce au răzbit până la noi.
Scrierea sacră o deţineau neamurile pontice unde exista în vechime şi India Pontică şi Arabia Pontică (Sarabia). Coboară poate însemna calea de urmat din ormeniş pe valea orelor, iar cuvântul zboară ne duce spre înălţimile unde Marea Zână Ora îşi avea turnul-locuinţă. Adrian Bucurescu afirmă că oromanisa este graiul curat vorbit de zeii geţi şi consemnat, la sfârşitul veacului al VIII-lea î.Hr. pe Tăbliţele de la Sinaia limbaj mai vechi decât cel sanscrit. Am pornit de la denumirea explicită a cetăţii ORĂŞTIE, incitată de întrebarea cine este şi ce ştie această specială personalitate, Ora, de ce este atât de importantă şi ce rol deosebit avea din moment ce oraşul care îi poartă numele dăinuie şi în zilele noastre? Răspunsul va include numeroasele oraşe de pe gorgane, dealuri şi munţi cum sunt cele ca Oradea (Ora.deea), Arad, Oraviţa etc. De la Orăştie, pe valea pârâului Orăştioara, se află cea mai importantă cale de acces către sanctuarul geto-dac de la Sarmizegetusa, pe care se înşiră strategic cetăţile-turn de pază: Orăştioara de Sus şi Orăştioara de Jos, Grădiştioara de Sus şi Grădiştioara de Jos etc. Lângă sanctuar se află localitatea Orlea. Din aceste cetăţi-turnuri, de pe înălţime, se vedea cel puţin câte o orăştină în sus şi în jos pe firul văilor. Pe valea marilor râuri din Dacia existau turnurile-locuinţă aşezate pe măguri, ca cele de pe valea Vedei şi Vodiţei, aşa cum pe Valea Argeşului se înşira salba de 9 argele. Pe Olt la nord de Drăgăşani se găseşte localitatea Orleşti. În Rusia există Munţii Ural, ce ne duc cu gândul la uriaşii ce comunicau numai oral, urlând, şi pe care istoria îi ţine sub tăcere (vezi şi localitatea Urlaţi din ţara noastră). Tot în Rusia se află localitatea Habarovsc ce indică un centru al ştirilor. În româneşte există cuvântul habar, cu acelaşi înţeles (Dacă ora ştie, ea trebuie să aibă habar, mai spun românii). Habiru era zâna ştirilor, veştilor, vestitoarelor la hittiţi, cei care mai erau numiţi şi hati, cati, keti indicând neamul coţilor de la nordul Dunării, localizaţi de istorici şi în Dobrogea veche, Şchiţia Minor. Informaţiile transmise de Ore se constituiau în orgă, cu sensul de arhivă. Orga zilelor noastre este un instrument muzical alcătuit din tuburi de diferite dimensiuni ca lungime şi diametru, prin care aerul rezonează şi compune o suită de sunete, cu armonii deosebite din gama energiilor produse de vibraţii. Orga ne conduce către intuirea captării de energii cosmice, transcedentale, activitate exprimată şi de Oracole, unde se prezicea viitorul utilizând şi informaţiile, dar şi imaginaţia bogată a clarvăzătoarelor, de multe ori stimulată de halucinogene. Vorbitoarele antice, care repetau mesajul, ca un automatism, numite probabil moiră-moară, de multe ori oboseau şi deformau ştirea ca o moară stricată. Şi în lumea creştină multe personalităţi bisericeşti cu darul vorbirii ori cel de a prevesti viitorul sunt numiţi prooroci sau proorociţe. Oracolele au fost slujite numai de Mari Preotese şi au fost iniţiate numai de către personalităţile lumii vechi pelasgice. Meseria de orantă, care intuia viitorul de orânda, indicând soarta, orânduiala în care vei trăi, s-a păstrat până în zilele noastre şi a îmbrăcat diverse forme cum sunt: zodiacul, astrologia, chiromanţia, clarviziunea, vrăjitoria, ghicitul, datul în cărţi, datul în bobi, zarul etc. Vestite au rămas în istorie Oracolul din Delphi unde prevestea Pythia, dar şi Casandra ori Sibila, cât şi Vrăjitoarele din Salem, victimele Inchiziţiei în lumea catolică. Heraclit, filozoful antic, trac de origine, ce depăşea cu mult filozofia din Academia lui Platon şi din Liceum-ul lui Aristotel, şi ei traci, îşi intitulează scrierile Oracole despre Schiţia. Abaris, marele înţelept şcit, scrie o carte despre Oracolele şcitice. Ce îi atrăgea atât de insistent la activitatea orantelor antice dacă nu înţelepciunea străveche sub nuanţate exprimări ale experienţei de viaţă? Lumea veche a creat o fascinantă civilizaţie cu centre cultice sacre, depozite de înţelepciune, cu legi puternice care asigurau pacea creativă şi convieţuirea socială paşnică, pe care omenirea nu le-a mai cunoscut fiindcă: A fost odată ca niciodată. Este semnificativă istoria Nodului Gordian din Frigia care lega oiştia carului zeilor de nu putea nimeni să-l desfacă, indicând activitatea codată a Preoteselor Orante. Alexandru Macedon l-a tăiat cu sabia şi misterul s-a pierdut, dar s-au păstrat în hărţile străvechii Geto-Dacii sub forma toponimelor, oronimelor, hidronimelor de unde au fost duse în toată lumea şi mai dăinuie şi astăzi în memoria colectivă. Acestea fac trimitere la oracole, oratoare, orante ce impuneau subordonarea şi existenţa unei ierarhii necesare în sistemul de convieţuire paşnică şi creatoare al lumii vechi. Astfel, în UCRAINA există localităţi precum: Orativ, Orzonikidze, Orascov, Caragaci, Gargalâc; în RUSIA: Orsa, Ozerele, Ural, Habarovsc; în BELARUS: Orza, în POLONIA: Orneto, Orzeaza, Orbassano, Baniszoara; în CEHIA: Otrocovice, Otri, în SLOVENIA: Oravsca, Orav; în EPIR-Grecia: Orgilia, Gorgan, Guriţa, Vlaho-Goranti, Vlahorena, Zagorena; în CROAŢIA: Urlici; în SERBIA: Ohrania; în UNGARIA: Oreglas, Ormeniş, Orcheni, Oroshaza; în ELVEŢIA: Ortilos, Ozora, Orth; în ALBANIA: Vlore; în TURCIA antică: Kotiora; în ITALIA: Ora, Orani, Orgoloso, Florenţa, Oria, Orvieto; în SPANIA: Oviedo, Soria; în GRECIA: Oraiokastro, Orestias etc. De asemenea, localitatea Orleans era un vechi sediu al orelor din Franţa. Marile Preotese au organizat un puternic sistem de informaţii ce poate fi reconstituit pornind de la instituţia Orelor, cele care transmiteau informaţiile din gură în gură. Particula or se referă la oralitate, transmitere verbală, foarte bine conservată de expresiile româneşti: A da sfară-n ţară, adică a asculta toţi, din om în om, şi gura lumii slobodă, părerea opiniei publice nimeni nu o poate opri şi este o armă de temut. Există şi expresii lingvistice consacrate ca: din oră în oră sau de la o Oră la alta care justifică aprecierile ce indică sistemul de informaţii vechi.
În lumea creştină catolică de astăzi Urbi et Orbi este adresarea Papei cu sensul de mesaj al Cetăţii - Urbe principală, către celelalte. Direcţia, ulicioara pe care se instalau sistemele de informaţii era Oraviţa, valea, via orelor. Orele transmiteau informaţiile la anumite intervale, de la o Oră la altă Oră, pentru cei ce deserveau turnul de observaţie de pe orăştine. Orele erau Vedele atât de prezente în toponimia geto-dacă. Ele vedeau toată valea şi ascultau, tălmăceau semnele sonore şi vizuale, preluau oraţiile de la Orele învecinate prin mesagerii vornici sau vornicele. Teama că eşti văzut de Cel de sus – adică de Ore, este o realitate veche. Pe teritoriul vechii Dacii arheologia a descoperit turnurile de pază tip locuinţă ce formau un sistem de supraveghere pe căile ce duceau la centrele cultice, cum sunt cele din jurul cetăţii sanctuar Sarmizegetusa, din Munţii Orăştiei, acolo unde se situează şi localitatea Orăştie, dar şi pe Mureş, pe Tisa, pe Arieş, pe Timiş, pe Argeş. Pe toate căile ce duceau la marile sanctuare se înşirau la distanţe relativ egale centre de observaţie şi de transmitere a informaţiilor de către Ora. Ei i se subordonau oarele şi oreşoarele de pe Valea Orăştioarei, Grădiştioarei, Slătioarei, Scărişoarei, Bucureştioarei, Sighişoarei, Kuzdrioarei, Belioarei, Rebrişoarei, Orţisoarei, Timişoarei, Cârţişoarei (termenii parcă amintesc ierarhia: superioară, inferioară, posterioară, anterioară etc). În Munţii Orăştiei există un adevărat zid chinezesc, o adevărată fortificaţie cu ziduri înalte de 4 - 10 m înălţime, cu turnuri locuibile până la Jiu, spre Simeria, spre Novaci, spre Sebeş, spre Cioclovina, spre Băniţa. În jurul sanctuarului de la Sarmizegetusa se află opt cetăţi şi 30 de turnuri de observaţie pe 200 km pătraţi printre care: Tilişca, Căpâlna, Cugir, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Feţele Albe, Băniţa. Acestea erau situate pe înălţimi, dealuri, munţi numite: ponoare, grui, măguri, orăştine, ormenişuri, teluri, urloi, surle, gorgane, pripoare, mormane etc. Semnificativ este numele de Gruia, cu sensul de vorbitoare. Gruiul este dealul pe care vieţuiau oratoarele. Potirul sacru numit Graal are sens precizat în limbajul românesc în expresia stai la un pahar de vorbă, în sensul că licorile servite antrenau discuţiile sacre, deoarece a vorbi este dumnezeieşte. Crăiasa e Grăiasa, iar Craiul este Graiul, simbolizat material prin Graal – potirul, acel pahar umplut de har, însemn cultic străvechi. Crăişorul/Grăişorul este învăţăcelul ce se iniţiază pentru viitor (lângă Blaj există localitatea Crăiunelu de Jos). Şi în mitologie ne apar semne despre ore. Soarta e Torcătoarea, Ursitoarea e Depănătoarea (pune firul vieţii pe scul) şi Moartea e Tăietoarea. Zaratustra, mare preot antic devenit zeitate, semnifică forţa şi înţelepciunea celor trei Zâne ale Soarelui. Zara.tus.tra era fiul lui Oromazdes, spune Platon în Alcibiades. Mihai Eminescu aminteşte în poezia Ursitoarele că acestea cântă din organe, în sensul că orânduiesc viaţa oamenilor prin reguli transmise oral. Ce altceva era Regulamentul Organic decât o lege a ţării, o constituţie. Grădina era zona de supraveghere a unei ore, iar curtea era ograda. Păsările domestice sunt numite şi în zilele noastre orătănii datorită gălăgiei pe care o fac urlând, la fel ca şi broaştele care orăcăie. A orăcăi îşi are rădăcina tot în meseria de oratoare şi ne conduce spre înţelegerea faptului că se consultau periodic, se ciorovăiau, sporovăiau în mod necesar, constituiau până la urmă un cor ce nu există decât cu un dirijor. Negru-Vodă, întemeietorul Ţării Româneşti, se numea Nicoară, dar şi Angru(s) adică Glasul cerului, iar ţara lui se numea în vechime probabil Angru-Vlahia, devenită Ungro-Vlahia cu sensul de Valahia graiului ceresc, nicidecum Valahia neagră sau Valahia dinspre Ungaria cum a fost atât de defectuos implantat, de-ai crede că s-a mutat Africa în emisfera nordică. Angru-Vodă a ctitorit vestita biserică cu hramul Sfântului Nicoară (nume ce indică pe creatoarea Cerului şi Pământului, Zeea geto-dacă Nika) al cărui turn unic mai există, iar urmaşii săi au avut numele de Nicolae cu precizarea: fii de Basarabă. Râul Argeş, o salbă de aşezări sacre străvechi, avea în Antichitate numele de Ordessos (grecizat) care este Ordesa – Ora.deea, Zâna coordonatoare – autoritatea de necontestat. Dorna este o veche localitate ce poartă numele Deea Ora Na, adică Ora ieşită din apă. În Schiţia Minor exista cetatea Orgame, pe limanul Razelm. Multe mănăstiri, dar şi biserici din România, sunt pe vechile ruine ale vetrelor de cult şi au păstrat numele străvechi, cu toate că localităţile se numesc altfel. Lângă Hunedoara este Orlea numită şi Sântămaria ca şi comuna Gurasada, iar biserica Criscior se află în Brad. În judeţul Botoşani există Mănăstirile Vorona şi Gorovei. Mănăstirea Călugăra este în judeţul Caraş-Severin, iar Mănăstirea Viforâta în judeţul Dâmboviţa (în vechime Vihorâta sau Vihorăşti). Căscioarele este numele bisericii din comuna Găiseni-Giurgiu. La Bozioru-Buzău, într-o stâncă din mijlocul câmpului, se află un complex monahic numit Nucu, care e de fapt Nika. De asemenea, mănăstirea cu numele Voroneţ de lângă Gura Humorului poartă în denumire activitatea sacrelor Ore. Govora este o localitate vestită din România cu semnificaţia de vorbitoarea. În limba rusă govoriti înseamnă a vorbi. Şi alte localităţi au păstrat numele vetrei de cult străvechi, chiar dacă hramul bisericii e creştinat. De pe orăştine, locuri înalte, se vedeau cel puţin două turnuri de observaţie, iar pe văi, în amonte şi în aval, erau numite identic, dar cu precizarea că erau de sus ori de jos (spre exemplu Orăştioara de Sus şi Orăştioara de Jos, pe direcţia Sarmizegetusa). Orăştinele au existat pe tot cuprinsul Daciei străvechi. În Grecia este vestită localitatea Kalambaca situată la poalele munţilor, unici în felul lor, numiţi Meteorele, unde se păstrează şi în zilele noastre vestitele lăcaşuri de cult, pe stâncile imense, greu accesibile, de crezi că sunt căzute din cer precum nişte meteoriţi – şi ei nişte vestitori, dar ai Cosmosului. Oros în greceşte înseamnă munte, iar agora piaţa centrală în care cetăţenii discutau politica polisului. Oroşan este locuitorul de pe munte, iar moroşan cel din Maramureş. Ora ştie (Orăştie) şi are îndatorirea să se subordoneze preotesei Ora.deea, dar mai ales pentru că pe direcţia de informaţii Ora.viţa se menţinea sistemul de legătură considerat divin încă de la facerea lumii de către Zâna Ora.Nika, termen ce se găseşte şi în sanscrită. Din străvechime Nika este Zeea Prometee a geto-dacilor. Numele ei se păstrează şi în zilele noastre înscris pe pecetea pristornikului, aplicată pe pâinea sacră, dar şi dăltuit pe stâlpul de la căpătâiul celor întorşi în apa şi pământul începuturilor (N.I.K.A.). Ora.Nika a coordonat orogeneza asistată fiind de marile energii cosmice numite în mitologia geto-dacă măginike, adică megaenergii. Cuvântul Nic.oară are aceeaşi semnificaţie cu Ora.nika şi e corectă expresia biblică în care se precizează că la început a fost Cuvântul. Coronis este coroană cu sensul de oratoarea cerului de pe înălţime, iar Flora e Zâna Oră a florilor. În România există localitatea Nicoreşti, dar şi sute de localităţi cu trimitere directă la Nika şi la Ora. Limbajul geto-dac conservă prezenţa insistentă a acestei Zâne străvechi pe toată aria românească de astăzi. Este îndreptăţită prezenţa zânei Nika.Ora (Nicoara) mai ales când facem referire la jaloane măsurării timpului. Într-o lume a Marilor Preotese care în mod necesar erau şi talentate oratoare, este normal ca Nika să fie Or.Nika începuturilor. La facerea lumii era prezent Cuvântul cum este consemnat în scrierile sacre. Enki-Nika, cea de pe ape, din miturile de odinioară, a coordonat oral măreaţa transformare de separare a uscatului de ape şi de făurire a centurii de protecţie a Pământului, atmosfera, făcând posibilă existenţa. În poezia Luceafărul, Mihai Eminescu individualizează gura sacră, unică în Univers, ce se află în subordinea Creatorului: Vrei să dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei chemare/ Să se ia munţii cu păduri/ Şi insulele-n mare? În Delta Dunării există Gura Sacră - Orhe, numită azi Braţul Sf. Gheorghe. Centrul divin de coordonare al Orelor era Ornika. Oradeea supraveghea activitatea de informare a Orelor mai apropiate care primeau informaţii de la Orăştine, de la Orăştioarele de la căscioare. Uniunea Orelor se numea ortăcie. Ortă înseamnă trupă, ceată, grupare. În misiunea lor, Orele erau recunoscute printr-o tăbliţă din os, piatră, ceramică, lemn, metal ori cusătură a simbolului ce proba apartenenţa la ortăcie. Ortul a ajuns până în zilele noastre ca un mijloc de plată şi de schimb. Ortul, legat de măsurarea cu cotul, este păstrat în expresia cot de-un Ort şi aţă de-un slot. În jurul cetăţii Slon trăiau slonii, simnii, dar şi coţii, iar monedele lor puteau să se numească sloţi. Orele foloseau ortul ca monedă, iar sloţii foloseau coţii, slotul şi cotul. Mă doare-n cot exprimă sărăcia din buzunar, dar şi nepăsarea faţă de informaţiile primite, faţă de respectarea regulii, a legii, a poruncii. Numele unor mari preotese erau individualizate prin Ora indicând şi faptul că era oratoare sau orantă, cum le numeau grecii, adică bune vorbitoare, cu dicţie clară, cu logică în exprimare, capabile să se facă înţelese. A existat cetatea Cotyora pe litoralul sudic al Mării Negre, construită de grecii antici. După denumire aceasta adăpostea anterior un centru cultic al coţilor sacri din curbura estică a Munţilor Carpaţi în care marea oratoare era Kotya, aşa cum este inscripţionat pe craterul de cult din tumulul de la Agighiol, judeţul Tulcea, România. Oroles, dar şi Cotyos au fost un regi şciţi. Tucidides, istoricul antic, era fiul lui Oroles. Martirii din secolul al IV-lea se numeau: Oris, Iorest, Iorei, Orentie, Oreozila, Orest, Orantie, Ornon, Ortisie, Orghe, Orgame, Orentie, Orezila, Ortisie, Orest, Oretie Zagoreu etc. Ora se regăseşte şi în cuvinte ce indică rudenia: sora, surori, surioare, fecior, fecioare, verişori şi verişoare. Feciorul şi fecioara erau copiii Orei, iar verişorul şi verişoara erau nepoţii acesteia. În zilele noastre, locul din mină unde se lucrează se numeşte ort, iar grupul de lucru ortăcie. Membrii grupului se numesc ortaci. Fiecare ortac purta o tăbliţă, ort, şi posibil să fi lucrat un anume timp precizat de ora, cunoscute fiind condiţiile grele de muncă. Există localitatea Orţişoara drept mărturie. Este uşor de observat că oronimele, dar şi patronimele ce includ denumirea ora dăinuie din vremuri multimilenare ca şi preotesele Ore. Orânduiala, ordinea era programul impus de către Orele Preotese ale geto-dacilor, care au născocit şi regulile de convieţuire ale lumii vechi, cunoscute drept Legi belagine sau Lex antica valahorum, ce au inspirat toţi legiuitorii antici. Orele erau urmăritoarele, urătoarele, veghetoarele cetăţii. Orto înseamnă şi în zilele noastre drept, adevărat, corect în raport cu realitatea practică, iar un termen al modernismului tineretului de astăzi se referă la soto având acelaşi înţeles. Orele aveau ca semn distinctiv în vestimentaţie o cingătoare, un brâu, balţ ce proteja mijlocul, brodat cu simboluri specifice, întâlnit şi la regina amazoanelor, Hipolita, preluat de creştinism ca brâu al Maicii Domnului. Acest brâu se numea ortă şi la slujitorii de la curţile domneşti. Primarii din zilele noastre poartă tricolorul în diagonală, pe piept, ca semn distinctiv al funcţiei cu care sunt învestiţi. Pe statuetele feminine din Cultura Vădastra, vechi de 5 000 de ani, costumaţia este identică cu cea din zilele noastre, iar numele cetăţii ne poartă cu gândul la un astru special vizibil (văd-astra). Oralul este o bentiţă de pânză albă cu nouă cruciuliţe din fir negru şi roşu ce se aşază peste gura celui decedat pecetluind drumul fără întoarcere al sufletului. Orariu se numeşte şi bentiţa purtată de preot în timpul slujbei, peste umăr, ce se continuă ca un brâu. Soborul de preoţi este o grupare cultică. Din aceeaşi categorie de limbaj face parte şi Oborul Jidovilor ce denumeşte lăcaşul acestora la Polovraci, dar şi Masa Jidovilor din Munţii Sebeşului. Staor, sobor, stabor era consiliul de conducere al Orelor. Sfatul bătrânilor este denumit stabor cu sensul de cel ce stabileşte orânduiala şi veghează să fie respectată. Mi.Oriţa este a mea Oriţa, cea care îl vesteşte pe mândrul ciobănel de orânda ce îl aşteaptă. Este Boriţa, adică marea Oriţă din zilele noastre, care este o caprină cu care se colindă de Anul Nou: Mi.oara l-a plâns,/ Pe iarbă l-a-ntins,/ Cu glugă l-a-nvelit,/ Cu brad l-a-mpodobit. În cartea Dacia Sacră, Adrian Bucurescu ne aduce în atenţie o variantă a baladei Mioriţa în care ciobănelul conversează cu căpriţa năzdrăvană. Boriţa este Marea Preoteasă ce vesteşte începutul de An Nou pe la curţile gospodarilor în Transilvania, unde e foarte bine primită de toată comunitatea. Cioporul de capre de Anul Nou dovedeşte mulţimea vetrelor cultice ce păstrează iniţierile străvechi, recunoscute de toţi. O mare zână, mult respectată în religia fierarilor, este Sfânta Sara cu trimitere la Saraba. În Dobrogea hramul bisericii se numeşte zbor, când oficiază un sobor de preoţi. Pastoraţia este oraţia – rugăciunea, poveţele preoţilor care şi în zilele noastre păstoresc ascultătorii. Cuvântul ORA este explicat în DEXI ca unitate de măsură a timpului, regăsită în numele mecanismului ce măsoară minutele şi secundele ce compun durata unei ore. Aşadar, or.nik este un ceas de perete sau un ceasornic, ornicul de soare este un cadran solar, ornicărie este atelierul de făcut ornice, iar ornicarul meseriaşul, specialistul acestor mecanisme. Orologiul este ceasul cu mecanism sonor, ca dovadă că ora transmitea oral mesaje din timp în timp. Ceaslov este o carte bisericească cu rugăciuni pentru anumite ore, este cuvântul Orei (Ceas.slov, unde slovă înseamnă ştiinţă de carte, învăţătură). La biserica Sfântul Sava din Cappadocia se ţinea în anul 512 slujba numită Rugăciunea ceasurilor. Orologul sau orologierul era specialistul în domeniul măsurării timpului prin ora de 60 de minute şi fiecare minut de 60 de secunde. Orele s-au grupat în număr de 24 pentru a marca mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei sale. Prima oră indică punctul maxim al întunericului şi începe în momentul când se crapă de ziuă şi apar zorile strigate de Orele ce vegheau fenomenul. Este des întâlnită expresia ore zilnic cu indicaţia că orele sunt jaloanele zilei ce cuprinde, cosmic vorbind, şi întunericul şi lumina din cele 24 de Ore. Altădată se spune la aromâni altă.oară. Există cuvântul rigoare cu semnificaţia de ordine logică în gândire, specifică numai unor iniţiaţi cu rang înalt. Rigă însemnând regină şi rigoare este un alt termen ce desemnează Regina Orelor. Sporadic, cuvânt ce conţine particula ora, semnifică spor.dic - legat de zeitate cu sensul din când în când, arar. Orele sunt purtătoarele de ştiri prin viu-grai. Informaţiile se transmiteau şi prin semne, simboluri, în locuri tainice, încrustate pe pietre, copaci, ciuperci sau pe răboj etc. Sistemul de informaţii străvechi utiliza şi semnale vizuale cum erau focurile înălţate pe culmi. Ca semnale sonore se utilizau: toaca, tulnicul, buciumul, tobele, bătutul pământului cu bâtele, cu picioarele etc. Există localitatea Gura Vitioarei lângă Vălenii de Munte, dar şi Horodişte, care ne conduce direct la sensul de oralitate, viu-grai al transmiterii ştirilor. Orgiile erau consfătuirile, vorovirea, controversele, boscorodeala, întâlnirile dintre ore sub coordonarea Ora.deei, unde se stabileau orânduielile, întruniri ce se încheiau prin ospeţele iniţiatice organizate cu acest prilej, gustând din licoarea sacră, ce se putea foarte bine să se numească horincă, mai ales că dansul specific al Orelor era Hora. Este posibil ca instrumentul muzical să fi fost vioara, recunoscută pe via, calea Orelor. Ciorovăiala ne indică convorbiri cu multe controverse. Furtunoase erau aceste întâlniri dacă limbajul le-a conservat ca fiind înfricoşătoare şi probabil se lăsau cu pedepse grele, oropseli ori se bucurau şi se manifestau zgomotos, depăşind limitele orânduite, de se transformau în orgii. Ororile erau ştirile rele sau atacurile violente ale turnurilor oratoarelor. Instituţia orelor era bine organizată, după legi severe şi în condiţii greu de trăit, adică în oropseli. Recunoaşterea meritelor era tot apanajul orelor. Acordarea onorurilor se făcea într-un ceremonial condus de către ORA, care rostea ORAŢIA de învestire, după care îi acorda un însemn celui onorat în public. Oraţiile s-au păstrat până în zilele noastre şi se folosesc cu ocazii deosebite cum sunt: oraţiile de nuntă, de naştere - pentru îmbunarea ursitoarelor, de înmormântare - sub numele de Cântecul Zorilor, Surorilor etc. A fi onorat înseamnă să ai şansa să fii prezentat într-o lumină favorabilă de către Ora, care susţinea oraţia prin care îţi elogia meritele şi te înălţa în ochii celorlalţi. Înălţarea a fost mereu ţinta eticii străvechi. Legat de locul unde se realiza Înălţarea de sub soare se conservă cele mai multe denumiri de sub soare: gorgan, grui, gură, goran, gotgan, hoară, măgură, morman, movilă, maldăr, orgele, ogradă, orăţie, orăştina, orodiştea, oroi, ponor, pripor, pridvor, surlă, tell, urmeniş, urdină, urdiniş, urloi, urlat, urcuş, urse, vede etc. Sub.suoară (subţioară) înseamnă sub mâna Orei fiindcă su înseamnă mână după Constantin Daniel, opinie împărtăşită şi de I. L. Cueşdean. Sudoare poate simboliza apa de pe văile râurilor, de sub orânda de sub mâna Orelor. Diodor din Sicilia scrie în Istoria Universală că Zeus le-a dat poruncă Horelor să aducă rânduială în vieţile oamenilor...că numai supunerea în faţa legilor şi respectul faţă de ideea de dreptate şi pace face fericită viaţa oamenilor. Iată că activitatea Horelor-Orelor era de a impune rânduială spre binele oraşului, cetăţii. În Dacia, ora orelor este Nika-Ornika, creatoarea lumii prin orânda cuvântată a gurii sacre. Mitogeneza are în centrul său personalitatea mitologică Nika descoperită în Tăbliţele de lut ca fiind Enki - Nike – Nika, denumire unică şi originală, exprimată numai în româneşte prin Nicoară, dar şi prin Pasărea Fenix/Phoenix care are semnificaţie numai pentru noi, urmaşii geto-dacilor, care o numim Faniska. Ora este Marea Preoteasă ce o slujeşte pe Nika - Zeea timpului uman. Fiecare Mare Preoteasă era şi o bună oratoare, element important pentru a prezida ceremoniile cultice. Artemis era numită în Sparta Ortia, iar în Dobrogea se numea Almiris. Preoteasa Kotya avea numele inscripţionat pe vasele sacre utilizate la ospeţele iniţiatice de Sarabă descoperite în tumulul princiar de la Agighiol, din Delta Dunării, dar şi în centrele cultice din sudul Dunării. În Câmpia Tisei alte ore îşi făceau datoria: Ora.deea, Arad, Timişoara. Am amintit deja faptul că termenul castel se poate traduce prin casa de pe tell, iar, în acest context este clar că Teleorman este ora de pe tell, cea care, de la înălţimea cerului, transmite informaţii din tell în tell. În zilele noastre releele de radio – televiziune şi telefonie mobilă ori antenele de satelit au primit aceeaşi misiune de pe înălţimi. Turnul-cetate, castelul erau semnalate printr-un fanion numit praporă, existent în bisericile noastre şi care se poartă în fruntea convoiului mortuar. Praporele, steagurile, stindardele au fluturat mereu deasupra turnurilor, pe castele. În timp s-au constituit în jur aşezări mai mari. În judeţul Braşov există localitatea Tipia Ormenişului cu trimitere directă la înălţimile unde oficiau orele, dar şi la realitatea că în jurul turnurilor de observaţie era o lume, un ormeniş, o mulţime de salahoare ce slujeau misiunea Orei şi nu erau oricine. De la Turnul Orei se înfiripă orăştina, orodiştea, ormenişul cu numeroşi locuitori, ca în final să se constituie oraşul. Gorod înseamnă oraş în limba rusă. Harta lui Ptolomeu (141 d.Hr.) arată că în Dacia existau peste 47 de asemenea oraşe – cetăţi. Pe harta statului geto-dac condus de Burebista, vechile orăştine devenite ormenişuri, apoi oraşe-cetăţi sunt cel mai convingător postate în jurul cetăţii Sarmizegetusa. Ele justifică rolul orăştinelor ca puncte de pază şi de informaţii cu privire la căile de acces către centrul de cult. Centrul oraşului se păstrează şi în zilele noastre ca loc de întâlnire al locuitorilor pentru evenimentele deosebite, dar mai ales pentru a schimba informaţii, a asculta ştirile oficiale. Am pornit în această introspecţie de la oiconimele Oradea, Orăştie. Am înţeles în final că existenţa localităţii Ora.deea ne îndreptăţeşte să avem în vedere un sistem ierarhic al înstituţiei ORELOR: de la orăştioare la Ore, pe via - direcţia de supraveghere a zonei, adică Ora.viţa, coordonate din centrul cultic unde sunt stocate şi prelucrate ştirile. Deci ORA este o personalitate importantă pentru protecţia şi securitatea vetrelor şi centrelor de cult, a informaţiei. Ora e cea care trebuie să ŞTIE (Oră.ştie) ce este important pentru existenţa cetăţii, iar în orice cetate Ora era cea care primea informaţii de la turnul-cetate cel mai apropiat de la o Mare Preoteasa Oră care i se pleca ZEEI PROMETEE, Zâna începuturilor, NIKA. Am insistat pe feminitatea ORELOR pentru că sunt atestate arheologic din vremea Marilor Preotese, dar mai ales pentru că exprimă intuiţia, abilitatea, diplomaţia, stăpânirea de sine, forţa inteligenţei omeneşti, atribute feminine. Lor li se alătură acela primordial de Sacră Născătoare din toate timpurile, cea care transmite limbajul unui popor prin limba maternă. În aceste condiţii MAMA este prima oratoare a existenţei, acea fiinţă U.NIKĂ înzestrată cu darul de a comunica pruncilor întreaga ştiinţă a lumii.


Bibliografie:

1. I.L. Cueşdean, Marea enigmă a românilor antici, Editura Solif, Bucureşti, 2007; 2. Dicţionarul explicativ ilustrat al Limbii Române, Editura Harta Europei; 3. Diodor din Sicilia, Istoria Universală, Editura Obiectiv, Craiova.