PE URMELE UNEI PROFEŢII NEÎMPLINITE

de Răzvan Petre

Fenomenul MAICA VERONICA din Vladimireşti

Maica Veronica (1922-2005), întemeietoarea şi stareţa mânăstirii de la Vladimireşti (jud. Galaţi), a fost o vizionară şi proorociţă celebră, care a marcat istoria spiritualităţii româneşti în secolul XX. Amănunte biografice esenţiale despre viaţa şi lucrarea sa duhovnicească puteţi citi aici şi aici. Măicuţa şi-a condus viaţa şi activitatea după vedeniile pe care le-a avut tot timpul vieţii. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i le-a recunoscut pe cele dintre 1937 şi 1950.
Vedeniile bisericeşti ale Maicii Veronica (1937-1950): Cu diacritice | Fara diacritice
Activitatea de medium şi clarvăzător a Maicii Veronica va continua cu şi mai mare intensitate după eliberarea din închisoare (1960), fiind susţinută şi încurajată de soţul său, arhitectul George Văsîi, care îi va stenografia viziunile şi mesajele primite. Acestea ies din standardele bisericeşti, fiind publicate în cărţile „Cercetări în lumea nevăzută” şi „Din tainele universului spiritual”. Căsnicia lor a început în anul 1964 şi a durat, probabil, până în 1990, când Maica Veronica a redeschis mânăstirea.
< Sus >
PROFEŢIA MAICII DOMNULUI CARE NU S-A ÎMPLINIT

Am găsit întâmplător pe internet următoarea afirmaţie care m-a intrigat:
„În ziua de 5 Martie 1945, Măicuţa Veronica - Fecioara de la Vladimireşti - a avut cea mai importantă Vedenie, singura care nu s-a îndeplinit încă!”
După Maica Veronica, profeţia Maicii Domnului sugera că Ilie, Enoh şi Ioan Evanghelistul ar fi trebuit să se pogoare în 1955 şi să pună capăt sistemului totalitar din România. Era o interpretare complet eronată, la care a renunţat, desigur, după ce a fost întemniţată în 1955. Şi astfel, s-a dedus că Profeţia nu s-a împlinit.
Am intuit de la început că, de fapt, Profeţia s-a împlinit, dar nu în sensul strict al cuvintelor şi datelor prevăzute. M-am gândit că o cercetare amănunţită ar fi de folos atât de dragul adevărului, cât şi al altor concluzii interesante ce se pot ivi în cursul investigaţiei.

VEDENIA

Citez din viziunea primită de Veronica de la Maica Domnului în 5 martie 1945, numerotând-o pe subiecte:
(1)
«În anul 1940 ai avut Vedenia în care ţi-am spus că Ţara voastră va avea o mare trecere înaintea lui Dumnezeu.
Se află un ALES, care în clipa cînd va veni în vîrstă de 30 de ani, îşi va începe propovăduirea şi va mărturisi pe Hristos timp de trei ani, în care vreme mulţi îl vor urma!
Apoi, după cei trei ani, va da neamul vostru atâta mulţime de Mucenici, încât va întrece pe a tuturor neamurilor creştine de până acum.
Eu m-am gândit atunci, că oare vor fi şi în mijlocul nostru „Nebune pentru Hristos”, care să-L mărturisească cu acelaşi Foc, ca şi omul acela? Şi mi-a răspuns Stăpâna Cerului:
- Da, vor fi!
Apoi a zis:
- Mai sunt cam opt ani până va începe propovăduirea,

(2)
şi în timpul celor trei ani de propovăduire vor veni şi cei trei bărbaţi, care au fost înălţaţi cu trupul la Cer, Sfinţii: ILIE, ENOH şi IOAN EVANGHELISTUL.
Eu m-am întrebat în inima mea, de unde vor veni? Şi Prea Sfânta Născătoare mi-a răspuns:
- Nu trebuie să ştiţi de unde vor veni, dar vor trece şi pe la voi.

(3)
După venirea lor, veţi plămădi pământul acesta cu sânge. De aceea, să iubiţi locul acesta şi să-i sărutaţi ţărâna, căci acesta vă va fi vouă mormânt. Unele dintre voi nu vor trăi până atunci, căci vor veni mai devreme la cer, prin boală, cum Dumnezeu va rândui. Rugaţi-vă şi vă siliţi de pe acum ca să puteţi birui. Cele care nu vor fi călugărite sau îmbrăcate până atunci când va sosi ceasul acela, să nu se întristeze, căci, mai de folos este să nu făgăduieşti, şi să împlineşti. Călugărite şi necălugărite, îmbrăcate şi neîmbrăcate în chip îngeresc, toate veţi fi împreună. Bucuraţi-vă că v-am primit pe locul acesta aşa cum sunteţi... »

< Sus >
CONFIRMAREA VEDENIEI

(1)
Se pare că prima parte a Profeţiei Maicii Domnului se referă la Părintele Ioan Iovan cel plin de har şi văzător cu duhul, după cum ne putem informa din sursa:
«Totul culminează cu venirea la Vladimireşti a Părintelui Ioan Iovan, Alesul Maicii Domnului, trimis aici de către Părintele Arsenie Boca. În perioada 1948-1955, Părintele Ioan slujeşte cu vrednicie la Mănăstirea Vladimireşti, pe Dumnezeu şi pe oameni, mărturisindu-le despre iubirea lui Hristos. Se fac în masă vindecări sufleteşti, dar şi trupeşti: s-au vindecat orbi, paralitici şi alte boli grave, iar duhurile rele ieşeau din trupurile bolnave ale oamenilor.
Avea vârsta de 30 de ani. Dar îl propovăduieşte pe Hristos cu atâta râvnă şi curaj, încât adună la slujbele sale, peste 30.000 de credincioşi, un număr imens pentru acea vreme şi acel spaţiu. De multe ori Măicuţa Veronica şi alţi credincioşi vedeau un fel de ninsoare asupra mulţimii.»


Mi se pare important şi pasajul “va da neamul vostru atâta mulţime de Mucenici, încât va întrece pe a tuturor neamurilor creştine de până acum”. Într-adevăr, istoria anilor ’50 a fost deja scrisă cu sângele a mii de martiri creştini întemniţaţi pe nedrept în închisori inumane, unde mulţi au murit în chinuri, iar alţii şi-au pierdut sănătatea. Pentru jertfa lor trebuie să le fim recunoscători, căci ea a înconjurat această ţară cu o aură de sfinţenie ce ne va păzi în ceasul cel greu al istoriei!
- Detaliu de confirmare a Profeţiei: „un ALES, care în clipa cînd va veni în vîrstă de 30 de ani, îşi va începe propovăduirea”. Părintele Ioan Iovan avea exact 30 de ani.
- Detaliu de infirmare a Profeţiei: „Mai sunt cam opt ani până va începe propovăduirea”. Din 1945 (anul vedeniei) până în 1948 (anul începerii misiunii) sunt doar 3 ani, în loc de 8.

(3)
A treia parte a Profeţiei se referă la desfiinţarea mânăstirii, petrecută în anul 1955, când trei dintre măicuţele principale au fost întemniţate, iar restul obştei s-a risipit care încotro.
- Detaliu de infirmare a Profeţiei: „în timpul celor trei ani de propovăduire”. În realitate, în loc de 3 ani, propovăduirea a durat 7 ani (din 1948 până în 1955).

CONCLUZII DESPRE PROFEŢII (I)
În părţile analizate (1 şi 3), evenimentele s-au petrecut precum au fost proorocite. Totuşi, apar şi detalii care infirmă exactitatea Profeţiei. Dar ele sunt doar amănunte temporale. Există un clivaj imens între dimensiunea fizică şi cea astrală, care face dificilă măsurarea duratelor dintre evenimentele „văzute” de spirite în viitor. Este ca şi cum timpul ar fi „elastic” în planul astral. Şi mai intervine voinţa liberă a oamenilor. În cazul concret al acestei Profeţii, observăm că durata misiunii ALESULUI Ioan a fost dublă faţă de cea prognozată, ceea ce arată o întârziere a opresiunii comuniste, probabil cu ajutor divin.
Prin urmare, nu trebuie să căutăm într-o profeţie sau viziune - chiar dacă e venită din Ceruri - date, durate, locuri şi întâmplări viitoare cu precizie matematică, şi nici nume exacte. În istorie, unele profeţii s-au împlinit exact, altele, cu variaţii, iar altele nu s-au împlinit deloc. Claritatea şi exactitatea citirii viitorului depinde şi de rangul spiritului care comunică profeţia, ca şi de „sacrul” liber-arbitru al oamenilor. Unele durate pot fi simbolice: de exemplu, cifra 3 este folosită ca durată cosmică generică.
Viziunea spiritelor sau exprimarea lor poate fi uneori majestuoasă, hiperbolică, dar evenimentele pământeşti ne par întotdeauna mult mai şterse, obişnuite. Pământenii rareori întrevăd dimensiunile cosmice sau spirituale ale lucrării lor, aparent banale. În general, viaţa este un miracol în fiecare amănunt al său, dar oare câţi dintre noi percep aceasta?!
< Sus >
EROAREA ESTE A PROFEŢIEI SAU A NOASTRĂ?

Ce putem spune despre a doua parte a Profeţiei Maicii Domnului, probabil partea considerată a fi încă „neîmplinită” sau chiar eronată?
(2)
Dacă „propovăduirea” realizată de „alesul” părinte Ioan Iovan s-a petrecut între anii 1948 şi 1955, înseamnă că în acelaşi interval au trecut pe la mânăstirea Vladimireşti şi „Sfinţii ILIE, ENOH ŞI IOAN EVANGHELISTUL”.
Cine au fost cei trei „sfinţi” care „au venit”, cum spune Profeţia Maicii Domnului, la mânăstirea Vladimireşti între anii 1948 – 1955?
Se cunosc două personaje duhovniceşti impresionante care au avut legături cu Maica Veronica şi cu mânăstirea păstorită de ea, dar şi cu personajele biblice amintite mai sus:
Arsenie Boca

1. ARSENIE BOCA (1910-1989), în 1940 devine călugăr şi curând i se duce vestea de ales al Domnului şi făptuitor de miracole. După anul 1945 începe să fie anchetat şi întemniţat de autorităţile comuniste, în repetate rânduri. În 1959 este scos abuziv din monahism. Despre Sfântul Arsenie Boca, despre viaţa şi minunile sale, care se înfăptuiesc şi astăzi, cititorii ştiu deja multe.
Conexiunea cu Vladimireşti
Maica Veronica i-a cerut ajutorul de a deosebi viziunile corecte de cele înşelătoare, prin 1944. Pentru o scurtă perioadă de timp (circa două luni) a venit la Vladimireşti ca duhovnic şi Părintele Arsenie Boca, uimindu-le pe tinerele maici cu darul clarviziunii pe care îl deţinea.
Conexiunea cu ENOH
Citat din cartea „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca” pag.114:
«Unul din cei care au fost la înmormântare [a lui Arsenie Boca], Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa Părintelui, a apărut pe cer un nor alb, ca o ceaţă, pe care scria cu negru ENOH, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în Părintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)»

Despre patriarhul biblic Enoh puteţi citi în nota suplimentară de la sfârşitul acestui articol: „Enoh, mesagerul Îngerilor”.

Nil Dorobanţu

2. NIL DOROBANŢU (1920-1977), vestit monah, mare erudit şi mare ascet, renumit prin nevoinţele şi prin neîncetata rugăciune a minţii, a propovăduit dreapta credinţă străbătând ţara în lung şi în lat, predicând şi convertind poporul în vremurile de prigoană comunistă atee. Articol despre "Sfântul desculţ"
Conexiunea cu Vladimireşti
Legătura duhovnicească dintre Părintele Nil şi maica Veronica a fost una profundă, după cum aflăm „Din viaţa Părintelui Nil Dorobanţu”. După ce terminase Teologia, Nicolae Dorobanţu a venit la mânăstirea Vladimireşti unde, rugându-se fierbinte ca Dumnezeu să-l facă „nebun după El”, a fost lovit în piept de o Lumină şi a căzut la pământ. Curând a devenit monah. Peste un an, în 1949, tot la Vladimireşti, a fost preoţit odată cu părintele Ioan Iovan, în aceeaşi zi, relatează Maica Veronica.
Nil Dorobanţu a scris cartea „Veronica de la Vladimireşti. Teofanie”, spre lauda Măicuţei.
Conexiunea cu ILIE
Avem motive să credem că Nil Dorobanţu are o filiaţie spirituală cu Sfântul ILIE, cel răpit în cer de un vehicul aerian, cum relatează Vechiul Testament.
Asemănările lui NIL Dorobanţu cu Sfântul Prooroc ILIE Tesviteanul:
- Amândoi umblau îmbrăcaţi simplu, cu pletele în vânt şi încinşi cu o sfoară la mijloc.
- Amândoi erau pătimaşi şi duri la vorbă. Ilie îi mustra pe preoţii lui Baal şi ai altor credinţe păgâne.
Nil îi mustra pe mai-marii Bisericii ortodoxe, cu care nu se înţelegea defel şi care l-au şi caterisit în anul 1956. Îi mustra şi pe „ighemonii” securişti, care nu i-au iertat cuvântul răspicat şi opiniile tranşante, bătându-l crunt de câteva ori.
- Amândoi sufereau pentru pierderea sufletelor şi necinstirea lui Dumnezeu. Amândoi au atras la dreapta credinţă mulţi rătăciţi. Citat despre faptele Sfântului Nil:
« Stiliştii vechi, calendariştii iuliani s-au întors la Ortodoxie ca şi toţi sectanţii. Ateii şi învăţaţii au crezut în Hristos, păcătoşii s-au pocăit, bolnavii s-au tămăduit, doi orbi au văzut, două moarte au înviat, epileptici, slăbănogi, muţi, ciungi, surzi, s-au tămăduit şi cuvântul lui Hristos lucra cu putere. »

- Stă scris în Scriptură că proorocul Ilie era respectat şi ascultat de Însuşi Dumnezeu pentru cât era de înduhovnicit, îndeplinindu-i astfel rugăminţi imposibile şi înfăptuind minuni, cum s-a întâmplat la competiţia cu preoţii lui Baal.
Părintele Nil era atât de „spiritualizat încât apărea şi dispărea când voia şi unde voia”; când „mergea nu atingea pământul, plutea”; avea darul „dedublării şi al dispariţiei instantanee”; era văzător cu duhul; în timpul slujirii avea alături „pururea ceruri de îngeri”; a descoperit moaştele „pustnicilor din Agapia şi din Sihăstria” ş.a.m.d..
- Ilie şi-a dus asceza cu fermitate şi sacrificiu de sine, până aproape că a murit de foame şi sete, dar nu şi-a retras blestemul secetei peste ţara lui Israel, căzută în dezmăţ.
La rândul său, trăind mai mult prin păduri, numai cu puţină pâine şi apă, Nil a transformat asceza într-una roditoare, predicând „ore întregi desculţ, cu crucea în mână, cu capul gol, încins cu o funie, prin sate şi oraşe”, slujind Sfânta Liturghie zi de zi, cel mai adesea în spaţii neconvenţionale şi în natură („În şuri, în păduri, în grajduri, prin beciuri, în pivniţe, în fân, în cetină, în noroi şi pe gheaţă, pe acoperişuri, pe uliţele cetăţii, noaptea şi ziua”), atrăgând în jurul său mii de oameni.

Să recapitulăm acum în ce stadiu ne aflăm cu investigaţia Profeţiei Maicii Domnului:
- Din cele trei subiecte ale sale, două sunt deja validate.
- Din subiectul rămas de clarificat, două treimi sunt deja validate.
Mai rămâne să descoperim cine a fost cel de-al treilea „sfânt” prezent la Vladimireşti, de talia părinţilor Arsenie Boca şi Nil Dorobanţu, „care a fost înălţat cu trupul la Cer” în vechime, cum spune Maica Domnului.
< Sus >
ÎN CĂUTAREA LUI „IOAN EVANGHELISTUL”

IOAN EVANGHELISTUL, Apostolul Iubirii, este cel care L-a însoţit pe Isus, împreună cu apostolii Petru şi Iacov, în cele mai importante momente ale vieţii Sale pământeşti şi a fost ales drept purtător de grijă pentru Maica Domnului. El a fost apostolul cel mult iubit de Isus şi tot el a scris în Evanghelie despre Dumnezeu că este Iubire şi Lumină.
În anul 69 după Hristos, Ioan a plecat din Ierusalim şi s-a dus în Efes.
Prins şi dus la Roma din porunca împăratului Domiţian, a fost condamnat la moarte. Mai întâi l-au biciuit, aşa cum era obiceiul, iar apoi l-au aruncat în ulei fierbinte, dar nu a păţit nimic. Judecătorul l-a ţinut în închisoare pentru ceva timp, neştiind cum să se comporte cu el. În final, condamnarea Apostolului a fost comutată în exil, fiind trimis în Patmos să lucreze la mine.
A stat acolo între anii 90 – 96, unde Ioan s-a aflat printre răufăcători, noii săi tovarăşi de viaţă. În acest mediu dur, nu doar că nu a suferit sufleteşte, ci a găsit şi ocazia să se adâncească mai mult în meditaţii sfinte.
În Patmos, făcea multe minuni de vindecare şi înviere din morţi cu puterea Mântuitorului şi tot acolo l-a învins pe vrăjitorul Chinops, care şi acela făcea minuni cu puterea dracilor.
În Patmos, Apostolul Ioan a avut viziunea despre sfârşitul şi înnoirea Lumii pe care a descris-o în „Apocalipsă”.
Murind Domiţian, Apostolul s-a întors în Efes. Acolo a scris „Evanghelia după Ioan”, în care evidenţiază firea dumnezeiască a lui Hristos. Ioan a trăit mai mult de o sută de ani.
Printre alte minuni în legătură cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, se cunoaşte una care a avut loc la mormântul său:
Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan presimţindu-şi moartea, a luat şapte ucenici în afara Efesului şi i-a pus să-i sape o groapă. Apoi, s-a aşezat în mormânt şi şi-a dat duhul, fiind acoperit cu pământ de ucenici. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo.
În fiecare an, la 8 mai, din mormântul său se ridica un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecau. Acest fapt a fost atestat de numeroşi martori credibili timp de 1000 de ani după moartea acestuia.

PISTE FALSE

Căutând conexiuni dintre alţi vestiţi oameni ai Bisericii şi Vladimireşti, am găsit doi „candidaţi”: Ilie Cleopa şi Justin Pârvu.
1. Părintele Ilie Cleopa a avut o foarte bună părere despre fenomenul religios de la Mânăstirea Vladimireşti, la începuturi (1953)
Totuşi: Părintele Cleopa a avut mereu o atitudine ostilă faţă de vedenii, miracole şi încrederea în vise, care ar fi toate „înşelătorii ale diavolilor”... Această poziţie rigidă şi dogmatică vine în contradicţie atât cu harul Maicii Veronica, cât şi cu miracolele şi vedenia Apocalipsei ale Apostolului Ioan.
Concluzie negativă: Părintele Cleopa Ilie nu a avut conexiune cu IOAN EVANGHELISTUL, deci nu la el se referea Profeţia Maicii Domnului.

2. Părintele Justin Pârvu a avut cuvinte laudative despre efectul pozitiv, la începuturi, a mânăstirii Vladimireşti şi lucrării Maicii Veronica.
Totuşi: Nu există niciun indiciu despre vreo vizită a Sfinţiei Sale Justin Pârvu la Vladimireşti. Dimpotrivă, în 1948 a fost arestat, petrecând în închisoare până în 1964.
Concluzie negativă: Părintele Justin Pârvu nu a fost cel de-al treilea bărbat „sfânt” din Profeţia Maicii Domnului.
< Sus >
DESCOPERIREA

Aflându-mă în acest impas, dintr-o „întâmplare”, am descoperit un interviu filmat unde se afirmă (de la minutul 14:50) că Alianţa pentru Renaştere Spirituală şi măicuţele de la Vladimireşti răspândeau afirmaţia (după anul 1990) că Părintele Ioan Iovan de la Recea ar fi reîncarnarea lui IOAN EVANGHELISTUL. E vorba de acelaşi părinte Ioan Iovan de la Vladimireşti (1948-1955), de la Plumbuita (1980-1991) şi apoi de la Recea (1991-2008).
Ioan Iovan

3. IOAN SILVIU IOVAN (1922-2008)
Fiu spiritual al Părintelui Arsenie Boca, care l-a „ALES” să fie preotul Mânăstirii Vladimireşti, este întemniţat în 1955 şi eliberat prima oară în 1964, dar până în 1971 a mai primit alte condamnări la închisoare, fiind şi exclus din cler. În 1979, după 24 de ani de caterisire, a obţinut aprobarea de a sluji oficial din nou. În 1991 a fost transferat la Mânăstirea Recea, lângă Târgu Mureş, fiind considerat cel mai mare Duhovnic al Ardealului şi chiar al întregii Biserici.
Asemănări cu IOAN EVANGHELISTUL, Apostolul Iubirii
- Când părintele Silviu Iovan s-a călugărit, şi-a ales numele lui Ioan Evanghelistul, deşi la călugărie se obişnuieşte să se aleagă nume cu aceeaşi literă ca a numelui de botez (care era S)! (Avea şi o vorbă: să nu punem preţ pe formă - „tipic, tipic şi la inimă nimic!?” -, ci să mergem la esenţă.)
- La sugestia Maicii Veronica, a adus inovaţia desei şi zilnicei împărtăşanii, aşa cum făceau primii creştini, deci şi Apostolul Ioan. Părintele a găsit pentru această practică necanonică o justificare teologică în... „Evanghelia după Ioan”.
- Părintele Ioan Iovan aprecia că vedeniile, expresii ale prezenţei Duhului Sfânt, sunt cu putinţă permanent, fiind el însuşi un mare clarvăzător.
- Ca şi exilatul Apostol Ioan, a petrecut perioada îndelungată de surghiun în afara bisericii, revenind apoi în deplinătatea învestiturii.
- Chiar în surghiun şi suferinţă fiind, a întărit sufleteşte mii de deţinuţi în cele mai înfricoşătoare închisori comuniste: Jilava, Gherla, Aiud.
Statura sa spirituală gigantică şi naturaleţea iubirii de semeni reiese şi din această mărturie care ne cutremură:
« Nu pot şi nu vreau să uit închisoarea. Acolo am trăit cele mai înălţătoare momente spirituale din viaţa mea. Acolo m-am născut a doua oară şi Dumnezeu mi-a dat să trăiesc nenumărate minuni, să-I cunosc puterea. După '64, am fost anchetat şi închis de încă trei ori. De fiecare dată, am regretat că am ieşit. » (sursa)

- A trăit până la o vârstă foarte înaintată. La peste 80 de ani, avea un verb clar şi răsunător, aşa cum dovedesc înregistrările audio şi video. Chiar bolnav fiind, ieşea întotdeauna la Sfânta Liturghie, spunând: „Îmi iubesc nespus neamul acesta şi vreau să-i slujesc cu orice preţ, până la capăt!”

CONCLUZII DESPRE PROFEŢII (II)
Din modul de exprimare al Profeţiei, transpus în cuvinte de mediumul Veronica, am rămas cu impresia că acel ALES despre care Profeţia vorbea în prima sa parte nu făcea parte dintre cei trei Sfinţi menţionaţi în a doua parte. Dar iată că nu era aşa şi am mers pe piste false.
Fie a greşit Maica Veronica la traducerea mesajului telepatic, fie Maica Domnului a avut o transmisie lapidară, eventual completată din imaginaţie de Veronica. Asemenea erori pot apărea la trecerea informaţiilor între dimensiunea astrală şi cea fizică.

CONTRA-ARGUMENTE ÎNŞELĂTOARE

1. Trebuie să menţionăm că, după 1990, Părintele Ioan Iovan s-a arătat total potrivnic învăţăturilor de la Vladimireşti despre reîncarnare, condamnând ferm abaterile teologice şi poziţia antisinodală a călugăriţelor. Denunţa drept rătăcire afirmaţia că el ar fi Ioan Evanghelistul.
(Aici cred că avea dreptate - parţial -, după cum vă puteţi convinge în nota suplimentară de la sfârşitul articolului intitulat „Nu omul se reîncarnează, ci spiritul său”.)
Părintele Iovan ţinea ferm cu tradiţia ortodoxă, căci să nu uităm cât de greu şi-a recăpătat locul în mijlocul clerului. Mai mult decât dezbaterile teoretice, pentru el era important să poată înduhovnici cât mai mulţi semeni. Nu ar fi vrut să fie iarăşi izolat de poporul credincios, pe care îl iubea atât de mult.

2. Scriitorul George Vâsîi (un mistic exaltat, vezi autobiografia), care i-a stat alături mulţi ani Maicii Veronica ca soţ în acte, afirma că Sfântul Ioan Evanghelistul era de fapt spiritul Densi care comunica cu Maica Veronica (vezi mesajele publicate în cartea „Cercetări în lumea nevăzută”) şi tot el i-a dictat lui George cartea „Ligurda” ce ar cuprinde adevărata viaţă a lui Isus pe Pământ.
Aceasta vine însă în contradicţie cu ceea ce credea şi răspândea Maica Veronica pe când slujea la Vladimireşti alături de părintele Ioan Iovan. Un alt părinte vestit, Arsenie Papacioc, spunea la un moment dat, cu ironie şi dispreţ:
« Am fost şi eu la Vladimireşti şi Veronica tocmai venea de la gară. Mi-a spus: „Uite Părinte, a venit Sfântul Ioan Evanghelistul şi mi-a dus el valiza!” »

Ea se referea, desigur, la părintele Ioan Iovan. Maica şi-a menţinut părerea şi după 1990, care a fost răspândită de călugăriţele sale.
< Sus >
CONCLUZII

Iată că am descoperit, cu puţin efort, cine au fost cei trei bărbaţi „sfinţi” din Prorocirea Maicii Domnului. Cei trei clerici români – Arsenie, Nil şi Ioan –, se cunoşteau, se respectau şi se iubeau, dar fiecare şi-a urmat propriul drum al credinţei şi martiriului. Nu erau clerici obişnuiţi, ci Îngeri trimişi direct de Dumnezeu întru salvarea sufletească a neamului nostru.
Puterile supranaturale date lor de Tatăl Ceresc, ca şi modul divin în care le-au folosit, spre slava lui Dumnezeu, arată rangul spiritelor lor, de Mari Îngeri. Nivelul de Spirite Divine reiese şi din faptul că, în urmă cu milenii, cei trei şi-au dovedit sfinţirea prin dispariţia trupului sau dematerializarea cadavrelor, la fel ca şi Isus Cristos.
Ce har a revărsat Dumnezeu peste acest popor! El a trimis printre noi, în momente de grea cumpănă şi scădere a credinţei, pe aceste Spirite foarte înalte!
Dar a trimis multe altele, în slujba lor, unele mai puţin cunoscute. În acest sens, urmăriţidocumentarul despre Sfantul Moş Ilie din Hurez, prietenul spiritual al părintelui Arsenie Boca, necunoscut publicului până de curând.

Note suplimentare

ENOH, MESAGERUL ÎNGERILOR

Enoh discuta telepatic cu Îngerii, de la care a aflat multe lucruri impresionante, descrise în cartea sa. Bogăţia de detalii şi simbolismul folosit de patriarhul Enoh în descrierea viziunilor sale legate de îngeri şi demoni, de cerurile şi iadurile din lumea de dincolo, sunt egalate doar de Revelaţia Sfântului Ioan (Apocalipsa).
„Cartea lui Enoh”, considerată apocrifă de către Biserica creştină, a exercitat o puternică influenţă asupra gânditorilor evrei şi creştini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Teme familiare, precum introducerea răului în lume de către „îngerii căzuţi” (care ar putea fi o specie fizică umanoidă extraterestră), epoca mesianică, Noul Ierusalim, Învierea şi Judecata de Apoi sunt numai câteva dintre ele.
În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje pe care le cita.
Enoh, cu mult înainte de apariţia Bibliei în forma sa actuală, spune că nu Adam şi Eva au căzut din rai, ci o anumită categorie de fiinţe (aşa-zişi „Îngeri”) care, răspândindu-se pe Pământ au corupt femeile, mai întâi prin genele lor şi apoi prin învăţăturile lor. Omul, spune Enoh, nu este vinovat. Nu omul a fost alungat din Paradis, ci Îngerii căzuţi.
În schimb, el afirmă în mod repetat că toate faptele, gesturile şi gândurile noastre sunt înregistrate şi că ne sunt integral servite în ziua Judecăţii sufletului. Acelaşi lucru l-au confirmat şi persoanele care au trăit experienţe la graniţa dintre viaţă şi moarte (Near-Death Experiences), cărora li s-a prezentat ca pe un ecran toate evenimentele importante ale vieţii.
(informaţii sintetizate de pe internet)
< Înapoi la textul de referinţă >

NU OMUL SE REÎNCARNEAZĂ, CI SPIRITUL SĂU

Mulţi dintre cei care promovează reîncarnarea nu înţeleg totuşi că nu omul se reîncarnează, ci Spiritul său, care însă nu se identifică cu niciuna dintre ipostazele sale pământeşti. Spiritul rămâne Spirit în veşnicie, cu propria identitate, iar omul este creaţia sa şi a naturii. Fenomenul reîncarnării este real, dar el trebuie înţeles în amploarea sa cosmică, non-umană. Altfel, ar putea fi deturnat către crezuri false, aberante, şi expresii eronate de genul „Părintele Ioan Iovan era Apostolul Ioan Evanghelistul”.
În teoria creştină, omul este „dihotomic”, adică format din două părţi: trup şi suflet. Iar a vorbi despre „reîncarnarea unui suflet” este aberant, fiindcă omul este unic şi irepetabil. Pentru a înţelege şi defini corect fenomenul reîncarnării mai trebuie luat în consideraţie un al treilea element şi anume Spiritul. Spiritul se reîncarnează. Dar adoptând modelul „trihotomic” (trup-suflet-Spirit), ieşim din cadrul de referinţă tradiţional creştin.
Este o dilemă în care trebuie să alegem una din două. De aceea, unii clerici luminaţi, deşi cunosc realitatea spirituală, refuză să accepte reîncarnarea. Cu alte cuvinte, reîncarnarea există, dar nu îşi are locul în Biserică. Aşa gândesc unii clerici luminaţi, preferând să ţină pentru ei cunoaşterea „marilor taine” ale vieţii sau să o ignore, pur şi simplu, fiindcă ar necesita reforme radicale teologice, pe care masa de credincioşi riscă să nu le înţeleagă.

În mesajele divine, pot apare unele confuzii de limbaj. Am putea spune că trupul şi sufletul formează împreună omul „istoric”, efemer, iar Spiritul ar fi „omul” veşnic. Atunci când o comunicare cerească vorbeşte despre „om”, trebuie să fim atenţi despre care „om” este vorba: cel istoric sau cel etern. Este o chestiune delicată, care necesită experienţă şi discernământ din partea mediumului sau a exegeţilor mesajelor spiritiste.
Să facem o comparaţie cu natura. Omul „istoric” este ca un copac: trupul său este ca rădăcina, iar sufletul este precum tulpina şi coroana de frunze. Deasupra copacului tronează Soarele - el corespunde Spiritului. Soarele dă viaţă copacului, deşi uneori cerul este înnorat. Tot aşa, omul „istoric” poate trăi şi parţial separat de omul „veşnic”, dar este o vieţuire incompletă, plină de erori. Aşa este viaţa celor mai mulţi dintre noi. Numai sfinţii iluminaţi reuşesc o deplină comuniune cu Spiritul lor. Cerul lor e mereu senin.
Moartea omului este precum tăierea copacului de la rădăcină. Rădăcina începe să putrezească, nemaiavând coroana pe care să o hrănească. Iar tulpina este transformată în 1) lemne de foc sau 2) scânduri preţioase. Oarecum similar, sufletul omului 1) începe să se disipeze în aer, dar 2) esenţa sa cea mai preţioasă este păstrată în depozitul Spiritului (numit perispirit). Această „esenţă de suflet” îmbogăţeşte experienţa (înţelepciunea, memoria etc) şi calităţile (morale, intelectuale, emoţionale etc) ale Spiritului.
Sufletul nu-şi pierde continuitatea conştiinţei (adică veşnicia) când fuzionează cu Spiritul, fiindcă conştiinţa sa provenea chiar din conştiinţa Spiritului. Conştiinţa este liantul care le leagă chiar şi când sunt separaţi, în trupul omului.
< Înapoi la textul de referinţă >

Răzvan Alexandru Petre,
5 februarie 2017