"Sfântul desculţ" - Pe urmele lui NIL DOROBANŢU
- Unii îl consideră sfânt, alţii doar exaltat. Sigur este că a lăsat în urma lui poveşti luminoase, care ies din anonimat. Curioşi să-i aflăm povestea, am pornit pe urmele lui, în satul naşterii şi al morţii, din Mehedinţi -
Misterul din cimitir
Un grup de oameni stau adunaţi în jurul unui mormânt. Doi dintre ei, cei mai zdraveni, cu braţe groase şi spate lat, şi-au suflecat mânecile şi au început să sape pământul. Loviturile se aud sacadat. Restul grupului stă într-o aşteptare încremenită. De-o parte şi de alta a gropii, a prins a creşte câte o movilă de lut. Apoi lopeţile s-au poticnit în beton. O placă groasă, pe care au spart-o cu târnăcopul. Au săpat mai departe, până când s-a auzit cum lama hârleţului muşcă în lemn. Unul dintre bărbaţi a lăsat jos cazmaua, s-a aplecat şi a încercat să cureţe capacul sicriului. Dar mâinile i se afundau tot mai mult în pământ. A scos ţărâna cu pumnii, până a dat iarăşi de scândură. S-a ridicat în picioare încremenit. Sicriul era gol. Trupul mortului dispăruse! Vestea s-a răspândit ca un fulger, dincolo de hotarele locului. Nil Dorobanţu nu se afla în groapa unde fusese pus de familia sa. Întrebări fără răspuns îi măcinau pe toţi cei care îl cunoscuseră, rude, săteni, autorităţi: unde dispăruseră osemintele? Când fuseseră scoase? De cine? Dispariţia lor era o dovadă că părintele Nil Dorobanţu fusese sfânt? Altfel cum să fi ieşit, după 40 de ani, din mormânt? Sau de ce să-l fi furat cineva, dacă nu ar fi fost sfinte moaşte? Rudele care i-au supravieţuit, un văr, nepoatele, bătrânii din Crainici, care fuseseră la înmormântare, şi preotul care îl prohodise spun, cu mâna pe inimă, că părintele Nil a fost înhumat în cimitirul din sat. Şi că nimeni n-a mai umblat la mormântul lui, până în toamna aceea din anul 2015, când nu l-au mai găsit.
Mireasa de mucegai
Tânăr ofiţer
Când am ajuns la Crainici, era vreme de primăvară târzie, caldă şi ploioasă. Câmpurile şi colinele, pădurile înşirate de-o parte şi de alta a drumului erau învelite în ceţuri cernite şi umede. Atmosfera apăsătoare era accentuată de faptul că foarte multe case, bine tocmite şi frumoase cândva, erau acum în ruină. Prin curţi sau pe uliţe, nici ţipenie de om. Satul întreg părea pogorât parcă din altă lume, scos la iveală dintr-o cută neştiută a timpului.
Ceva m-a îndemnat ca înainte să bat la uşile celor cu care voiam să vorbesc, să mă opresc la cimitir, să-i caut mormântul părintelui Nil. Biserica se află într-o margine de sat, la o oarecare distanţă de şosea, în buza unei păduri. Înconjurată de stufărişuri înalte şi de armate de cruci, când am văzut-o, m-a trecut un fior. Tot locul are un aer sumbru, iar biserica, frumoasă odinioară, era asemeni unei mirese îngropate de mult. Pereţii exteriori, pictaţi cu chipuri de sfinţi, se scorojiseră, lăsând să se vadă zidurile de cărămidă, iar fresca pridvorului era, şi ea, înghiţită de mucegai.
Am luat-o, la întâmplare, prin cimitir, căutând mormântul părintelui Nil Dorobanţu. Nu aveam nici cel mai mic indiciu despre unde s-ar putea găsi. Şi totuşi, o mână nevăzută m-a purtat către el. Groapa adăposteşte mai mulţi membri ai familiei lui. Câţiva ucenici ai părintelui au placat locul cu marmură neagră, ridicând, separat, pentru el, un mic monument de marmură albă. Pe atunci, nu ştiau că trupul celui pe care îl cinstesc atâta a dispărut.
"Umbla în picioarele goale, de parcă zbura"
În anii călugăriei
Deşi colţurile lăsate ale ochilor şi un abur trist din privire îi trădau suferinţele de-o viaţă, Veronica Boghici mi-a răspuns bucuroasă la întrebări. Îl are pe unchiul ei, părintele Nil, la mare evlavie. Nu ştie prea multe despre el, căci era tare discret şi a vieţuit puţin pe-aici, dar este sigură că e sfânt. "Iubea toată făptura lui Dumnezeu: oameni, animale, păsări, gâze, plante... Nicio fiinţă pe lângă care trecea nu rămânea fără mângâiere, fără o vorbă bună, fără ajutor... Ajunsese de pomină, căci umbla numai într-o dulamă aspră, legată cu sfoară, dar îşi dădea şi ultima bucată de pâine de la gură unuia mai necăjit decât el. Pentru copii avea o slăbiciune aparte, iar când venea în sat făcea cumva, deşi era sărac, să aibă în buzunare bomboane şi ceva parale, pe care le împărţea pruncilor care-i ieşeau în drum. Şi dacă vedea pe cineva că muncea singur la câmp, i se alătura imediat, pentru ca omul acela să prindă curaj şi să sfârşească munca mai repede", povesteşte Veronica Boghici. Dar cea mai vie amintire e legată de nunta ei, la care a "participat" şi părintele. A venit în sat pe ascuns, că era căutat de Securitate, şi a urmărit toată nunta din podul unui vecin. Nimeni nu a ştiut că era de faţă. "Dar să ştiţi că eu i-am simţit binecuvantarea. Nu pot să vă descriu cum anume, dar l-am simţit pe Dumnezeu în tinda casei, ca să zic aşa. Mai târziu, am aflat că părintele a venit special ca să mă vadă mireasă şi să se roage pentru mine".
Tanti Vica (aşa i se zice în sat) mă conduce pe uliţele îngheţate. Într-o grădină cu arbori bătrâni şi gard din ţambre, stă să cadă casa în care s-a născut şi în care a murit părintele Nil.
Femeia îşi reia povestea: "Uite, pe-acolo trecea, mai în fundul grădinii, printre pomii încărcaţi de roade, îmbrăcat numai într-o rasă simplă, din pânză tare, purtată direct pe piele şi încinsă cu o sfoară. Şi păşea uşor, ne-simţit, prin iarbă, cu picioarele goale, de parcă zbura. Urca cele câteva trepte de piatră ale casei, până în foişorul de lemn, şi uneori rămânea cu ochii în zare, parcă aşteptând pe cineva. Atunci nici nu te auzea dacă-i vorbeai." Întreb de chipul părintelui. "Avea barbă rară şi ochii mari, cu căutătură adâncă. Te sfredelea câteodată cu ei. Părul îi cădea lung pe spate, şi mâna dreaptă i se strân*gea, la răstimpuri, pe crucea mare de lemn, atârnată la gât".
Intrăm în casă. În stânga, în camera cea mai spaţioasă, cu tavanul susţinut de grinzi de lemn, stăteau mama sa, Ana, şi sora părintelui Nil, Poliana. El locuia în odaia din dreapta, atât de mică, încât era loc numai de un pat, o masă şi o sobă. "Nici nu-i trebuia mai mult", zice Vica. "Viaţa lui nu era pe pământ". În spate, mai exista o încăpere pe care părintele o transformase în paraclis. "Slujea acolo Sfânta Liturghie în fiecare zi. Vreme de zece ani. Dar nimeni nu ştia, în afară de noi, cei din familia lui. Iar între cei care erau îngăduiţi la slujbele din casa părintească, nu mai trăieşte niciunul." Dacă ar putea, tanti Vica ar repara casa, să rămână mărturie şi, poate, loc de pelerinaj, dar are şi ea o vârstă înaintată şi trebuie să îngrijească şi de părinţii care încă trăiesc.
"Răspândea lumină în jurul lui"
Nepoata Vica
Mama Veronicăi Boghici, Leonora, nu mai aude. Îmi înţelege, totuşi, întrebarea, şi-mi spune că îl are la mare cinste pe părintele Nil, pe care l-a cunoscut îndeaproape. Tatăl Veronicăi, Ion Dorobanţu, are 91 de ani şi este văr cu părintele Nil Dorobanţu. Au copilărit împreună, chiar dacă Nicolae, călugărit, mai apoi, cu numele Nil, era mai mare cu cinci ani decât el.
"Nicolae n-a stat mult în sat, că a fost purtat pe la şcoli, la oraş, de către un unchi de-al lui, generalul Gheorghe Dorobanţu. A făcut Şcoala de Ofiţeri şi a ajuns sublocotenent la Vânători de Munte, dar a ieşit repede din armată, că nu a vrut să omoare oameni, aşa zicea. Pe urmă a mai absolvit alte două facultăţi, Teologie şi Filosofie, şi a făcut şi câţiva ani la Facultatea de Drept, însă pe aceasta nu a terminat-o. A început şi un doctorat în Teologie, cu părintele Dumitru Stăniloae, neisprăvit şi acela. Ştia douăsprezece limbi străine. Era un geniu. Însă i s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu. Şi când s-a călugărit, l-a chemat Nechifor, iar mai târziu, când s-a preoţit, a luat numele de Nil. Noi ne-am obişnuit să-i spunem Nechifor, până în ziua de azi. Şi să ştiţi că de mic era foarte credincios. Nu făcea pe evlaviosul, chiar era. Altfel, vorbea cu toată lumea şi era vesel mereu. Iar când se slujea în biserică, nu lipsea pentru nimic în lume. Era foarte corect şi cuviincios. Nu-mi amintesc să fi făcut vreo trăznaie, aşa cum fac toţi copiii. Şi părinţii lui erau credincioşi, dar ca ţăranii, aşa, nu din cale-afară. Pe când el, după ce s-a întors în sat, răspândea lumină în jurul lui", povesteşte bătrânul Ion.
La Crainici, părintele Nil a revenit în 1957, după zece ani de călugărie grea, despre care rudele sale nu ştiau nimic. Fusese caterisit şi alungat din viaţa monahală. Era considerat duşman al poporului şi urmărit, pentru că era un predicator aprig, cu mare influenţă asupra credincioşilor. Unde predica el, se aduna lumea puhoi.
"Mai avea un adăpost într-un grajd, pe câmp, un pic mai sus de sat", îşi reia nea Ion povestea. "Transformase staulul în paraclis şi slujea. Şi-a zidit acolo o ascunzătoare, în care intra prin pod şi în care încăpea doar stând pe un scaun. Cine ştie câte nopţi şi zile şi-a petrecut în acea temniţă? Alţi zece ani şi-a făcut culcuş în munţi, prin Cheile Sohodolului, unde se văd şi acum peşteri de sihaştri, şi prin alte părţi, până şi în Munţii Vrancei. Dar tot l-a prins Securitatea de vreo două ori. Până la urmă i-a dat drumul, căci l-au crezut un nebun, care nu e în stare să răscoale lumea".
A trăit, oare, Ion Dorobanţu vreo întâmplare neobişnuită cu părintele Nil? Da, a trăit, una care l-a mirat foarte tare. "Prin anii '60, lucram la Drobeta Turnu Severin şi locuiam într-un cămin muncitoresc. În Postul Paştelui, a venit în oraş şi părintele Nil, care m-a rugat să-l găzduiesc câteva zile. L-am primit. Ei, şi vă spun drept: timp de o săptămână, cât a stat cu mine, eu nu l-am văzut să mănânce sau să doarmă. L-am şi întrebat de câteva ori dacă nu-i e foame. Spunea că nu. Odată mi-a cerut totuşi puţină apă caldă cu sare, s-a clătit cu ea în gură şi mi-a zis: «Gata, am cinat!». În fiecare seară, pleca la o biserică, unde se ruga toată noaptea" - povesteşte moş Ion. Regretă acum că nu a stat la ceas de taină mai mult cu părintele. Şi mai are o părere de rău: că nu a fost să-l vadă când a fost pe patul de moarte. "L-au adus cu o maşină de undeva din Moldova, la mamă-sa acasă. Ni s-a spus că ar fi fost rănit la cutremur, dar am înţeles că, de fapt, a fost bătut de Securitate. N-am apucat să-l văd. Am amânat să merg la el şi s-a prăpădit înainte să mai schimbăm două vorbe, să-l întreb cine e vinovat de ce-a păţit. A murit tânăr, la 57 de ani".
"L-a omorât Securitatea, şi poate tot ea l-a furat din mormânt"
Casa părintească a lui Nil Dorobanţu
Despre sfârşitul pământesc al părintelui Nil ştie ceva mai multe fostul preot al satului, părintele Ion Nistoran, acum bătrân şi bolnav. Când a fost hirotonit şi trimis în parohie, i s-a spus să nu-l lase să slujească vreodată pe părintele Nil, că e caterisit. Dar părintele Nil nici nu l-a ispitit cu aşa ceva. În schimb, părintele Nistoran îşi aminteşte că a avut de câteva ori lungi discuţii teologice cu părintele Nil şi a rămas profund impresionat de cultura acestuia. "Nu era un ciudat, aşa cum îl credeau unii, ci un om pătruns de duhul sfânt. Când vorbea de Dumnezeu părea că zboară. Avea cuvânt de foc. Nu mi s-a plâns niciodată despre câte a pătimit, dar se vedea pe chipul lui că suferise mult. A fost de câteva ori arestat şi bătut de Securitate, judecat şi eliberat până la urmă. Tot Securitatea cred că l-a omorât şi l-a furat apoi din mormânt", mi-a mărturisit părintele Nistoran.
Când a fost adus, în martie 1977, de undeva din Vrancea, tot pieptul şi spatele îi erau negre de lovituri. Nu a lăsat pe nimeni să se apropie de el, în afară de sora lui, Poliana, care l-a îngrijit până la capăt. S-a stins în câteva zile. Părintele Nistoran l-a văzut când era mort deja. "El era mic de statură şi foarte slab. Când am văzut acea mână de om bătut în halul ăla, m-au podidit lacrimile". Părintele Nistoran i-a spălat trupul şi l-a pregătit pentru înmormântare. L-a îmbrăcat în haine civile şi l-a îngropat creştineşte. Nu ştie ce să creadă despre dispariţia din mormânt. Se poate să-l fi furat Securitatea, cu socotelile ei. Sau poate că e sfânt? Dumnezeu ştie.
"Sunt multe mărturii despre minunile lui"
Biserica din Crainici
Mormântul familiei şi groapa goală a lui Nil Dorobanţu
Părintele băcăuan Ionel Adam se numără printre cei care cred că Nil Dorobanţu a fost un sfânt. A fost pe urmele lui, a adunat mărturii de la cei care l-au cunoscut, i-a cercetat dosarul de la Securitate, a înfiinţat o asociaţie culturală care îi poartă numele. Ce l-a determinat să se dedice atât de mult memoriei acestui călugăr? "Un sentiment pe care l-am avut în noiembrie 2014, când i-am făcut prima dată un parastas la mormântul din Crainici. Atunci am simţit că părintele Nil vrea să iasă de sub obroc. Şi, într-adevăr, după aceea, au început să mi se deschidă toate uşile, să aflu faptele lui minunate, de la cei pe care i-a spovedit, împărtăşit şi călăuzit în credinţă, să ajungă la mine obiecte care i-au aparţinut - de la crucea de piept şi veşminte, până la Biblia pe care o avea mereu asupra sa şi mai multe fotografii." Părintele Ionel Adam e conştient că Nil Dorobanţu este controversat. Dar crede că aşa sunt mai toate marile personalităţi duhovniceşti. "Şi părintele Ioan Iovan, de la Vladimireşti, şi părintele Arsenie Boca, pe care ava Nil i-a cunoscut şi i-a preţuit, au fost contestaţi de unii şi iubiţi de alţii. Şi astăzi sunt la fel. De ce în cazul părintelui Nil ar fi altfel? Îndrăznelile sale de limbaj, radicalismul său ascetico-mistic, pledoaria sa patetică în favoarea experienţei spirituale personale au deranjat şi incomodează până astăzi".
- Părinte Adam, ştim că unul dintre cele mai importante criterii de recunoaştere a sfinţeniei sunt minunile. Există mărturii, în acest sens, legate de Nil Dorobanţu?
- Da, sunt multe astfel de mărturii. De pildă, maicile de la schitul Tarniţa din Vrancea, unde părintele Nil a slujit câţiva ani, au povestit că odată "sfântul desculţ" a fost arestat de Securitate chiar acolo, legat la mâini şi picioare cu lanţuri şi urcat în maşină. Pe drum, părintele Nil i-a rugat pe securişti să-i dea jos lanţurile că îl strâng rău, dar aceştia au refuzat. Atunci părintele s-a rugat lui Dumnezeu cu voce tare, iar lanţurile i-au căzut singure. Securiştii au oprit maşina şi au fugit pe câmp de frică. O altă mărturie este culeasă de la o femeie din Boloteşti - Vrancea, chiar cea căreia i s-a întâmplat minunea. Când era mică, s-a îmbolnăvit grav, crescându-i o umflătură mare la gât. Mamă-sa credea că o să moară şi nu ştia încotro să mai meargă. Într-o noapte, părintele Nil i-a bătut la uşă, fără să fi fost chemat, şi a stat doar cât să-i dea femeii crucea sa de lemn de la gât, îndemnând-o să o atingă de părţile bolnave ale fetei. Fata s-a vindecat, trăieşte şi astăzi, şi păstrează crucea cu sfinţenie. De asemenea, monahia Anatolia, tânără fiind la Mânăstirea Măgura Ocnei din judeţul Bacău, unde a slujit părintele Nil o vreme, îl urmărea noaptea, când se ruga în pădure, la crucea de lângă iaz. L-a văzut adeseori învăluit în lumină şi înălţat de la pământ. Monahia Neonila, de la schitul Băimac, copilă fiind, a văzut şi ea că din mâinile părintelui ieşeau scântei când se afla în rugăciune. La Petreşti - Vrancea, a plecat într-o seară de pe prispa unui credincios, plutind la un metru deasupra pământului. A ajuns la gară înaintea fraţilor pe care îi binecuvântase pentru drum şi care plecaseră mult mai devreme. Şi sunt încă foarte multe astfel de istorisiri despre părintele... În plus, era şi un predicator foarte bun. Aduna mii de oameni, oriunde predica. Sunt mărturii că şi animalele din pădure veneau în jurul mânăstirii şi ascultau, cu botul pe labe, cuvântul lui Dumnezeu, rostit de acest călugăr. Dar cel mai bine este să redăm mărturia unui ofiţer de Securitate, care supraveghea Mânăstirea Vladimireşti, cât a slujit acolo părintele Nil, şi care nu poate fi bănuit de vreo simpatie pentru cel pe care îl urmărea. Iată ce scrie securistul, într-un raport aflat în dosarul de urmărire al monahiei Mihaela Nicoară, fosta secretară a mânăstirii: "Ieroschimonahul Nil Dorobanţu este un om de o vastă cultură teologică. [...] Se dedică exclusiv activităţii religioase ortodoxe, activitate unde depune un zel puţin obişnuit, însuşindu-şi calităţi superioare duhovniceşti, imprimând celor din jurul lui un misticism bolnăvicios. Nu are un loc stabil. Merge din mânăstire în mânăstire, apărând şi dispărând ca un meteor. În mânăstirea unde apare, face slujba, predică fulminant. Stă o zi sau două prin chilii şi apoi pleacă, răspunzând la întrebarea unde se duce cu «La Hristos!», neîmpărtăşind nici celor mai intimi ţinta călătoriei sale. Majoritatea credincioşilor îl divinizează."
Ion Dorobanţu, văr primar
Convingător este şi faptul că şoferul care l-a adus, în 1977, pe Nil Dorobanţu, la Crainici, în satul său, după ce fusese bătut de Securitate, s-a călugărit pe Rarău. "De altfel, în zonele unde a predicat părintele Nil, mai ales în Vrancea şi Neamţ, zeci de oameni s-au călugărit ori s-au preoţit sub puterea cuvântului său."
- Cum vă explicaţi disputa din sânul clerului ortodox, legată de personalitatea părintelui Nil Dorobanţu?
- O seamă de stareţi şi de ierarhi cu care părintele Nil a avut contacte îl considerau nestăpânit şi impulsiv, cam exaltat în credinţa sa. Totuşi, mulţi preoţi şi ierarhi îi recunoşteau puterea duhovnicească şi apelau la el pentru misiuni dificile. Bunăoară, PS Teofil Herineanu, episcopul Romanului şi Huşilor, deşi îl numea adeseori excesiv de impulsiv şi de capricios, l-a pus stareţ la schitul Tarcău, director la Seminarul Monahal Văratec, apoi duhovnic la mânăstirile din Bacău, Măgura-Ocnei şi Bogdana. La un moment dat, părintele Nil a cerut să meargă în Ardeal, la mânăstirile Râmeţi şi Nicula. La plecare, episcopul Teofil Herineanu i-a trimis mitropolitului Nicolae Colan o caracterizare a părintelui Nil, ca să ştie cine îi vine în eparhie: "Sub raport material este complet şi pururi dezinteresat. (...) Nu se dă îndărăt de la nicio privaţiune, dar râvna sa, mereu trează şi aprinsă, are nevoie de stăvilarul prudenţei, spre a nu cădea într-o exaltare certată cu raţiunea şi cu bunul simţ. (...) Pe scurt, poate fi caracterizat în termeni biblici (Matei 10, 16): are foarte mult din inocenţa porumbelului şi prea puţin din prudenţa şarpelui. Totuşi, supravegheat îndeaproape şi nepermiţându-i-se să facă nimic fără
Pr. Ion Nistoran, cel care l-a îngropat pe Nil Dorobanţu
avizul superiorilor, poate fi de folos Bisericii, prin cultura ce o posedă".
- Cum vă explicaţi dispariţia rămăşiţelor pământeşti ale părintelui Nil, din cimitirul din Crainici, locul unde a fost îngropat?
- Nu avem motive să ne îndoim că a fost înmormântat la Crainici, pentru că mai trăiesc preotul care i-a slujit la căpătâi şi rudele care au participat la îngropăciune, care mărturisesc că acolo a fost depus. Nu putem avansa nici vreo ipoteză hazardată. Dar de ce să nu credem că e mâna lui Dumnezeu? Oricum, aflarea osemintelor sale nu este obligatorie. Cinstim atâţia sfinţi ale căror sfinte moaşte nu se mai ştie unde sunt. Nu asta împiedică o eventuală canonizare a părintelui Nil.
http://www.formula-as.ro/2016/1210/spiritualitate-39/sfantul-descult-pe-urmele-lui-nil-dorobantu-20558
Răspunde cu citat
CITATE: PARINTELE NIL DOROBANTU– “Nebun întru Hristos”
Citate din părintele Nil culese din declaraţiile date de el la Securitate şi cuprinse în cartea Ieroschimonahul Nil Dorobanţu – “nebun întru Hristos” şi flacără vie a monahismului secolului XX, de Pr. Ionel D. Adam (Ed. Babel, Bacău, 2015)
Am trimis epistolă de documentare apologetică Prezidiului, Sfântului Sinod, patriarhului şi celorlalţi episcopi, direct Cuvânt ceresc, prin Logosul divin şi prin puterea lui Dumnezeu”.
Marcaje