Articole despre Sf. Nicolae - NIL DOROBANTU

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

3 ore ·







Preasfinţite Stăpâne
„Noi, credincioşii din toate satele din jurul Schitului Tarniţa, îndemnaţi de Bunul Dumnezeu, vă rugăm următoarele:
Împovăraţi de păcatele noastre nenumărate din clipa în care ne-am născut şi până acum, rătăcind departe de Dumnezeu pe căile satanei, am mişcat până la lacrimi marea milă a lui Dumnezeu şi în noua Lui milostivire ne-a întins mâna spre mântuire, prin slujitorul Său, preacuviosul părinte Nechifor Dorobanţu, duhovnicul Schitului. Până a veni pe aici cuvioşia sa, călugării de mai înainte ne smintiseră cu faptele lor şi ne afundam şi mai mult în păcatele noastre. De la primele predici ţinute de părintele Nechifor, în micuţa bisericuţă de lemn din inima munţilor, ecourile au început să se împrăştie departe, străbătând în sate, intrând aproape în fiecare casă. Negurile ochilor noştri au început să dispară şi am început să vedem adevăratele cauze ale nenorocirilor noastre, care nu mai contenesc.
Am început să urcăm întâi mai puţini, apoi îndemnându-ne mai mulţi, am aruncat muntele păcatelor noastre în mare, care erau cauza multor nenorociri. Mulţi dintre noi au lăsat patimile de care nu credeam că ne vom lipsi: fumatul, beţia, desfrâul şi multe altele, casele noastre sunt tot mai îndestulate, copiii şi soţiile noastre nu mai au ochii roşii de plâns, ci sunt veseli şi sănătoşi, preaslăvesc pe Bunul Dumnezeu că nu ne-a lăsat să pierim.
Pentru aceasta, Preasfinţite Stăpâne, vă rugăm cu lacrimi fierbinţi, nu ne luaţi păstorul ca să rămânem în gura lupilor. Fie-vă milă de sufletele noastre, să nu ardă în iadul cel veşnic. Daţi binecuvântare de Stăpân îndurat, preacuviosului Nechifor Dorobanţu, să rămână în Sfântul Schit Tarniţa care a început să prindă viaţă, să înflorească în miez de iarnă. Nu credem că vreţi pierderea sufletelor noastre, ci ni-l veţi lăsa pe părintele nostru şi vom putea slăvi pe Dumnezeu în restul zilelor noastre”.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

4 decembrie la 11:30 ·
"O , ce taine înfricoșate! Minciuna merge pe drumul larg, iar Hristos pe calea cea strâmtă și cu chinuri, pe calvar, în iesle și pe Cruce. Nu este primit în temnițele ighemonilor, nici în spitale, cazărmi, școli sau instituții, nici în catacombe, nici în crăpăturile pământului. Sub motivul muncii, alți faraoni atei scormonesc și răscolesc pământul, spurcă totul în cele patru puncte cardinale. Nu are loc nici în minele adânci, nici în rachetele înalte, căci câinii și fiarele apocaliptice se lăfăiesc, sugând toată vlaga și materia din Terra cea văduvită. La 1 ianuarie 1956, în Buhalnița, am început, la miezul noptii revelionului, Sfânta Liturghie, predica, mărturisirea și împărtășirea. Brigadierul Amariei Ion, cu familia sa, a pus salonul cel mare la dispoziția tuturor creștinilor și chiar a sectelor, care au dat năvală să se pocăiască cu lacrima tâlharului. Pe trei trei uși intra și ieșea lumea, dar venea mereu alta. În ziua de 2 ianuarie am ținut potirul plin șaisprezece ore. Creștinii au postit până s-a înserat, au plâns și s-au pocăit. Stiliștii iuliani s-au întors, iar pe acela, ce a rămas înțepenit, Vasile, l-am îmbăiat cu aghiasmă multă, l-am dezlegat, l-am uns cu ulei sfințit de la Sfântul Maslu. Cu sila l-am îngenuncheat și i-am pus în cap epitrahilul. El avea epistola apocrifă a patriarhului Ieremia, pe care mi-a cerut să o citesc norodului. Însă am tâlcuit-o ortodox și toți stiliștii iuliani s-au întors în sânul Ortodoxiei. Fiind martor al acuzării la proces, plângând, m-a apărat și a afirmat că a găsit mângâiere în Ortodoxia creștină, că s-a convertit în urma predicii mele. Toată Scriptura le-am răsfoit-o în fața lor și am tâlcuit-o. Le-am explicat muncitorilor cum pot munci și în acelasi timp să postească. Le-am spus să mănânce pește decât carne, dar Hristos, prin semn, m-a oprit și mi-a spus că nu este îngăduit. Vor veni vremuri când vor linge și țărâna. În acești ani ai durerilor trebuie pocăință. De altfel voi vedea și eu experimental acest model de înfrânare. Hristos mă avertizase de închisoare în teofanie, dar eu o doream cu frenezie și nu am vrut să sfârșesc slujba și să fug înainte de a veni ighemonii. Mi-era milă de creștinii pierduți, ca de oile care nu au păstor. Mi-am pus sufletul pentru ei și chiar viața mi-am pus-o în joc. Preotul satului era în vilegiatură la Bucuresti. Preoteasa, învățătoare, a cerut să o primesc. S-a convertit. I-am explicat cum să pună pe Hristos în școală, în icoană, rugă, cruci, predică, în mod tainic, ca și în alte părți. Hristos a spus: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți…”, iar ei în curăția lor vor veni singuri. Au venit, la ultima slujbă, copiii, plângând: „Părinte, noi vrem pe Doamne, că ni L-au luat din clasă și nu stim unde L-au pus!”. O, cum aș fi vrut să-L duc pe Hristos în școală, în cazărmi, în toate temnițele! Eram gata de martiraj. Trebuia să predic ighemonilor și mai marilor zilei, de care depindea toate ale țării prigonite. Aveam toată Biserica cu mine și Sfinte Taine cam cât aveau toate mănăstirile și bisericile din România. Iată că Hristos și toată Biserica au mers singuri, pe spinarea măgarului care eram eu. Au intrat la Balaam, Balac, Egipt, Ierusalim; au mers la cei ce nu vor să știe de Dumnezeu, adevăr, frumos, bine, sfințenie etc. Am luat la mine Sfintele Taine, cu care am împărtășit în timpul celor o sută douăzeci de zile în temnița rece. Hristos mă avertizase de vreo douăzeci de ori că vin ighemonii, dar eu aveam un curaj nebun și eram gata de jertfă. M-am culcat la cuptor lângă vreo cinci cuptoare de prescuri, pe care urma să le dau creștinilor.
Pe 3 ianuarie, la ora trei noaptea, au venit după mine. Am fost ridicat, depistat și arestat dintre cei vii, în necunoscut. Chiar și din creștinii care fuseseră la slujbă s-au întors împotriva mea, iar unii, pe care i-am tămăduit, acum aveau ciomege în mâini, veniți ca după un tâlhar. Eram într-adevăr un criminal, că omorâsem mulți diavoli cu Sfânta Cruce. Hristos m-a trezit înainte de a veni ighemonii, am avut ocazia să fug iar din mâna lor, dar acum eram decis să merg înainte, să predic să lase Ortodoxia liberă și să dea drumul lui Hristos din temnițe. Era scris să sufăr pentru Dumnezeul meu. Eu nu știam ce mă așteaptă și nu știam cât de răi sunt ateii. Hristos, mergând spre calvar, nu s-a așteptat la atâta răutate din partea răstignitorilor. Vroiam să predic în toată țara, în lung și în lat, apoi să mă duc direct la prezidiul comunist, să-i mustru în față, direct, în flagranta lor necredință. Dar nu am mai avut răbdare, văzând cât de împilați sunt sărmanii creștini. Poate și asta a determinat achitarea procesului nedrept. Misiunea mea a fost în mod special pentru clerici și cinul monahal, nu pentru mireni. Dar, înainte de a fi judecat tot clerul și risipit din lumea monahală, în câmpul muncii lui satan, trebuiau să vadă și ighemonii cum arată un cleric adevărat, ales ostaș, al lui Hristos. Călăii au spart ușa, dar nu au îndrăznit să intre în camera cuptorului de foc babilonic, în care eram cu Azaria, Anania, Misail, dar și cu Hristos și Sfânta Biserică Ortodoxă prigonită. Că azi, cei adevărați clerici sunt în lanțuri și în prigoane, Hristos e cu aleșii Săi între gratii și este răstignit a doua oară, iar în Bisericile oficiale e răstignit și întemnițat în chivotele reci. De aceea preferă Hristos să umble în saci și în cenușă, prin iesle și pe cruci ale calvarelor, dar liber, decât să Se zbată din nou în temnița ighemonilor și în chivotele clericilor simoniaci notorii. Așa se explică libertatea de dezlegare și de împărtășire dată de Hristos azi. Am stat în fața ușii la intrare, iar călăii, de la distanță, au întins armele în bătaie și niște prăjini lungi enorme, cu cârlige, cuțite ascuțite și cosoare, pe lângă mine. Pesemne o lumină era peste mine, ori poate frica nu îi lăsa să intre. Eu m-am retras pe cuptor și am luat în brațe Sfintele Taine, pentru că cine știe când le voi mai vedea sau le voi mai gusta. Au năvălit toți peste mine în cămară, iar alții erau pe afară cu făclii și lanterne. M-au bătut cu pumnii și cu arme grele, până am leșinat peste Sfintele Taine. Am apucat mâna ighemonului care mă bătea zdravăn si i-am stins lanterna, să nu mai vadă unde lovește. Dădeau cu picioarele și cu ce apucau în mine, iar eu vroiam să sărut mâna care mă loveste după porunca Domnului, Care zice: „Iubiți pe vrăjmașii vostri!”. M-au luat desculț și cu capul descoperit pe zăpada înghețată, în ger nespus, în miezul iernii târzii. Nu mai îmi simțeam ceafa, îmi dădeau la creierul mic, la gât și la umeri cu paturile și cu fierul armelor. Dar duceam crucea lui Hristos spre noul calvar”.
Părintele Nil Dorobanțu, Scrieri 1

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

10 ore ·







Prea Sfințite Stăpâne



Cu cel mai profund respect, Vă raportăm următoarele:
În comuna Hangu, parohia Audia, a apărut la începutul lunii decembrie ieroschimonahul Nil Dorobanțu însoțit de monahia Maria Acojocăriței, originară din satul Audia, cu metania în mănăstirea Văratec. Prin această călugăriță, numitul ține o legătură strânsă cu credincioșii din partea locului. În noaptea de 3 spre 4 decembrie, a oficiat servicii religioase în pădurea din apropierea parohiei Audia, unde s-au adunat un număr de 500 de credincioși, o parte din ei veniți din depărtare. Faptul acesta a creat o atmosferă religioasă suspectă, asemănătoare fenomenului Vladimirești. Autoritățile au fost sesizate și deplasându-se la fața locului nu l-au putut găsi, el fiind informat, a dispărut pentru moment. Întrebând Sf. Mitropolie a Iașilor care e situația canonică a acestui călugăr, ni s-a comunicat că aparține de Sf. Episcopie a Romanului și Hușilor.
Menționăm că susnumitul ieroschimonah exercită o puternică influență asupra credincioșilor. Unii spun că are puterea de a fascina. În caz că Sf. Episcopie l-ar putea aduce la ordine și ascultare, el ar putea fi un excelent misionar. În parohia Audia a readus la Biserica mamă unul din cei mai înverșunați stiliști împreună cu întreaga lui familie. Ne-am permis a raporta cele de mai sus, ținând socoteală de faptul că provine din Sf. Episcopie a Romanului.
Ai Prea Sfinției Voastre supuși și devotați fii duhovnicești
Protoiereu D. Hrițcu
Secretar Pr. Ambrozie Gâscă

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

9 ore ·







„O, cât de înlăcrimați suntem! Dar ne bucurăm de Iisus Hristos, de Euharistie și de teofanie. O, cât de săraci și cerșetori suntem! Dar și pe voi vă tot îmbogățim. Ne-ați furat biserici și mănăstiri, sfinte și oi, veșminte și cărți de cult, ba chiar și sănătatea. Ne-ați rupt și dinții ca să nu mai predicăm. De puteați, ne scoteați și limba! Dar deși n-avem azi nimic totuși avem totul, în stăpânire, că ne rugăm pentru întregul Cosmos și pentru toată Biserica luptătoare, ba chiar și pentru prigonitori. Că numai prigoniții pot mijloci înaintea lui Hristos pentru voi, prigonitorilor. O, dac-ați ști iubirea noastră, ați plânge și v-ați pocăi! Hristos azi a plecat de la voi, ateilor și fariseilor, deși îl țineți încuiat și pecetluit și străjuit în temnița chivotului, dar e în mijlocul nostru prin teofanie și prin Euharistie. Sufletele vă sunt muncite rău de diavoli, că nu se mai împărtășesc cu anii sau iau cu nevrednicie, în mod fariseic vanitos, fără nici o lacrimă sau smerenie, pe Hristos, în mod habitudinat-rutinat, ca și cum ar avea ei drepturi asupra lui Hristos, ci nu Hristos asupra lor”.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

8 decembrie la 13:01 ·

„O, cât de înlăcrimați suntem! Dar ne bucurăm de Iisus Hristos, de Euharistie și de teofanie. O, cât de săraci și cerșetori suntem! Dar și pe voi vă tot îmbogățim. Ne-ați furat biserici și mănăstiri, sfinte și oi, veșminte și cărți de cult, ba chiar și sănătatea. Ne-ați rupt și dinții ca să nu mai predicăm. De puteați, ne scoteați și limba! Dar deși n-avem azi nimic totuși avem totul, în stăpânire, că ne rugăm pentru întregul Cosmos și pentru toată Biserica luptătoare, ba chiar și pentru prigonitori. Că numai prigoniții pot mijloci înaintea lui Hristos pentru voi, prigonitorilor. O, dac-ați ști iubirea noastră, ați plânge și v-ați pocăi! Hristos azi a plecat de la voi, ateilor și fariseilor, deși îl țineți încuiat și pecetluit și străjuit în temnița chivotului, dar e în mijlocul nostru prin teofanie și prin Euharistie. Sufletele vă sunt muncite rău de diavoli, că nu se mai împărtășesc cu anii sau iau cu nevrednicie, în mod fariseic vanitos, fără nici o lacrimă sau smerenie, pe Hristos, în mod habitudinat-rutinat, ca și cum ar avea ei drepturi asupra lui Hristos, ci nu Hristos asupra lor”.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

5 ore ·
Convorbire cu Părintele Arhimandrit Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria
Din cartea „Între Cruce și Înviere, file din istoria recentă a monahismului românesc” autor PS Episcop EMILIAN Lovișteanul, Editura Mitropolia Olteniei 2017, pag. 139, 140. 143, 144, 145, 146

„Părinte Victorin, când ați mers la mănăstire, în ce an?
În 1951, aveam 20 de ani. Când am fost la Schitul Tarnița în Munții Vrancei, erau 42 de maici și tot acolo era duhovnicul meu, Părintele Nechifor Nil Dorobanțu. El a fost cel care m-a convins să vin la mănăstire, el mi-a fost sfătuitorul, preotul, duhovnicul. Deci el m-a adus la mănăstire, că nu m-a lăsat nici tata și nici mama, pentru că așa mai este câte o ispită. Nu-mi dădeau voie, că părinții mi-au făcut două case și ziceau:
„Ce să faci tu la mănăstire, nu ai ce căuta, băiete!”.
Ei mă îndemnau să mă căsătoresc, ca să fiu cu ei acolo în sat. Și mă duceam și-i spuneam părintelui duhovnic Nil: „Nu mă lasă mama și tata să intru în monahism!”.
Dar părintele mi-a zis: „Lasă-i, Vasile, adu-i încoace la mine!”.
I-am dus de s-au mărturisit, apoi i-am mai dus încă odată. Aveam un cioc în barbă și eu aicea și nu erau de acord. Le spuneam că am canon de la părintele. Era un mijloc prin care eu puteam să trec mai departe, că nu mă lăsau să plec. M-am dus odată acolo, era prin luna iunie, la 11 iunie am fost la schit la Tarnița. De la noi, de la Poiana Vrâncioaia e un ocol de vreo 30 de kilometri.
Îmi zice părintele: „Măi, Vasile, au venit tată-tău și cu maică-ta? Unde sunt? Bun, haideți cu mine!”. Și a plecat spre mănăstirea Ciolanu și noi ne țineam după dânsul. Am mers așa vreo 3 kilometri și era o iarbă așa de frumoasă pe Obcina asta a Odobeștiului, pe care puteai merge cale de o zi, și era aer curat.
Părintele Nil zice la un moment dat: „Ei, acum să vă citesc o rugăciune și după asta o să plecați înapoi!”. Am stat în genunchi, dar părintele a întrebat:
„Care sunt părinții fratelui Vasile?”. Și ei au răspuns: „Noi suntem!”. „Stați în genunchi, aici”. Așa… și citește părintele o rugăciune, dar le-a zis părinților mei: „Ziceți după mine! Noi, Toader și Safta, părinții fratelui Vasile, dăruim acest băiat lui Hristos. Noi dăruim acest băiat lui Hristos! Amin!”. Și așa a fost plecarea mea la mănăstire.
Dar părinții mei au spus: „Iaca, ne-o înșelat popa! De acum ce să mai facem?!”. Și așa am plecat.
Apoi am mers la Schitul Tarcău cu părintele Nil, în Episcopia Romanului, unde era episcop Teofil Herineanu. Acolo era părintele Teofan Crăciun, cu vreo doi părinți și o sărăcie de te durea capul. Nu aveam nimic, nici măcar pâine. Era o bătrână, sora Ana, care avea două vaci, nimic altceva. Dar când o început părintele Nil să țină niște predici pe acolo, toți care-l ascultau au umplut schitul de alimente. Era multă lume, ulei nu se găsea că era mare sărăcie. Dar nouă ne dădeau câte 20 de sticle să ducem și la Tarnița. Apoi m-au luat în armată, dar nu am facut decât 3 luni și m-am întors acasă.
M-am dus la Tarnița și acolo stareță era maica Filofteia Ungureanu. M-a trimis la Mănăstirea Dălhăuți. Aici starețul ne-a pus să împletim panere. Eu îi spuneam: „Părinte stareț, vrem și noi să mai citim cuvânt de învățătură, facem și coșuri, dar să citească cineva din Viețile Sfinților!”.
L-am întrebat pe stareț: „Când ne îmbrăcați monahi?”. „Peste vreo trei ani!”. Eu nu am mai suportat și am cerut binecuvântare să merg acasă după niște haine. Am mers la Schitul Ioan de la Mănăstirea Brazi. Aici l-am întâlnit pe Părintele Simion Cucu. M-a binecuvântat, apoi am ajuns la Mărășești, de unde am luat trenul spre Piatra Neamț. M-am întâlnit cu doamna Clementa Marcu și i-am zis că vreau să ajung la Părintele meu duhovnic, Nechifor Dorobanțu. Încă nu se schivnicise. Am plecat la Văratec pe un drum cu hopuri și plin de praf. Maicile la Văratec se ocupau cu schimbarea banilor, era timpul când s-a schimbat moneda națională. La Văratec am întrebat pe cineva dacă știe unde este părintele Nechifor. Și mi s-a spus că e la maica Tecla, undeva la o casă pe deal. Acolo am găsit o maică bătrână care mi-a zis că e la Sihla . Am ajuns cam pe la 10 seara la Sihla și acolo am vorbit cu părintele Visarion Prepeliță dacă părintele Nechifor e acolo.
Părintele mi-a zis: „ Nu e la noi, e în vale. Dar tu nu vrei să rămâi la noi, frate?”. „Nu, întâi trebuie să mă întâlnesc cu părintele Nechifor!” Și am plecat în vale, adică la Sihăstria. Părintele Nechifor stătea într-o chilie în care avea o bibliotecă bogată de cărți și studia. M-a văzut pe geam și a ieșit afară numaidecât: „Hai încoace, gușatule, vino la mine!”. Și mă ia dânsul de mână și-mi zice: „Aici e locul tău! Uite, vezi oameni smeriți, cu frica lui Dumnezeu, părintele stareț cum curăță cartofi?”. Era părintele stareț Ioil Gheorghiu.
Și mi-a zis părintele Nechifor: „Hai în biserică să te binecuvintez. Fă trei metanii și te binecuvintez! Te binecuvintez de azi înainte ca aici să fie locul tău! Spune Amin!”. „Amin!”, am zis eu. Era în 1952 la 3 mai. Și de atunci am rămas aici, din data de 3 mai până în prezent. Părintele Nechifor a rămas o perioadă aici, s-a luptat cu securiștii aștia. Atunci ieșise din pușcărie Daniil Sandu Tudor și era tuns într-un fel anume. Părintele Nechifor îl vede și-i zice: „Fiule, vino încoace!”. „Da, a zis părintele Daniil, vin!”. Părintele Nechifor îi bătea pe toți cu busuiocul în cap și le zicea: „Înapoia mea, satano!”. Daniil se supăra. Părintele Nechifor îmi zice după: „Tu te gândești? Aceștia sunt oamenii! Aștia să ne învețe pe noi dreapta credință?”.
Era aspru ca duhovnic părintele Nechifor și l-au bătut securiștii. Ce minte de om! Ce geniu era! L-au bătut de nu i-au mai rămas niciun dinte în gură. L-au bătut pe Valea Muntelui unde predica el, că predica prin toate pădurile Neamțului. Întodeauna îl pomenesc pe Daniil Sandu Tudor și pe părintele Nechifor Nil Dorobanțu. Da, erau oameni iubitori de Hristos și mărturisitori, care au suferit mult pentru asta”.
Interviu luat de PS EMILIAN Lovișteanul și Părintele Dumitru Păduraru în anul 2009

Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia, județul Vrancea. A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. În dimineața zilei de 24 octombrie 2014, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț a trecut la Domnul. Părintele Victorin a lăsat în urmă una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română. La trecerea părintelui Victorin în veșnicie, Părintele Patriarh DANIEL a amintit de renumitul pustnic Nil, ca mai apoi, la pomenirea de 40 de zile, același lucru l-a amintit și IPS CASIAN al Dunării de Jos, numindu-l pe părintele Nil „vestitul monah Nil Dorobanțu”. După atâta nor de mărturii și după apariția a 24 de volume din opera sa, cum se poate ca părintele Nil Dorobanțu, plămădit în pământul acesta care a dat atâta jertfă, crescut și educat la Curtea Militară Regală, format în teologie de cei mai străluciți profesori ai veacului trecut, cu o comportare demnă de un monah distins, cu mari posibilități de-a fi util în gradul cel mai înalt al monahismului, înaintat din treaptă în treaptă, de la om de servici la profesor, să fi înșelat atâția oameni? Oare părintele profesor Dumitru Stăniloae a putut fi păcălit, dându-i acceptul la studiile de doctorat? Oare prin „înșelare” a atras, „misteriosul, renumitul și vestitul ieroschimonah” Nil Dorobanțu, în monahism, atâția tineri, printre care și Victorin Oanele, vrednicul de pomenire stareț al Sihăstriei, al cărui ucenic a fost? Între anii 1948- 1951, când a fost trimis din mănăstire în mănăstire, din schit în schit, să ridice nivelul-moral duhovnicesc și să restaureze monahismul, de ce nu a observat nimeni că ar fi înșelat , așa cum afirmă unii astăzi? Oare nu limbajul de lemn, manipularea prin repetiţie şi monopol, textul fără informaţie, au fost atent coordonate sub umbrela aparatului de propagandă comunist, încercându-se manipularea crasă a românilor, oamenii acceptând dublul limbaj, respectiv dublul adevăr, într-o schizoidie care este marca oricărui regim totalitar, a oricărei societăţi terorizate? Toată viața a apărat Ortodoxia și Biserica, Maica care l-a născut duhovnicește, l-a format și pentru care cerea să fie martirizat. Oare această floare mai aprinsă, răsădită de Dumnezeu în grădina Ortodoxiei românești, a ieșit din ansamblul grădinii? Oare prin rostul ei divers în manifestare, dar unic în har, nu s-a preamărit Dumnezeu, despre Care am învățat că e unitate în diversitate? Culoarea aprinsă a vieții sale duhovnicești nu a fost de la oameni, ci de la Hristos euharistic și teofanic. De ce, găsindu-l în culori prea vii, vrem să-l estompăm, spre a nu ieși din comun? De ce să țesem legende neputincioase pe seama lui, în loc să-i analizăm viața și opera? Îl ucidem a doua oară, crezând, probabil, că nu l-am omorât prea bine atunci? Ne batem cu el și mort? Nouă, celor ce am supraviețuit și am înflorit pe curajul, suferința și martiriul lui, nu ni se cere o demnitate pe măsură? Cine, dacă nu Biserica Ortodoxă, poate și trebuie să dezgroape martirii ei din uitare și nepăsare? Oare chiar nu ridică un semn de întrebare dispariția osemintelor sale din mormântul de la Crainici? Iată întrebări la care trebuie să răspundă toți cei ce vorbesc și scriu cu dichis retoric pe marginea așa zisului „fenomen” Nil Dorobanțu.
Pr Ionel Dumitru Adam- cercetător CNSAS cu tema „Nil Dorobanțu, nebun pentru Hristos și făclier al monahismului secolului 20”

https://www.facebook.com/NilDorobant...type=3&theater

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

Pagină apreciată · 8 ore ·








Caracterizarea PS Episcop Teofil Herineanu al Romanului și Hușilor trimisă IPS Nicolae Colan, Arhiepiscopul Clujului la venirea Părintelui Nil în mănăstirea Nicula Cluj

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

23 ore ·







Pe atei Părintele Nil îi mustra, zicîndu-le: „Vreți să distrugeți religia, ațâțând indirect noroadele contra bogaților. Și cum clerul face parte dintre bogați, prin dărnicia și prin mila popoarelor și prin biserici, veți căuta să expropriați mănăstiri și să jefuiți altare, mai întâi material, pauperizând tot clerul. Până atunci, puneți farisei bătrâni în sinoade tâlhărești și chiar un popă ateu veți pune, dacă nu-l veți reduce la colectiv sobornic. Și prin acești apostați veți lucra poruncile ateismului, precum vedem că procedați cu vicleșug și cu împuterniciri de fiară la noi, urând, caterisind, excluzând, pustiind suflete, sfinți, altare etc. Adică, știind că numai ierarhia poate fi biserică conducătoare, o întrebuințați ca trădătoare și în acest fel vă pliniți scopurile meschine. Așa că Hristos Își alege azi altă ierarhie, paralel cu cea apostată a Caiafei. De ce mai îmbracă haina falsului și a echivocului? De altfel le tot spuneți în față că nu îi agreați, dar ei continuă a persista în lașitate, fără să-și decline competența și căzând din demnitate în demonica mentalitate. Ați băgat în temnițe pe clericii care vi se împotriveau, care poartă ocara hainei și a pletelor, a numelui și a cinului clerical și monahal. Dreptatea legată la ochi nu dă dreptul altuia, ci unei clase plebeie de paria revoluționari. Cumpătarea răstoarnă cupa, nu ca să-i oprească de la plăceri, ci chefuiesc în orgii cu potirele răsturnate și chiar sparte. Iar azi au prins curaj prin dezertarea noastră. Vreți să ucideți pe Dumnezeu din om; vreți o colectivitate de vicii și de păcate, o unire și un internaționalism ecumenic, că prea multe secte, limbi și erezii sunteți. Dacă v-am avertizat, poate veți găsi motiv să tăiați această mână și să zburați acești creieri gânditori. Dar să știți că sufletul și cugetarea nu mi-o veți putea ucide. Veniți cu dreptatea pumnului? Dar nu aveți nici un drept, toate sunt ale lui Hristos. Dreptatea legată la ochi nu dă dreptul altuia, ci unei clase plebeie de paria revoluționari. Nihilismul monist, monotelit și monolit este erezia cea mai bizară și cea mai mare prostie din istorie, chiar și cei mai sălbateci, precum și cei mai geniali, vor râde de impasul logic și agnostic în care vă aflați. Și mai aveți insolența impertinentă să vă dați aere de materialism științific? Ce știință poate fi într-o balegă? Că doar toată materia putrezește și se preface în gunoi, putoare, praf, viermi, împuțiciune și excrement. Struțul bagă capul în nisip și jură că nu mai există nimic, deși-i o lume întreagă în jurul său; cioara se crede cea mai frumoasă; orbul decretează că nu-i lumină divină; surdul dă ordin și rezoluție plenară agramată că nu există Dumnezeu etc. Dacă și voi, ateii, v-ați gândi serios și ați medita la atitudinea voastră, zisă internațională, ați râde cu hohote de voi înșivă. Deși aveți viață falsificată în ipoteze și înșelăciune, voi vă schimbați, la câte nasuri doriți, tot atâtea obrazuri progresiste pe care le păstrați în buzunare, aveți caracter inaugurat la frizer pentru o demonstrație pe ură și pe mucava și nevinovăția retușată la fotograf, maimuțărindu-vă portul cu sufertaș pe cap și căutând o tinerețe de cadavru preparat pentru identificare. Dar să știți că găina nu face portocale, ci ouă, iar vrabia nu vrea să fie privighetoare”.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

23 ore ·







În contextul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, în care, în urma impregnării mentalității maselor cu filosofia nietzcheană și convingerile darwiniste, în urma celor două devastatoare conflagrații mondiale, al căror unic rod a fost efervescenta instaurare a regimului bolșevic și apoi comunist, pare imposibil de imaginat apariția unui personaj de-a dreptul fascinant care, după lungi pregătiri culturale și academice (Teologie, Drept, Filosofie-Litere, absolvite „magna cum laude”; utilizarea limbilor engleză, franceză, germană, italiană, rusă, sanscrită, greacă, ebraică, latină), se opune, cu maxim elan, nu unei singure direcții, ci tuturor celor disponibile (din spațiul etic, social și moral), propunând cu fervoare adevărata viziune, nu înainte de a o proba, de a o experimenta, pe propriile sale experiențe personale. Perceput de-a lungul timpului ca un nume-controversă, gândit și primit, întocmai unei idei, din două colțuri eminamente contradictorii, părintele Nil Dorobanțu a fost receptat de unii ca om-revelație, de alții ca instrument demonic; ca trimis al Proniei, ori ca obiect al ereziei și smintelii. Aceste antiteze nu fac decât să avertizeze privitorul obiectiv de dimensiunile personalității părintelui, semnalând imperativul abordării atente a scrierilor și, în esență, a memoriei lui. Acest secol reductibil la sintagma proteismului său diabolic (atât de frecvent criticat și, de ce nu, plâns, gândindu-ne la „imanența morții în existență” sau la „destrămarea ființei ca recuperare a identității”, concepte propuse de Emil Cioran în Revelațiile durerii, la rândul lor prelucrate din melanjul filosofiei schopenhauriene cu cea nietzcheană) a fost, observând acum, jalonat de apariția acestui numit „personaj”. Acesta a asistat lucid la drama incoerențelor și metamorfozelor lui, trecând în revistă cu impenetrabilă precizie cauzele și urmările nefaste alte fenomenului care se împământenea din ce în ce mai puternic în societatea românească: ateismul.
Un element ireductibil, un nucleu stabil de idei sau valori, un principiu evitern trebuie să explice forța, pregnanța și impactul acestui teolog în sensul etimologic al cuvântului (vorbitor cu Dumnezeu). Dialogul revelatoriu cu Dumnezeu ( λόγος), survolul inconfundabil prin spații multiple ale cunoașterii (teofanice) , ni se afișează astăzi sub forma manuscriselor ascunse de furia Securității, unor scrieri din domenii multiple, precum: Mistica, Apocalipsa, Canoane, Apologetica, Știința, Etica, Estetica, Sociologia, Psihologia, Logica, Teofania etc. Autorul lor, „doctor în toate științele și în alte câteva pe deasupra”, prin faptul că întrunește armonios, inter- și trans-disciplinar, toate caracteristicile umanistului de secol XVI, este un umanist duhovnicesc prin structură și formație, emfaza punându-se nu neapărat pe cunoștințele vaste și precise din domenii culturale multiple, cât pe dragostea de om, pe fil- antropia (φιλανθρώπως), pe care, organizându-se după criteriul suprem- Divinitatea, încearcă să o avertizeze, să o trezească din starea morbidă, punctând, subliniind cu efervescență ieșită din comun tarele întregii societăți. În intensitatea umanismului său duhovnicesc sau individualismului mistic de tip monahal, el se opune umanismului intelectualilor cât și tradiționalismului impersonal, formalist și ritualist al instituției ecleziale oficiale, despre care știe, observând-o cu ochii săi duhovnicești, că persistă în greșeală, că se îndepărtează de Dumnezeu și că, prin acest gest al ei, este sărăcită de însăși esența existenței: „Sunteți închipuiri deșarte și niște bolnavi vrednici de milă, pe care vă tolerăm. Dar când nebunii ajuns-au la cârma lumii, înseamnă că sfârșitul bate la uși. Ci voi v-ați rătăcit, neștiind Scripturile, nici puterea lui Hristos, că altfel ați vedea lucrarea divină și azi în plinătatea ei actualizantă”.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

Pagină apreciată · 23 ore ·








Fișă personală după arestare 1 ianuarie 1956