Articole despre Sf. Nicolae - NIL DOROBANTU

[admin]

Nil Dorobanţu, „nebunul“ care a înfruntat Satana comunistă 29 decembrie 2015, 09:45


Călugărul Nil Dorobanţu a fost prigonit de Securitate înainte de '89 Puţină lume a auzit de ieroschimonahul Nil Dorobanţu, călugărul „nebun pentru Hristos“ care în anii '50, ai cumplitei prigoane comuniste, a avut curajul ca nimeni altul să-i înfrunte pe mai-marii vremii, „ighemonii“ atei, aşa cum îi numea el.

Datorită râvnei unui grup de creştini îndrumaţi de părintele Ionel Dumitru Adam au ieşit la lumină în ultima perioadă noi mărturii despre opera şi faptele cu adevărat excepţionale ale acestui cu adevărat slujitor al lui Dumnezeu.

Nicolae Dorobanţu s-a născut în anul 1920 în comuna Crainici, judeţul Mehedinţi, urmează cariera militară, tradiţie de familie, pe care o abandonează repede, denunţând inutilitatea şi absurdul războiului. Revelat divin, după propriile spuse, tânărul se îndreaptă, în anul 1943, către Facultatea de Teologie Ortodoxă, de unde va începe urcuşul mistic şi golgota pentru Hristos.

Se face remarcat printr-o inteligenţă sclipitoare, dar si printr-un entuziasm duhovnicesc şi printr-o asprime a traiului care aveau să-i aducă de multe ori faima unui ciudat. Are parte de întâlniri providenţiale, cu dascăli vestiţi ai Ortodoxiei, Ioan G. Coman, Ioan G. Savin, Teodor M. Popescu, Gala Galaction, Dumitru Stăniloae îi este îndrumătorul lucrării de doctorat, Benedict Ghiuş duhovnic, iar Daniil Sandu Tudor naş întru schivnicie.

De asemenea, Nil Dorobanţu consemnează în autobiografia sa o serie de experienţe extatice în urma cărora spune cu smerenie că L-a văzut şi L-a auzit pe Dumnezeu. Cu acest crez nezdruncinat, începe să predice „apocaliptic şi înlăcrimat“ despre Hristos într-o ţară aflată sub jugul bolşevic.

Îmbrăcat sărăcăcios, încins cu o sfoară şi cu picioarele desculţ, pribegind dintr-un loc în altul, hrănindu-se doar cu Sfintele Taine, slujind în catacombe sau în sălbăticie, sub cerul liber, cărând „biserica în spinare ca mânzul asinii pe Hristos“, pustnicul Nil Dorobanţu devine duşman de moarte al Securităţii. Era foarte periculos pentru noul regim, şi din cauză că nu putea fi controlat nici de „şefii“ din Biserica Ortodoxă, care până la urmă aveau să-l izgonească din rândul clerului.

In cuvintele sale înflăcărate, Nil Dorobanţu le vorbea oamenilor simpli însetaţi de Hristos de pericolul ateismului, de slugile Satanei care scot icoanele din şcoli, armată şi spitale, de desfrânaţii care sunt şi cu lumea şi cu Hristos. Aici trebuie căutată cheia lucrării ieroschimonahului Nil Dorobanţu, dincolo de relatările fabuloase despre darurile sale ca teofaniile, răpirile, extazul, dedublarea sau levitaţia.


În vreme ce reprezentanţii oficiali ai Bisericii Ortodoxe aveau o atitudine destul de indulgentă faţă de noua putere, Nil Dorobanţu şi alţii asemenea lui se jertfeau în temniţe, propovăduind Cuvântul Domnului fără teamă de moarte.

Ieroschimonahul Nil Dorobanţu a fost urmărit, bătut, trădat, schingiuit, umilit, întemniţat şi condamnat, scuipat, alungat, hulit pentru că a ales această cruce, pentru că nu a vrut să fie unul de-al lor, pentru că le striga în faţă comuniştilor: „Hristos a înviat! Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!“, pentru că, la fel ca toţi martirii creştini, nu a conceput sub niciun chip compromisul cu puterea lumească. Îi sfida cu tărie şi asta îi scotea din minţi. Îi lua peste picior şi asta îi tulbura peste măsură.

Odată, la o demonstraţie a Partidului Muncitoresc, când se defila cu portretele liderilor comunişti, Nil Dorobanţu s-a strecurat printre manifestanţi cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos, vorbindu-le cu entuziasm despre Dumnezeu. Cu astfel de gesturi, cu predicile biciuitoare şi prin pilda milosteniei şi a dezinteresului faţă de material (împărţea tot ce avea sau primea), ieroschimonahul Nil Dorobanţu a vrut să arate un posibil altfel de modus vivendi în faţa acestei furtuni a istoriei care avea să nenorocească România timp de 50 de ani.

Ştim că se spune că Biserica Ortodoxă, ca instituţie, prin atitudinea ei înţeleaptă a evitat dărămarea bisericilor şi a ţinut vie credinţa prin diferite lucrări. Se prea poate, dar asta nu ne împiedică să nu cinstim misiunea chiar dacă exaltată a lui Nil Dorobanţu şi a altor „nebuni pentru Hristos“.

„Misiunea mea, zice ieroschimonahul Nil Dorobanţu, a fost în special pentru clerici şi cinul monahal, nu pentru mireni. Înainte de a se risipi tot clerul şi lumea monahală în câmpul muncii lui satan, trebuiau să vadă ighemonii cum arată un cleric adevărat, ales al lui Hristos.“

Cine are urechi de auzit, să audă! Trag nădejdea în Domnul că nu va trece multă vreme până când ieroschimonahul Nil Dorobanţu va fi pomenit laolaltă cu toţi sfinţii şi martirii neamului nostru. P.S.: N-am pomenit nimic aici despre opera teologică impresionantă a lui Nil Dorobanţu, sute de pagini de apologetică şi mistică insuflate de Duh Sfânt. Pentru cei interesaţi să se îmbogăţească cu noi informaţii despre personalitatea acestei flăcări vii a monahismului din secolul XX, recomandăm din suflet site-ul nildorobantu.ro.

Citeste mai mult: http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/nil-dorobantu-nebunul-infruntat-satana-comunista-1_5682376a37115986c6ec1519/index.html#

[Alina Bratu]

40 de ani de la trecerea în veşnicie a „Sfântului desculţ” din Crainici, călugărul prigonit de Securitate
27 martie 2017, 14:31 de Alexandra Georgescu





Slujba de pomenire de la mormantul monahului din Crainici
FOTO Alexandra Georgescu

Curtea cimitirului din localitatea mehedinţeană Crainici s-a umplut luni dimineaţă de zeci de creştini, care au ţinut să participe la slujba de pomenire a ieroschimonahului Nil Dorobanţu, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 40 de ani.

Luni, 27 martie a.c. în satul mehedinţean Crainici, a avut loc la Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, urmată de o slujbă de pomenire a ieroschimonahului Nil Dorobanţu, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 40 de ani. Pomenirea s-a făcut în contextul anului comemorativ dedicat şi apărătorilor Ortodoxiei împotriva regimului comunist. La fel ca Arsenie Boca, părintele Nil Dorobanţu este unul dintre calugării pe care Securitatea i-a prigonit înainte de '89. Sub acuzaţia de „misticism“, monahul a fost arestat şi supus unor torturi inimaginabile doar ca să renunţe la credinţa şi misiunea sa.

http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/slujba-pomenire-monahul-nil-dorobantu-cimitirul-crainici-mehedinti--8_58d8f9c25ab6550cb8b84490/index.html


Crăinicenii, mulţi dintre ei stabiliţi în toate colţurile ţării, au străbătut sute d ekiloentru pentru a ajunge la acest eveniment. L-au cunoscut pe monahul Nil Dorobanţu, originar din Crainici, şi au ţinut să participe neapărat la slujba de pomenire. Au fost alături de familie, membrii asociaţiei Nicolae (Nil) Dorobanţu, preotul Adam Dumitru Ionel, preotul paroh Raţă Daniel, enoriaşii parohiei.

„L-am cunoscut foarte bine, eu eram elevă, iar dumnealui era student. Era un om foarte corect, ponderat, îi plăcea să citească atârnându-şi prin pomi ceva făcut din aţă de cânepă. Locuia la trei case de casa noastră, eu păzeam vacile şi odată l-am întrebat ce face, ce citeşte. Şi el m-a întrenat ce vreau să mă fac. I-am spus că vreau să mă fac doctoriţă. Era omul care studia, care ştia să respecte lumea, care nu se antrena în lucruri rele şi care respecta ceea ce nu vedem dar e”, a spus Veronica Negreanu, medic pensionar, care a venit luni la Crainici tocmai din Constanţa.

„Am venit astăzi la biserică pentru slujba care s-a oficiat astăzi pentru părintele Nil Dorobanţu. Era un om slăbuţ, purta plete, avea mustaţă, barbă. Îmi amintesc că stătea ascuns, fugea de Securitate”, a spus Paulina Vânjean, o localnică din Crainici. „

”Era un băiat bun, serviabil, deştept, cunoştea limbi străine, dar era fugărit de Securitate”, spune şi Nicolae Jianu, un alt localnic din Crainici, care a participat la slujbă.

„Ne rugăm pentru sufletul lui, îi facem pomenirea astăzi pentru sufletul părintelui. Ne facem rugăciunile în continuare pentru vii, pentru morţi, ne facem datoria noastră de slujitori ai bisericii”, a spus preotul Vasile Gamţu, protop al Protoieriei din Baia de Aramă.

Monahul Nil Dorobanţu era foarte căutat de credincioşi – lucru ce nu convenea regimului. Este pustnicul care umbla desculţ, descoperit, cu pletele în vânt, îmbrăcat simplu şi încins cu o sfoară, uscăţiv, cu barba puţină. A fost urmărit, bătut şi torturat în mai multe rânduri de Securitate, motiv pentru care apărea şi dispărea mereu, însă oamenii îl căutau să-i asculte predicile aspre, dar frumoase, să se spovedească, să primească sfaturi.

Cine este părintele Nil Dorobanţu?

Ieroschimonahul Nil s-a născut la Crainici (Mehedinţi), la 1 august 1920, dintr-o veche familie de moşneni olteni. A fost licenţiat în Filosofie şi Litere, absolvent în Drept şi doctorand la Teologie. Face primele trei clase în satul natal, apoi clasa a patra în Bucureşti, la şcoala primară a sectorului Ateneul Popular, avându-l coleg pe Regele Mihai, Colegiul “Sfântul Sava” şi Liceul Militar “Alexandru Sturza”. din Craiova. Va absolvi şcoala militară ieşind ofiţer activ cu gradul de sublocotenent, împărtăşind cariera militară, la fel ca unchiul său, generalul Gheorge Dorobanţu. Va renunţa la cariera militară pentru studiu, absolvind Teologia, Filozofia şi Literele şi Dreptul, toate cu „magna cum laudae”. Cunoştea nu mai puţin de 12 limbi străine. Călugărit la Cernica, a trecut prin eparhiile de Galaţi şi Buzău, hirotonit ierodiacon în 1948 şi ieromonah în 3 iulie 1949. În 1952 era vieţuitor la Râmeţ când a cerut a fi primit la Nicula. În martie 1977, imediat după cutremur, părintele este adus în satul Crainici. Era lovit puternic la piept, dar nu se ştiu exact cauzele loviturilor. Nu lasă pe nimeni în preajma sa decât pe sora sa Paulina Dorobanţu şi în data de 27 marie 1977 trece la cele veşnice, fiind înmormântat în satul său natal, Crainici.

http://adevarul.ro/locale/turnu-seve...y_currentImage

[admin]

Nil, monahul iubit de Hristos


30 Oct 2015

Pentru atei și pentru cei care au încă îndoieli că Dumnezeu există, volumul Ieroschimonahul Nil Dorobanțu „nebun pentru Hristos” și flacără vie a monahismului secolului XX (Editura Babel, Bacău, 2015) le demonstrează, la modul concret, nu numai că El e din veșnicie, ci și că poate fi „pipăit, văzut, auzit și experimentat mistic”. Sigur, această teofanie divină va fi greu de asimilat cu mințile lor rătăcite, dar cine dintre ei va avea răbdare să parcurgă până la final paginile antologiei, alcătuite cu osârdie și smerenie de preotul Ionel Dumitru Adam, se va întreba, cu siguranță, dacă nu cumva e cazul să renunțe la această gândire limitată și să se apropie cu pași repezi de unicul Creator.
Deși, cu preponderență, Mântuitorul Se arată, de regulă, „săracilor, orfanilor, analfabeților”, urmărind firul zbuciumatei existențe a ieroschimonahului Nil Dorobanțu nu putem să nu ne cutremurăm, la rându-ne, și să nu ne bucurăm că aleșii lui Dumnezeu trăiesc printre noi zi de zi și că, în nimicnicia noastră, putem fi, alături de el, martori ai „Dumnezeirii prezente, reale și valorificatoare, tocmai azi când Dumnezeu e negat de un miliard de nebuni atei”. Iar bucuria și surpriza descoperirii acestui „nebun pentru Hristos“ sunt cu atât mai mari cu cât, până la apariția cărții, foarte puțini aflaseră de faptele sale sfințitoare și de nenumăratele minuni pe care le-a săvârțit încă din timpul vieții pământești.
Sintetizate, reperele bibliografice le întâlnim în Autobiografia scrisă la sediul Securității din Turnu Severin, în ziua arestării, la 2 aprilie 1970, dar ele transpar pe larg în toate celelalte pagini, începând cu Autobiografia mea de luptător pentru lupta cea bună în via lui Hristos, continuând cu mărturiile rudelor și ale celor care l-au cunoscut direct, consemnate cu migală de antologator, și încheind cu suita de fotografii și documente de arhivă, în marea lor majoritatea scoase pentru prima oară la lumină.
Născut în câmp, a fost crescut de mic în „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”, ridicându-se rapid spre „cerul de lumină” și trăind, la 14 ani, „prima teofanie în extaz“, semn că Dumnezeu a avut un plan cu el încă de la începuturi, lucrând nevăzut și pregătindu-l, etapă de etapă, atât pentru descoperirea „raiul(ui) pe pământ” și a „fiorul(ui) tainei divine”, cât și pentru a deveni „mucenic în fiecare zi, cu sânge și fără sânge, până la sfârșitul depistării ateiste”.
Căzând adesea „în răpire”, a tăinuit multă vreme harurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu pentru credința și adânca lui smerenie, dar observând ce se întâmplă cu ortodoxia (Astăzi a intrat o necredință, o îndoială în toată lumea.) nu a putut să-și ascundă la infinit trăirile și a considerat de datoria sa să strige „sus și tare” ce a „experimentat în mod științific, controlabil, real”: Cu ochii mei am văzut pe Dumnezeu, pe cât mi s-a putut; cu urechile mele am auzit Cuvântul lui Dumnezeu prin glas omenesc; cu limba mea am gustat și am văzut ce dulce este Domnul Euharistic; cu simțul olfactiv am adulmecat balsam, miresme de smirnă divină și miros străin de lumea asta, parfumul Logosului divin; cu mâinile mele și cu simțul tactil am simțit puterea palpabilă a Dumnezeului Celui Viu.
Sărac de „nume și de lume, de averi trupești și sufletești”, „obosit de atâta prigoană”, dar „bogat în comori cerești mistice”, a fost condus de Dumnezeu cu „Mână tare și cu braț Înalt”, atingând trepte de sfințenie greu și de imaginat în timpurile noastre (a fost „răpit, ca Avacum și ca Filip și mutat în altă parte, scurtând din drum spre ceruri”; în urma slujbelor și a rugăciunilor sale „Stiliștii vechi,calendariștii iuliani s-au întors la Ortodoxie ca și toți sectanții. Ateii și învățații au crezut în Hristos, păcătoșii s-au pocăit, bolnavii s-au tămăduit, doi orbi au văzut, două moarte au înviat, epileptici, slăbănogi, muți, ciungi, surzi, s-au tămăduit și cuvântul lui Hristos lucra cu putere”; era atât de „spiritualizat încât apărea și dispărea când voia și unde voia”; când „mergea nu atingea pământul, plutea”; avea darul „dedublării și al dispariției instantanee”; în timpul slujirii avea alături „pururea ceruri de îngeri”; a descoperit moaștele „pustnicilor din Agapia și din Sihăstria„ ș.a.m.d.).
Învățat de Părintele Arsenie Boca cum să pogoare „mintea-n inimă” și înzestrat cu „harisma predicii”, a propovăduit Cuvântul lui Hristos atât în biserici și mănăstiri, de unde a fost alungat de fiecare dată, cât și cu „biserica în spate”, predicând „ore întregi desculț, cu crucea în mână, cu capul gol, încins cu o funie, prin sate și orașe”, slujind Sfânta Liturghie zi de zi, cel mai adesea în spații neconvenționale și în natură („În șuri, în păduri, în grajduri, prin beciuri, în pivnițe, în fân, în cetină, în noroi și pe gheață, pe acoperișuri, pe ulițele cetății, noaptea și ziua”), atrăgând în jurul său mii de oameni, dar și „ighemonii“ securiști, care nu i-au iertat cuvântul răspicat și opiniile tranșante, faptul că la predică vedea „lumină sau întuneric, porumbel sau păcat, iubire sau ură, la fiecare creștin“ și nu-și termina „cuvântul propovăduitor, până nu pierea satan din toți”.
L-au arestat în mai multe rânduri, l-au scos din slujbă în straiele cu care oficia Liturghia și l-au batjocorit, bătândul cu pumnii și cu „arme grele”, aruncându-l în „întunericul demonic al celulei nr. 5” și punându-i viața în pericol de mii de ori, fără a reuși însă nicio clipă să-i perturbe convingerile și să-l oprească din activitatea sa misionară. Dimpotrivă, condițiile grele din temniță i-au folosit la „curățirea, iluminarea și unirea mistică” iar suferințele l-au ajutat, la marea judecată, să scape de „iadul cel veșnic”.
Considerat nebun și caterisit în cele din urmă de arhiereii pe care îi mustra pe față și, tocmai de aceea, nu-l aveau nici ei la inimă, a preferat să stea ascuns în satul natal vreme de 14 ani și să studieze, elaborând o operă teologică impresionantă, ce abia de acum încolo va fi valorificată, după cum deducem din Cuvânt(ul) de încheiere al îngrijitorului ediției.
Flacără vie a monahismului românesc, ieroschimonahul Nil Dorobanțu (1920-1977) va fi, cu siguranță, nu doar scos din uitare, ci și integrat în galeria impresionantă a patericului autohton și, de ce nu, chiar înscris în sinaxare, întrucât gradul său de sfințenie și minunile pe care le-a săvârșit în ultimele decenii vorbesc de la sine. Citiți volumul și vă veți convinge că cel ce a îmbrăcat încă de tânăr „haină de batjocură” și se considera, din smerenie, „vierme și nu om” a fost și este, în fapt, unul dintre mulții sfinți tăinuiți iviți în spațiul românesc și care merită cu prisosință să fie cunoscuți.
Cornel GALBEN – Bacău – Meridianul Cultural Românesc, Nr.3

https://nildorobantu.ro/nil-monahul-iubit-de-hristos/

[admin]

Revista "Lumea monahilor", în numărul 130 din aprilie 2018, scrie despre "Părintele Nil Dorobanțu, Nebunul întru Hristos care a înfruntat nebunia comunistă". Prima parte a interviului pe care jurnalistul Ciprian Răglean l-a realizat cu părintele Ionel Dumitru Adam o putem citi la paginile 32-44 ale acestui număr, a doua parte a interviului este anunțată pentru numărul următor al revistei.

[admin]

Bucovina Profundă

16 Iunie 2011

Lupta împotriva uitării: Sfinţi români din secolul XX – Părintele Nil Dorobanţu (1920- ?)

Filed under: Fabian Seiche,lupta impotriva uitarii,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 15:24

Lupta împotriva uitării:

Sfinţi români din secolul XX

Părintele Nil Dorobanţu (1920- ?)

Ieroschimonahul Nil s-a născut la Crainici, Baia de Aramă, Craiova (după altă sursă Mehedinţi) în 1 august 1920, din părinţi Dumitru şi Ana, fiind unul din cei cinci copii.
A fost licenţiat în Filosofie şi Litere, absolvent în Drept şi doctorand la Teologie. Călugărit la Cernica, a trecut prin eparhiile de Galaţi şi Buzău, hirotonit ierodiacon în 1948 şi ieromonah în 3 iulie 1949. Va primi marea schimă la 6 august 1952.
În 1952 era vieţuitor la Râmeţ când a cerut a fi primit la Nicula: „făgăduind că mă voi osteni aici cu râvnă şi fără pretenţie de salarizare la orice ascultare”, „sârguindu-mă să-mi câştig mântuirea sufletească şi pacea lăuntrică prin rugă, muncă, supunere, cuvioşie şi prin răbdare”, scria la 28 dec. 1952.
La Nicula era foarte căutat de credincioşi – lucru ce nu convenea regimului. Este pustnicul care umbla desculţ, descoperit, cu pletele în vânt, îmbrăcat simplu şi încins cu o sfoară, uscăţiv, cu barba puţină. Va fi urmărit, bătut şi alungat de mai multe ori de securitate, de aceea apărea şi dispărea mereu, însă oamenii îl căutau să-i asculte predicile aspre dar frumoase, să se spovedească, să primească sfaturi. Avea mai mulţi ucenici şi nu se ruşina să mustre autorităţile ateiste cât şi feţele bisericeşti, precum Sf. Ioan Botezătorul.
Episcopul Teofil Herineanu al Romanului într-o adresă către Episcopia Clujului îl prezintă ca un adevărat pustnic, străin şi sminteală pentru lume, dar necesar Bisericii în contextul slăbirii credinţei şi a prigoanei pe faţă. Episcopul şi-a dat seama de utilitatea şi rolul unui pustnic şi prin cuvinte “meşteşugite” insinuează primirea în eparhia Clujului: „sub raport material este complet şi pururi dezinteresat; nu se dă îndărăt de la nici o privaţiune; râvna sa mereu trează şi aprinsă are mare nevoie de stăvilarul prudenţei spre a nu cădea într-o exaltare certată cu raţiunea şi bunul simţ. Dinspre latura banului, a vinului şi a trupeştilor desfătări n-ar putea fi ispitit. Nu este tot atât de rezistent pe latura mândriei; are foarte mult din inocenţa porumbelului şi prea puţin din prudenţa şarpelui; totuşi supravegheat îndeaproape…, poate fi de mare folos Bisericii prin cultura ce o posedă, fiind licenţiat în Teologie şi Filosofie”. (adresa 101, 17 feb. 1953)
Considerându-şi aici misiunea încheiată, în 25 aprilie 1953 cere învoire pe 6 zile şi nu se mai reîntoarce la Nicula. În acelaşi an îl găsim în Episcopia Râmnicului, probabil la Turnu (mănăstirea Turnu, adresa nr. 199), în Episcopia Timişoarei şi Caransebeşului (nr. 6045/30, dec. 153) precum şi în Arad (nr. 4425/10, dec. 1953).
Urmele lui se pierd în istorie, pentru a fi ştiute numai de Dumnezeu şi de cei pe care i-a ajutat la mântuire. (Arhivele Arhiepiscopiei Clujului, dosar III-478-948)
„Iunie 1951, Iaşi. În celulă este adus cineva. În prag îmi apare parcă un sfânt, aureolat de contrastul luminii de pe sală care era mai puternică şi cea dinlăuntru mai slabă. Faţa lui de o paloare adâncă, fruntea brăzdată uşor şi obrajii supţi, zăbovind în prag pentru a se orienta. Părea o icoană vie… Eram doi oameni cu aceleaşi convingeri. Pentru acest fapt trebuia să fim izolaţi.
Nu ne-am culcat şi am depănat toată noaptea de toate. Părintele Nil Dorobanţu a servit la Mănăstirea Vladimireşti cu Părintele Iovan şi cu maica Mihaela care după zece ani de temniţă a murit la Miercurea-Ciuc. Am primit de la cucernicia sa în acea noapte împărtăşanie sub formă de prescură pe care le voi duce la Aiud şi înmulţite cu pâine. Preoţii de acolo vor împărtăşi mulţi însetaţi de trupul şi sângele Domnului care aşteptau să-şi liniştească sufletul… Pe spate cămaşa avea aplicată o cruce mare, dintr-un material negru şi în picioare avea sandale. În această ţinută simplă şi aspră cu crucea în mână şi cu un toiag din lemn de corn, Părintele Nil Dorobanţu a cutreierat şi răscolit sate multe, propovăduind cuvintele Dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi: „Dumnezeu este pretutindenea de faţă, în ceruri şi pe pământ, în adâncuri şi în nemărginitul spaţiu al Universului”.
La proces Părintele Nil Dorobanţu, din boxa de acuzare refuzând să răspundă Tribunalului a strigat: „Înapoia mea satano! Piei necurate!”. Sub acea cămaşă de câlţi de cânepă bătea o mare inimă de român. Tatăl său a fost general, iar el ofiţer care a participat la războiul sfânt împotriva bolşevismului.
Se făcea ziuă şi se apropia deschiderea şi mutarea noastră era iminentă. O linişte dulce a învăluit inimile noastre toată noaptea de parcă numai noi doi eram în acea „cetate”. Încheiem frumuseţea acelor clipe cu o rugăciune pentru cei adormiţi, pentru cei vii, pentru noi, chiar poate de adio. Şi aşa s-a întâmplat, după numărul de dimineaţă am fost despărţiţi pentru totdeauna căci pe traseul anilor lungi de puşcărie nu ne-am mai văzut şi nici nu am mai auzit nimic despre Sfântul Părinte Nil Dorobanţu.
Ne-am despărţit pentru totdeauna. Sfinţindu-mi urechile, inima şi toată fiinţa cu cuvintele calde ale „trimisului” – mare slujitor al cuvântului lui Dumnezeu, am rămas iarăşi de unul singur, am rămas în aşteptare. (Petru Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, vol. 1, p. 253-256).

(Martiri şi mărturisitori români din secolul XX – Fabian Seiche)

https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/06/16/lupta-impotriva-uitarii-sfinti-romani-din-secolul-xx-parintele-nil-dorobantu-1920/

[admin]

În paralel, este în desfășurare și concursul „Personalități feminine din România și Moldova”

Nil Dorobanțu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nil Dorobanțu
Nil Dorobanțu
Date personale
Născut	1 august 1920 Crainici, România
Decedat	27 martie 1977, (56 de ani) Crainici, România
Părinți	Dumitru și Ana
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	ieroschimonah
Activitate
Alte nume	Nechifor
Educație	Facultatea de Teologie din București, Facultatea de Filosofie și Litere din București, Facultatea de Drept din București[1]
Alma mater	Facultatea de Teologie din București, Facultatea de Filosofie și Litere din București, Facultatea de Drept din București
Pregătire	Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Nicodin Bujor, Antim Nica, Arsenie Boca, Ioan Iovan, Daniil Sandu Tudor
Modifică date / text

Nil Dorobanțu (n. 1 august 1920, Crainici, Mehedinți - d. 27 martie 1977, Crainici, Mehedinți) A fost un vestit ieroschimonah ortodox, stareț, duhovnic, ascet și mistic, predicator iubit de credincioși. Părintele Nil Dorobanțu s-a împotrivit ateismului comunist. A îmbrăcat haina nebuniei pentru Hristos, formă de manifestare puțin cunoscută în spațiul monahal românesc. A fost arestat și închis de mai multe ori, a fost urmărit de securitate. A fost caterisit în 1956. A continuat să facă zilnic Sfânta Liturghie în case de credincioși ortodocși, în peșteri, în păduri. A fost bătut și prigonit. A murit cu pieptul zdrobit de bătaie în 1977. La deshumarea făcută în 2016, trupul lui nu a fost găsit în mormânt, sicriul fiind plin cu pământ și fără capac. Prin pronia lui Dumnezeu, s-au găsit mii de pagini din scrierile părintelui Nil. Pentru a edita această bogată operă teologică s-a constituit o asociație care tezaurizează scrierile, obiectele care i-au aparținut, mărturiile celor care l-au cunoscut.

Cuprins

[ascunde]

• 1Biografie
  
  • 1.1Studiile și formarea
  • 1.2Activitatea de monah (preot, stareț, duhovnic)
  • 1.3Prigoana și martiriul după gratii
  
  
• 2Scrieri
• 3Referințe și note
• 4Bibliografie
• 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 1 august 1920 în satul Crainici, comuna Bala, județul Mehedinți. A fost sublocotent la Vânătorii de munte în Regimentul de gardă de la Predeal. A fost licențiat în Teologie, Filosofie și Litere. A fost socotit un geniu. A fost doctorand la Teologie la Pr. Dumitru Stăniloae, absolvent a 4 ani de Drept, absolvent al Școlii de Stenodactilografie. A intrat în monahism la mănăstirea Cernica, luând numele de Nechifor.^[2]
În anul 1948 a fost hirotonit ierodiacon la Zaclău (Tulcea), în 1949 ieromonah, în 1952, la 5 august a fost tuns în schima mare, la recomandarea părintelui Benedict Ghiuș, la mănăstirea Sihăstria, luând numele Nil.
A fost secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal, stareț și duhovnic la mănăstirile: Tarnița (Vrancea), Măgura Ocnei și Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău, Văratec (Neamț).
În 1956, pe 3 ianuarie a fost arestat și ținut 120 de zile în temniță, fără să fi fost judecat, supus la batjocură și la tortură. În 24 aprilie a fost judecat și achitat, după ce a fost supus expertizei medicale a 20 de medici și declarat sănătos.
Motivul întemnițării sale a fost “misticismul”, mărturisirea lui Hristos, lucrarea sa apostolică fiind una de propovăduire a dreptei credințe, străbătând țara în lung și în lat cu Biserica în spinare, săvârșind zilnic Sfânta Liturghie, predicând, convertind, spovedind și împărtășind poporul, în acele vremuri de prigoană comunistă.
A fost caterisit în noiembrie 1956.
S-a retras în satul natal (Crainici, jud. Mehedinți) pentru studiu intelectual, unde a trăit ascuns, în smerenie și în asceză severă.
La 27 martie 1977 s-a mutat în veșnicie. ^[3]
Studiile și formarea[modificare | modificare sursă]

A urmat școala în satul Crainici, Com. Bala, Mehedinți, apoi la București (unde l-a dus unchiul său, Gheorghe Dorobanțu, general al Curții Regale), a continuat colegiul la Craiova, apoi un an la liceul Militar Craiova. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie, arma Vânători de Munte și l-a urmat pe unchiul său în armată, devenind ofițer și activând între 1940-1942.
A hotărât că nu vrea să lupte într-un război nedrept, în altă țară, în timp ce Ardealul era ocupat, și-a dat demisia și a plecat din armată. Pentru a nu fi considerat dezertor (faptă pentru care putea fi condamnat la moarte) s-a prezentat pentru a fi anchetat, a fost evaluat de un neurolog care l-a declarat suferind de “dromomanie epileptică” (impuls irezistibil de a călători). A fost lăsat la vatră.
A urmat simultan cursurile a trei facultăți în București între 1943 si 1947: facultatea de Teologie, Facultatea de Filosofie și litere și Facultatea de Drept. A avut printre profesori personalități cunoscute cum ar fi : Dumitru Stăniloae, Gala Galaction, Nichifor Crainic, Haralambie Roventa. A absolvit facultățile foarte bine (nota 10, Teologia cu Magna cum Laudae). S-a înscris la doctorat la părintele Dumitru Stăniloae cu lucrarea “Teoria Logosului întrupat în viața duhovnicească”. A dat colocvii, teze, seminarii (lucrări la care a obținut rezultate foarte bune – Sumae cum Laudae) dar nu a mai ajuns să susțină teza de doctorat, fiind arestat. A studiat intens și a ajuns să cunoască circa 12 limbi străine (printre care ebraica, franceza, germana, latina, greaca).^[2]
Activitatea de monah (preot, stareț, duhovnic)[modificare | modificare sursă]

A fost tuns în monahism la Cernica, avându-l naș de călugărie pe părintele Nicodim Bujor, luând numele de Nechifor, a fost hirotonit ierodiacon în 23 aprilie 1948, ieromonah în 3 iulie 1949, a devenit duhovnic, a fost tuns în schima mare, la recomandarea părintelui Benedict Ghiuș, devenind ieroschimonah în 5 august 1952 la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Nil, avându-l ca naș de călugărie pe ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. A fost secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal, stareț și duhovnic la mănăstirile: Tarnița (Vrancea), Măgura Ocnei și Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău, Văratec (Neamț).
Prigoana și martiriul după gratii[modificare | modificare sursă]

A fost urmărit, chemat să dea declarații, bătut, arestat de mai multe ori, ultima dată în 3 ianuarie 1956. Sentința nr. 83 a Tribunalului Militar Iași din dosarul 92/1956 menționează: “Inculpatul Dorobanțu Nicolae, zis Nil, fost stareț la Schitul Nechit, Raionul Buhuși, este învinuit că a ținut slujbe religioase fără încuviințarea forurilor superioare bisericești, că în timpul acestor slujbe ar fi făcut agitațiuni, care ar pune în pericol siguranța Statului, a arătat că din școli au fost scoase icoanele și că politica comunistă nu-i bună, făcând astfel propagandă socialmente periculoasă”. A trecut prin experiențe care l-au adus în situații limită, a fost bătut și umilit, dar a folosit timpul pentru a experimenta mistic iertarea celui care te lovește cu bocancul, care îți aplică un pumn în ochi încât luni de zile resimți durerea, dar chiar și în aceste condiții catehizează, dezleagă, iartă, întoarce la ortodoxie, împărtașește. A fost evaluat medical și declarat sănătos mental de o echipă de medici. În 24 aprilie, a fost lăsat în libertate, fiind achitat. Cu toate acestea, în luna noiembrie 1956 i s-a interzis să mai slujească, fiind caterisit.
Scrieri[modificare | modificare sursă]

• 1. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu "Nebun pentru Hristos" și flacără vie a monahismului secolului XX - Autobiografie duhovnicească, îngrijită de Preot Ionel Dumitru Adam, 2017 (ediție revizuită), ISBN 978-606-94339-9-7
• 2. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Mistica, 2015, ISBN 978-606-8583-31-0
• 3. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Cuvinte cerești, vol. 1, 2016, ISBN 978-606-94141-1-8
• 4. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Petru de la Maglavit - Teofanie, 2015, ISBN 978-606-8583-36-5
• 5. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Veronica de la Vladimirești - Teofanie, 2017, ISBN 978-606-94339-3-5
• 6. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Teofaniile din Pateric, 2015, Editura "Babel", Bacâu
• 7. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Faust - ateul mântuit J.W. Goethe - Exegeză,2016, ISBN 978-606-94141-0-1
• 8. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Cuvinte cerești, vol. 2, 2016, ISBN 978-606-94141-6-3
• 9. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Dumnezeu în natură - Camille Flammarion - Exegeză,2016, ISBN 978-606-94141-9-4
• 10. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Omul - ființă necunoscută - Alexis Carrel - Exegeză, 2016, ISBN 978-606-94233-0-1
• 11. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Tâlcuiri la Tatăl nostru și Psalmul 50,2016, ISBN 978-606-94233-6-3
• 12. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Tâlcuiri la Canoane, vol. 1, 2016, ISBN 978-606-94233-4-9
• 13. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Tâlcuiri la Canoane, vol. 2, 2016, ISBN 978-606-94233-5-6
• 14. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Teofania, 2016, ISBN 978-606-94233-7-0
• 15. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Rugăciuni în prigoană, 2016, ISBN 978-606-94233-1-8
• 16. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Sociologia, 2016, ISBN 978-606-94233-2-5
• 17. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Apologetica, vol. 1, 2016, ISBN 978-606-94233-8-7
• 18. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Apologetica, vol. 2, 2016, ISBN 978-606-94339-0-4
• 19. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Antihristul, 2017, ISBN 978-606-94339-4-2
• 20. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Cuvinte cerești, vol. 3, 2017, ISBN 978-606-94339-5-9
• 21. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu Etica, 2016, ISBN 978-606-94339-6-6
• 22. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu STIL - Contra schismei stilului vechi iulian, 2016, ISBN 978-606-8943-00-8

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

• ^ ro Biografie Nil Dorobanțu
• ^ ^{a b} Ieroschimonahul Nil Dorobanțu "Nebun pentru Hristos” și flacără vie a monahismului secolului XX - Autobiografie duhovnicească , îngrijită de Preot Ionel Dumitru Adam, 2017 (ediție revizuită), ISBN 978-606-94339-9-7
• ^ 40 ani de la plecarea la Domnul a părintelui Nil Dorobanțu, 30 martie 2017, Trinitas TV, accesat la 2 ianuarie 2018

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

• Ieroschimonahul Nil Dorobanțu "Nebun pentru Hristos" și flacără vie a monahismului secolului XX, îngrijită de Preot Ionel Dumitru Adam, 2017 (ediție revizuită), ISBN 978-606-94339-9-7
• Documente CNSAS, pr. Ionel Dumitru Adam, cercetător acreditat CNSAS

Legături externe[modificare | modificare sursă]

• Nil Dorobanțu - Ieroschimonahul Nil Dorobanțu
• Dorobanțul lui Dumnezeu, 01 Mai 2016, În premieră cu Carmen Avram
• Cum l-au ucis Biserica si Securitatea pe Nil Dorobantu – nebunul intru Hristos?..., 09 mai 2015 , Costin Ștefan, Național
• "Sfântul desculț" - Pe urmele lui NIL DOROBANȚU, Numărul 1210, Formula AS
• "Biserica din inimi", Petre Guran, Dilema veche
• "Cum dialogăm despre dialog", Ștefan Capmare, Revista de cultură online Limba Română
• ​https://ro.wikipedia.org/wiki/Nil_Doroban%C8%9Bu

[admin]

„Biserica din inimi“

Petre GURAN

Distribuie cu:Aparut in Dilema veche, nr. 726, 18-24 ianuarie 2018


În 1990, după abolirea cenzurii ideologice a publicațiilor și editurilor în România și renașterea curajului civic, s-a pus cu intensitate întrebarea dacă va ieși la iveală literatura de sertar, acele scrieri care nu ar fi primit niciodată acordul pentru publicare sau care ar fi fost socotite un act de dușmănie față de regimul „democrației populare“ prin simplul fapt că au fost scrise. Într-adevăr, în cursul anului apărea la editura Dacia Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt.
Era un caz‑școală de scriere subversivă, urmărită cu îndîrjire de Securitate și care nu apucase cu adevărat să circule în samizdat fiindcă Securitatea „arestase“ (adică confiscase) primul manuscris. N. Steinhardt a mai scris o dată, din memorie, cartea. Cercurile intelectuale anticomuniste din țară și din străinătate știau de existența manuscrisului, unii chiar îl citiseră, iar publicarea cărții a răspuns așteptărilor literare, spirituale și politice, ba chiar a ridicat ștacheta și a deschis apetitul pentru surprize. În acest context s-a născut și revista Memoria,sub direcția lui Banu Rădulescu, și a început publicarea memorialisticii de detenție, dintre care s-a distins cantitativ și calitativ Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid. În aceste texte, societatea românească de după 1945 de ani era privită fără lupa deformantă a ideologiei comuniste și deodată totul era pe dos. Progresul economic și dezvoltarea socialistă erau sărăcie și penurie endemică, eliberarea socială era începutul prigoanei politice, lupta pentru pace era susținerea terorismului politic internațional și a războaielor din lumea a treia, cooperarea frățească între popoarele socialiste era spolierea țărilor din lagărul socialist de către Uniunea Sovietică, reorganizarea cooperatistă a agriculturii era, de fapt, exproprierea micilor proprietari și desființarea civilizației țărănești.
În spatele tuturor acestor dezvăluiri transpărea o tematică dominantă, lupta de clasă, văzută de data aceasta de partea cealaltă a baricadei, a celor învinși. Dușmanul de clasă, injust, insensibil, opresor și abuziv, al propagandei comuniste era, de fapt, o victimă inocentă și lipsită de apărare, asupra căreia se rostogolea un val incredibil de ură și violență.
Aparatul de represiune, supradimensionat, atotputernic și dispus la experimentarea violenței în forme și intensități neatinse pînă atunci, juca de multe ori în aplauzele mulțimii rolul sacerdotului imolator al victimelor de ispășire.Această dezvăluire s-a produs lent (abia în 2006 s‑a pro-nunțat condamnarea morală a co-mu-nismului de către o autoritate publică), incomplet (în sensul că victimele erau identificate, dar nu și călăii) și nu a fost asu-mată de întreg corpul social. De aceea literatura de sertar nu putea fi o recuperare națională atîta timp cît obiectul acesteia nu era asumat ca o revelație a adevărului. Dar dacă rezistența anticomunistă, în sensul larg de refuz al adeziunii la cultul violenței de clasă, și expresia ei literară au astăzi, de bine, de rău, un corpus de texte editat și chiar comentat în noi sinteze istorice, în schimb marea noutate a ultimilor ani este „Biserica din inimi“, metaforă a unui clivaj care a traversat și Biserica instituțională.

Deschiderea dosarelor de urmărire ale unor figuri duhovnicești din perioada comunistă aduce la lumină realitatea dură a unui clivaj în Biserică între politica de acomodare cu noua putere din România și opțiunea pentru rezistență. Dezvăluirile arhivelor au produs și o revigorare a efortului de culegere și editare a mărturiilor orale despre evenimentele ascunse ale rezistenței spirituale din anii 1950-60. După marile dosare, precum „Rugul aprins“, cu răsunătorul proces politic care a dus în lagăre zeci de clerici și mireni, sau cel al Sfinților închisorilor, al Mănăstirii Vladimirești, al părintelui Arsenie Boca, a venit vremea descoperirii celei mai excentrice dintre figurile duhovnicești ale perioadei, ieroschimonahul Nil Dorobanțu.

Se regăsesc la el, pe de o parte, harisme foarte speciale, asemănătoare cu ale părintelui Arsenie Boca, cum ar fi levitația, teleportarea, citirea gîndurilor și tămăduiri spectaculoase, o sete de cunoaștere și cultivare a minții, care îl apropia de părintele Nicolae Steinhardt, iar pe de altă parte, o asceză severă cu mortificări extreme, cum ar fi umblatul desculț iarna în zăpadă sau dormitul pe suprafețe dure și hrană minimală, care îl pun în rînd cu pustnicii din Munții Neamțului sau cu duhovnicii Paisie Olaru și Ilie Cleopa.

Dar trăsătura care îl singularizează între duhovnicii vremii lui și care este în general absentă din spiritualitatea românească este nebunia întru Hristos, care consta în primul rînd în refuzul total al instalării într-o poziție socială, rămînînd însă în societate. Semnul exterior al acestui refuz al onorabilității consta în primul rînd în precaritatea și aspectul modest, dincolo de limita decenței, ale îmbrăcăminții sale.

Dimensiunea politică a acestei nebunii s-a exprimat prin criticarea deschisă a comunismului, cu nota foarte interesantă că făcea un reproș nu atît îndepărtaților lideri politici sau ocupantului sovietic, cît celor care, sub alibiul că sînt prea mici, prea slabi, prea izolați, alegeau acomodarea cu regimul. În primul plan al criticii sale apare episcopatul, clerul de mir și cinul monahal. Din predicația lui se desprinde portretul unui monahism foarte lax, foarte lumesc și dispus la compromisuri cu puternicii zilei, în care se evidențiază figura odioasă a împuternicitului pentru culte, format în școlile teologice pentru a controla mai bine preoțimea.

Ieroschimonahul Nil însă nu predică o rezistență armată sau forme de opoziție politică (de altfel, nu i se cunoaște nici o afiliere sau simpatie politică), ci o totală neimplicare în politicile sociale, economice sau culturale ale regimului.

Predicile lui sînt electrizante și adună mase de oameni în jurul lui. Consecința acestei activități misionare este, evident, urmărirea de către Securitate, care culminează cu arestarea în 1956 și caterisirea în noiembrie același an.

După eliberarea din închisoare se retrage în satul natal, unde a fost urmărit de Securitate în continuare, inclusiv prin preotul din sat, pînă la moarte, în 1977.Prin Nil Dorobanțu și prin literatura care iese azi din sertarele fiilor săi du-hov-nicești, se completează imaginea rezistenței anticomuniste. În peregrinările sale neobosite, slujind cît mai des Sfînta Liturghie și intrînd în contact cu mii de oameni cărora le predica pocăința, Nil Dorobanțu și-a denumit biserica în care slujea cu numele Vlaherne sau Biserica din inimi. Aceasta nu era, evident, o biserică anume, deși urmăritorii săi au crezut o vreme acest lucru, ci orice loc în care se slujea în Duh și în adevăr. Numele de Vlaherne trimite la iracolul pretrecut în biserica Vlaherne din Constantinopol, în care Sfîntul Andrei Nebunul întru Hristos a văzut-o pe Maica Domnului întinzîndu-și vălul asupra credincioșilor în semn de protecție și rugîndu-se împreună cu ei.Astfel, așa cum, pe lîngă cei pe care ochii trupului îi văd rugîndu-se în biserici, sîntem încredințați că pot fi văzuți cu ochii sufletului curat și rugătorii cerești, tot așa și Biserica oficială din anii totalitarismului a fost dublată de Biserica din inimi a zecilor și poate sutelor de mii de oameni, a căror viață duhovnicească nu a fost înregistrată de cărțile de istorie și uneori nici măcar de arhivele Securității.
Fenomenul practicării unui creștinism integral și harismatic, cunoscut în Rusia drept Biserica catacombelor, iese cu mare dificultate din conul de umbră al prejudecăților moderne despre ortodoxie și al fricilor nevindecate. Și tot așa cum ochii trupului se războiesc cu ochii sufletului pentru a-i împiedica să vadă nevăzutele, și Biserica din inimi a fost împinsă spre marginalitate și uitare. Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/biserica-din-inimi

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu Din ce carte este pagina postata?
Administrează


17săpt · Îmi placeVezi mai multe reacţii
· Răspunde



Ionatan Pohrib Din Almanahul Iisus Biruitorul 2018 al Oastei Domnului de la Sibiu
Administrează


17săpt · Îmi placeVezi mai multe reacţii
· Răspunde



Asociatia Nil Dorobantu Mulțumim!
Administrează


17săpt · Îmi placeVezi mai multe reacţii
· Răspunde



Ionatan Pohrib Cred ca este o marturie buna de la fratele Costica Mitroi despre Pr Nil..fr Costica traieste ar fi bine sa-i luati un interviu pentru marturii despre pr Nil..pentru a strange cat mai mult material sa tipariti cat mai multe carti despre Omul lui Dumnezeu Pr Nil .
Administrează


17săpt · Editat · Îmi placeVezi mai multe reacţii
· Răspunde



Asociatia Nil Dorobantu Bine, comunic ceea ce ne-ați spus. Mulțumim

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1636476726440323&set=p.163647672644 0323&type=3&theater

[admin]

Lumea Monahilor nr. 131, mai 2018

22 mai, 2018/64 vizualizari

EDITORIAL – CAZUL NIL DOROBANȚU

În numărul trecut am început publicarea unui interviu despre părintele Nil Dorobanțu, un monah pe care l-am considerat nebun întru Hristos și mărturisitor în fața dictaturii comuniste. Nu am încercat atunci o analiză a operei sale, care cuprinde mai multe volume, ci o prezentare a vieții. Iar viața părea plină de minuni. Unii cititori ai revistei noastre ne-au semnalat însă anumite probleme teologice care apar în scrierile părintelui, iar alții i-au criticat anumite atitudini din timpul vieții. Așa s-a transformat părintele Nil Dorobanțu într-un caz. Unul complex, pe care un simplu interviu nu îl mai poate reda fără să riște o prezentare unilaterală, în stare să smintească în loc să zidească.De aceea am hotărât să nu mai publicăm partea a doua a interviului. Vom încerca, în schimb, să lucrăm la un dosar Nil Dorobanțu în care să se regăsească deopotrivă atât analiza teologică a textelor, cât și mărturiile celor care l-au cunoscut, pro și contra. Sperăm ca în felul acesta să limpezim, pe cât ne stă în putinţă, viaţa unui ieromonah scursă în miezul celei mai feroce prigoane anticreştine din istoria ţării noastre.Cristian CurteEditorialul numărului 131 (mai 2018) al revistei LUMEA MONAHILOR, număr pe care îl puteți achiziționa în format digital la linkul de AICI.

[admin]

Asociatia Nil Dorobantu

7 ore ·


Amintiri cu părintele Nil
Arhimandritul Serafim Măciucă, fost stareţ al Mănăstirii Nicula, Jud. Cluj
Eu sunt originar din Vrancea. Când eram tânăr, se dusese vestea că la Schitul Tarnița este un pustnic și am plecat acolo. În pădure, noaptea, auzeam „Sfinte Dumnezeule” și alte cântări bisericești. Dar o voce așa... nici de bărbat, nici de femeie. Deja eu rătăcisem drumul, de la Găgești până la Tarnița sunt paisprezece kilometri. Eram disperat, mi-era frică de vreo fiară. Am început să cânt și eu și astfel m-am apropiat de cel care cânta. Era părintele Nil. Când m-am apropiat mi-a zis pe nume, deși nu mă văzuse niciodată. Eu m-am speriat, căci eram urmărit, dar mi-am dat seama că e înduhovnicit. Am mers cu el spre schit și ne-am ales locul de pustnicie la cota 1001. Eu am stat acolo vreo patru ani, că era prigoană mare printre monahi. La un moment dat aceea eram vreo cincizeci de băieți și vreo treizeci de fete. Avea darul de a atrage pe tineri la viața monahală. M-a pus noaptea să citesc la psaltire la cota 1001. I-am zis: „Părinte, mă cam tem!”. Dar m-am dus de ascultare. Când au început să trosnească crengile, nu mai ziceam din carte și strigam de frică: „Doamneee... auuuzi rugăciunea meaaa!”. Ne-a impresionat foarte mult asceza lui, era postitor, rugător, râvnitor. Sora mea, maica Pantelimona de la Vladimireşti, ne-a spus să nu ne mai ţinem de el, că nu putem să îl urmăm, atât din punct de vedere intelectual, cât şi din punct de vedere duhovnicesc. Nu stătea într-un loc, îi plăcea să fie misionar, să predice peste tot. M-a ţinut trei săptămâni doar câțiva cartofi făcuţi în sobă pe zi, el îi mânca cu tot cu coajă. Îmi zicea: „Guşoiule, iar mănânci?”. Dormea în coteţele porcilor, în cuştile câinilor, în clopotniţe, era atât de murdar încât ţi-era milă de el. În 1964, după decret, a venit la Mănăstirea Nicula şi m-a rugat să mijlocesc la Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, să îl primească. Mai fusese la Nicula în 1952. Predica toată noaptea, nu se odihnea niciodată. Ne întrebam: „Da de unde mai are omul ăsta grai, frate!”. Când ajungea ora de miezonoptică plângea. Erau momente deosebite, nu sunt cuvinte care să le poată descrie. Cuvântul lui era duh, nu mai era cuvânt. Eu îi ziceam: „Hai, Sfinte Ilie, mai zi ceva!”. Citatele din Scriptură veneau potop, ca ploaia. Era o viață de basm sufletesc în preajma lui, nu mai era realitatea asta. Și aerul din piept la el era rugăciune. Ne zicea să ne rugăm permanent și eu nu înțelegeam. L-am întrebat: „Cum, preacuvioase, să ne rugăm neîncetat?”. M-a luat de ureche, m-a scuturat de păr și mi-a zis: „Măi, tu inspiri oxigen și dai afară bioxid de carbon? Zi Doamne, Iisuse! Asta este rugăciunea!”. La spovedit veneau mulți, dar pe unii nu îi împărtășea, deși eu îi spuneam că sunt oameni cumsecade. Iar pe cel mai rău din mănăstire, mi-l arăta și zicea: „Uite, măi, ăsta e vrednic!”. Era văzător cu duhul, îmi spunea ce trebuie să fac înainte cu o săptămână. Înaltul Teofil i-a dat voie să intre în biblioteca Mitropoliei, unde stătea ore întregi studiind, cunoştea multe limbi străine la perfecţie. Datorită faptului că predica frumos, mii de oameni veneau să îl asculte. Înaltul mi-a sugerat să îl chem, să îl rog să plece, zicându-mi că nu vrea „Maglavit” la Nicula. Ne-am despărţit lângă o tufă în preajma Mitropoliei, m-a spovedit şi a plecat spre Bucureşti.
Arhimandritul Ioan Larion Neagoe
duhovnic la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, Jud. Suceava
Eram sergent major în termen la Tecuci şi auzisem de minunile de la Vladimireşti, de puterea cuvântului părintelui Ioan Iovan. Am mers acolo într-o permisie de o zi și am rămas surprins de puterea teofanică a locului şi a afluenţei mare de credincioşi. Părintele Ioan Iovan era în paraclis, cu epitrahilul în gât, într-o strană. Ne-a zis la toți, că eram aproape un pluton: „V-ați hotărât să vă faceți călugări, nu?”. „Da, preacuvioase!”. Ne-a zis: „Frate Neagoe, după atâtea luni și zile te eliberezi! Și tu, Paraschiv, ai pe mama ta bolnavă de trei ani și nu o să te lase să mergi la mănăstire! Dacă o asculți și rămâi cu ea acasă, ea moare! Dar dacă mergi la mănăstire, ea se va face sănătoasă!”. Multe minuni s-au întâmplat acolo în anii aceia, se vindecau mulţi bolnavi în timpul Sfintei Liturghii. Unii strigau că văd, alții că pot să se miște. Și eu am fost vindecat de spate acolo. Erau un om care striga: „Părinte, părinte, eu am omorât un om!”. Părintele Ioan i-a zis: „Este iertare! Te pocăiești?”. „Da!”- a spus omul, căzând în genunchi în lacrimi. A primit dezlegarea și apoi a fost împărtășit. Dar cea mai mare minune a fost că mulţi tineri am luat calea mănăstirii, devenind călugări sau maici. Aici am avut bucuria să ascult la o predică pe părintele Nil Dorobanţu. În anii dinaintea decretului am fost ucenicul părintelui Daniil Sandu Tudor la Rarău. Acesta îl schivnicise la Sihăstria pe părintele Nil şi mi-a povestit o întâmplare frumoasă. Într-o noapte, părintele Daniil Sandu Tudor, cu părintele Cleopa Ilie şi părintele Nil au traversat munţii, prin Stulpicani, spre Mănăstirea Slatina, ce era atunci mănăstire de călugări. La un moment dat, părintele Nil a zis: „Părinţilor, eu plec, mă grăbesc!” Şi a plecat de lângă ei. Părinţii îl strigau: „Părinte Nil! Părinte Nil!”, dar el dispăruse. Când au ajuns la Slatina, au întrebat unde este părintele. Fraţii le-au spus că venise de trei ore la mănăstire. Avea pe Iisus Hristos în el, se făcea nevăzut. Făcea câte o mie de metanii pe noapte. La masă el scotea un morcov, pătrunjel și mânca. Un mare ascet și un geniu intelectual. El a restaurat monahismul în Moldova, alături de Daniil Sandu Tudor. Am făcut o Sfântă Liturghie cu el. Se simțea un mare har în prezența lui. Un înger pământesc. A fost om, dar era înger! Mai târziu, mergând să mă închin la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în gara Iţcani, am coborât şi am văzut un monah retras într-un colţ pe peron, stând pe o bancă. M-am apropiat şi i-am zis: „Blagosloviţi, preacuvioase! De unde veniţi?”. „De la Hristos!”. „Şi unde mergeţi?”. „La Hristos!”. „Părintele Nil Dorobanţu?”. „Eu, eu, păcătosul!”. L-am rugat să îmi răspundă la o frământare interioară. Vroiam să fac teologia şi, fiind bolnav de meningită cronică, îmi era frică că nu pot memora. L-am întrebat dacă să-mi urmez gândul. Părintele m-a pus în genunchi, cred că avea epitrahil pe dedesubt, m-a binecuvântat, spunându-mi să merg la Institut la Sibiu. Și așa, cu binecuvântarea lui, fără cărți, am avut mereu numai note mari. De atunci nu l-am mai văzut niciodată, dar îl voi preţui veşnic pentru că s-a rugat pentru mine.