Dr.Șișcanu Elena - Identitatea basarabenilor redată în scrierile rusești din sec.XIX

[zamfir_catalin]

Dr. Șișcanu Elena - Identitatea basarabenilor redată în scrierile rusești din sec. XIX

[admin]

Identitatea basarabenilor redată în scrierile rusești din secolul al XIX-lea

Dr. Elena Șișcanu, cercetător științific coordonator, MNEIN, Chișinău

În acest articol autorul prezintă câteva surse din Imperiul Rus, editate în anii 1816-1900, din perspectiva abordării originii și apartenenței etnice a populației majoritare din Basarabia. Identifică atât punctul de vedere al autorităților țariste și al autorilor studiilor, cât și al respondenților acestor studii, de la care au fost colectate informații, opinii, date necesare. Majoritatea autorilor au venit în Basarabia cu scopuri bine definite, de observatori fideli ai regimului țarist, având misiuni speciale în această privință. Făceau parte din cele mai înalte cercuri ale Imperiului Rus, cu toate acestea, cunoșteau și recunoșteau faptul că populația majoritară din Basarabia, numită „moldoveni” (români), „vlahi/volohi”, aparținea neamului românesc, cunoscând și originea daco-romanică. Cuvinte cheie: identitate, basarabeni, români, Basarabia, cercetători ruși.

Problema identității colective a comunităților etnice a fost și mai este o preocupare importantă atât a istoricilor, cât și a opiniei publice mondiale. Pot fi identificate, totuși, unele regiuni pentru care această chestiune are, dincolo de importanța pur științifică, și o dimensiune existențială bine conturată. Afirmația e valabilă, în special, în cazul regiunilor situate la intersecția multiplelor interese și influențe culturale și geopolitice, în care chiar definirea identității locuitorilor este transformată într-un element al jocului politic. Basarabia este, fără îndoială, un exemplu clasic al unei astfel de situații create artificial de către ruși, în special, în perioada sovietică. Ceea ce vrem să demonstrăm, este că, în secolul al XIX-lea, dincolo de interesele geopolitice ale administrației rusești, a fost consemnată identitatea națională a basarabenilor.
Subiective și relative în sine, relatările călătorilor ruși asupra Basarabiei secolului al XIX-lea, reușesc, totuși, să ofere informații prețioase, atât despre realitățile politice, economice, demografice, religioase sau lingvistice, cât și despre unele particularități ale locului ce țin de tradițiile populare, de credințe, de viața cotidiană, de datină și limbă. Ceea ce trebuie să spunem din capul locului este că majoritatea voiajorilor imperiali au venit în Basarabia cu scopuri bine definite, de observatori fideli ai regimului țarist, având misiuni speciale în această privință. Printre ei au fost P. Sumarokov („Călătoria din 1799 prin toată Crimeea și Basarabia. Descrierea istorică și topografică a acestor regiuni” – „Путешествие по всему Крыму и Бессарабии в 1799 г. С историческим и топографическим описанием всех тех мест” М., 1800)), A. Veltman (Cartograf rus, lingvist, arheolog, poet și scriitor. Participant al războiului ruso-turc din 1828-1829, locotenent-colonel. Membru al comisiei militare de topografie, a participat la cartografierea Basarabiei între 1817-1819), N. Nadejdin (Cercetător, critic, profesor universitar la Universitatea din Moscova, filozof, jurnalist, etnograf), A. Afanasiev-Ciujbinski (a vizitat Basarabia în 1863, a descris populația, subliniind că vorbesc o limbă latină, asemenea cu cea italiană), A. I. Zașciuk (ofițer al Statului Major din Rusia), V.L. Dedlov – cunoscut publicist, prozator și critic literar din Imperiul Rus, a venit în Basarabia în rol de corespondent al revistei Nedelya (Săptămâna). Notițele de călătorie întreprinse în Basarabia, dar și în alte gubernii, au intrat în publicația: În jurul Rusiei. Polonia, Basarabia, Crimeea, Ural, Finlanda. Portrete și peisaje (S. Petersburg, 1895). Dincolo de interpretările vădit șovine ale autorului, el ajunge la concluzia că, în Basarabia, românii locuiesc din timpuri străvechi, neamul acesta fiind mult mai numeros, sublinia Dedlov, și că românii sunt „vreo 10 milioane în Regatul Român, iar o bună parte locuiesc în Regatul Maghiar... Se spune că limba lor se trage din latină. E greu de crezut. Cocoana se adresează către moldoveanul ei: babaca..., sau cu alte fraze pocite, de genul, - domnule nacialnic... Rugăciunea moldoveanului se compune pe jumătate din slove slovenești”1. La fel, el menționează că, în Basarabia, locuiesc prioritar „moldoveni, valahi și jidani”, iar „moldovenii și valahii își zic români, pe când jidanii se compun din greci, armeni, arnăuți, țigani, etc.”2. După cum vedem bine, Dedlov, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a găsit în Basarabia o populație care știa bine cine sunt, ei își ziceau români.

1 Danilov Maria. Basarabia în notele de călătorie ale lui V. L. Dedlov (sfârșitul sec. al XIX-lea). În: Revista de istorie a Moldovei, AȘM. Nr. 2, 2014, p. 43.
2 Ibidem.

[admin]

Caracterul romanic al basarabenilor era reflectat de mai multe elemente: aspectul fizic, limba (caracteristică fundamentală), obiceiurile, autoidentificarea etnică a autohtonilor etc. Trebuie să accentuăm prezența constantă a acestor idei în operele tuturor autorilor ruși de epocă, chiar și la cei care insistau deosebit de mult asupra influenței predominante a elementelor slave în regiune. P. P. Svinin, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe în Basarabia, scria la patru ani după anexarea Basarabiei (1816), lucrarea „Descrierea oblastei Basarabia”, folosind informații de la zeci de ofițeri militari și civili ai diverselor servicii, precum și mai multe lucrări publicate, ale lui P.S. Kunițky, P.V. Șabelsky etc. Drept rezultat, a reușit să elaboreze un fel de „enciclopedie a regiunii”, marea majoritate a faptelor fiind de încredere și autentice3. Autorul mărturisește fără ezitare că Basarabia „a fost desprinsă de Moldova”, că „istoria ei e strâns legată” de istoria acesteia din urmă, și că „populația ei se trage din coloniști romani” și „are același trecut cu întreg poporul românesc”4.„Locuitorii autohtoni ai regiunii, continuă el, sunt moldoveni sau români (vlahi), care, după cum am mai spus, se trag din coloniștii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care e de origine latină,... păstrează numeroase particularități ale limbilor neolatine”.5 În acest scurt fragment se relevă aspectele identitare ale basarabenilor, cine sunt, ce limbă vorbesc. Totodată, P. Svinin, fiind reprezentantul Rusiei, dorind să sublinieze rolul eliberator al imperiului, menționează: „Moldovenii (de pe malul drept al Prutului) se uită cu nădejde la Basarabia, ca la o premergătoare a sorții lor, iar turcii, din partea lor, stăruie în toate felurile să potolească încrederea acestui norod față de Rusia”6. Așadar, autorul confirmă identitatea națională a basarabenilor și unitatea lor cu populația Principatelor, concomitent accentuează rolul „mesianic” al Rusiei. Idei similare găsim și la vice-guvernatorul Basarabiei Filip Vighel (a.n.1786-d.1856), unul dintre cei mai cunoscuți memorialiști ruși, autor al bine-cunoscutelor „Albume” (Записки; ediție completă în șapte părți, 1892), populare în Rusia: care, deși nu a scris o lucrare specială consacrată istoriei spațiului pruto-nistrean, notează următoarele rânduri în „Memoriile” sale: „Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Acești romani sau români, după cum își zic ei, se trag din coloniștii romani și slavo-dacii învinși de Traian. În limba pe care o vorbesc ei predomină elementul latin”7. În prima jumătate a secolului al XlX-lea, prin preocuparea sa pentru romanitatea românilor, se remarcă, mai ales, Ignatie Iakovenko. Funcționar din consulatul rus de la București, Ignatie Iakovenko a ajuns pentru prima oară la București în 1812. Făcea parte din echipa lui C.I. Bulgakov, primul secretar al conferinței de pace de la București. Momentul acesta biografic îl relatează în cartea Starea actuală a Principatelor Turcești Moldavia și Valahia și a regiunii rusienești Basarabia, tipărită la Petersburg în 18288. În această lucrare, el nu se referă direct la Basarabia, însă o include implicit în spațiul românesc chiar prin titlul lucrării. I. Iakovenko menționează în primul rând, primordialitatea în viața spirituală românească a credințelor vechi dacice, admițând, astfel, originea daco-romană a românilor, parte ai cărora sunt și cei din Basarabia9. Descriind proveniența limbii române și cercetând principalele ipoteze, Iakovenko nu neagă esența romanică a limbii române, impactul slav neputând schimba caracterul ei10. Astfel, se confirmă importanța limbii autohtonilor ca element identitar, opinie care va persista în continuare. O contribuție valoroasă în studierea identității basarabenilor a adus-o ofițerul Statului Major al Rusiei A. Zașciuk (1828-1905), lucrarea căruia pe bună dreptate este calificată în istoriografie ca prima lucrare științifică referitoare la Basarabia11. Ca și alți autori ruși, A. Zașciuk, a tratat aspectul istoric al romanității basarabenilor cu unele inexactități, atât în prefața cărții sale, cât și la începutul descrierii situației la zi a moldovenilor ca etnie majoritară a Basarabiei12. Fiind preocupat „să vadă din ce neam se trag”, A. Zașciuk ajunge la concluzia că moldovenii din Basarabia, ca și românii din Principate, sunt de origine occidentală și provin din coloniștii romani. „Ei au fost, continuă el, sub influențe diferite, dar au păstrat însă caracterul strămoșilor lor. Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are însă rădăcină


3 https://www.academia.edu/23869426/_О...a_1816_г .
4 Ibidem.
5 P.P. Svinin, Opisanie Bessarabskoj Gubernii, în revista "Zapiski Odesskogo Obșcestva, Istorii i Drevnostei". 1867. vol. VI. pag. 220.
6 Свиньин П. Описание Бессарабской области // Записки Одесского общества истории и древностей. Т. 6. Одесса, 1867. P. 244.
7 F.F. Vighel Vospominania, Moscova, 1865, vol. VI, pag. 98.
8 Ignatie Jakovenko, Opisanie Moldavii i Valahii i rossijskoj Bessarabii, St.-Petersburg. 1828.
9 Ibidem, p. 81-82.
10 Ibidem, p. 84-89.
11 Защук, Александр Иосифович. Бессарабская область : [Ч. 1-2]. Санкт-Петербург, 1862. - 847 с.
12 A Zașciuk, op. cit, vol. I, p. VII-IX. p. 145-146

[admin]

latină și păstrează mai multe particularități originale ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană”13. A. Zașciuk vorbește cu claritate despre comuniunea dintre locuitorii autohtoni ai Basarabiei și cei din Principatele Române, referindu-se de fapt, la identitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului. El relevă trăsăturile de caracter ale românilor ca popor și influențele care au contribuit la modelarea sa, remarcând, în primul rând, influența romană. O constatare deosebit de importantă a lui A. Zașciuk, care nu se remarcă la nici un alt autor, este cea privind evoluția basarabenilor față de consângenii lor din Principate pe parcursul secolului al XIX-lea: deși este vorba de același popor, datorită destinelor istorice diferite, printre românii basarabeni au apărut unele elemente distincte care vor contribui în perspectivă, după părerea sa, la formarea în Basarabia a unei noi națiuni, cu unele particularități față de locuitorii României. A. Zașciuk accentuează legătura istoriei Basarabiei cu istoria Principatelor Române, inclusiv prin reproducerea, în anexa lucrării sale, a unei liste complete de domnitori ai Principatelor14, incluzând astfel Basarabia în spațiul istoriei românești (nu trebuie să uităm că lucrarea a fost scrisă deja după Unirea Principatelor). Deosebit de semnificativă prin importanța informațiilor privind imaginea pe care și-o făceau rușii despre locuitorii Basarabiei este lucrarea lui Pompei Nikolaevich Batiușkov (1811-1892, istoric și etnograf rus) „Basarabia. Descriere istorică” („Бессарабия: Историческое описание”. Санкт-Петербург, 1892. 322 c.), publicată în anul 1892. P. Batiușkov, fiind adeptul teoriei „patriei originare a slavilor” în spațiul dunărean, nu se preocupă de originea romană a basarabenilor, dar nici el nu poate face abstracție de originea romanică a lor. Deși din unele pasaje rezultă că îi consideră pe români fie semislavi, fie venetici, la un moment dat, recunoaște că: „Populația rurală nu știa deloc rusește. Românii sunt cei mai numeroși în Basarabia și în mod firesc ei au privirile îndreptate spre compatrioții (sub. aut.) lor din regatul României și spre cei din Austria”15. Astfel, el recunoaște unitatea și identitatea populației din Basarabia cu a celor din Principatele Române. Având în vedere implicația politică a lucrării sale, mențiunea dată confirmă că originea etnică a românilor era privită de autorii ruși ca unul din principalele elemente de definire a identității lor. Chiar și P. Krușevan, care deseori a manifestat și a fost învinuit pe drept de antiromânism și opinii politice radicale, în lucrarea sa Basarabia. Îndrumar geografic, istoric, statistic, economic și literar (Бессарабия. Географический, исторический, статистический, экономический, литературный и справочный сборник. Москва, 1903), recunoaște originea romanică a basarabenilor, afirmând cât se poate de răspicat că: „Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populației Basarabiei, înrudirea strânsă a limbii moldovenești cu limbile de origine latină, șederea prelungită a legiunilor romane în aceste părți, însuși numele de români (romani) nu lasă să subziste nici o îndoială asupra originii acestei națiuni care o leagă de populațiile ce au locuit în Moesia și Dacia lui Traian și coloniștii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor însă e mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană”16. În privința aspectului fizic al basarabenilor, autorul relevă următoarele: „Dacă privim cu atenție fața moldoveanului, vedem trăsături și forme deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim fețe cu tăietură caracteristică dacoromană, care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru buclat, ochii negri, capul mândru așezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din Forul roman”17. Firește, Krușevan nu putea merge atât de departe ca Zașciuk în identificarea basarabenilor cu românii de peste Prut, însă e important însuși faptul recunoașterii originii romane. În lucrările lui L. Casso18 găsim mai multe referiri la problema care ne interesează. El vorbește despre recunoașterea romanității autohtonilor în scrisoarea de răspuns a țarului Alexandru I la petiția înaintată de boierii basarabeni, precum și de efectul acelorași argumente în organizarea autonomiei Basarabiei19. În ceea ce privește consecințele influenței romane asupra regiunii, precum și cele privind continuitatea autohtonilor pe acest teritoriu, în pofida dominației barbare, el aduce argumente din domeniul lingvisticii și toponimiei20. L. Casso percepe în originea romană și tradițiile lor, esența identității basarabenilor în pofida tuturor influențelor exercitate asupra lor de-a lungul istoriei.

13 A Zașciuk. op. cit., p 151.
14 Ibidem, vol. II, p. 253-260.
15 Batiușkov, op. cit., p. 174.
16 P. Krușevan. Bessarabia. Gheograficeskii, istoriceskii statisticeskii, economiceskii, literaturnii i spravocinîi sbornik, Moscova, 1903 p. 223.
17 Ibidem, p. 175.
18 Кассо Лев Аристидович. Византийское право в Бессарабии. // Ученые записки Императорского Лицея цесаревича Николая. Вып. 1. — М., 1907. Кассо Л. А. Россия на Дунае и образование Бессарабской области. — М., 1913. Кассо Л. А. Петр Манега. Забытый кодификатор Бессарабского права. — Пг., 1914.
19 Кассо Лев Аристидович. Византийское право в Бессарабии...., p. 8-9 20 Ibidem, p. 14

[admin]

Leon Berg, renumit geograf, născut în Tighina, Basarabia, în lucrarea sa Basarabia. Țară – Oameni – Economie, tratează problema romanității românilor basarabeni, atât în capitolul consacrat istoriei ținutului, cât și în cadrul descrierii etnografice a moldovenilor. El caută să urmărească originea locuitorilor din spațiul danubian din cele mai vechi timpuri, pornind de la ipotezele arheologice și continuând cu autorii antici până în epoca romană. Deși pune sub semnul întrebării faptul: „Cum au apărut românii în locurile unde trăiesc astăzi - Transilvania, Bucovina, Basarabia, România - este o chestiune discutabilă”21. Așa sau altfel, el menționează că: „Din datele arheologice rezultă că Basarabia era locuită din timpuri preistorice... Săpături făcute în 190203 în comuna Petreni, județul Bălți, au arătat că omul trăia în aceste locuri din epoca neolitică și anume în mileniul al treilea î. Hr. populația aceasta, după unii savanți occidentali, făcea parte din neamul tracilor”22. În continuare el menționează că: „Pe timpul lui Herodot, deci în secolul al V-lea î.Hr., sudul Rusiei de astăzi, prin urmare și Basarabia, era ocupat de sciți, neam de origine iraniană... Pe Dunăre sau Istros, vecinii sciților erau geții, o ramură a tracilor”23. El recunoaște, după cum scrie însuși, ceea ce spunea Ovidiu, care a trăit ca exilat la Tomis, pe malul Mării Negre, unde astăzi este Constanța, precum că: „între gurile Dunării și Nistru populația autohtonă era formată din geți”24. Iar „în timpul lui Strabon, adică la începutul secolului I d.Hr., pe malurile Dunării Inferioare trăiau doar ramuri înrudite, geții și dacii. Grecii și romanii nu făceau deosebire între ei și îi numeau cu același nume: grecii le ziceau geți, romanii – daci”25. La fel, el precizează că „... Traian, în sfârșit, a reușit în anul 105 d.Hr. să sfărâme puterea regelui Decebal și să transforme Dacia în provincie romană”26. Iar acest eveniment „... a avut o importanță primordială pentru toată istoria ulterioară a Peninsulei Balcanice, iar memoria groaznicului Traian și astăzi trăiește în legendele populare ale slavilor și românilor”27. Mai departe el consemnează faptul că din Dacia lui Traian, a făcut parte și Basarabia actuală în care până astăzi s-au păstrat două valuri de pământ enorme, zise ale lui Traian 28. Concluziile ulterioare denotă îndoiala autorului, specificând faptul că: „După cucerirea Daciei, Traian a luat imediat măsuri pentru colonizarea ei cu coloniști romani. Coloniștii aceștia foarte repede s-au amestecat cu dacii și se prea poate ca românii actuali să fie până la un punct descendenții acelor daco-romani”29. Dincolo de insistențele privind influența slavă în regiune, Berg nu poate nega romanitatea românilor. Studiul etnografic al moldovenilor, îi oferă lui Berg un nou prilej de a afirma romanitatea basarabenilor, dar simultan, și comunitatea lor cu românii de peste Prut. El specifică faptul că moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia și unele părți din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson și Ekaterinoslav. Ca și alți autori ruși, pentru Berg, limba vorbită este elementul de bază care definește romanitatea și identitatea basarabenilor. Deși insistă, în special, pe influența slavă asupra limbii lor, esența romanică a autohtonilor este doar confirmată prin relatările lui30. La fel, Berg a urmărit continuitatea istorică a vechiului Principat al Moldovei și a Basarabiei, prin tratarea unor probleme legate de proprietatea funciară31, cât și mersul istoric, referindu-se la unele evenimente din istoria medievală și modernă a acestei regiuni32. De exemplu: „În timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) cea mai mare parte o Basarabiei era deja în stăpânirea moldovenilor” 33, menționează el. Argumentele aduse în favoarea identității romane a basarabenilor a făcut ca în secolul al XIX-lea să apară opinii prin care se insista asupra retrocedării Basarabiei. Astfel, Nicolai Danilevski, în cartea sa „Rusia și Europa”, apărută în 1871, se exprimă clar în favoarea retrocedării Basarabiei României, totodată această afirmație nu poate fi ruptă din context. N. Danilevski era principalul ideolog al slavofilismului din perioada dată. El concepea locul și rolul Rusiei în istoria universală, într-o perspectivă mult mai largă, iar Basarabia, la acel moment, era păguboasă pentru Rusia. Relevantă, în acest sens este și opinia lui A. Kuropatkin, redată de L.A. Casso cu o vădită revoltă: „Nu demult unul dintre scriitorii noștri militari, Kuropatkin, făcând bilanțul războaielor noastre balcanice, a ajuns la concluzia că Rusia și-a atins frontierele ei naturale la 1792, în urma Tratatului de pace de la Iași, care i-a

21 Лев Семёнович Берг. Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство. Петроград, 1918, p. VIII.
22 Ibidem, p 89
23 Ibidem, p 35
24 L.S. Berg, op. cit., p. 44.
25 Ibidem, p. 45.
26 L.S. Berg, op. cit., p. 45.
27 Ibidem, p. 46.
28 Ibidem, p. 49-50.
29 Ibidem, p. 46.
30 LS Berg, op. cit. P 86-90.
31 Ibidem, p. 102 -106.
32 Ibidem, p. 56.
33 Ibidem, p. 57.

[admin]

asigurat posesiunea malului stâng al Nistrului, în timp ce campaniile ulterioare împotriva Turciei n-au adăugat celorlalte achiziții decât o „fâșie de pământ” cum numește el teritoriul cuprins între Nistru și Prut”34. Anume această abordare a trezit indignarea lui L. Casso și a făcut să-l citeze. De fapt, Kuropatkin avea în vedere perspectiva militară a Basarabiei, care era după el, mai curând un impediment decât o contribuție la securitatea granițelor Imperiului. La o sută de ani după anexarea Basarabiei de către Rusia, Kuropatkin mai menționa că populația din Basarabia, ca și cea din Principate, este română și că duce o viață izolată și că: „În viitor, faptul că unitatea poporului român se va face pe căi pașnice sau prin război este inevitabil”35. O confirmare indirectă a identității basarabenilor cu populația din Principate ne-o redau descrierile privind fenomenul exodului basarabenilor peste Prut. Zașciuk, pe care l-am citat mai sus, este cel ce semnalează acest fenomen datorită impactului asupra dinamicii populației basarabene pe parcursul secolului al XIX-lea. Despre acest fenomen, „fugă” a basarabenilor peste Prut, ne vorbește și Batiușkov, care vine cu ideea necesității iminente de a coloniza Basarabia cu elemente alogene36. Casso a mers și mai departe, el semnalează „depopularea” Basarabiei, ridicând fenomenul la proporțiile unei psihoze generale, numită de el „la grande peur”37. Autorii ruși nu puteau să nu observe conservarea identității tradiționale, ca și rezistența țăranilor basarabeni la rusificarea declanșată de autoritățile imperiale. Totodată, este elocventă admirația autorilor pentru puritatea tradițiilor patriarhale ale țăranilor, se pare, menționau ei, că țăranii basarabeni nu mai aparțin prezentului, ci prin tot traiul lor sunt legați de trecut, de tradiție. Expresiile de genul „obiceiuri barbare” (Zașciuk) sau „mediul sclaviei” (Krușevan), erau folosite pentru a sublinia prăpastia ce desparte această populație de „civilizație”. De aici se trage „renumita” idee precum că rușii au adus civilizația în Basarabia. Religiozitatea și viața cotidiană încărcată de tradițiile, obiceiurile și credințele antice par să reprezinte pentru autorii ruși chintesența tradiționalismului țărănimii basarabene. De aici – înțelegerea de către unii autori a importanței educației ca mijloc de socializare și, deci, de includere a țăranilor basarabeni în spațiul identitar rus nu doar formal, ci și în mod real. De aici – celebrul citat al lui Batiușkov despre modalitatea de a-i face pe moldoveni „pe jumătate ruși... prin școală” sau constatarea, devenită și ea o banalitate, a rusificării Basarabiei prin două mijloace de bază: școala și biserica. Tot Batiușkov menționa „în ce ne privește, putem afirma că nu numai în satele mai izolate ale Basarabiei, ci în plin Chișinăul, noi am întâlnit țărani moldoveni care nu știau nici un cuvânt rusesc. Adaug că această ignoranță a limbii ruse nu trebuie pusă pe socoteala tendințelor separatiste, ci pe aceea a izolării lor” 38. Rezumând cele scrise mai sus, putem spune cu certitudine că identitatea basarabenilor, în operele autorilor ruși, era în mare parte interpretată prin prisma tradiționalismului țărănesc, și a fost recunoscută ca fiind aceeași cu identitatea națională a populației din Principatele Române. Din fericire, acest tradiționalism a constituit catalizatorul indirect al păstrării identității etnice și culturale a majorității autohtonilor într-un mediu destul de complicat – cel instituit de ocupanții ruși.



34 L.A. Casso, Rossija na Dunae..., p. 229.
35 Куропаткин А. Н. Задачи русской армии, St-Petersburg, 1910, p. 338.
36 P.N. Batiușkov, op. cit. p. 136-137.
37 L.A. Casso, op. cit, p. 202-204.
38 P.N. Batiușkov, op. cit., p. 175.