Horele solstiţiale şi echinocţiale ale românilor
scurtă prezentare
Horele, reminiscenţe ale ceremoniilor totemice primordiale, desfăşurate în cerc, prin dedicări solare, şi în sinusoidă, prin dedicări lunare, au fost de două tipuri: solstiţiale şi echinocţiale.
Horele solstiţiale de iarnă au fost jocuri cu măşti, cu melodii ritmate, precum în jocurile noastre de iarnă sau în oraţiile de nuntă (şi unele, şi celelalte aveau drept scop dăinuirea prin „vânarea” Capricornului, cerbul sau capra, în horele ceremoniale de iarnă; căprioara, în oraţiile de nuntă). Horele solstiţiale de vară se desfăşurau în cerc, în ritmicităţi calme, aşezate, în primul rând cu prilejul Nedeilor şi al Sânzienilor, când se săvârşea şi desfăşurarea de focuri şi de făclii, tot în cerc, în jurul menhirului, în sensul invers rotirii Soarelui.
Horele echinocţiale de primăvară erau „brâie” (simbolul fecundităţii şi în reprezentările străvechi de tip friză sau statuetă), jucate pe ritmicităţi vioaie, dar care, odată cu turcizarea elitelor româneşti din cele două principate dunărene, adoptă numele arab „syrba” (inclusiv în partiturile cu litere pe griful chitarei ale lui Dimitrie Cantemir”, „brâiele” jucate devenind „sârbe”, în ciuda faptului că nu există nici o asemănare între ele şi muzica Balcanilor, iar „brâul” pentru încins straiele („serbar”, în arabă) primea numele de „şerpar”. Horele echinocţiale de toamnă erau „bătute” (cum le numea Homer) pe comenzi, numite, ulterior, „haiduceşti”, „mocăneşti”, „soldăţeşti” sau, mai nou, „căluşereşti”.
Ca şi colindele sacre ale antichităţii („Imnele Titanilor”, cum numeau grecii peanurilor – după mărturia lui Strabon), horele, şi cele solstiţiale, şi cele echinocţiale, însemnau ceremonii astrale, închinate aştrilor şi templului lor, Muntele – Muntele răspunzând, doar în horele echinocţiale, prin glasul lui, buciumul, care este de fapt glasul Marelui Păstor, deci al Marelui Iniţiat, de la Enlil al Muntelui încoace, ultimul fiind Iisus Hristos.
Materialul se bazează, în afară de sursele documentare clasice (texte istorice, poezie antică, vechile cărţi religioase ale omenirii) şi pe experienţa audierii melodiilor de horă, cu rădăcini ceremoniale străvechi, prin fonotecările recuperatoare făcute de trupa de muzică veche „Zicălaşii”.
Ion Drăguşanul
scriitor, Suceava
Marcaje