Şi sunt pornite-n oraş. Şi cântec de nuntă răsună
Tare, la horă se prind jucăuşii, şi-acolo-ntre dânşii
Fluiere şi alăute ţin hangul. Femei grămădite
Stau în picioare şi-alaiul privesc cu mirare“174.
Există și o a treia descriere a horei, o variantă a horei cu arme, pe care o datorăm aceluiași veșnic tânăr Homer:
„Se scoală şi cei nouă aleşi de obşte,
Jucători ce pun la cale bună
Şi-orânduiesc băteliştea şi locul
De horă şi de-ntrecere-ntre dânşii.
Şi crainicul veni şi-aduse lira (cobza)
Lui Demodoc, iar el ieşi la mijloc,
Şi-n juru-i se-ncinseră feciorii,
A tinereţii floare, jucăuşii,
Şi începură-a tropăi din talpă
Şi-a frământa pământul ca la horă.
Căta la ei Ulisse cum se saltă
Şi scapără picioarele sub dânşii“175.
Am să repet și descrierea horei călușerești cu arme, din care descind horele călușerești ale românilor și, desigur, după înstrăinarea acestora, bătutele: „tracii au dansat, înarmaţi, în sunete de flaut. Ei făceau sărituri mari, cu agilitate şi, totodată, se foloseau de cuţite. În cele din urmă, unul dintre dansatori se loveşte de celălalt, în aşa fel ca să li se pară tuturora că omul a fost străpuns, iar acesta cade cu dibăcie... ... apoi au intrat unii care suflau în cornuri asemănătoare celor cu care se dau semnale, muzicanţi cu trompete din piele netăbăcită (buciume), mulţumită cărora ţineau măsura“176. În descrieri poetice, inclusive din partea lui Homer, în care omagierea zeilor primează, și horele, toate născute din capul lui Zeus, deci al lui Diaus, adică a Cerului Zilei, împrumută, ca și zeii, atribute ale Sinelui Universal, ale lui Unu, pentru că, aidoma poeziei, muzicii și dansului, și „cultul Spiritului a apărut, în mintea omului, atunci când a observat diverse atribute şi puteri ale forţelor din natură… Din aceste puteri oamenii au sorbit „idei spirituale” şi aşa s-au înfiripat primele mituri, fiecare marcat, la început, cu un semn şi un simbol, iar apoi, cu un nume sau cu un atribut al acelei puteri, iar însumarea puterilor s-a transformat în Unu, în Mai Mare Decât Toţi în Spirit, după care alte generaţii de oameni au stabilit atributele şi competenţele lui Unu, a Marelui Unu”177. În astfel de formulări lirice, ale atribuirii de atribute și competențe universale, „la felurite jocuri ce se joacă / De oameni după datina străveche“178, „străjuie Horele acolo tot cerul şi-Olimpul ridică / norii cei deşi şi-i coboară, fiind în Olimp portăriţe“179, iar pe pământ, acolo unde „născu zeiţa nouă fete la fel de glasnice şi atrase / De cântec doar”180, „dulce ca mierea / picură peanul”181, iar Soarelui i se promite că „cu bucurie ţi-or da / La primăvară popoarele tale prinosuri de seamă / Toate s-or prinde-n ospăţ, lirele le-or desfăta. / Hore în zvonul paianului, strigăt în jur de altare”182, pentru că horele, „prinse-n rotitoare dansuri”183, „doar Muzelor se datorează şi-arcaşului Apollon”, tot lor, adică rotirii anotimpurilor și a Soarelui, datorându-li-se și „faptul / Că pe pământ sunt cântăreţii ca şi mânuitorii lirei”184. Cât despre horele închinate Timpului, acestea sunt mărturisite de însuși destinul lui Orfeu, primul „mânuitor al lirei” și de misterele ce i-au fost dedicate, toate aidoma horei Cerbului (caprei), încă supraviețuind
174 Homer, Iliada, XVIII,versurile 480-485
175 Homer, Odiseea, VIII, 355-368
176 Xenofon, Anabasis, p. 47
177 Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 51
178 Homer, Odiseea, VIII, 224-225
179 Homer, Iliada, V, 737-738
180 Hesiod, Teogonia, p. 5 181 Pindar, Peanul „Delos” , în Antologia poeziei greceşti, p. 14
182 Theognis, Către Apollo, în Antologia poeziei greceşti, p. 44
183 Orfeu, Cele trei hore, în Antologia poeziei greceşti, p. 210
184 Hesiod, Teogonia, p. 6
Marcaje